Cum se schimbă economia țării mele

Barbu Mateescu

Redactor

Migrația a milioane de români în ultimul deceniu și jumătate a avut efecte neașteptate, puțin discutate și puțin vizibile. De exemplu, reducerea forței de muncă disponibilă mediului privat a împins salariile în sus. Multe ascensiuni profesionale s-au realizat, indirect, pe baza absenței oamenilor care au virat spre Occident, „eliberând” astfel pe termen lung locuri de muncă în IT, arhitectură, inginerie și multe alte domenii. Nu vei ști niciodată câți colegi de muncă ai pierdut și câte interviuri pentru un job ai câștigat pentru că 5, 10 sau 15 oameni pe care nu-i cunoști au decis să plece.

Unul din efectele previzibile ale migrației ar fi fost, din punctul meu de vedere, o lovitură în plex pentru economia internă. Da, redevențele contează, îmbunătățind comerțul și nivelul de trai în anumite zone, dar per total m-aș fi așteptat să regăsesc o economie bolnavă, dacă nu chiar statică.

Comparând anii 2008, 2014 și 2020 – intervale de șase ani, pentru care datele sunt disponibile într-o măsură satisfăcătoare – am avut câteva surprize autentice și plăcute.

Câți oameni muncesc oficial în România?

Primul șoc: numărul angajaților era, la finele lui 2020, mai mare decât în 2014 sau în 2008. Față de 2014 în special creșterea este amețitoare: de la 4,9 milioane la 5,4 milioane.

Calculul poate fi făcut și altfel, eliminând domeniul agriculturii, în care doar o parte din cei care (de fapt) muncesc sunt înregistrați cu contracte de muncă.

Această creștere este semnificativă în contextul în care numărul total al cetățenilor (aflați în țară sau afară) este în constantă scădere, numărul adulților cu vârsta între 18 și 60 de ani este de asemenea în constantă scădere, iar migrația a funcționat fără încetare între 2008 și 2020, reducând numărul oamenilor disponibili pentru a fi angajați.

Cartierul Aviației din nordul Capitalei. Foto: Lucian Muntean

Statisticile oficiale cu privire la mediul privat sunt un reper mai imprecis. Aproape nimic nu te oprește să înființezi o firmă care să fie activă un an după care să intre în „adormire”. Chiar și așa, conform Registrului Comerțului, numărul PFA este în creștere stabilă:

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Iar al firmelor a crescut dramatic în ultimii ani:

Domeniile care se sting

Deși numărul total angajaților din România a crescut, a scăzut numărul angajaților în industria extractivă (de la 81 de mii la 62 de mii și, pe baza statisticilor cele mai recente, 48 de mii).

În mod logic, având în vedere tendințele demografice, numărul angajaților din învățământ este în constantă scădere. (Numărul elevilor din sistemul pre-universitar a scăzut într-un deceniu cu trei sferturi de milion.)

Sistemul românesc de învățământ este mai zvelt, dar mai concentrat la vârf: între 2014 și 2020, deși numărul elevilor de liceu s-a redus de la 727 de mii la 621 de mii, numărul studenților la licență a rămas aproape același: 411 respectiv 418 mii. Ideea de a te opri după liceu, fără a mai face o facultate, este din ce în ce mai puțin populară.

Schimbarea majoră de ritm

O scădere importantă este cea a ponderii angajaților din industria prelucrătoare:

În loc s-au dezvoltat domeniile care necesită know-how post-industrial. În IT, intermedieri financiare, telecomunicații și servicii pentru public (cultură, turism etc.) numărul angajaților a evoluat astfel:

Sau, în % din total angajați (exclusiv agricultură):

Fie că te interesează cifre absolute, fie că rezonezi mai mult la procente, acest sector al economiei a accelerat tocmai în perioada cea mai recentă. Între 2008 și 2014 a crescut cu 11 mii angajați/an; în cei șase ani care au urmat a crescut cu 26 de mii de angajați/an. În % din totalul forței de muncă non-agricole, a crescut cu 1,3% în primul interval de șase ani, dar cu 1,6% în al doilea interval.

