Cum e să fii survivalist în România: „Fiul meu are șase ani și are cuțit de la trei ani”

“Am rămas fără serviciu în 2009, în aprilie. Trebuie să ai mereu pe ce pune mâna, pe ce te baza”, își începe pledoaria Bogdan, un IT-ist de 42 de ani din București, când e întrebat de ce este survivalist.

Când îi asculți pe Bogdan și alții asemenea lui, simți cum încolțește în tine senzația că îți trăiești viața într-un mod complet greșit. Pornești conversația cu prejudecata că urmează să auzi teorii exotice despre apocalipse cu zombi sau reptilieni colonizatori, dar la final realizezi că multe dintre lucrurile pe care le spun au sens și că te-ai obișnuit periculos de mult cu privilegiile lumii moderne. 

Că orice downgrade în materie de confort, oricât de minor ar fi, te va prinde în fundul gol, cu zero abilități și resurse necesare supraviețuirii pe termen scurt, mediu sau lung. Că dacă de ani de zile plătești cu telefonul sau cardul și ai uitat cum arată banii cash, iar zona în care locuiești trece printr-o pană de curent ce durează mai mult de câteva zile, you’re fucked, vorba românului. 

Bogdan, ca survivalist sau prepper, n-are de ce să-și facă griji în privința asta. Bogdan este pregătit. Are acasă și-n mașină tot ce-i trebuie pentru a supraviețui – împreună cu familia lui – unui cutremur, unei pene de curent sau unei prăbușiri totale a rețelei de apă/gaze. În casă păstrează o rezervă constantă de alimente neperisabile sau greu perisabile și apă, una de bani cash, o butelie pentru arzătorul de camping și niște saci dormit în care să doarmă când rămâne fără căldură. 

Rezervorul mașinii este mereu plin sau pe jumătate plin (regulă de aur în lumea preppingului)  și tot acolo ține în permanență un ghiozdan (similar cu cel de cutremur, dar pe steroizi) de câteva kilograme, plin cu resurse care să-i asigure supraviețuirea pentru câteva zile sau săptămâni. Ne prezintă conținutul rucsacului de supraviețuire într-o zi de joi, pe pajiștea din spatele unui LIDL: pelerină de ploaie, cuțit făcut la comandă, dulciuri, glucoză, trusă de prim ajutor, garou militar, sfori, un stick USB cu toate actele, mască de gaze sovietică, ciuperci deshidratate făcute chiar de el, scoci, bandă adezivă, saci menajeri industriali, lampă cu gaz, purificator de apă. 

Până și prezervative găsești în rucsacul ăla, pentru că sfârșitul lumii nu trebuie să însemne și sfârșitul vieții sale sexuale. Iar în cazul în care dezastrul îi prinde pe Bogdan și membrii familiei separați unii de alții, au stabilite mai multe puncte de întâlnire, unde știu că se pot regăsi chiar și după ce au picat rețelele de telefonie mobilă.

„Eu fac și camping, mă duc vara cu cortul pe la munte, cu nevasta cu copilul. Chestiile pe care le ai pentru camping sunt minunate pentru o pregătire în caz de seism, de exemplu. Nu mă pregătesc expres pentru ceva, gen ăla e kitul pentru cutremur. La mine e un stil de viață, să am în permanență apă, o sticlă de țuică în casă, să am în permanență o butelie pentru arzătorul de camping. E cumva o chestie normală”, povestește bărbatul. 

Bogdan e pregătit și în alte privințe. Are permis de arme de vânătoare, e și colecționar de arme, deci, în caz de forță majoră, dacă simte că viața familiei sale e pusă în pericol, se poate apăra folosindu-se de ele. Strict la el acasă, nu de nebun pe străzi, cum se practică prin alte părți.  

„Sunt condiții foarte stricte în care le pot folosi. Legea e strictă și ok pentru România”, crede el. 

De asemenea, participă anual la cursuri de prim ajutor, știe să resusciteze un om, să facă o atelă, să gestioneze o plagă până vine ambulanța. A făcut inclusiv scufundări libere la viața lui, așadar, în caz de urgență, știe să-și țină și respirația. 

Ce este survivalismul?

