Cum au sufocat impostorii România

Până acum vreun an, românii se pricepeau la fotbal și la politică. Uneori, în special pe feisbuc, deveneau peste noapte experți și în alte lucruri, în general inofensive: geopolitică, gătit, educație sau curling. Ne certam cu toții dezinteresat pe teme sexomarxiste sau neofasciste, în rest era bine, între un weekend la Praga și o ieșire la grătar cu prietenii era loc și de înjurat Trump, și de bănănăieli interminabile pe tema corectitudinii politice sau a încălzirii globale.

Sigur, antivacciniști erau și pe atunci, dar aveau la activ doar 64 de copii morți de rujeolă și împărțeau oricum vina cu un stat român incapabil să asigure atât vaccinurile, cât și comunicarea necesară pentru a feri copiii de o boală eradicabilă.

Demenți care să creadă tot felul de teorii ale conspirației existau și pe vremea aia, doar nu i-a inventat pandemia, dar dospeau încă feriți de lumină, în bulele lor luate la mișto de experții citați mai devreme.

Românii mergeau încă la munci agricole în Germania, să poată băga Oana Lovin sparanghel pe videochat, dar nu-și puteau imagina ce va scoate apoi aceeași pe gură în prime time la TV, iar Șoșoacă încă nu fusese umflată de aceleași televiziuni la dimensiunile unui fenomen național care face să tresară psihiatrii din țara-ntreagă. Totul era bine sub soare, cum ar veni.

Apoi a venit valul și ne-a dat peste cap așteptările, amicițiile, planurile, viețile. Tot balamucul ăla relativ benign în aer liber s-a acutizat și a început să atingă cote insuportabile: în timp ce mii de doctori se luptă, în niște spitale bolnave, să salveze câteva mii de vieți pe lună, iar milioane de români se feresc cât pot – pe ei și pe ceilalți – de virus, alte zeci de mii de cetățeni sunt din ce în ce mai disperați să le arate celor din jur că nu le pasă de nimeni altcineva decât de dreptul lor de a fi mojici. Și ce contează dacă mor oameni din cauza lor? Mor de altceva, domnule!

Sunt atât de vocali și de agresivi încât dau impresia că sunt foarte, foarte mulți. Se pompează și bani în gurile de foc principale, poate singurele orificii care ar trebui acoperite, ca să citez dintr-o celebră de acum doctoră care a vindecat la secret 1000 de pacienți de 100 de lei bucata. Întregul fenomen dă impresia că cel puțin o treime dintre români au luat-o razna și că nu mai au vreo legătură cu realitatea, apelând mai degrabă la vraci și la sparanghelițe în loc de doctori și farmaciști.

Din fericire, realitatea este puțin diferită. Românii au respectat, în vasta lor majoritate, atât normele de igienă socială (distanțare, măști, dezinfectat mâini etc.), cât și carantina instituită ici și colo. În timp ce în multe țări europene purtarea măștii a fost așa, un fel de chestie pe care o făceai la mișto, în România chiar s-a purtat, fie de voie, fie de nevoie.

Din păcate, sistemul medical românesc era deja în stare critică la începutul pandemiei, iar asaltul impostorilor și-a făcut treptat efectul: a intrat rapid în colaps.

Dacă România a trecut cu bine de primul val al pandemiei, cu o creștere a mortalității sensibil mai mică decât media Uniunii Europene, din iunie încolo am fost mereu peste medie, iar în noiembrie și decembrie valorile sunt uriașe, cu mult peste ce s-a înregistrat în alte țări.

Ar fi însă prea ușor să dau vina doar pe antivacciniști și conspiraționiști. Sigur, nesimțiții criminali care nu dau doi bani pe sănătatea celorlalți poartă o vină imensă, pentru că dau un virus ucigaș mai departe, dar să fim sinceri și să ne uităm și la celelalte cauze principale ale acestui eșec național pe care autoritățile ar vrea să-l treacă sub tăcere, acoperindu-l cu statistici alese pe sprânceană, în care stăm „măcar mai bine decât alte țări mai bogate”.

Sistemul medical din România moștenit după ani de zile de bătaie de joc pesedistă pur și simplu nu a făcut față nici bolnavilor de Covid, nici celor care au fost forțați să stea acasă și să nu-și mai trateze bolile cronice. Subfinanțat și jefuit de ani de zile de directori și politicieni ai ciumei roșii care acum sunt în Parlament și dau lecții de moralitate, a devenit o capcană mortală pentru zeci de mii de pacienți veniți acolo să se facă bine și ieșiți apoi cu picioarele înainte, pe ușa din dos, stocați în TIR-uri, la grămadă, ca socru-meu.

