„Dacă Tallinnul trebuie evacuat, îi putem primi și pe ei” — tur printr-un buncăr din Helsinki

TEFI

Știri

06/07/2026

Autori: Dániel Németh, Lili Takács, 444 .hu, pentru proiectul TEFI, din care face parte și PressOne

„Stăm bine. În Helsinki trăiesc aproximativ 700.000 de oameni, iar în adăposturi putem primi 950.000. Dacă estul Finlandei ar trebui evacuat, am avea loc pentru ei. Dacă Tallinnul ar trebui evacuat, iar estonienii ar fi nevoiți să fugă, ar veni aici și i-am putea primi și pe ei. Pericolul vine întotdeauna dinspre est”, spune Nina, angajată a municipalității din Helsinki, în timp ce privim o sală de joacă amenajată într-o parte a uriașului adăpost de sub centrul orașului.

Desigur, sala de joacă este doar o mică parte din buncărul capabil să găzduiască 6.000 de oameni timp de săptămâni întregi. Mai sunt aici mai multe parcări, o sală de fitness și câteva terenuri de sport, unde copiii își consumă energia în vacanța de vară jucând floorball. Cea mai mare parte a spațiului rămâne însă goală, cu planuri pregătite meticulos pentru orice scenariu. Planuri care, sperăm, nu vor trebui folosite niciodată.

Dintre cele aproximativ 5.500 de adăposturi din Helsinki, 5.450 sunt în prezent adăposturi mai mici, aflate sub clădiri. Există însă și în jur de cincizeci de adăposturi comunitare, capabile să primească sute sau, în unele cazuri, mii de oameni, marcate inclusiv pe hărțile orașului. Coborâm într-unul dintre ele, într-o ploaie de iunie. La douăzeci de metri deasupra noastră se află o piață, iar pe străzile din apropiere pot fi admirate capodopere ale brutalismului finlandez.

„Acum suntem, practic, în interiorul unei stânci. Pereții sunt din granit; i-am vopsit doar în alb, pentru că granitul produce o cantitate enormă de praf, iar praful acela fin ar ajunge peste tot. Așa nu trebuie să curățăm atât de mult. În plus, albul face locul să pară puțin mai luminos, nu e la fel de apăsător”, spune ghida noastră, în timp ce înaintăm.

Adăposturile comunitare mari, ca acesta, sunt construite la fel în toată țara, explică ea: uși de oțel de treisprezece tone metrice (!) protejează împotriva exploziilor, urmate de o „secțiune” de decontaminare lungă de aproximativ zece metri, închisă de o altă ușă masivă de oțel. E limpede că aceste buncăre au fost ridicate cu spaimele Războiului Rece în minte: zona de decontaminare a fost gândită în primul rând pentru îndepărtarea contaminării nucleare, iar un duș obligatoriu, urmat de schimbarea obligatorie a hainelor, ar fi asigurat că niciun material radioactiv nu intră în adăpost.

Următoarea ușă robustă de oțel se închide ermetic. Dincolo de ea, mii de oameni ar putea petrece săptămâni întregi complet izolați de lumea de afară. Acest sistem cu uși duble a fost instalat la toate intrările; singura diferență este dimensiunea lor: noi folosim o intrare laterală, relativ mică, dar există și unele mai mari, prin care ar putea intra ambulanțe sau chiar mașini de pompieri. Privind la experiența Ucrainei, pare logic ca echipamentele salvatorilor să fie protejate; a fost o decizie bună ca, la începutul anilor 2000, astfel de intrări largi să fie incluse în proiect - adăpostul a fost finalizat în 2003.

Moștenirea Războiului Rece

„Adăposturile noastre au fost construite în timpul Războiului Rece, iar asta se vede; trebuie să le modernizăm puțin, pentru că cel mai probabil oamenii nu vor trebui să se ascundă de lumea exterioară săptămâni întregi, așa cum s-ar întâmpla în cazul unui posibil atac nuclear. Urmărim atent și ce se întâmplă în Ucraina sau în Israel, ca să vedem de ce este nevoie într-un adăpost: când sună sirenele, oamenii coboară acolo, iar când alerta se termină, fiecare își vede de treabă - la școală, la muncă, la antrenament, unde are de mers”, explică Nina, în timp ce trecem prin așa-numitul coridor de serviciu.

Pe podea sunt pictate, în rânduri ordonate, trei sute de pătrate - locurile viitoarelor toalete portabile. Să nu vă imaginați toalete albastre de șantier, îngropate sub pământ. Acestea sunt și mai portabile: mici cabine care se pot închide cu o perdea și care conțin, la nevoie, o găleată de plastic cu o pungă înăuntru. Și, desigur, întregul adăpost are sistem de ventilație.

