„Creșterea vârstei de pensionare ar fi absurdă”. România, între declin demografic sever și politici publice haotice

Cu aproximativ o lună înainte de startul Recensământului populației, amânat deja cu un an din cauza pandemiei, în România se discută despre posibila creștere a vârstei de pensionare la 70 de ani, fie și opțional.

Politicienii vorbesc și despre investiții în infrastructură făcute prin PNRR (bani europeni pentru redresarea economică a statelor membre), iar coaliția la putere a înființat un controversat minister al Familiei, pe fundalul declinului demografic sever.

Dincolo de planuri și promisiuni, în realitate nimeni nu știe cu precizie nici măcar câți români sunt cu adevărat plecați peste granițe, câți au rămas în țară, defalcat pe localități sau, poate și mai important de atât, ce gândesc cuplurile care ezită să aibă copii. 

Fără astfel de date calitative, orice măsură înseamnă că nu facem altceva decât „să cheltuim bani, fără vreun efect benefic” pe termen lung, explică la PressOne profesorul universitar Vasile Ghețău, expert în demografie. 

Vicepreședinte al Consiliului de Comunicare și Transparență, un organism independent nou înființat în perspectiva Recensământului, Vasile Ghețău atrage atenția că cercetarea capătă o importanță capitală, iar de felul în care vor înțelege statul român și populația să răspundă ar putea depinde ultima șansă de a mai redresa ceva din efectele declinului demografic acut. Dacă tendințele de după 1990 se păstrează, în câteva decenii vom ajunge la o populație rezidentă de doar 15 milioane de locuitori, avertizează Vasile Ghețău. 

Vasile Ghețău: Părerea mea este că înainte de a ne apuca să luăm măsuri ar fi bine să avem informații clare despre ce-și doresc cuplurile tinere din România în materie de familie, de numărul de copii și apoi să vedem care sunt concret măsurile care pot avea și efecte.

Pentru că sunt convins că sunt tineri care nu vor alocația pentru copii. Vor în schimb să aibă garanția că, odată venit pe lume, copilul lor va avea garantat un loc la creșă sau grădiniță. Sau școală cu servicii după program. Alte cupluri poate vor spune că își doresc condiții mai avantajoase pentru a-și cumpăra o locuință bună, unde viitorul copil să poată trăi confortabil.

Atâta timp cât noi nu știm cu adevărat opțiunile tinerilor în materie de ce stimulente i-ar putea determina să aibă copii, riscăm ca orice măsură pe care o luăm să nu aibă eficiență. Cheltuim mulți bani fără vreun efect benefic. 

Rep.: Statul român nu pare capabil să judece calitativ, cu toate ministerele și instituțiile din subordine, fenomene sociale și consecințele lor. De ce lasă statul această impresie?

V.G.: Acest lucru provine de la incompetență. E simplu: incompetență. 

Rep.: Resursă umană competentă pentru zona de politici publice, analize, cercetări, există?

V.G.: Eu cred că da. Dacă tineri valoroși ar fi atrași spre instituțiile statului, spre ministere sau altele, numai pe bază de concurs și cu oferte salariale consistente. 

Rep.: Ce vă așteptați să arate exact Recensământul populației? 

V.G.:  Recensământul e foarte bine pregătit. Este cel mai bine pregătit Recensământ de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Documentația e bine făcută, la fel și formularul, care e conectat la practicile Uniunii Europene. Instrucțiunile și nomenclatoarele sunt excelente. Mă aștept să văd cifra reală a populației care trăiește în România, populația rezidentă a României. 

Știu istoria Recensământului din 2011, știu cum s-au centralizat datele finale. Au fost dificultăți enorme, inclusiv din cauza asupra înregistrărilor masive. Institutul Național de Statistică a reușit atunci, prin punerea mai multor baze de date la comun, să stabilească un număr credibil al populației rezidente: 20 de milioane. 

Dar după Recensământ a intervenit migrația externă și a „demontat” total numărul populației, prin statistici care sunt de o fiabilitate relativă.

Noi nu avem un sistem de cuantificare a migrației sau emigrației. Nu avem așa ceva în România. Datele pe care INS le are asupra românilor stabiliți în străinătate provin de la Eurostat (n.r. Oficiul European de Statistică) care la rândul său le obține de la statele membre.

