Xi Jinping a avut un mesaj special în deschiderea Davos 2021. Foto: captură video feed YouTube.

Davos 2021 și eșecul moral al lumii civilizate

Aș fi vrut să pot spune că Davos 2021 este, într-adevăr, acel eveniment care „mobilizează liderii globali pentru a forma principiile, politicile și parteneriatele necesare în acest nou context dificil”, cum se scrie în prezentarea forumului. 

Aș fi vrut să scriu despre cele câteva inițiative interesante prezentate anul acesta, precum Biodivercities by 2030, ecosistemele de colaborare bazate pe misiuni comune, decarbonificarea construcțiilor (de care a scris chiar Ursula von der Leyen pe PressOne) și altele asemenea. Și o voi face, în săptămânile următoare, pentru că sunt tendințe extrem de importante, care ne vor defini viitorul.

Dar ignorarea elefantului din cameră pentru încă un an golește de conținut o bună parte din bunele intenții declarate cu ocazia forumului. Nu că ar fi primul an în care se întâmplă asta, nicidecum. Dar poate că era cazul să fie primul an în care să nu se mai dea o tribună de la care toți dictatorii lumii să ne predea lecții de democrație.

Cum s-a ajuns aici? Cum am ajuns ca an de an elitele vestice să primească printre ei – fie și virtual, ca anul acesta, din cauza pandemiei – indivizi care violează absolut toate principiile de care se face vorbire la un astfel de forum?

Undeva, la finalul secolului XX, credeam cu toții că cea mai mare problemă a omenirii va fi bug-ul Y2K, care ar fi oprit milioane de computere din întreaga lume la miezul nopții dintre 1999 și 2000, cu efecte catastrofale, în cascadă. Am și tradus (prost) o carte pe tema dată, la vremea respectivă. Cartea s-a și vândut!

Pe vremea aceea, lumea încă mai cita din Fukuyama și sfârșitul istoriei era deja o certitudine. Democrația liberală de tip vestic era, așadar, învingătoarea perenă nu doar a comunismului, ci și a istoriei noastre marcate de războaie iscate din te miri ce. Pășeam în mileniul III ca o mare familie, unită-n cuget și-n simțiri. Așa mare era relaxarea încât președintele Americii își permitea o mică partidă de sex oral cu o internă în Biroul Oval, iar Senatul nu dorea să-l demită pentru atâta lucru.

Pe 31 decembrie 1999, o știre ridica sprâncenele prin cancelariile vestice: bolnavul Elțîn îi preda pașnic frâiele unui apparatcik ițit pe scena mare a politicii ruse cu doar șase luni în urmă. Jiang Zemin încă se străduia, din greu, să împingă China pe drumul înfăptuirii economiei de piață socialiste (da, și acum sună la fel de amuzant, dar că nu mai râde nimeni), iar Xi Jinping – dictatorul care a deschis lucrările forumului de la Davos de anul acesta – era încă un relativ necunoscut guvernator al provinciei Fujian, din sud-estul Chinei, care încă învăța din lecțiile reunificării cu Hong-Kong-ul cel aducător de bunăstare, returnat de bunăvoie de britanici cu doi ani înainte.

Mai puțin de doi ani mai târziu, o mână de descreierați au înfipt niște avioane-n inima acestui vis, iar reacția lumii civilizate a fost, la început, una în acord cu starea de euforie generală din care tocmai fusese trezită: un război rapid cu talibanii, pentru a-i trage la răspundere pe cei care adăposteau teroriștii vinovați de moartea a aproape 3000 de oameni. Civilizația nu avea să fie pusă-n genunchi de barbari. Nu și de data asta.

Nivelul de cooperare din zilele acelea a rămas, din păcate, unul nemaiatins de atunci încoace. Rusia, Iran, China – nu doar că nu s-au opus, ci chiar și-au oferit, într-un fel sau altul, sprijinul. Răspunsul proporțional al lumii civilizate la barbaria fanaticilor urma să asigure continuarea petrecerii. Rusia urma să fie democratizată chiar mai mult decât până atunci, China urma să primească investiții americane suplimentare doar dacă relaxa și mai mult dictatura comunistă pentru a face loc unei clase de mijloc cu pretenții democratice, iar marșul triumfal al democrației urma să cuprindă și alte țări, cu precădere cele arabe, africane și sud-americane.

Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici…

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

A urmat însă războiul din Irak, forțat în fel și chip de administrația americană, iar deodată toate pretențiile de moralitate ale lumii vestice au căzut, în special când coaliția celor dispuși să ajute hegemonul global a ignorat toate dovezile că regimul (criminal) pe care voiau să-l înlocuiască nu avea, de fapt, nicio legătură cu dezastrul terorist din SUA.

Rând pe rând, toți autocrații lumii au înțeles că oricât vor mima democrația, nu va fi de ajuns. E adevărat, au avut nevoie de un deceniu pentru a trece la fapte, dar l-au folosit cu sârg și mare atenție, în timp ce Vestul a încercat, în special la comanda administrației Bush, să schimbe regimuri (criminale, din nou) cu unele democratice, indiferent de consecințe. Marșul triumfal al sfârșitului istoriei trebuia finalizat rapid și cu orice costuri. Apogeul a fost atins sub administrația Obama, când Primăvara Arabă a eșuat spectaculos, convingând pe toată lumea că aventura democratizării cu forța armelor nu mai are sorți de izbândă.

