Viață pentru urs, însă doar pe hârtie

Un urs accidentat de un autoturism pe o șosea din județul Harghita a fost lăsat să agonizeze 18 ore, păzit de jandarmi. 

Situația are un grotesc scos, parcă, din povestirile lui Cehov, unde birocrația mănâncă omenia. Ursul a fost lovit sâmbătă seara, în jurul orei 23:00. Jandarmii au împrejmuit zona, lăsând animalul în mijlocul unui drum public, cu mașinile circulând în continuare pe un singur fir până dimineața, când prefectul a anunțat medicul Direcției Sanitar-Veterinare.

A mai fost nevoie de încă aproape 8 ore să se obțină un ordin de ministru. Ursul avea, se pare, trei membre fracturate. Într-un final, a fost împușcat de la distanță mică de către un vânător, aceasta fiind procedura atunci când se consideră că exemplarul nu mai are șanse de supraviețuire. 

În tot acest timp, niciuna dintre autoritățile responsabile în astfel de cazuri, Poliția, Prefectura, Asociația Județeană de Vânători, Administrația Fondului de Vânătoare, Direcția Sanitar-Veterinară, nu au fost în stare să ia o decizie. Conservaționiștii spun că ordinul ministerial nici măcar nu era necesar, pentru a interveni, în acest caz.

Asta în condițiile în care România a cheltuit, până în octombrie 2019, peste 1,5 milioane de euro într-un proiect de cercetare destinat întocmirii unui plan de acțiune pentru conservarea ursului brun în România. Cea mai mare parte a banilor, adică aproximativ 1.15 milioane de euro au venit de la Comisia Europeană, prin programul Life+Nature & Biodiversity 2013.

Proiectul „Life for Bear” (Viață pentru urs, în traducere) s-a întins pe 60 de luni, începând din 01/10/2014 – 01/10/2019 și a fost condus de stația din Brașov a Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” din București, cunoscut prin acronimul comunist ICAS. 

Anul trecut, în iunie, coordonatorul proiectului, Ramon Jurj, anunța că cercetarea întocmită de ICAS avea să fie folosită de Ministerul Mediului drept principală contribuție la realizarea „Planului de management pentru conservarea speciei de urs brun din România”, adică a strategiei naționale a țării noastre privind conservarea acestui animal. 

Planul de acțiune „Life for Bear” a trecut prin patru etape de consultare cu specialiști din institute, instituții publice, universități de profil și organizații nonguvernamentale implicate în managementul, conservarea și cercetarea speciei de urs. Planul de acțiune, spune Jurj în documentul citat, este o variantă consolidată în care au fost armonizate „necesitățile speciei din punct de vedere ecologic, etologic, conservativ, social și economic”.

Cu alte cuvinte, ar fi trebuit să fim pregătiți în eventualitatea unui accident rutier în care este implicată o specie protejată. 

Pe picioare sau trofeu?

În timp ce banii europeni au fost cheltuiți pentru cercetare, la sfârșitul lunii septembrie 2019, senatorii din Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală au propus un amendament la „Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic”. 

Această modificare, făcută imediat înainte ca legea să fie votată în plen, propunea scoaterea urșilor bruni din Anexa II a speciilor strict protejate și includerea lor în Anexa I, a speciilor la care vânătoarea este permisă fără restricții în sezoanele prevăzute de lege.

Senatorul Mihai Goțiu, de la USR, membru în Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, explică: „Prin amendamentul depus, care a fost, de altfel, adoptat de Senat, iar legea a plecat înspre Camera Deputaților, care este decizională, în această formă, s-a dat liber la vânătoarea de trofeu”. 

Să ne întoarcem în anul 2013, atunci când ICAS a aplicat pentru finanțare, cu proiectul privind conservarea ursului în România. La acea dată, ca și în alte documente succesive, se vorbea despre faptul că numărul urșilor bruni de la noi se apropia de suprapopulare, raportat la arealul pe care îl ocupau și se situa la „peste 6000 de exemplare”. Multe dintre raportările efectuate în anii următori de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) făceau trimitere tot la acest număr.  