„Survivalist” e un termen relativ greu de tradus în limba română. Google îl expediază rapid și-l traduce simplu, „supraviețuitor”. O traducere imprecisă, care nu-ți spune mare lucru despre preocupările celor ca Bogdan. Celălalt termen care-l descrie pe bărbat, des întâlnit în presa de afară și literatura de specialitate, este cel de „prepper”. Google Translate nici nu se mai chinuie să-l traducă. 

Pe românește, celor ca Bogdan le place să fie pregătiți pentru zile negre. Într-o măsură mai mică sau mai mare, orice om care are un cont de economii în bancă sau ține bani la saltea se pregătește pentru zile negre. Dar dacă pentru un cetățean obișnuit zilele negre se rezumă la dificultățile financiare ce apar odată cu pierderea locului de muncă sau cu ocazia altor tragedii personale, survivaliștii se pregătesc și pentru evenimente ce riscă să dea o întreagă societate peste cap: cutremure, schimbări climatice, explozii solare, fenomene meteo extreme, pene de curent, pandemii și războaie. Unii-s mai radicali în abordare, alții, precum Bogdan, încearcă să rămână cu picioarele pe pământ și să-și concentreze energia pe scenarii probabile în lumea reală, nu doar în ultimul sezon din Walking Dead. 

La nivel global, preppingul/survivalismul s-a transformat într-o industrie în valoare de miliarde de dolari. Există inclusiv prepping de lux, cu firme care vând ghiozdane de prepper în valoare de mii de dolari și o industrie imobiliară adiacentă, de buncăre care aduc mai degrabă a conace subterane decât orice altceva.

Pe lângă magazinele sau platformele online care se ocupă doar de asta, de vânzarea echipamentului necesar pentru a supraviețui Apocalipsei, în media mainstream și alternativă există o suită de personalități care produc tone de content despre subiect. O simplă căutare pe Youtube a cuvântului „prepper” va produce mii de rezultate, existând canale cu audiențe enorme, de sute de mii sau chiar milioane de abonați. Găsești ceva pentru toate gusturile. Cauți un prepper rezonabil? Abonează-te la SensiblePrepper, ca tine mai sunt alți 700 și ceva de mii de oameni. Cauți un prepper canadian? Abonează-te la Canadian Prepper, canal cu peste 600 de mii de abonați. 

Pandemia ne-a transformat pe toți în prepperi?

Până acum doi ani, poate că multe dintre anxietățile celor care se intitulează prepperi sau survivaliști ar fi părut extreme, chiar divorțate de realitate. Dar pandemia ne-a transformat pe toți în prepperi, într-un fel sau altul, mai ales în martie 2020, când oameni de pe tot globul se înghesuiau în supermarketuri sau farmacii să-și facă provizii de hârtie igienică, drojdie, conserve și măști medicinale. 

Dacă obsesia pentru aprovizionare s-a mai diminuat între timp, multe dintre temerile de atunci persistă sau au fost înlocuite de unele noi. Teama că sistemul medical va intra în colaps și vom fi pe cont propriu reapare o dată la câteva luni, cu fiecare val pandemic ce ne prinde, pentru oare a câta oară, nepregătiți. Teama că actuala criză sanitară va fi urmată de una economică și una energetică (deja ne aflăm în mijlocul uneia). Teama că nu vom scăpa niciodată de virus, că va suferi mutații până când cea mai bună soluție pe care o avem la ora actuală  – vaccinurile – va deveni inutilă.

Pregătit de când se știe

Dacă viața ta s-a învârtit în jurul lui carpe diem, trăiești de la un salariu la altul și nu-ți faci planuri pe termen mai lung de câteva luni, toate aceste anxietăți par relativ noi, ceea le face cu atât mai înfricoșătoare. Dar Bogdan se pregătește pentru scenariile enumerate mai sus, dar și altele, de când se știe. În copilărie, s-a obișnuit cu gândul că a avea curent electric sau casa încălzită nu e un dat al naturii și toate aceste privilegii relativ noi la scara istoriei pot fi întrerupte sau dispărea oricând, din varii motive. 

