Criza urșilor (II). Cum am putea salva și oamenii și urșii, dar suntem prea incompetenți să o facem

România are din 2013 capacitatea de a monitoriza științific populația de urs brun din Carpați, dar nu folosește expertiza obținută de un grup de cercetători din Vrancea. 

Aceștia au derulat un proiect-pilot finanțat prin fonduri europene în zonele cele mai afectate de atacurile urșilor asupra gospodăriilor și oamenilor. Echipa a monitorizat prin GPS urșii din trei județe, le-a calculat traiectoriile anuale și obiceiurile de hrănire și a publicat studii în reviste internaționale recunoscute pentru expertiza lor. 

Proiectul „Life Ursus” (numele complet al proiectului este „Cele mai bune practici şi acţiuni demonstrative pentru conservarea populaţiei de Ursus arctos din zona central-estică a Carpaţilor Orientali” , n.red), a fost finanțat din fonduri ale Comisiei Europene, iar metodologia folosită, concluziile și soluțiile găsite de cercetătorii români au fost depuse la Ministerul Mediului. 

Fiind un studiu-pilot demonstrativ, scopul lui final era acela de a fi replicat la scara întregii țări. Evident, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Life Ursus a fost inclus în Planul Național de Acțiune privind conservarea carnivorelor mari, ursul și lupul, un document strategic pe care Ministerul Mediului îl ține la sertar de mai bine de un an. Planul a fost aprobat prin Ordin de Ministru în iunie 2018 și de 17 luni nu s-a implementat nimic. 

Puteți citi aici primul episod al investigației “Criza urșilor”, care arată cum au fost cheltuiți bani europeni pentru instrumente de intervenție în cazuri de urgență și totuși, un urs accidentat pe o șosea din județul Harghita a fost lăsat să agonizeze 18 ore, păzit de jandarmi. 

Altfel spus, avem cunoștințele necesare pentru a rezolva criza urșilor, dar politicienii nu au făcut niciun efort pentru acest lucru. Între timp, numărul accidentelor rutiere în care au fost implicați urși flămânzi, coborâți din pădure, a fost de patru, numai în luna noiembrie. Alți doi pui de urs au fost loviți de tren.

Urșii caută hrana pe sute de hectare

Proiectul Life Ursus s-a încheiat în 2013. A fost doar începutul unor studii de teren aplicate, care au generat cercetări complexe despre viața urșilor din România. În aprilie 2018, un grup de șapte cercetători români publicau în revista Nature Conservation rezultatele unor observații despre traseele anuale parcurse de urșii bruni din Carpații Orientali.

Cercetătorii au montat zgărzi cu GPS pe 13 urși și le-au monitorizat mișcarea. O dată rezultatele analizate, s-a demonstrat, prin extensie, cât de eronată este metodologia după care sunt numărați în continuare urșii din România.

„Cea mai mare densitate de urși bruni, de până la 11 indivizi/100km2 e în Carpații Orientali. Cu toate acestea, niciun studiu până acum nu a mai documentat traseul ecologic al urșilor, nici la nivel individual, nici la nivelul populațiilor, astfel că strategiile de management sunt suboptime.”Fragment din studiul „Traseul ecologic al ursului brun în Carpații Orientali”, Nature Conservation, 2018

După procedurile actuale, populația de carnivore mari este estimată în funcție de urmele pe care un animal le lasă în zăpadă, atunci când iese din perioada de hibernare. Practic, fiecare administrator al unui fond de vânătoare verifică în teren și avansează, în baza observațiilor personale, un număr. Care devine oficial.

Dar urșii cu GPS din Vrancea au demonstrat că, de fapt, animalele parcurg distanțe colosale pe perioada unui an, urmărind ciclurile vegetale, adică coacerea fructelor și porumbului, dar și alte oportunități de hrănire. Cu alte cuvinte, urșii merg acolo unde găsesc mâncare, nu rămân într-un teritoriu prestabilit. 