Cele două informații (reducerea industriei și creșterea altor domenii mai pretențioase) trebuie privite împreună. Acum câțiva ani în spațiul public bâzâia o temă: necesitatea reindustrializării României. Tema pornea de la o realitate clară: față de anii '80 România are de patru ori mai puțini muncitori în fabrici și uzine – desigur eficiența lor fiind colosală prin comparație cu ce se întâmpla în comunism. Poate fi îndrumat potențialul de muncă din mediul rural spre industrie, în loc să migreze? 

Cifrele arată că răspunsul a fost dat deja în bună parte.

E ca și când micuțul televizor color din casa părinților tăi ar fi dispărut, dar nu pentru că familia ta s-a întors la televizorul alb-negru de acum jumătate de secol, ci pentru că au achiziționat un mamut Ultra HD cu diagonala de doi metri.

Între 2008 și 2020 numărul angajaților din industriile extractivă și prelucrătoare a scăzut cu 199 de mii de persoane, numărul angajaților din sectoarele post-industriale crescând în același interval cu 224 de mii. (Faptul că cele două numere sunt apropiate reprezintă în bună măsură o coincidență.)

Dacă lucrurile ar urma o evoluție aritmetică ordonată – ceea ce cam niciodată nu e cazul – în 2032 numărul angajaților din sectoarele post-industriale ar depăși pe al celor din industrie.

Dacă ignori punctul de mijloc, adică 2014, și te uiți doar la 2008 și 2020, creșterea numărului de angajați se datorează:

Și într-o măsură mai mică altor domenii.

Sănătatea este big business

Numărul angajaților din sănătate este la o cotă înaltă după ce a fluctuat de-a lungul timpului. Erau 377 de mii în 2008, cu treizeci de mii mai puțini în 2014 (poate de vină fiind exodul din domeniu spre Occident) dar 432 de mii acum.

În 2008, raportul dintre angajații din domeniu și pensionari era de la 1-la-15, actualmente fiind de 1-la-11,8. Teoretic asta sună bine, dar accesul la servicii medicale este extrem de inegal, o mare parte din extinderea mediului privat din acest domeniu realizându-se în marile orașe.

Foto: Virgil Simonescu, Inquam Photos

Raportul de mai sus se datorează și reducerii numărului pensionarilor: 5,08 milioane acum, în scădere precipitată față de 2008 (5,68 milioane) și 2014 (5,35 milioane). La finele acestui deceniu trendul se va inversa, pe măsură ce înaintează în vârstă oamenii născuți la finele anilor '60 și începutului anilor '70, după decretul anti-avort al regimului Ceaușescu.

Două detalii bizare

1. Nu există angajator care să nu se plângă de lipsa forței de muncă. În special în comerț, durerea este mare. Însă de vină, după cum arată cifrele Institutului Național de Statistică, este o iluzie de percepție. Când este inflație, ai impresia că ai nevoie de mai mulți bani (întrucât prețurile au crescut), când de fapt valoarea banilor în sine a scăzut.

În special reprezentanții industriei HORECA susțin că există un deficit uriaș de forță de muncă în domeniu. Foto: Paul Manolescu

Lucrurile stau la fel atunci când vine vorba de forța de muncă din comerț. În termeni absoluți, România este la apogeu: 958 de mii de angajați, cu o sută de mii mai mulți decât acum 6 ani și cu cincizeci de mii mai mulți decât acum 12 ani. De fapt, extinderea mediului de afaceri și propensitatea cetățenilor pentru consum sunt mai mari decât în trecut: oferta de forța de muncă nu lipsește, problema fiind în realitate o creștere colosală a cererii de forță de muncă.

(Și, desigur, mituri în continuă reașezare despre ce înseamnă un salariu acceptabil – adică pentru care un angajat oarecare ar accepta să muncească, mai ales într-un oraș mare. Dar ăsta este subiect pentru un alt articol.)