Același număr a fost apărat cu asiduitate de specialiștii în cinegetică și silvicultură în 2016 în conflictul cu ministrul Mediului din Guvernul Cioloș, Cristiana Pașca Palmer, care a interzis vânătoarea de trofee cinegetice până la elucidarea condițiilor în care erau acordate anual așa numitele „cote de recoltare”. 

În 2016 s-a dovedit că în fiecare an ministrul de resort semna un Ordin prin care se aproba un număr de urși, lupi și pisici sălbatice care urmau să fie ucise, fiindcă ar produce daune în gospodăriile oamenilor. S-a dovedit că autorii studiului pe baza căruia urmau să fie împuşcate animalele protejate de lege făceau parte dintr-un grup direct interesat de vânătoarea de trofee.

Ei controlau Ocoale silvice care administrau fonduri de vânătoare şi, potrivit ordinelor ministeriale, în anii 2013, 2014, 2015, primiseră pentru „recoltare” aceleaşi cote de animale sălbatice, neschimbate și în avans, adică înainte să se fi produs vreo daună. Unul dintre aceste grupuri influente se învârtea, de altfel, în jurul ICAS Brașov. PressOne a scris aici, aici și aici despre cum erau racordați la firele deciziei cei care erau la rândul lor vânători sau organizatori de partide internaționale de vânătoare. 

Așadar, în 2016, numărul oficial de urși promovat de specialiști era de 6.000 de exemplare, în creștere. De atunci, Ministerul nu a mai revenit asupra deciziei de a aproba „recoltări”. Nimeni n-a mai împușcat urși în România, decât în situații de forță majoră. 

Dar au fost destule situații urgente. Doar în ultima lună octombrie-noiembrie 2019, trei urși au fost uciși de mașini pe drumurile publice din Harghita, Sibiu și Cluj.

Cea mai mare parte a șoselelor și magistralelor din România nu sunt prevăzute cu tuneluri sau pasaje de trecere pentru animale și nici nu au garduri de protecție sau coridoare-tampon. În ciuda faptului că drumurile publice sunt pline de animale sălbatice ucise, construirea acestor bariere nu a fost și nici nu este considerată o prioritate.

În studiul ICAS- Brașov, redactat în mai 2018, se spune că populația optimă în România ar trebui să fie de circa 4.000 de exemplare, dar că în teren sunt 6.050-6.640 de exemplare. Undeva mai jos, în același studiu, numărul urșilor din Carpați este de 7.000 din totalul de 18.000, cât ar exista în Europa. 

Tocmai aceste neconcordanțe privind numărul de urși, care nu sunt cipați, nici monitorizați în niciun fel, ci care sunt numărați în continuare după metoda „urmelor” luate de vânător, au creat disensiuni puternice între autorități și conservaționiști. 

Aceștia din urmă spun că își doresc o discuție onestă cu toți factorii implicați în gestionarea situației urșilor din România, în urma căreia să rezulte un plan concret de acțiune. Ceea ce în acest moment lipsește cu desăvârșire și duce la situații dramatice, cum a fost cea din județul Harghita. 

Dacă, într-adevăr, numărul optim de urși este de 4.000, cei circa 2.500 de urși considerați „în plus” ar însemna venituri însemnate pentru asociațiile de vânători, care pot obține pentru un trofeu chiar și 10.000 de euro.

Sanctuarul Zărnești

Cristina Lapis are lângă Brașov, în localitatea Zărnești, un sanctuar pentru urși abandonați, bolnavi sau salvați. Este președinta Asociației Milioane de Prieteni și se ocupă de Libearty Bear Sanctuary unde sunt adăpostiți, în prezent, 100 de urși bruni. 

Ea spune că ceea ce se întâmplă în România în ultimii ani este o campanie conștientă făcută pentru a „demonstra” că urșii sunt prea mulți și că trebuie eradicați, din motive de securitate pentru oameni. 