Silviu Chiriac este coordonatorul proiectului Life Ursus și unul din semnatarii articolului „Traseul ecologic al ursului brun în Carpații Orientali”/„Movement ecology of brown bears (Ursus arctos) in the Romanian Eastern Carpathians” apărut în revista Nature. 

Chiriac a explicat pentru PressOne în ce constau cercetările de teren pe care le conduce în Vrancea: „Dacă până să apară aceste tehnici cu transmitere satelitară sau cu înregistrare GPS se credea că urșii au teritorii mici de până la 30.000 de hectare, iată că acum ne dăm seama că 140.000 sau chiar 190.000 de hectare sunt normale pentru un urs pentru a fi folosite într-un an. 

Ce-am mai aflat iarăși și e foarte interesant e că urșii au această deplasare sezonieră legată foarte mult de fenofazele caracteristice vegetației. Acum e destul de evident că urșii nu stau într-un singur teritoriu, ci în momentul în care, de exemplu, sunt coapte livezile în zona colinară sau lanurile de porumb sunt în pârg, bineînțeles că și urșii vor părăsi zonele forestiere pentru a merge acolo. Zonele cu afinișuri și zmeurișuri sunt foarte, foarte intens vizitate de urși în perioada în care se coc fructele astea. 

Toate acestea sunt informații la care înainte n-am avut acces, pentru că așa cum credeam și noi în 2002, când am început primele proiecte, eram convinși că urșii folosesc acolo o vale bine definită, un munte, cum multă lume știe și acum că urșii sunt animale teritoriale, ceea ce este o greșeală foarte mare. 

Urșii nu au un teritoriu bine marcat, bine definit și bine păzit, așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul râsului sau al lupului, care cu regularitate merg pe limitele acestui teritoriu pentru a-l marca și a-l verificat. La urși nu se întâmplă așa.

De asta și vedem foarte des cum un număr mare de urși pot să se hrănească din aceeași sursă, de exemplu la aceste observatoare hrănitoare montate de vânători, nu e mare lucru când vedem 10, 15 urși care se hrănesc unul lângă altul la o troacă cu porumb sau mai știu eu ce altă sursă. 

Fără îndoială, acești urși nu provin toți din același fond. Chiar de dată recentă, colegii noștri de la Grupul Milvus au publicat un scurt filmuleț factual despre urs, în care au arătat cum un urs a parcurs în 12 luni un teritoriu de 190.000 de hectare, 73 de fonduri cinegetice, 60 și ceva de comune și 6 județe. Toate acestea într-un an! 

Asta am confirmat și noi cu un urs căruia i-am pus un colar GPS undeva pe la Buzău, lângă Gura Teghii, lângă Munții Penteleului, Munții Buzăului și nu mică ne-a fost mirarea că tot la fel, a trecut câteva zeci de fonduri de vânătoare, zeci de localități, pentru a ajunge să-și facă un bârlog undeva în Slănic Moldova. Dacă vă uitați pe o hartă să vedeți ce înseamnă distanța dintre Gura Teghii, Slănic Moldova, cu o buclă așa mare făcută prin Munții Vrancei, o să înțelegeți cam cât de ample sunt mișcările și deplasările sezoniere ale urșilor.”

„În România, datele despre ecologia urșilor bruni sunt colectate întâmplător, prin observații la stațiile de hrănire și folosind metodologia de a număra urmele, căreia îi lipsește rigoarea statistică și ignoră obiceiurile complexe ale ursului de a utiliza spațiul pe care îl are la dispoziție”Fragment din studiul „Traseul ecologic al ursului brun în Carpații Orientali”, Nature Conservation, 2018

Studiile făcute în Vrancea și de conservaționiștii de la Milvus Grup ridică, deci, serioase semne de întrebare privind felul în care sunt numărați urșii în România. „În momentul în care faci o evaluare bazată doar strict pe urme, pot să apară foarte, foarte multe erori. Noi, cel puțin, nu putem să înțelegem și să sprijinim metodologia asta prin care fiecare gestionar al unui fond cinegetic își numără urșii pe o suprafață foarte mică, undeva la 10.000 de hectare.