Ori practicile naționale nu sunt identice în înregistrarea imigranților. În unele țări nu se înregistrează data nașterii, de exemplu. Sau localitatea exactă de unde vine, din România. Și atunci INS  a fost pus în situația incredibilă de a face unele estimări. 

Rep.: Recensământul  ar urma așadar să furnizeze un număr clar. 

V.G.:  Un număr realist al populației rezidente și ne va mai oferi, pentru prima dată, date despre populația rezidentă pe localități, ceea ce noi, din nou, nu avem.

Rep.:  Cât de tare e posibil să doară acest număr „realist”, așa cum îi spuneți dvs.?

V.G.: Dacă este bine făcut, Recensământul este foarte probabil să ne ofere un număr mai mic. Sunt argumente care provin din diverse arii. De exemplu numărul celor plecați afară ar fi, după unele estimări, de 4-5 milioane de persoane și nu de 3 milioane, așa cum ne arată statistica acum.

E greu să avansăm o cifră, dar da, în mod cert ea poate fi mai mică. Admitem că vom avea un număr al populației realist, mai mic. Dar apoi, dacă nu vom avea informații asupra migrației externe, a emigranților, vom ajunge în timp la aceeași situație în care suntem acum: să nu mai cunoaștem cu adevărat numărul real al populației rezidente. Știu că INS reflectează asupra problemei, pentru a găsi o modalitate mai corectă de a estima migrația externă. 

La mijlocul lui martie începe așadar recenzarea. Iar prima etapă va fi autorecenzarea și cea asistată, la primării, pentru cei care nu au un calculator. Dacă proporția populației care va fi numărată prin auto înregistrare este mare, va fi excelent, pentru că va arăta că există deschidere pentru a furniza informații și se va crea o anumită atmosferă care i-ar putea încuraja apoi pe cei care vor fi chestionați de un recenzor. 

Mai este un factor: clasa politică și presa să fie favorabile Recensământului. Îmi aduc aminte că în 2011 o anumită parte a presei și oameni politici au avut ieșiri și declarații iresponsabile. Inclusiv în Parlament. Printre ei a fost și Adrian Năstase. 

Rep.: Vă propun să fim optimiști. Pasul unu se face: Recensământul va avea succes, din perspectiva la care v-ați referit. Să spunem că populația va fi receptivă și că va răspunde onest și corect la întrebări. La fel de deschis va fi și statul român. Care ar trebui să fie atunci pasul doi? 

V.G.: Ar trebui să urmeze ceea ce până acum nu s-a făcut: ca toate programele din PNRR care au dimensiune teritorială să fie fundamentate pe cifre realiste de populație. Să fie așadar programe la rândul lor realiste, pentru a fi eficiente. Dacă nu vom avea o cifră clară asupra populației la nivel de localitate, județ, regiune de dezvoltare, atunci pe ce se pot fundamenta programele de dezvoltare ale României? Riscăm iar să ajungem la improvizații. 

Rep.: Ce vă arată ultimele cercetări și date? Unde suntem, din punct de vedere demografic, mai ales că traversăm și această pandemie? 

V.G.: Știm deja că 2020 și 2021 au fost ani cu o mortalitate excesiv de ridicată, ceea ce a dus la o majorare a dimensiunii scăderii naturale a populației.

Un fapt îngrijorător: au „dispărut” peste 100 de mii de persoane în 2020 și se profilează o scădere naturală de 140 de mii de locuitori, anul trecut. Ceea ce este îngrozitor. 

Dacă lăsăm la o parte cei doi ani și ne gândim că va trece pandemia, atunci mortalitatea ar trebui să se reducă, în mod firesc. Semnalez că numărul nou-născuților nu a scăzut, în timpul pandemiei. Nici în România și nici în țările europene, în general. Numărul este mic: sub 200 de mii de nou-născuți, dar faptul că nu a scăzut e un lucru bun. 

Iar dacă mortalitatea va reveni la valori normale după trecerea pandemiei, să sperăm că și dimensiunea declinului natural se va diminua. Însă perspectivele generale ale României rămân la fel grave, pe termen lung mai ales. 

Rep.: Sesizați o nouă tendință de emigrare masivă, influențată de situația economică și de atmosfera din societatea românească? 