„Pe vremea comunismului, la noi, la țară, dădeau în jur de un metru cub de lemne pe familie, pe iarnă. Atât aveai voie să cumperi, că-l cumpărai, nu-ți dădea nimeni gratis. Și trebuia să te descurci. Când mergeam pe malul râului, strângeam uscături cu bunicul. Tăiam pomi, curățam pomii și toate crengile alea le păstram pentru foc. De sărăcie. Că asta era, trebuia să te descurci”, explică Bogdan. 

De-a lungul celor 42 de ani de viață, bărbatul s-a lovit de multiple panici globale care anunțau sfârșitul lumii. La finele anilor ‘90, a prins panica „Y2K”, când mulți oameni erau convinși că odată cu trecerea în noul mileniu, infrastructura din mai multe domenii – bancar, aviatic, energetic – se va prăbuși din cauza modului în care calculatoarele vremii erau programate să înregistreze datele calendaristice: multe softuri ale vremii țineau minte doar ultimele două cifre dintr-un an de patru cifre, astfel că 2000 devenea totuna cu 1900. Atunci a avut loc un boom în materie de survivalism, mai ales în Statele Unite. 

Bogdan s-a lovit pentru prima oară de concept în sine pe la jumătatea anilor 2000. Pe Internet, bineînțeles, citind forumuri din Statele Unite unde era promovată ideea că tu, ca cetățean simplu, trebuie să fii pregătit pentru orice, pentru că guvernul nu va face mare lucru ca să te protejeze pe tine și familia ta. Vorbim despre o Americă post-9/11, recent lovită de uraganul Katrina, angajată în două războaie în Orientul Mijlociu, cu Patriot Act și discurs tot mai inflamator în privința terorismului. O Americă plină de anxietăți.

Comunitățile românești de prepping

„Primele comunități de survival din State erau anarhiste, cu dubioși extremiști, antistatiști și tot așa. Survivaliștii erau ăia în camuflaj, cu mitraliera la brâu, se luptau cu statul, făceau miliții”, îl descrie Bogdan pe survivalistul stereotipic, așa cum este el portretizat în mass media sau la Hollywood. Pentru că nu vrea să fie asociat cu genul ăsta de oameni, cu extremiștii, conspiraționiștii și antivaxxerii, bucureșteanul preferă termenul de prepper, adică om care se pregătește, punct. În urmă cu șapte ani, a făcut și un grup de Facebook, pe care l-a botezat simplu, „SUPRAVIETUIRE”. Nu este singura comunitate online de genul acesta, dar pare cea mai populară și activă.

„Grupul a fost de la bun început foarte exhaustiv, include tot ce ține de partea asta de supraviețuire. Adică și pe termen scurt, gen ai un accident și te prinde iarna pe drum, te prinde viscolul – cum mama dracu faci să scapi alea două-trei zile, până vine cineva să te scoată din zăpadă? Dar și o pregătire pe termen mai lung, gen ce se întâmplă dacă vine un asteroid și ne belește ca pe dinozauri”, povestește Bogdan.

Și când spune exhaustiv, nu glumește. Deși guvernat de un decalog simplu de reguli, care descurajează, printre altele, trollingul, atacurile la persoană și pseudoștiința, având mii de membri și doar o mână de administratori, printre crăpăturile grupului mai scapă inevitabil și personaje exotice. Unele îl folosesc pe post de matrimoniale, pentru a-și căuta soți sau soții cu pricepere în ale preppingului, dar și cu frică de Dumnezeu. Alții răspândesc fake news despre deja vestitele pene de curent anunțate de guvernul austriac (n.r. fake news despre care PressOne a scris aici). Uneori scapă chiar și antivaxxeri sau indivizi cu simpatii neolegionare. 

„Îi dau afară pe cei cu idei crețe. Facebook e un loc public și dacă unul e extremist sau violent, suferă consecințe și grupul. De exemplu, am avut un influx mare de extremiști în perioada asta. Au venit aproape o mie în câteva zile, cu pana de curent, vreo 200 am dat afară. Începuseră să abereze, erau șoșocari, dădeau share cu live-urile ei. Block și gata, nu stau la discuții”, povestește Bogdan. 