Răspunsul Rusiei și apoi al Chinei a fost rapid. S-au abandonat pretențiile de democratizare și s-a trecut la contraofensivă. Urmările? Dacă Rusia a fost penalizată întrucâtva după invadarea Crimeei, China n-a fost penalizată în niciun fel din momentul în care a început să restrângă din nou niște libertăți abia simțite (ca să nu spun câștigate, că ar fi prea mult). Nici vorbă de proteste serioase la adresa acestor evoluții sinistre – după militantul Bush care a distrus soft power-ul american, a urmat molatecul Obama, convins că diplomația poate reuși chiar și dacă în mănușa de catifea nu mai ai un pumn de fier. 

Decuplarea chestiunii drepturilor omului de progresul capitalist al Chinei și a accesului acesteia la piețele occidentale a continuat și sub administrația Trump, în ciuda războiului comercial cu China, purtat din cu totul alte motive. Cui îi mai pasă de zdrobirea cumplită a protestatarilor din Hong Kong? Cui îi mai pasă de milionul de uiguri închiși în lagăre de concentrare (să le spunem pe nume)? Cui îi mai pasă de opozanții asasinați sau de demonstranții bătuți la sânge de către regimurile criminale din Belarus sau, iată, Rusia?

Nu Uniunii Europene, ca să mă uit și-n ograda proprie. Iar ce s-a întâmplat zilele acestea la Davos 2021, acolo unde Putin și Xi Jinping au venit să predea lecții de democrație și de combatere a inegalităților de la cea mai importantă tribună a elitelor lumii, ar trebui să ne convingă de faptul că nici nu vom vedea vreo reacție concretă în următorii ani. Un eveniment care ar fi trebuit dedicat unui viitor fundamentat pe valorile unei societăți deschise a ajuns să fie doar o tarabă dedicată afacerilor, a banilor obținuți cu orice preț. Fie el și de sânge.

Din păcate, lipsa reacției ferme din partea occidentală va însemna îngroparea definitivă a ideii că democrația liberală de tip vestic mai poate învinge un cancer care de data asta deja a metastazat chiar în Europa și SUA.

Germania nu și-a dorit niciun moment să preia ștafeta morală pierdută pe drum de Statele Unite, iar Franța și Marea Britanie nu mai au anvergura care să le permită să facă așa ceva pe cont propriu. Administrația Biden dă toate semnele că vrea să schimbe această delăsare, însă va avea nevoie de sprijinul UE și mai ales al liderilor ei speriați la auzul scâncetelor marilor industriași care au atât de pierdut dintr-un război rece cu Asia.

Doar uniți am putea învinge în războiul – pentru că este un război real – pornit deja de Rusia și de China contra civilizației vestice, dar unirea este încă departe astăzi. Pandemia și Brexitul au divizat și mai mult o Uniune care tinde să rămână, tot mai mult, o simplă entitate fără taxe vamale, cu beneficii adăugate, iar nu un proiect colosal al democrației vestice, o lumină care să inspire popoarele lumii așa cum o făcea pe vremuri Vestul în lagărul estic.

Profitând de orbirea liderilor vestici, adevăratul bug Y2K a fost plantat, pe nesimțite, fix în inima democrațiilor de tip nord-atlantic, singurele cărora le-a păsat, de fapt, de noțiuni la care încă se râde în Asia, Africa și America de Sud – drepturile fundamentale ale omului, domnia legii, respectul față de culturi diverse, față de individ și necesitățile lui.

Azi, platformele construite tot în lumea civilizată pentru socializarea digitală a membrilor unei societăți sofisticate au fost deturnate de barbari pentru a ne arăta, de fapt, că toată civilizarea noastră nu e decât o spoială, o pojghiță care dispare destul de repede dacă se toarnă acid pe ea. Cu sau fără pandemie.

Chemați la oaste, barbarii dintre noi, acești ISIS autohtoni care au invadat locul sacru al democrației americane, Capitoliul, și care apar tot mai des pe străzile din Europa, sunt doar partea vizibilă a aisbergului. Dedesubt se coace o mișcare anarhică hrănită din prostie și ură față de o lume la care noi și părinții noștri am putut doar visa, dar pe care ei o vor dispărută cât mai repede.

Anticorpii au început să apară, dar sunt timizi. Propaganda de peste 1 miliard de euro pe an aruncată de Rusia în lumea occidentală primește un răspuns timid, sumele alocate de SUA și UE pentru combaterea acestui val de otravă fiind ridicole. China încă n-a învățat cum să joace acest joc, dar e suficient să interzică accesul pe piața sa a unei platforme, a unui film sau a unei cărți, pentru ca marii publisheri și investitori occidentali să dea rapid înapoi.

Chiar, câte filme critice la adresa Chinei ați găsit pe marile canale de streaming? Un „Șapte ani în Tibet” ar fi de negândit azi, când cenzura de la Hollywood vine de la Beijing. Și-ar fi imaginat cineva în anii 80 că Kremlinul poate dicta ce apare pe ecranele occidentale? Unde ar mai fi fost soft-power-ul care a câștigat, de fapt, războiul rece?

Pe lângă pandemia de Covid făcută cadou lumii de către China, avem și infodemia făcută cadou de Rusia. Cele două nici nu mai au nevoie de mari intervenții dinspre est, au prins rădăcini și acum au dobândit o dinamică proprie, una care sfâșie chiar fibra societății deschise de tip vestic. Iar dinamica asta bolnavă nu dă semne de oboseală, pentru că ei i se alătură chiar și oameni care detestă regimurile din Rusia și China, idioții utili ai generației noastre.

Din păcate, dacă principiile, politicile și parteneriatele pe care se clădește lumea de mâine sunt dictate de către Rusia și China, cu acceptul ireal al lumii occidentale care privește pasiv acest asalt asupra civilizației liberale inclusiv în fieful de la Davos, atunci viitorul va avea, cu adevărat, de ce să ne sperie.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...