Gândiți-vă că există fonduri care au o formă așa alungită, ca o păstaie, acolo unde sunt două fonduri din astea învecinate, un urs poate să baleieze cele două fonduri de vânătoare în jumătate de oră, fără nici cea mai mică problemă și atunci e clar că apare o dublă numărătoare”, spune Chiriac.

Cu toate acestea, el spune că nu crede că numărul urșilor este important, ci felul în care autoritățile trebuie să intervină pentru a limita pe cât posibil întâlnirile dintre populație și sălbăticiuni. 

„Pentru asta trebuie decizie politică și trebuie bani și trebuie să fie un consens. Ce am făcut noi, proiectul nostru, intră în categoria proiectelor demonstrative. Comisia Europeană, prin programul Life, finanțează astfel de proiecte în care tu aplici, practic, cele mai bune cunoștințe la o scară mică pentru a le extrapola ulterior la nivel național.

Prin Planul Național de Acțiune, care a fost adoptat anul trecut în luna iunie pentru urs și respectiv pentru lup, apare foarte clar că evaluarea urșilor se va face în România pe baza metodologiei stabilite de „Life Ursus”. Deci, metodologia noastră va fi transpusă și la nivel național și va fi dublată cu alte tehnici de monitorizare, cum sunt acum analizele genetice. Toate acestea vor trebui implementate de Ministerul mediului, care are acum ocazia să acceseze sume consistente prin programul POIM pentru a implementa planurile naționale de acțiune. E Axa 4. Acești bani sunt puși strict la dispoziția Ministerului, care e singurul care îi poate accesa.”

Proiectul Life Ursus a fost implementat de Agențiile pentru Protecția Mediului Vrancea, Covasna și Harghita, în parteneriat cu Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice. În Harghita, o parte din gestionarii de fonduri de vânătoare aplică deja această metodologie pentru a estima populația de urs de acolo. 

„N-am cum să vă răspund la această întrebare! Că sunt mulți sau puțini, are mai puțină importanță. Niciodată la nivel național nu s-a făcut o evaluare precisă, astfel încât să știm câți urși sunt în România. Numărul optim e o bazaconie.”Silviu Chiriac, cercetător

La ce folosește Planul Național de Acțiune?

Așadar, Ministerul Mediului a aprobat prin OM Planul Național de Acțiune. Și tot Ministerul Mediului este responsabil de coordonarea implementării lui. Acesta trebuie să fie implementat în următorii 5 ani de la aprobare. A trecut deja aproape un an și jumătate, adică aproape o treime din perioada alocată unor activități punctuale. 

„Din câte știu eu… nu s-a făcut încă niciun pas. Sunt tot felul de lucruri mărețe care trebuie să se întâmple pentru urs, estimarea națională a populației de urși nu poate fi făcută decât cu bani serioși și prin fonduri se poate face, astfel încât să terminăm o dată cu întrebarea asta: câți urși sunt, domnule, în România? Dacă urmăriți declarația doamnei Gavrilescu din iulie 2018, veți vedea că în august vom avea proiectul, în septembrie vom avea proiectul, în noiembrie vom avea proiectul. Și nimic. Suntem tot acolo”, spune Chiriac.

Banii puși de Comisia Europeană la dispoziția guvernelor pentru a pune în practică investițiile majore prevăzute în Planurile Naționale de Acțiune pentru protejarea unor specii de animale ar putea fi folosiți, adaugă Chiriac, inclusiv pentru achiziționarea de garduri electrice pentru fermieri și ciobani, pentru a-și proteja culturile și fermele, dar și pentru o campanie națională de informare și educare a populației.

