Ghișeul, platforma și puterea. Când statul nu-ți poate toca banii, îți consumă timpul

Ioana Epure

Director editorial

Digitalizarea birocrației în România ar fi trebuit să înlocuiască cozile și hârtiile, dar în realitate, de multe ori, responsabilitatea cade pe umerii cetățenilor: când sistemul pică, așa cum s-a întâmplat recent cu ghișeul.ro, timpul și efortul devin „taxa” pentru funcționarea statului. Iar digitalizarea, în loc să ajute, adâncește decalajele dintre instituții și oameni.

___

În toamna lui 2020, o zi friguroasă de octombrie m-a prins în fața Registrului Comerțului, într-o coadă la care am așteptat câteva ore ca să-mi prelungesc sediul social al firmei, care expirase. Cu alte cuvinte, ca să-i transmit statului român că eu îmi dau mie permisiunea să-mi continui activitatea firmei mele la mine acasă. Se intra controlat, câte zece, să nu ne îmbolnăvim unii pe alții. Din spatele gemulețului erai privit cu și mai multă suspiciune decât în mod normal (acum veneai și cu viruși, nu doar cu probleme), și tensiunea plutea în aer: fiecare greșeală sau omisiune, oricât de minuscule, te puteau trimite înapoi la coadă. 

Exact asta am și pățit, când mi-a venit rândul. Nu aveam dosar cu șină. În inocența mea, credeam că dosarul cu șină dispăruse, că rămăsese doar o anecdotă, mai ales în vâltoarea discuțiilor intense despre digitalizare care au venit la pachet cu pandemia. 

M-am declarat învinsă și am dat să ies, ca să descopăr că problema era ușor de rezolvat: paznicii din instituție vindeau dosare cu șină printr-o eficientă piață neagră aflată chiar la intrarea în clădire. Din spatele unei mese poziționate strategic, ca un panopticon, într-un punct din care paznicul putea observa ușor pe oricine intra sau ieșea (evaluându-i instant și reușind să-i separe, cu un grad uriaș de exactitate, pe cei care fuseseră trimiși la plimbare din cauza lipsei dosarului cu șină) erai prins ușor de mânecă și ți se șoptea conspirativ în ureche: „Vă dau eu dosar cu șină, dacă n-aveți.” 

Simbolic, dosarul cu șină era dovada că am învățat să mă comport corect, că eram dispusă să mă adaptez, să aștept și să îndur neplăcerile pentru a putea continua. Dar ca să fac rost de el, a trebuit să apelez o soluție informală, a paznicului întreprinzător. În ciuda faptului că încălca regulile, paznicul nu submina sistemul, îl ajuta să funcționeze. Cine, trecut prin caznele cozilor și proba dosarului, ar fi riscat să fie apoi rebel la ghișeu? 

De ce avem nevoie, de fapt, de digitalizare în relația cu statul? 

Întrebarea pare absurdă. Pentru că așa merge lumea. Acesta e viitorul. Dacă avem internet, de ce să mai stăm la cozi? 

Corect, dar asta e perspectiva noastră, ca cetățeni. Spre finalul anilor ‘90, în epoca de aur a dosarului cu șină în România și cu mult, mult timp înainte de ghișeul.ro, antropologul James C. Scott susținea că statele moderne guvernează prin simplificarea realității și prin transformarea oamenilor în numere, în seturi măsurabile de date, pentru a-și colecta cât mai eficient taxele. Dacă știi câți sunt, unde sunt, și cât câștigă, colectarea taxelor devine mult mai simplă. Platformele fiscale digitale sau amenzile automate sunt expresii contemporane ale acestei logici, care promite eficiență și transparență. 

De altfel, în anii care au urmat poveștii de mai sus, „digitalizarea” a devenit una dintre cele mai trâmbițate promisiuni ale guvernărilor care s-au succedat. Platformele urmau să înlocuiască cozile, formularele online să elimine cerințele arbitrare, eficiența digitală să triumfe în sfârșit asupra hârtiei și micii înțelegeri. 

Digitalizarea a fost împachetată ca un serviciu magic pentru cetățeni, care le va ușura viața. Dar e din ce în ce mai evident că felul prin care e implementată nu face decât să reproducă dezechilibrele de putere și relația disfuncțională a românilor cu statul. Când sistemele digitale pică, așa cum s-a întâmplat cu ghișeul.ro, devine clar că logica, de fapt, a rămas aceeași. Că responsabilitatea încă curge într-o singură direcție: când sistemul eșuează, oamenii trebuie să găsească o cale - să facă rost de un dosar cu șină sau să sacrifice altceva, mult mai valoros: timp. 

De ce digitalizarea făcută prost ne afectează viețile mai profund decât avem impresia? 