Lapis a declarat pentru PressOne că nu au fost luate niciun fel de măsuri pentru a limita accesul urșilor în zonele populate de oameni, ci, dimpotrivă, „au fost atrași” cu mâncare. 

Mai trebuie spus că, în urma discuțiilor din 2016, când recoltarea de urs a fost interzisă, una dintre măsurile guvernamentale acceptate de Ministerul Mediului, în urma unor sugestii venite de la Comisia Europeană, a fost impunerea obligativității, către fondurile de vânătoare pe raza cărora era localizat ursul, de a hrăni animalele în habitatul lor. 

Ulterior, după ce Guvernul Cioloș a fost înlocuit de guvernele succesive PSD, nu s-a mai întreprins nimic în acest sens. Informații neoficiale arată că administratorii fondurilor de vânătoare nu au mai investit în hrănirea urșilor, fiindcă nu aveau niciun beneficiu ulterior, iar astfel animalele flămânzite s-au întreptate către zonele mai populate.

„Urșii nu pot fi deosebiți. Trebuie microcipați”

„Acum 15 ani nu vă puteam spune lucrul ăsta, dar acum că am o rezervație de urs și am 100 de urși, n-aș putea să vă spun câți am, dacă nu i-aș avea pe hârtie. În momentul de față, să zicem, urșii sunt la un punct, la piscina 1, în următoarele 5 minute, până noi nu ajungem la piscina 2, ei sunt deja acolo, ei merg mult mai repede decât mergem noi. Or, toți urșii au urechile rotunde și coada scurtă. Dintre cei 100, eu pot să recunosc 10 și asta încă e mult, chiar dacă îi cunosc de ani de zile. Nu poți să știi care urme sunt ale lui x. Număratul urmelor, a părului de pe copaci, nu sunt niște metode științifice recunoscute la nivel internațional” Cristina Lapis, Libearty Bear Sanctuary

Una dintre metodele propuse de Lapis ar fi microciparea urșilor care coboară și care au făcut vreodată pagube, astfel ca autoritățile să știe câți, dintr-o populație, se aventurează în zonele locuite de oameni. Administratoarea de la sanctuarul din Zărnești spune că vânătorii întrețin cu bună știință angoasa și nu furnizează informații factuale, pentru că ei decid după bunul plac care urs urmează să fie ucis. 

„Dați-ne dreptul să împușcăm, că ursul ăsta a venit de două ori! Dar de unde știe că e același? L-a întrebat? De unde știe că nu e alt urs? Sau când vedem că un urs a omorît un cioban, vrem să-l împușcăm. Li se dă ordin de ministru. Dar de unde sunt ei siguri că l-au împușcat pe acela vinovat? Sau are sânge la gură, ca Dracula? Împușcă un urs pentru trofeu, pe care-l vor ei, și peste două săptămâni, iarăși ursul coboară. Și se prelungește situația asta”.

„Ursul merita o injecție letală”

„Nimeni nu vrea să rezolve această situație. Și acum este la fel: nimeni! Toată lumea dă din colț în colț, când e vorba să intervină le e frică tuturor că se deschide dosar penal. Și atunci ajungem în cazul de la Harghita, unde a fost un urs martir.Se face o confuzie între ursul care trebuie vânat, și trebuie aviz de ministru și ursul care este rănit într-un accident. În cazul unui accident, nu e normal să ceri avizul ministrului, care poate e la Bruxelles sau poate e acasă, cum a fost duminică seara. El nu are competență medicală, ca să știe dacă ursul acela este rănit de moarte sau se poate salva. 
Asta se hotărăște la fața locului. În plus, un urs accidentat, care a stat 18 ore, merita o injecție letală, nu un glonț”. Cristina Lapis, Libearty Bear Sanctuary

Într-un scenariu normal, urșii bruni din Carpați ar fi trebuit să intre deja în hibernare la mijlocul lunii noiembrie. Însă temperaturile ridicate au amânat hibernarea, spun biologii. Astfel, evenimentele neprevăzute ar putea să se înmulțească pe final de an, când urșii ies să caute surse de hrană.