Acțiune de împădurire realizată cu voluntari în comuna Ciugud, de Luna Pădurii FOTO: Pagina de Facebook a Primăriei Ciugud

Cum putem reuni România dezbinată

Privim de două ori pe an spre generațiile care au făcut unirile. Laude, discursuri, fanfare, imnuri și steaguri fluturate. Bașca bani publici special alocați. Sentimentu’ național se ridică pân’ la cer, plutesc spre văzduh cuvinte mari, patrioții se-nalță ca brazii, iar din colțul ochiului unui politician mai curge o lacrimă, atât cât trebuie să se vadă pe cameră.

Dar adevărul e că românilor li se cam fâlfâie. Realitatea acelor ani nu poate fi mai îndepărtată azi de realitate. Trecem printr-o epocă în care toată lumea se luptă cu toată lumea – fie că-i vorba de puncte de vedere diametral opuse sau doar o diferență marginală de opinie. Visătorii sunt călcați în picioare, cinismul e la putere, cine nu-i cu noi e împotriva noastră, fraților, cam asta e ordinul pe unitate.

Sigur că bulele și camerele de ecou din social media au un rol determinant aici, însă păruiala pe care o vedem la toate nivelurile de ceva vreme are ceva dintr-un balamuc în aer liber care nu se va termina cu bine. S-a mai văzut, știți ce zic?

Orgolii mari în partide mici, oameni mici în partide mari, tabere, bisericuțe, secte, falange, tot felul de guru care-și asmut minionii unii contra altora, intelectuali rasați care se iau la ceartă din te miri ce – uneori stai și te întrebi dacă nu cumva toți oamenii ăștia n-au cumva prea mult timp la dispoziție.. Cu precădere cei plătiți din banul public.

Dacă toate astea s-ar întâmpla în mijlocul unei veri toride care sfârâie a plictiseală, aș mai înțelege. Dar nu, se întâmplă la ieșirea din iarnă (sau, mă rog, ce a fost chestia asta din ultimele luni, cel puțin în București), ca preambul la un an în care se pare că vom fi mai dezbinați ca oricând.

Plutește așa, prin aer, un vânticel de nebunie de final de lume, dar nu pentru că s-ar baza pe ceva solid, nu, ci doar pentru că realmente ni s-a urât cu binele. Sigur, o parte din tensiunea din aer nu ni se datorează – ea se insinuează ca un vânt înghețat venit dinspre nord-est, cu sau fără voia noastră.

Dar realitatea e că poate nicicând n-a fost lumea mai plină de degete fluturate încoace și-ncolo a acuzare, fără rost. Nicicând n-am fost atât de asmuțiți unii contra celorlalți cu o voioșie care a dat naștere, în trecut, la cele mai negre zile din istoria acestui popor (încerc să mă concentrez doar pe ce se întâmplă la noi, deși e strâns legat de isteria colectivă de pe glob).

E plin orașul de oameni care n-au dus-o niciodată atât de bine, dar care se plâng încontinuu că n-au dus-o niciodată atât de rău.

De ce această situație dusă la extrem? Sigur, nu-i ușor să ieși din doi ani de stres continuu, în care restricții mai mult sau mai puțin bine explicate ne-au epuizat rezervele de empatie. Nu-i ușor nici să vezi că toată bruma de bunăstare pe care te lupți să o acumulezi se duce pe inflație sau prin creșteri mascate de taxe. Iar spectacolul jenant pe care-l dau cei numiți în funcții publice nu ajută defel.

Dar cred că fundamental pentru acest haos este lipsa unui vis comun, a unei viziuni optimiste despre viitorul imediat și accesibil. Lipsa încrederii că împreună putem să ne facem o comunitate mai bună, un cartier mai bun, un oraș mai bun, o țară mai respirabilă.

Lipsa acestui vis și a acestei încrederi duce la dezangajare, la o retragere a oamenilor buni din această țară, iar asta nu rămâne fără urmări, nu, ci duce exact la acest reflux în care huliganii și primitivii ocupă cu vehemență scena.

Suntem într-o lume post-vis, despre care vorbea și Barbu Mateescu în excelenta sa analiză din PressOne, o lume în care ne vedem toată urâțenia în oglindă și încă nu știm cu ce să o înlocuim.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Dacă iei un om de pe stradă din București și-l întrebi cum își imaginează viața sa în acest oraș peste cinci sau zece ani, ce crezi că-ți va răspunde? Dacă repeți același experiment în oricare oraș mare din România, peste câți optimiști crezi că vei da? De orașele medii sau mici, ce să mai spun?

Azi, exercițiile de imaginație sunt mai degrabă niște coșmaruri. Am renunțat de mult să mai urmărim luminița de la capătul tunelului, iar o parte din compatrioți au luat-o chiar în sens opus, preferând întunericul unui trecut rău, în locul unui viitor care li se pare imposibil de imaginat în bine.

Și nici n-ai cum să-i acuzi. Mulți dintre ei au rămas suspendați într-o eternă tranziție dinspre niciunde spre nicăieri. Își duc viața de la un salariu la altul, în timp ce lumea se mișcă cu repeziciune în jurul lor. O lume pe care n-o înțeleg și cu care nu pot fi de acord, nu doar din lipsă de empatie pentru toți cei care le cer asta vehement, ci pur și simplu pentru că pentru ei nu are nimeni empatie.