În holul alăturat sunt stivuite paturi suprapuse pentru două mii de persoane. De ce nu sunt tot atâtea paturi câți oameni ar putea încăpea aici? Răspunsul este simplu: pentru că nu toată lumea ar dormi în același timp. Dacă s-ar ajunge ca oamenii să rămână aici o perioadă mai lungă, totul este planificat ca în viața de zi cu zi: ordinea trebuie menținută în buncărul subteran, astfel încât timpul să nu se scurgă doar într-o așteptare fără rost.

Cel puțin acesta este planul. Adăpostul a fost construit pentru 6.000 de oameni, dar de la finalizarea sa, în 2003, nu a fost testat niciodată la capacitate maximă. Helsinki încearcă acum să obțină finanțare de la Uniunea Europeană pentru a organiza o „probă generală” cu câteva mii de persoane, explică reprezentanta municipalității, în timp ce străbatem coridoarele care par nesfârșite. Într-o zonă se află un podium, cu rânduri de scaune așezate ordonat în față; nu demult, aici a avut loc o prezentare despre sistemul finlandez de apărare civilă pentru primari ucraineni. Nu sunt singurii interesați de buncărele finlandeze: în ultimii ani, sute de delegații au fost conduse prin aceste spații.

Zona cu paturi este urmată de încă o ușă — de data aceasta, nu una din fier masiv.

Adăposturile din Finlanda. În funcție de chiriaș, spațiile pot fi folosite pentru orice

De aici înainte, nu mai sunt doar „coridoare goale”: pentru că buncărul aparține municipalității din Helsinki, anumite secțiuni sunt închiriate într-un sistem de dublă utilizare, în stil finlandez. Dacă tot au fost construite aceste adăposturi uriașe, cu infrastructură completă, de ce să nu fie folosite? În funcție de chiriaș, spațiile pot deveni aproape orice: parcare, cafenea, sală de fitness, skatepark subteran, sală de joacă, bazin de înot cu tobogane - și, desigur, un număr suficient de saune -, pistă de karting, centru de meșteșuguri, poligon de tir cu arcul, muzeu etc.

Există și o sală de sport în această zonă; fiind vacanță de vară, trecem pe lângă copii de școală primară care joacă floorball - au coborât singuri să se joace puțin, nu sunt la antrenament. Sălile acestea nu sunt folosite, de fapt, pentru orele de sport, pentru că fiecare școală are propria sală, dar aici se organizează uneori turnee și competiții. La un moment dat, somalezii au închiriat sălile pentru rugăciunile de la finalul Ramadanului, explică Nina. După terenul de sport urmează sala de fitness; câțiva oameni se antrenează la mijlocul după-amiezii, iar sala de joacă se vede deja în fața noastră. Apropo, aceasta nu este singura sală de fitness din adăpost - mai există una, dar nu putem intra. Președintele Alexander Stubb l-a dus acolo anul trecut pe Volodimir Zelenski.

„Pentru noi e ceva firesc; știm despre adăposturi de când eram copii. Au fost aici toată viața noastră, așa că ne-am obișnuit cu ele. Nu le privesc ca pe simboluri ale unui pericol permanent atârnat deasupra capetelor noastre”, răspunde o tânără mamă la întrebarea noastră, în sala de joacă, în timp ce copilul ei se epuizează în castelul gonflabil. În Finlanda, apărarea civilă nu a trecut în plan secund la fel de mult ca în multe țări europene după Războiul Rece: serviciul militar obligatoriu nu a fost niciodată abolit, iar cei aflați în poziții de conducere în diverse sectoare trebuie să urmeze, o dată la câțiva ani, un curs de trei săptămâni de apărare civilă.

Țara adăposturilor

Deși cea mai mare parte a Finlandei este acoperită de păduri sau lacuri - locuri în care întreaga idee a adăposturilor devine redundantă - regulile se aplică la nivel național, iar legea prevede că un adăpost trebuie construit în fiecare clădire mai mare de 1.200 de metri pătrați, fie că este vorba despre un bloc de locuințe, o clădire de birouri, un centru comercial sau un spital, chiar dacă acea clădire este singura pe kilometri întregi. Responsabilitatea revine dezvoltatorului, motiv pentru care, în majoritatea blocurilor aflate în construcție, adăpostul este ridicat încă din faza de șantier. Apoi funcționează ca spațiu de depozitare, înghițind de la echipament de schi până la role rămase mici - exact ca orice debara - lucruri care „poate vor fi utile cândva”. Diferența importantă este că, în caz de urgență, administratorii au 72 de ore la dispoziție pentru a elibera spațiul și a-l face potrivit pentru scopul lui inițial.