De altfel, dorința lui de a se distanța de astfel de stereotipuri e de înțeles, ținând cont că asocierea dintre extremismul politic de o anumită orientare și pasiunea pentru prepping și tehnici de supraviețuire nu e deloc nouă. În Statele Unite, așa cum observă și Bogdan, se pune deseori semnul egal între survivalism și grupări politice dacă nu de extremă dreapta, cel puțin libertariene sau ultraconservatoare. Dacă poți fi și survivalist, și de stânga, rămâne încă subiect de dezbatere în sânul stângii americane, dar semne că oameni de toate orientările politice o pot lua pe calea asta sunt tot mai multe, mai ales pe fondul anxietăților privind schimbările climatice. 

În România, există, de asemenea, precedente periculoase. Corneliu Zelea Codreanu însuși era adeptul traiului frugal, la limita supraviețuirii, în armonie cu natura, iar mișcarea legionară per ansamblu glorifica retrasul în munți sau rural, care erau văzute ca refugii spirituale într-o lume modernă tot mai greu de înțeles și acceptat. Chiar și astăzi, în secolul 21, personalități din sfera neolegionară organizează „tabere anuale de haiducie” în munți, unde cursurile privind supraviețuirea în natură sau situații extreme sunt însoțite inevitabil de propagandă xenofobă și antisemită. 

Omul care te învață să supraviețuiești

Dacă o discuție cu un survivalist îți „deschide ochii” și-ți dai seama că nu mai poți trăi ca până acum, cu încrederea că lucrurile vor merge mereu ca unse, că lanțurile de aprovizionare sunt eterne, rețelele de curent electric, gaze, apă și canalizare sunt eterne, că tehnologia este și ea într-o evoluție veșnică, că planeta va rămâne întotdeauna așa cum au cunoscut-o înaintașii noștri, probabil vei dori să iei un minimum de măsuri. Dar dacă nu știi de unde s-o apuci, pentru că ai trăit mare parte din viață la oraș, ce faci?

Există oameni care te pot învăța să fii mai mult ca Bogdan și mai puțin cum ai fost până acum. Deși industria autohtonă de survivalism n-are proporțiile celei din Statele Unite ale Americii, există totuși opțiuni. Și nu toate vin cu un bagaj politic extremist, precum taberele de haiducie menționate anterior. 

Relu Nica, un bărbat de 53 de ani din județul Argeș, a făcut o carieră din asta. Merge pe munte de la 14 ani, la 18 ghida grupuri de oameni. A făcut școala de salvatori în peșteră cu puțin înaintea Revoluției, a fost cabanier pe Transfăgărășan, a lucrat ca salvamontist, a făcut alpinism industrial, a participat la multiple expediții în natură (atât în țară, cât și pe alte meleaguri), a coordonat inclusiv un departament de intervenție în cadrul unei firme de securitate. 

„Am umblat foarte mult pe munte și în natură și am acumulat un bagaj de cunoștințe destul de mare. Prin anii 2000, când eram cabanier, râmâneam câțiva oameni câte două-trei săptămâni fără curent, fără apă, mâncare. Nu aveam telefon, că nu era semnal peste tot, ca acum, n-aveam televizor, eram destul de izolați. Și am experimentat tot ce predau astăzi”, își începe Relu povestea de viață. 

Ideea că trebuie să fie pregătit pentru orice scenariu i s-a conturat și mai devreme în minte, în ‘92, în timpul unei aplicații de alpinism din munții Retezat. Au plecat șapte inși pentru o tură de șase ore și a durat 36 de ore. Erau doar cu hainele de pe ei, stratul de zăpadă era de 5-6 metri, iar temperatura de -18 grade. S-a întors acasă fără două unghii de la picioare, iar din șapte oameni, patru dintre ei au venit cu degerături pe față. Atunci a decis că următoarele aventuri montane nu-l vor mai prinde la fel de nepregătit, așa că a început să studieze, să strângă informații.  

De predat efectiv tehnici de supraviețuire s-a apucat mult mai târziu, după ce s-a lăsat de salvamontism. Se săturase să aibă de-a face cu oameni care subestimau muntele și își puneau viețile în pericol complet degeaba. Și-a dat seama că va face un bine mult mai mare umanității dacă îi învață pe oameni cum să se descurce singuri în situații extreme, cum să supraviețuiască. Inclusiv fiul său se numără printre studenți. 