Neobositul ministru al Sănătății din guvernul Orban a alergat atât de mult printre spitale încât a reușit să încheie anul practic cu același număr neclar de paturi și medici ATI cu care-l începuse. Dar îl iertăm, că un om aflat mereu pe teren nu poate greși mortal, nu?

Nevăzutul ministru actual al Sănătății s-a baricadat în spatele digitalizării și n-a reușit să pregătească nicicum spitalele pentru valul 3 – cel mai mare și cel mai dur dintre toate valurile pandemiei. Prea puțin timp avut la dispoziție? Credeam sincer că lunile în care se „pregătea” să fie viceprimar al Bucureștilor le-o fi petrecut punând la cale revoluția din Minister. Sau măcar o campanie de asanat veceurile din spitale.

Sub ei, un întreg aparat de funcționari fericiți odinioară că au prins locuri călduțe și obligați deodată să-și facă treaba, unii dintre ei chiar „uitând” să semneze darea în plată a sumelor cuvenite celor care chiar luptă să ne scape de pandemia asta – evident, fără vreo penalizare reală. De la DSP-uri la modul în care sunt manageriate spitalele, nu s-a schimbat absolut nimic în bine într-un an în care ne-am fi așteptat, totuși, ca autoritățile să se mobilizeze.

Vorbim de mii de funcționari publici bine plătiți, care poartă pe umeri răspunderea haosului din sistem – că nu doar șefii sunt de vină. Aceștia au făcut, de fapt, diferența între un răspuns corect la pandemie și unul care ne-a dus pe primele locuri în Europa în privința mortalității suplimentare în 2020.

Da, funcționarii și medicii locali au un impact uriaș, definitoriu. De exemplu, e o diferență enormă între modul în care e organizată vaccinarea de la un punct de vaccinare la altul. La mall poți avea plăcuta surpriză să ai bon de ordine electronic, să ai răgazul să-ți completezi formularul, să primești vaccinul și să aștepți eventualele reacții adverse într-un spațiu civilizat și aerisit.

La policlinicile de stat poți avea minunata surpriză să-ți duci tatăl bătrân la vaccinare și să te întorci acasă cu Covid, luat din aerul stătut de pe culoarele pe care sunt înghesuiți zeci de pensionari sau din toaletele insalubre (chiar, ați văzut vreodată o toaletă curată într-un spital/policlinică de stat? Că eu n-am reușit până acum). Și să zaci apoi jumătate de lună să te lupți cu boala „moderată” cu febră mare și dureri atroce, urmând să tragi ponoasele încă luni de zile sau, cine știe, ani.

Impostura nu este doar de partea antivaccinistă, iar șoșoacele se află de prea multe ori de partea cealaltă a mesei, acolo unde te-ai aștepta la competență, la manageri capabili să-și organizeze într-un an de zile niște fluxuri de pacienți coerente, la înalți funcționari publici care să fie în stare să atragă în sistem și să pregătească sutele de medici și asistenți necesari în ATI-uri, măcar la un nivel la care să poată lua din presiunea imensă resimțită de personalul cu experiență de acolo.

Sau, măcar, să nu mai ardă pacienții de vii în timp ce încearcă disperați să respire cu ajutorul buteliilor de oxigen.

Cum să le ceri oamenilor să mai aibă încredere în ce spun autoritățile când datele statistice sunt măsluite și ținute la secret, pentru că evident că nu s-a găsit încă ministrul român care să aibă încredere că cetățenii nu sunt în majoritate decerebrați și că vor înțelege ce se întâmplă indiferent dacă li se spune sau nu adevărul?

Cum să le ceri să se ducă să-și trateze bolile cronice, când au înțeles deja că cel mai periculos loc în care se pot afla în perioada asta este chiar spitalul sau policlinica (nu mai vorbesc de autobuzele împuțite sau de metroul aglomerat care-i duce până acolo)?

Mi-aș dori tare mult ca anul viitor pe vremea asta să ne certăm din nou pe lucruri banale și fără rost. Și probabil că o vom face – sper că șoșoacele și sparanghelițele aurite nu vor reuși să convingă mai mult de o treime dintre români să nu se vaccineze. Iresponsabilitatea acelor români cărora nu le pasă de ceilalți va fi compensată de bunul simț al celor mai mulți, cei tăcuți dar care știu să rămână oameni. Nu-i așa?

Tare mă tem însă că statul român va rămâne la fel de năpădit de impostură și neputință la toate nivelurile. Iar pentru asta n-am niciun fel de leac. Fie el și secret, la suta de lei bucata. Cum facem să schimbăm acest sistem cangrenat, să-l reformăm din temelii?

Uite, ăsta e un lucru pe care merită să ne certăm tot mai energic de acum încolo.