Sunt singuri și se simt singuri, iar televiziunile și politicienii care știu să le exacerbeze fricile le cântă în strună cu voioșie. Putem râde oricât vrem de ei și de ușurința cu care se lasă manipulați și mințiți în față, cert e că în curând nu vom mai râde cu toți dinții-n gură dacă vom continua așa.

Celor din țară li se adaugă tot mai mulți români dezamăgiți de occident, pentru că au fost abuzați acolo în fel și chip. N-ai cum să le negi acestora dreptul la furie, chiar și atunci când fac confuzie între instituțiile europene care le apără drepturile și cei care i-au abuzat și continuă să-i abuzeze. Și oricât le-ai explica, cu greu vei ajunge să treci de barierele mentale pe care și le-au ridicat între timp.

Dacă ești de părere că elitele noastre sunt cinice, stai să vezi ce gândesc și ce vorbesc oamenii simpli, cei care s-au detașat deja de orice ține de viața cetății. Ori, cinismul este exact opusul a ceea ce are nevoie România azi.

Cum putem să refacem visul? Cum putem să trecem peste lucrurile în care nu suntem de acord doar pentru a reuși să facem lucrurile în care suntem pe aceeași lungime de undă? Cum – și mai ales cu cine – să găsim punți de colaborare într-o țară în care sportul național este organizat într-un campionat de Hai, fiecare la scara lui?

N-am soluții gata împachetate. Dialogul este fundamental, dar trebuie să ai cu cine să-l porți. Compromisul este și el necesar uneori, dar aduce cu sine o grămadă de probleme, în special când partea cealaltă nu urmărește același bine. Dar, mai ales, trebuie să fie ambele tabere dispuse să piardă ceva pentru un bine comun. Treabă extrem de greu de pus în aplicare într-o țară ca România.

Mai concret: cum putem lupta contra acestui curent resentimentar care riscă să ne rupă de lumea civilizată – de valorile Europei? Ducându-ne direct la cauzele reale ale resentimentelor, iar nu la cele invocate de grobienii care le stârnesc pentru profit politic. Încercând să le rezolvăm împreună cu ceilalți care sunt deja implicați în reforma societății românești, chiar dacă nu suntem de acord cu ei în toate.

Lipsa de perspectivă, lipsa de valori comune, lipsa de empatie, lipsa încrederii – iată cele patru cauze fundamentale ale furiei care bântuie prin România. Fiecare dintre ele are o sumedenie de soluții, pe care dacă nu le punem acum în mișcare, mă tem că până în 2024 va fi mult prea târziu.

Perspectiva: oamenii au, repet, nevoie să viseze. Ești un politician bine intenționat? Un primar al noului val? Un oengist? Păi arată-le oamenilor cum ar putea fi orașul sau comunitatea lor în următorii câțiva ani, dacă se implică. Comunică mereu pe tema asta, nu-ți mai irosi energiile în lupte stupide într-un partid sau altul. Fii obsedat de perspectiva asta, pentru că fără ea nu se va face absolut nimic. Vei reuși să inspiri 1-2-3-10 oameni? Foarte bine, e un bun început.

Valori comune: în loc să te concentrezi pe ce te desparte de ceilalți care se implică în societatea civilă din România, poate te-ar ajuta să vezi zonele în care aveți lucruri în comun. În loc să ridici bariere ideologice, vezi proiectele în care puteți colabora – poate că apropierea asta va duce cu siguranță la schimbări și în puncte de vedere până acum ireconciliabile. Fiecare evoluează în ritmul său, unii au nevoie de ani și chiar decenii până să admită că au greșit, dar sunt dispuși să se schimbe și să evolueze. Nu vor face asta dacă sunt împinși într-un colț, însă.

Empatie: în loc să faci mișto, poate faci ceva mișto. Sigur, nu-i OK să ai empatie față de toți psihopații, dar poți avea față de cei care suferă din cauze cât se poate de reale sau care vin din alte zone decât tine. Fără să-i asculți în mod real nu vei reuși să-i implici în proiectele care-ți sunt dragi ție, pentru că nu le vor fi dragi lor. Din nou, e esențial pentru orice dialog (aviz primarilor care vituperează la adresa celor care îndrăznesc să-i interpeleze pe conturile de social media).

Încredere: e un sentiment care nu se-ntrupează-n vorbe. E un sentiment care devine solid doar atunci când e bazat pe fapte. Cu atât mai bine atunci când faptele alea sunt comune. Atunci când celălalt a parcurs o parte din drum alături de tine și a văzut ce-ți poate pielea, că te preocupă binele lui, că-ți ții promisiunea.

Combinația? Pornești un proiect bun pentru comunitatea din care faci parte, cu cât mai mic, cu atât mai bine, te concentrezi să-ți aduni aliați cu care găsești punți măcar pentru proiectul respectiv, îl comunici în mod empatic și apoi, bineînțeles, îl și execuți. Rinse and repeat, pe scară din ce în ce mai mare. Așa transformi o comunitate. Așa unești o țară.

O casă dezbinată contra ei înseși nu poate dăinui. Nici România nu poate dăinui dacă vom continua să ne lăsăm dezbinați.

E valabil și reversul, să știți.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...