Se pare că frontiera de peste 1.300 de kilometri și experiențele istorice dureroase - aproximativ o zecime din teritoriul Finlandei a fost anexat de Rusia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial - au lăsat urme: 4,8 milioane dintre cei 5,6 milioane de locuitori ai țării s-ar putea adăposti în același timp. Majoritatea statelor au încetat să mai construiască adăposturi cel târziu după Războiul Rece. În Finlanda, situația a fost alta.

„Percepția noastră asupra amenințării nu s-a schimbat de multă vreme, cel puțin în ceea ce privește Rusia. Nici invazia Ucrainei nu a modificat-o fundamental. Apărarea civilă a fost întotdeauna o prioritate în Finlanda, iar acest lucru a rămas valabil și după februarie 2022. Poate singura diferență a fost că oamenii au început să se intereseze mai mult de adăposturi. «Unde este cel mai apropiat adăpost de mine? În ce stare se află? Poate fi folosit?» Dar, între timp, și acest interes s-a mai domolit. Oamenii știu unde să găsească un adăpost și ce să facă dacă se întâmplă ceva. Desigur, lucrăm constant ca lucrurile să rămână așa și le reîmprospătăm periodic cunoștințele prin campanii de comunicare.”

Un lucru care cere atenție permanentă - pentru că nu vine de la sine - este informarea comunităților de imigranți. Ei nu au crescut în această cultură a apărării civile, așa că toate acestea le sunt mai puțin naturale. Conducerea țării știe asta și încearcă să ajungă la aceste grupuri prin campanii țintite. Yle, radiodifuzorul public finlandez, nu mai produce programe doar în finlandeză, ci și în engleză, arabă, rusă, ucraineană și somaleză. Totuși, experiența arată că mesajul nu ajunge, de cele mai multe ori, la publicul-țintă pe această cale. „Recent, o echipă de la Yle a venit să realizeze un program în limba somaleză despre pregătirea pentru apărarea civilă și despre adăposturi. I-am întrebat cum ajung la publicul lor, iar ei mi-au răspuns că postează totul pe TikTok.

Nu folosește la nimic să difuzezi aceste programe la televizor dacă tinerii - și mai ales tinerii imigranți - nu se uită la televizor; trebuie să găsim canalul prin care pot fi atinși”, explică Nina. Ea adaugă că aceste campanii nu se limitează la social media: ea și colegii ei din municipalitate vizitează regulat comunitățile de imigranți pentru a le vorbi despre orice, de la siguranță generală până la noțiuni „de bază” de prevenire a incendiilor. Din toamnă, vor organiza și tururi comune ale adăposturilor pentru imigranții care locuiesc în Helsinki.

Export de know-how

Starea de pregătire de aproape un secol a finlandezilor înseamnă și că expertiza acumulată prin construcția continuă de adăposturi a devenit un produs finlandez de export unic. De fapt, în țară s-a format o industrie separată, dedicată proiectării, construirii și întreținerii acestor spații, cu o experiență considerabilă în instalarea și mentenanța ușilor de oțel care oferă protecție împotriva radiațiilor, a sistemelor speciale de ventilație, a surselor de energie de urgență, precum și a rețelelor de comunicații și canalizare aferente adăposturilor.

Războaiele din Ucraina și apoi din Iran au crescut, la rândul lor, cererea pentru astfel de facilități, iar numeroși politicieni și companii din străinătate s-au adresat deja firmelor finlandeze. Cererea crește rapid, mai ales în Polonia și Germania, dar interesul se intensifică și în Orientul Mijlociu; printre alții, gigantul petrolier de stat saudit Aramco caută informații de la companiile finlandeze.

Potrivit Resilience Center Finland - organizație înființată în martie 2025 pentru a sprijini exporturile industriei finlandeze de securitate și apărare - exporturile de securitate și apărare ale Finlandei valorează deja zeci de miliarde de euro. Deși veniturile anuale ale segmentului de afaceri legat de adăposturi se ridică în prezent la doar câteva zeci de milioane de euro, se estimează că vor crește exponențial. Este probabil ca, în câțiva ani, companiile să nu mai concureze între ele pentru contracte individuale; întrebarea va fi, mai degrabă, dacă va exista suficientă capacitate pentru a onora comenzile.

Acest articol a fost scris în cadrul proiectului The Eastern Frontier Initiative (TEFI). TEFI este o colaborare între editori independenți din Europa Centrală și de Est, menită să încurajeze reflecția comună și cooperarea privind problemele de securitate europeană din regiune. Proiectul își propune să promoveze schimbul de cunoștințe în presa europeană și să contribuie la o democrație europeană mai rezilientă.

Membrii consorțiului sunt 444.hu (Ungaria), Gazeta Wyborcza (Polonia), SME (Slovacia), PressOne (România), Delfi (Estonia), Delfi (Letonia), Delfi (Lituania), și Bellingcat (Țările de Jos).

Proiectul TEFI este cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană, nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.