„Are șase ani și are cuțit de la trei ani. Și vă dați seama că pentru mine asta e o provocare, să fiu atent la el. Când fac grătar cu prietenii, îl chem pe el să exerseze, să aprindă grătarul. Bineînțeles, cu amnar, chestii de genul ăsta, nu brichetă sau chibrit”, se mândrește Relu. 

Și-a structurat lecțiile în mai multe module, la primul învățându-i pe oameni principiile de bază ale supraviețuirii, pe care o împarte la rândul ei în trei categorii: pe termen scurt, mediu și lung. La cea pe termen scurt intră supraviețuirea în primele secunde, minute sau ore după un cutremur sau un accident de mașină, de exemplu. 

„Apoi vine termenul mediu, pe două săptămâni. Ești la o cabană, a venit zăpadă mare, nu mai ai curent și ok, ce faci? Vei primi ajutor de undeva, dar nu trebuie să aștepți să vină OZN-ul sau Dumnezeu călare pe un nor alb.Trebuie să acționezi, să-ți evaluezi resursele, cunoștințele, grupul de oameni, situația. Pe termen lung ar fi, Doamne ferește, în cazul unui război, o furtună solară care ar lăsa omenirea pe întuneric, fără curent”, spune Relu.

OK, totuși ce-i învață, concret, pe oameni? La modulul 1, le arată cum să pășească, cum să meargă într-o situație de supraviețuire. În mod normal, când mergi undeva, traseul e simplu: pleci din punctul A și ajungi în punctul B, bazându-te pe faptul că ai resurse și va exista o finalitate clară. Dar într-o situație de supraviețuire, povestește bărbatul, e posibil ca punctul B să nu fie cel final, s-ar putea să mai ai de mers până în punctele C și D. De aceea trebuie să înveți să-ți dozezi energia, să mergi într-un anumit ritm, respirând într-un anume fel. 

„Mă duc spre o cabană. Bun, dar în momentul în care am ajuns acolo, de fapt cabana a ars. Nu mai există. Ce fac mai departe? Nu pot să mă așez în fund și să mor acolo. Îi învăț să-și dozeze energia, efortul. Ce înseamnă energie? Înseamnă mâncare, apă, căldură, rezervoare termice. Merită să-mi fac adăpost? Merită efortul să fac focul? Merită efortul de a purifica apă? Merită efortul de a vâna un urs? Și așa mai departe”, exemplifică Relu. 

Toate-s lucruri care l-au ajutat pe bărbat când lucra ca salvamont. O altă lecție aparent banală, dar importantă, este despre cum extragi informații din ce vezi în jurul tău. Într-o situație de supraviețuire, o casă nu mai este o simplă casă. Poate fi casa unui om gospodar, poate fi o casă părăsită – de această evaluare simplă, dar importantă, depind următorii tăi pași. 

Tot la modulul 1, oamenii învață cum să facă focul, să purifice apă, să manevreze un cuțit utilitar. La următoarele module, cursanții lui Relu află cum pot folosi diverse obiecte pe post de armă, dar și cum să conserve alimente fără tehnologie modernă. La modulul trei, pleacă toți doar cu hainele de pe ei, un cuțit, o pelerină de ploaie, o bucată de sfoară și o cană. Merg într-o zonă pustie din Munții Căpățânii (fără semnal telefonic, bineînțeles)  și stau acolo de vineri dimineață până duminică după-amiază. 

„În primele sute de metri îi învăț să-și facă rucsac din puținul pe care-l au la dispoziție. Pe urmă ajungem într-o zonă foarte nasoală de dormit, unde trebuie să-și facă un adăpost și nu mai merge «pun trei frunze deasupra și gata, ăsta e adăpostul». Că așa se întâmplă, spun că le ajunge și noaptea la 1, la 2, se trezesc și aprind focul din nou și se apucă să construiască adăpostul ca lumea, pentru că nu e chiar ca la primul modul, unde ne jucăm mai mult. A doua noapte o petrecem un pic mai departe, își fac din nou adăpost, altul. Și am avut clase care au zis după prima noapte «ok, stop joc, e frumos, e pitoresc, dar hai acasă, că nu mai vrem»”, povestește Relu.