2. Numărul angajaților din domenii precum serviciile de colectare și reciclare a deșeurilor a rămas aproape identic:

Poate că la mijloc se află tehnologizări intense care reduc necesarul forței de muncă pentru desfășurarea acestui tip de activități. Cum nu am expertiză în domeniu, poate că totul e OK de fapt, iar acest paragraf n-are sens. Mă tem însă că lucrurile stau altfel, și că de fapt serviciile sunt subfinanțate și supraîncărcate.

În mod indubitabil, producția de deșeuri casnice în 2020, la nivel național, este incomparabil mai mare decât în 2008, orașele mari sunt... mai mari, suburbiile au necesități specifice, ca să nu menționez sortarea în 2 sau 4 fracții care (teoretic) ar mări complexitatea organizațiilor implicate.

Ce țară avem

1. O creștere a numărului salariaților și firmelor în contextul plecării a milioane de români este o performanță. În spatele ei zace, din câte pot înțelege, o transformare de substanță. Nu e ca și când sute de mii de locuitori ai mediului rural au devenit IT-iști sau doctori, deși cifrele la o asemenea interpretare miraculoasă ar conduce. Mai degrabă, zeci de piese de domino s-au mișcat în acești ani, sensul lor fiind în bună măsură același.

2. Înțelesul financiar al noțiunii de „a fi angajat” s-a schimbat în timp, și nu neapărat în bine. În 2008 doar 5% din angajați munceau pentru salariul minim pe economie.

Cât și dacă se primește „la gri” dincolo de acest nivel este neclar și neimpozitabil, deci un gol pentru tot felul de bugete și sisteme de asigurări sociale. Este de asemenea o vulnerabilitate că un prag stabilit politic ( = salariul minim pe economie) are un impact disproporționat de mare asupra țării prin comparație cu acum zece sau douăzeci de ani.

3. În alte societăți, educația și sănătatea sunt considerate ca făcând parte din economia post-industrială. Având în vedere calitatea inegală a serviciilor furnizate de stat din acest punct de vedere, am ales o definiție mai restrânsă. Dacă însă preferi definiția clasică, deja în 2008 România părăsise făgașul unei economii industriale. Pe noua definiție, ecartul dintre post-industrial și industrial e în constantă creștere:

Avans 2% pentru post-industrial.

Avans 5,5% pentru post-industrial.

Avans 9% pentru post-industrial.

Efectele acestei schimbări percutează în fiecare aspect al vieții noastre, de la planuri de afaceri, planuri de vacanță și consum media până la sportul favorit (la care ești spectator sau practicant?), destine familiale și mode/trenduri.

Traiectorii de localități, județe și regiuni sunt re-alcătuite în consecință cu o viteză mai rapidă decât ar putea procesa orice administrație locală. Norme și valori sunt în preschimbare, iar cine nu se adaptează fluieră a pagubă sau se retrage în nostalgia pentru un trecut ce nu se va mai întoarce.

Niciodată economia nu trebuie privită ca fiind izolată de societate, ea fiind unda care demarează schimbări. O concluzie posibilă pentru tot articolul este că schimbarea nu trebuie așteptată, ci ea se întâmplă, pentru unii fiind la fel de naturală precum apa râului pentru pește, pentru alții fiind o goană fără sfârșit întru căutarea liniștii. Schimbările de acest tip fiind treptate (greu să-ți imaginezi sau să-mi imaginez ce înseamnă un procent pe an) se dezvăluie rar dar rapid și cutremurător.

Surse:

Număr pensionari acum: https://insse.ro/cms/ro/content/num%C4%83rul-de-pensionari-%C8%99i-pensia-medie-lunar%C4%83-%C3%AEn-anul-2021

Număr pensionari 2008: https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/numarul_de_pensionari_si_pensia_medie_lunara_in_anul_2018.pdf

4,9% din angajați munceau pentru salariul minim brut în 2008: https://insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/salarii/salarii-oct2008r.pdf

Angajați salariu minim 2020: https://www.zf.ro/eveniment/statistica-1-58-milioane-angajati-romania-lucreaza-salariul-minim-19939492

INS, tabelele SCL103A (educație), FOM104F (forța de muncă)

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€