Când s-au implementat inițial, în câteva state din vestul Europei, primele sisteme de plată cu cardul direct în mijloacele de transport în comun, au existat și voci care s-au opus, întrebând: dacă sistemul dă o eroare și nu-mi pot plăti biletul, cine își asumă responsabilitatea?

În teorie, în București spre exemplu, dacă nu merge aparatul de plată din autobuz, există și metode alternative pentru a-ți cumpăra un bilet. Toate (cu excepția ghișeelor, din ce în ce mai rare) implică însă un nivel minim de educație digitală, pe care nu îl posedă toată lumea. În practică, s-ar putea ca nici măcar să nu realizezi că sistemul a dat eroare - iar atunci ești, din nou, la mila funcționarului care te poate ierta - sau nu.  

Atunci când aceste sisteme eșuează, așa cum s-a întâmplat recent cu ghișeul.ro (sau cum se întâmplă frecvent cu cardul de sănătate), statul nu-și suspendă cerințele. Birocrația reflectă fidel relația de putere a statului cu cetățenii: dacă ceva nu merge, responsabilitatea nu cade asupra instituției, ci este transferată către aceștia, care trebuie să repare problema prin propriul lor timp, prin prezență și efort. Oamenii sunt împinși înapoi la cozi sau trebuie să găsească alte căi de a-și rezolva problemele. 

Expert polonez în securitate: „Societatea civilă este elementul slab al posturii de apărare europene”

Fără societatea civilă, apărarea Europei riscă să devină o carapace fragilă. Organizațiile societății civile (OSC) construiesc rețele de încredere care contracarează dezinformarea, promovează coeziunea socială și susțin legitimitatea democratică în contextul amenințărilor.

Schimbarea prin forță a regimului din Venezuela: sfârșitul dreptului internațional ca paravan pentru interesele autocraților de orice fel

Deși acțiunea „cinetică” a administrației Trump în Venezuela încalcă fără îndoială toate principiile dreptului internațional, ea nu este câtuși de puțin ceva nou. Dimpotrivă, se încadrează într-un pattern foarte întins în timp și are un singur element de noutate: renunțarea la dreptul internațional ca paravan pentru o acțiune în forță.

Dacă o greșeală din sistemul ANAF îți spune că nu ți-ai plătit impozitele pe ultimi cinci ani și că urmează să fii executat silit e responsabilitatea ta, contribuabilul, să demonstrezi că ești nevinovat. Chitanțele pentru amenzi se păstrează cu sfințenie chiar și acum, în anumite circumstanțe, pentru a putea demonstra, în cazul unei „erori de sistem” - sau, uneori, chiar în relația cu o altă instituție, că au fost plătite. 

Pentru a te conforma trebuie, în ultimă instanță, să pierzi timp. Timp pe care îl petreci „ca să repari”, deplasându-te fizic undeva și stând la o coadă, revenind periodic pe platforma online a vreunei instituții în speranța că acum funcționează sau amânându-ți programarea la medic pentru că nu merge iarăși cardul. 

Iar într-o economie care pune preț pe eficiență și productivitate, timpul devine o monedă de schimb aproape mai dureroasă decât banii. Timpul pierdut nu este niciodată compensat și îi afectează mai ales pe cei cu mai puține resurse - mai puțină educație, mai puțini bani, mai puține informații, rețea socială mai restrânsă.

Vedem, așadar, cum căderea sistemului ghișeul.ro e, în ultimă instanță, vina cetățenilor care au vrut să-și verifice taxele proaspăt mărite toți în același timp, după cum explică Dragoș Vlad, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, care gestionează platforma. Nicidecum a sistemului. 

Nici în cazul contribuabililor cărora li s-au afișat sume diferite de plată statul nu-și asumă responsabilitatea. Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a criticat miercuri pe Facebook această situație, anunțând că a cerut cercetarea disciplinară a „celor responsabili”. A unor indivizi, alți cetățeni.

Dacă statul poate cere conformitate perfectă, ar trebui să fie și responsabil pentru sistemele prin care această conformitate este impusă. Până când eșecul birocratic nu va avea consecințe la nivel instituțional, digitalizarea va rămâne un instrument de transferare a costurilor către cetățeni. 

Iar un stat care guvernează prin termene (și mai pune și eficiența sistemului de taxare pe agenda publică ca pe o soluție magică), dar eșuează prin sisteme, le transmite cetățenilor un mesaj clar: timpul vostru e de sacrificat, al nostru nu. În acest sens, cozile și platformele defecte nu sunt doar defecțiuni, ci felul în care statul român își manifestă puterea și se raportează disfuncțional la cetățean.

Și până asimetria asta n-o să fie corectată, birocrația digitală va adânci, nu va reduce, decalajul dintre stat și cei pe care îi guvernează.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€