
BUCUREȘTI - Autostrada A0 Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
24/11/2025
Spotmedia.ro: Autostrada A0, aproape să închidă inelul Bucureștiului. Cât mai avem de așteptat și pe ce loturi se lucrează acum (Video)
Am putea circula curând un pic mai ușor pe șoselele din Capitală – inclusiv pe Drumul Național de Centură al Bucureștiului (DNCB) – dacă se inaugurează toate loturile din A0 – autostrada de aproape 1 miliard de lei, care va înconjura orașul.
În acest articol vă arătăm pe ce porțiuni se circulă deja și care sunt loturile care mai pot întârzia închiderea completă a inelului.
E nevoie de A0 ca să preia mare din traficul de tranzit din zona Bucureștiului. Vorbim despre acele mașini – de la autoturisme, până la TIR-uri – care trec prin București chiar și fără să oprească, îndreptându-se spre alte destinații.
De regulă, aplicațiile de navigație auto îi îndrumă pe acești șoferi spre DNCB. Dar când acest drum se blochează – și asta se întâmplă zilnic, la orele de vârf – aplicațiile indică șoferilor aflați în tranzit rute prin oraș, pe șosele care oricum sunt deja aproape blocate de mașinile celor care lucrează și/sau locuiesc în Capitală.
Una dintre soluții ar fi ca numărul mare de mașini care nu mai încap pe Centura Capitalei să circule pe A0.
Planurile pentru autostradă au peste un deceniu și jumătate
Se discută despre ea de mai bine de un deceniu și jumătate. Spre exemplu, puteți găsi aici – pe site-ul forumului PeUndeMerg, al Asociația Pro Infrastructura (API) – discuții care pornesc din 2011 și care se refereau la revizuirea studiului de fezabilitate. Pentru a fi mai ușor de construit, autostrada – lungă de 100,7 km – a fost împărțită în 2 semi-inele: unul de nord și celălalt de sud.
În continuare, fiecare semi-inel a fost împărțit în loturi. Și pentru fiecare lot Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitații, a selectat proiectanți și constructori, a semnat contracte și a emis ordine de începere a lucrărilor.
„Sudul” a început să își facă treabă
Pe semi-inelul sudic (50,99 km), lucrurile au mers mai ușor. Iată situația:
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
- Lotul 1, între A2 - CF902 (Jilava), lung de 16,9km. A fost construit sub coordonarea turcilor de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS. Și s-a deschis, pe etape, în aprilie și iulie 2024.
- Lotul 2, între Jilava și DN6, lung de 16,3km. A fost construit tot de Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS și s-a deschis etapizat, în decembrie 2023 și aprilie 2024.
- Lotul 3, între DN6 - A1/DJ601. Lung de17,97km, a fost construit de Aktor SA - Euro Construct Trading SRL. S-a deschis în iunie 2025.
În iulie 2025, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunța că deja acest semi-inel a început să ia din traficul greu de pe DNCB. Și că preia deja peste 40% din numărul de camioane care circulau, în mod normal, pe porțiunile de sud ale DNCB.
Găsiți toate de cifrele prezentate de Cristian Pistol AICI.
Citeşte informaţiile integral în articolul publicat de spotmedia.ro

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this