Alte module sunt multe mai tehnice, precum cel de fierărie, unde îi învață pe oameni să-și facă vârfuri de săgeată și cuțite în condiții cât mai rudimentare, care să nu aducă prea tare a atelier amenajat și super tehnologizat. Lucrările nu trebuie să fie extraordinare, ci utile supraviețuirii. 

„Supraviețuirea nu e single. Puterea stă în grup, în haita noastră”

Personal, Relu spune că nu s-ar numi neapărat survivalist. Dar la fel ca lui Bogdan, îi place să fie pregătit. Să privească în față cu două-trei mutări, ca la șah. Cel mai teamă îi este de o „răscolire la nivel mondial”, pe care o consideră inevitabilă, ținând cont de conflictele care mocnesc la ora actuală pe glob. 

Pentru a se pregăti, de doi ani s-a mutat la țară, în zona Curtea de Argeș (acolo-și ține și cursurile), unde are mai multe terenuri pe care le cultivă și pe care crește animale. Strategia aceasta, de a investi în terenuri, e des întâlnită printre prepperi, același lucru l-a făcut și Bogdan. Dar dacă Bogdan spune că va continua să-și trăiască mare parte din viață la oraș, „pentru că acolo se fac banii”, Relu pare dedicat 100% traiului rural.

„Acolo mai ai o portiță de sustenabilitate”, explică bărbatul. Vrea să fie autosuficient măcar din punct de vedere alimentar, pe principiul că dacă ai ce să mănânci și unde să dormi, e ok, restul o să treacă. Mai spune că-i place să depună minimum de efort și să obțină maximum de randament, așa că nu toate animalele care-i asigură hrana trebuie să crească chiar la el în curte. 

„Mă duc într-o zonă de deal și eliberez în sălbăticie două perechi de iepuri. Apoi știu că în zona respectivă vor exista iepuri. Am zonă cu mistreți, mă duc și le dau de mâncare. Nu trebuie neapărat să-mi cresc porci”, își expune bărbatul strategia.

Este, de asemenea, autosuficient din punct de vedere energetic, având gospodăria plină de panouri solare și unelte care se pot încărca solar. În privința apărării, spre deosebire de Bogdan, care e atât vânător, cât și colecționar de arme, Relu preferă să se bazeze pe propriile abilități în materie de arte marțiale. Până la urmă, mâna și creierul sunt cele mai bune arme, spune el. Tot în scopul ăsta, al apărării familiei și proprietății, are grijă să cultive o relație bună cu vecinii și a construit în jurul lui o rețea de prieteni cu abilități utile. Supraviețuirea nu este single, spune el.

„Nu este tip Rambo, gen mă duc singur în pădure și mă întorc cu ursul. Supraviețuirea este bazată pe grupuri de 15-30 de persoane. Și fiecare își aduce aportul cu ce știe și ce poate. Pe mine, singur, dacă vin cinci inși, mă dovedesc. Pot să am eu și mitralieră, tot îmi dă unul o piatră în cap. Puterea stă în grup, în haita noastră. Eu am încercat să-mi organizez o haită de genul ăsta. Pentru că trebuie. Am oameni cu pregătire militară, cu diverse chestii din astea. Suntem prieteni și avem terenurile destul de apropiate. Adică putem să ne retragem lejer într-o anumită zonă. Dacă eu dorm, altul stă de pază. El doarme, stau eu de pază. În oraș, la ora actuală, nu se mai cunosc vecinii de apartamente. Oamenii de pe același palier nu se cunosc între ei”, încheie Relu.

După o discuție cu Relu și Bogdan, nu ai cum să nu rămâi cu senzația că ar trebui să faci, totuși, ceva. Că OK, nu vei fi niciodată la fel de pasionat ca cei doi, dar un minimum de măsuri ai putea lua pentru tine și familia ta – măcar să-ți faci un rucsac de cutremur, spre exemplu, PressOne ți-a arătat aici cum -, iar asta fără a lua presiunea de pe instituțiile responsabile de sănătatea și siguranța publică și fără s-o apuci pe panta extremismului politic sau religios. 

Până la urmă, chiar legea protecției civile te încurajează să fii puțin prepper și să-ți asiguri mijloace individuale de protecție: o trusă sanitară, o rezervă de alimente și apă, plus alte materiale de primă necesitate pentru protecția familiei.