Foto: George Călin / Inquam Photos

Umbrele naționalismului – unde cauți încredere când nu ai de unde să capeți încredere?

O prietenă mi-a semnalat îngrijorată rezultatele unei cercetări foarte recente a INSCOP, conform căreia 66% din românii aflați în țară ar fi dispuși să voteze un partid – și citez cu precizie sintagma – „naționalist, care promovează valorile religioase și susține familia tradițională”.

În calitate de sociolog, reacțiile mele la informația de mai sus nu sunt puține, dar voi încerca să le ordonez.

1. Să ne reamintim cine sunt adulții aflați în țară – pentru că sondajul nu măsoară diaspora

Suntem aici împreună: cinci milioane de pensionari, alte câteva milioane care se apropie rapid de vârsta pensionării și pentru care integrarea în Uniunea Europeană a venit cam târziu în fluxul vieții, mulți oameni tineri sau mai puțini tineri care și-au ratat experiența migrației în Vest și s-au întors furioși acasă, precum și o peliculă mai acătării, post-industrială.

Da, „peliculă”, întrucât populația centrelor universitare, cu tot cu suburbii, e maximum o treime din totalul românilor aflați în țară. București+Ilfov+Timișoara+Cluj+Iași < 5 milioane. Și, desigur, chiar și dacă ar fi 5 milioane de locuitori în aceste zone înstărite, printre ei se află mulți pensionari, oameni supărați din diverse motive pe lume, planetă și ONU sau pur și simplu conservatori. Pentru fiecare calculator cu cont Steam sau dormitor ce găzduiește cătușe cumpărate din Berlin există 100 de sufragerii în Suceava sau Oradea sau Dâmbovița unde părinții și bunicii ascultă, cu lacrimi în ochi, melodiile Laurei Stoica sau Mirabelei Dauer în timp ce copilul face tema la religie.

În acest context, aș roti un pic observația de pornire și aș zice că 34% din românii aflați în țară ar vota un partid secular (nu neapărat ateu), pro-legalizarea căsătoriei între persoane de același sex și fără excese în ceea ce privește vocabularul identitar național.

Ceea ce, având în vedere descrierea de mai sus a cine și ce suntem, e stupefiant de mult.

2. Faptul că oamenii sunt dispuși *să spună* că ar vota un partid religios, naționalist și pro-familie tradițională nu înseamnă că ar și *face-o*

De altfel, nu o fac. Scorul AUR este de 20% tot conform INSCOP – dar acest 20% nu înseamnă „20% din românii aflați în țară”, ci mai puțin. Dacă, de exemplu, 75% din respondenți au o opțiune de vot, ponderea susținătorilor AUR în totalul populației aflate în țară este de 20% din 75% = 15%.

În alte cuvinte, AUR – partidul cel mai potrivit portretului de mai sus – are o rată de captare mică. Mare atenție – suntem într-un moment critic și enervant, când pandemia încă n-a plecat, dar inflația a venit. Nu exclud ideea ca, peste un an sau doi, această rată de captare aparent mică să reprezinte de fapt apogeul istoric al AUR.

Disonanța dintre declarație și acțiune este, în special în ceea ce privește afișarea valorilor conservator-identitare, deranjantă și chiar un fel de rușine… națională. În vara lui 2014, (tot) 65% din românii aflați în țară spuneau că este foarte important ca viitorul președinte al României să fie de etnie română. Și totuși acest lucru nu s-a tradus într-o victorie decisivă a oponentului lui Klaus Iohannis, ci dimpotrivă.

Îmi și imaginez un show în acest sens („Orice-ar fi, să NU credeți cifrele din sondaje care spun că suntem naționaliști și creștini!”), deschis de Victor Ponta, închis de Liviu Dragnea și având la mijloc o sesiune publică de rugăciuni-alături-de-public conduse de liderii Coaliției Pentru Familie.

Față de fiecare din aceste cauze și personalități, cei 66% poate că ar trebui să se simtă jenați. Cu gândul la ei s-au alcătuit mesaje electorale, s-au creionat direcții de comunicare și de acțiune politică, s-au făcut clipuri, mitinguri, postere și s-au cumpărat spații de publicitate. Munți de bani au dispărut pentru întotdeauna în numele unui electorat teoretic imens care, în ziua sau zilele votului, a căpătat soliditatea fumului.

De fapt, cei 66% n-au nevoie și nici n-au de ce să simtă jenați. Suntem țara în care, în afara metropolelor de IT-iști, este stăpână zicala: „Fă ce zice popa, nu ce face popa”.

De ce această falie între vorbă și faptă?

Orice cădere din lumea ideilor înspre concretețe doare. De exemplu, după cum arată INSCOP, publicul unui asemenea partid e divizat aproape egal apropo de ieșirea țării noastre din Uniunea Europeană. În ceea ce privește necesitatea apropierii de Rusia el este dezechilibrat (un sfert pro-, două treimi anti) exact cum e mai rău: orice opțiune alegi -> ratezi o parte consistentă din el. Astfel, orice combinație de poziționări în ceea ce privește Uniunea Europeană și Rusia duce la „pierderea pe drum” a unor voturi importante.

Să privim per ansamblu: în majoritate publicul unui partid religios și naționalist este pro-UE și anti-Rusia. Acest profil complex (4 elemente de identitate) este țintit în special de două partide mari: PSD și PNL. Dar, ce să vezi, exact aceste partide suferă din punctul de vedere al intențiilor de vot, erodându-se (în cazul PSD: de când a intrat la guvernare). Se pare că, deși marea majoritate a românilor conservatori sunt eurofili și rusofobi, a avea la putere două partide conservatoare, eurofile și rusofobe nu încălzește pe nimeni – scuzați referința la facturi.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Foto: Inquam Photos / George Calin

3. Un aspect important al discuției n-are nimic de-a face cu cifrele

Ci cu răspunsul la o întrebare. Iar întrebarea este: „Ce te face pe tine să te simți mândră/mândru?” Alternativ: ce te face să te simți bine atunci când te gândești la tine? Care sunt sursele tale de bucurie, încredere în forțele proprii?