În plus, Planul de Acțiune ar putea finanța un proiect de zonare a populațiilor de urși din Carpați. Fiindcă e puțin probabil, spun specialiștii, ca densitatea urșilor să fie în Carpații Apuseni sau Meridionali aceeași ca în zona Carpaților de Curbură și Orientali.

De ce coboară urșii printre oameni? 

În mod clar, senzația amplificată de știrile dese privind întâlnirile dramatice dintre om și urs ne oferă imaginea unei crize pe care autoritățile nu sunt în stare să o gestioneze corect. 

Dar anul acesta, spune Chiriac, a fost un an atipic, când mâncarea urșilor a fost mai puțină decât alte dăți. În 2019, stejarul și fagul nu au produs fructe, acestea fiind, potrivit cercetătorilor, una din resursele importante de hrană pentru urși. 

„Ceea ce am văzut că s-a întâmplat în această toamnă, cel puțin în aceste județe unde noi facem monitorizare, a fost o lipsă aproape completă a fructificării la stejar și fag. Fără aceste fructe din pădure, este clar că urșii s-au îndreptat spre zonele colinare, acolo unde fără doar și poate sunt multe lanuri de porumb, sunt pomi fructiferi și le este mai facil să se hrănească acolo”. 

În plus, în Transilvania, fiind o toamnă lungă și caldă, fermierii au preferat să lase știuleții de porumb să se usuce direct pe tulpină și au adunat recolta târziu. Sau chiar n-au adunat-o încă.

„E ca o masă pusă pentru acești urși care sunt veșnic în căutarea hranei. De aici și toate accidentele și conflictele cu oamenii, fiindcă atunci când găsești urși în lanurile de porumb, aceștia cu siguranță vor traversa drumurile în timpul nopții și bineînțeles că vor da peste oameni.”Silviu Chiriac, cercetător

Nici ciobanii nu mai sunt ce erau o dată 

În plus, deși suntem o țară cu tradiție în creșterea turmelor de oi și oricât de ironic ar suna, ciobanii nu mai știu să își îngrijească animalele. Numărul capetelor de ovine a crescut în România, fiindcă Uniunea Europeană oferă subvenții pentru fiecare animal. Dar grija fermierilor pentru oile lor nu a crescut direct proporțional cu responsabilitatea. 

Cercetătorii din Vrancea au făcut studii și privind atacurile urșilor asupra fermelor de animale. Au descoperit și aici indicatori, care apar constant și deci daunele ar putea fi evitate, dacă ar fi respectate o serie de reguli pe care strămoșii noștri ciobani le învățaseră empiric. 

Spre exemplu, nu se construiesc stânele aproape de liziera pădurii. Pășunile trebuie curățate de arbuști, ca să nu ofere urșilor locuri în care se pot ascunde până la lăsarea nopții în apropierea stânelor. 

„Dacă un fermier nu-și crește câini buni și nu le dă suficientă mâncare, iar ei sunt mereu în căutare de hrană, în loc să păzească oile, cresc, din nou, numărul atacurilor. Înainte, ciobanii știau foarte bine ce au de făcut ca să-și apere stânele. Noi am văzut și din alte studii făcute la nivel european că cea mai bună pază a unei stâne este prezența omului în imediata apropiere a țarcului de înnoptare. Ori, acum cu greu se mai găsesc persoane care devin angajate la stână și care să dorească să doarmă noaptea în șatrele de înnoptare, să stea să apere animalele în mijlocul pădurii.”

„Și înainte de 2016 erau atacuri ale urșilor (când s-au interzis cotele de vânătoare la urs, n.red), și înainte erau urși peste tot prin cartierele din Brașov și la Tușnad și la Balvanyos și înainte erau pagube și și înainte erau oameni răniți sau uciși de urși. Vă dați seama că nimeni nu dorește ca cineva să fie rănit sau ucis de urs, dar acum toată țara trăiește așa un fel de atac de panică.“Silviu Chiriac, cercetător