Și, mai ales, ce fac oamenii care nu au la dispoziție răspunsurile tale? Ce gândești dacă bunurile la care se face reclamă non-stop în jurul tău nu sunt accesibile? Cum ar fi oare să descoperi, precum personajele din Fight Club, că ai fost crescută/crescut pe o dietă de vedetism, consumerism și succes constant, dar acum afli că viața ta de adult va fi cenușie și mediocră din punct de vedere financiar? Ce faci dacă-ți vezi munca drept inutilă, lipsită de satisfacții?

Ce faci dacă ești mai aproape de cimitir decât de bacalaureat și nu ai nicio realizare autentică spre care să poți arăta?
Te poți sinucide. Poți intra în depresii grave. Poți îngroșa rândurile alcoolicilor ori dependenților de fel și chip. Sau poți face ceva sănătos din punct de vedere psihologic, în sensul că-ți asigură măcar supraviețuirea: cauți surse de regenerare a încrederii în identitatea colectivă.

Dar România nu mai are de mult timp echipe de fotbal meritorii, la club sau la națională. Oradea și Sighișoara sunt superbe dar nu le putem vizita toți – unii pur și simplu n-au bani sau timp. Iar Simona Halep e remarcabilă, dar tenisul e un sport de nișă.

Să găsești „inamici inferiori”? Puseele de antisemitism într-o țară cu foarte puțini evrei și mai nou misoginia violentă din societate demonstrează și disperarea unor clase sociale care vor să se arate superioare cuiva, dar n-au cui. Nu avem cu cine să ne luptăm și pentru ce teritorii. Intuiesc că exploziile de furie la adresa comunității rrome sau a celei LGBTQ vor fi în creștere – sunt ultimele ținte rămase.

Mai comod este să extragi înțeles și succes din trecut. Care prin definiție trebuie să fie idealizat (altfel nu poți extrage *multă* încredere pentru tine din el). Sau din tradiții – te hrănești din soliditatea unor structuri sociale infinit mai vechi decât tine. Protejezi obiceiuri, tabieturi, tradiții, ticuri.

Cu cât comunitatea în care ai crescut este mai mică, cu atât mai greu să poți ține pasul cu imensele schimbări. Iar România, după cum arătam la punctul 1, e țara comunităților mici.

Iar schimbările cele imense sunt și colosal de rapide. Mai mult de jumătate din viața mea (și nu-s pensionar) în SUA nu a existat căsătoria între persoane de același sex. În doar 11 ani, acest lucru a trecut de la a fi oficial în zero state la a fi oficial în toate.

Prin comparație, abolirea sclaviei în SUA a fost discutată timp de decenii înainte să se petreacă de facto. Acordarea dreptului de vot femeilor în țările anglo-saxone a venit după campanii civice ce au durat jumătate de secol. America poate face lucrurile mai repede acum (deși și acolo Trump a speculat greața de schimbare). Europa de Vest în bună măsură. Dar România?

4. După ce-ai citit tot ce e mai sus, ai crede că ignor informația revelată de INSCOP?

Mai degrabă o consider un punct de pornire. O bună parte din societate trăiește șocul tipic culturilor mici și hiper-naționaliste ce dau nas în nas cu globalizarea.

România scade ca pondere în populația globului, ca vizibilitate sau succese inteligibile pentru non-elite. Și încet începem să ne dăm seama că suntem o țară medie-spre-mică, nemirobolantă, nemiraculoasă, nu chiar grădina Maicii Domnului. Descoperim că în alte țări e mai curat, că în alte locuri este ușor să faci ceea ce aici e greu, descoperim specificitatea groaznică a defectelor colective și individuale, descoperim că muncim prost și fără valoare reală pentru salarii mici și aici și afară, descoperim că multe din reacțiile tradiționale („merge și așa”) sunt piedici și nu soluții autentice, că ne scufundă în loc să ne ridice.

În mintea multora, această realitate implacabilă și din ce în ce mai evidentă sparge în cioburi dureroase învățămintele din manualele de istorie conform cărora suntem o nație definitorie pentru Europa, ce generează constant genii și figuri maiestuoase.

Acum două-trei decenii nu știam cum arată realitatea și nu ne dădeam seama cât de jos suntem. Peste două-trei decenii vom fi mai împăcați cu ce suntem de fapt. Acum ne aflăm în partea sensibilă a curbei, în care adevăruri despre noi, despre țara noastră și despre locul nostru în ea ne țipă în față. Și, în consecință, mulți oameni își acoperă urechile, fac repede o cruce și se gândesc la imnul național – sau măcar strofele pe care le știu.

Poți să nu fii de acord cu reacția lor, dar poți, mai ales, să o înțelegi.


Surse:

Sondajul INSCOP de la care a pornit totul: https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2022/02/2.02.2022-Capitolul-6-Sondaj-INSCOP-STG-GMF.pdf

Scorurile partidelor în acest moment: https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25329710-cresterea-aur-confirmata-inscop-partidul-lui-simion-doilea-dupa-psd-intentia-vot.htm

2014: https://www.inscop.ro/iulie-2014-prezidentiabilii-romaniei-profilul-presedintelui-asteptarile-de-la-viitorul-presedinte/

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...