V.G.: Eu cred că este prematur să anticipăm cum se va dezvolta fenomenul emigrației românilor. Țările europene sunt încă în pandemie, cu măsuri specifice. Există chiar o limitare a circulației. Dar, mai important de atât, pandemia a dus la schimbări radicale în distribuția geografică a forței de muncă în spațiul Uniunii Europene, prin munca la domiciliu. 

Munca la domiciliu a însemnat nu numai că unele persoane active economic s-au mutat de la birou. A permis unui număr consistent de femei care erau casnice, inactive economic, să treacă la activitatea economică.

În opinia mea piața forței de muncă se restructurează în spațiul european și e posibil ca în viitor să nu mai fie nevoie de atât de multă mână de muncă străină, în țările dezvoltate. Dacă se diminuează nevoia forței de muncă, atunci implicit emigrarea românească are șanse mai puține. 

Rep.: Dar pentru România replicarea modelului de import de cetățeni din țări terțe poate reprezenta o soluție? Mai ales că până la infrastructură performantă sau stat funcțional pare că e drum lung. 

V.G.: Fac o demarcație capitală între a importa mână de lucru și a atrage populație străină din rațiuni demografice. Pentru acest an, dacă nu mă înșel, cifra aprobată de guvern pentru mână de lucru străină este de 100 de mii de persoane. Să nu uităm că acești oameni vin prin contracte, pentru o anumită perioadă. În plus, ei sunt singuri, de cele mai multe ori. Vin fără familie. Apoi, o parte dintre lucrătorii străini vin în România pentru a putea pleca în Vest. După terminarea contractelor, se vor întoarce acasă cu ce au agonisit. 

Rep.: Ce i-ați spune dvs. unui român care susține narațiunea că țara e vândută străinilor și că străinii nu au ce căuta aici, în așa fel încât să înțeleagă situația demografică absolut catastrofală?

V.G.: Ce aș putea să le spun? Că importul de forță de muncă este o necesitate vitală, pentru că economia trebuie să meargă și sunt sectoare care nu mai au forță de muncă. Și că perspectivele sunt profund negative, pentru că declinul populației va continua, la o dimensiune și mai mare. Totul depinde și de migrația externă și de cât de mare urmează ea să fie. 

Rep.: În ritmul în care se întâmplă lucrurile acum și în lipsa unei intervenții coerente a statului, care este cel mai sumbru scenariu demografic? 

V.G.: Toate calculele de perspectivă care există acum converg spre o populație în jur de 15 milioane, în anul 2050. O astfel de perspectivă nu poate fi schimbată ca perspectivă a declinului și scăderii populației. Dacă ar exista o anumită redresare a natalității, ea nu poate fi decât moderată. Trebuie să fim realiști. 

O natalitate în creștere moderată, alături de o mortalitate care nu are cum să scadă, din moment ce intervine o acțiune mecanică a îmbătrânirii populației, va însemna așadar că diminuarea declinului natural va fi minoră.

O redresare de substanță a natalității ar însemna că după 20-30 de ani ar trebui să apară anumite efecte benefice. O creștere a natalității acum ar însemna că peste două-trei decenii o secțiune nouă a populației cu vârstă de căsătorie ar putea avea copii. Și atunci am putea vorbi de o redresare mai de substanță.

Mașinăria demografică are o inerție extraordinară. Dacă apare un dezechilibru undeva, el se transmite în tot sistemul. Dacă apare o evoluție pozitivă se transmite în sistem, dar cu lentoare. Pentru că au trecut deja 32 de ani de scădere constantă a populației. 

Rep.: Ce ar trebui să facă în acest context ministerul Familiei, nou înființat de către actuala coaliție de guvernare? 

V.G.:  Cred că acolo ar trebui adunate toate datele care există și care se referă pe de o parte la copii, nou născuți, la mame și la familiile din România. Pe de altă parte mi se pare indispensabilă realizarea unor cercetări selective pe eșantioane mari de populație tânără și adultă, ca să vedem ce gândesc sutele de mii de cupluri care au luat decizia fermă de a nu avea copii. Sau ce gândesc cei care decid să aibă un singur copil. 

Ce gândesc acești oameni? Ce anume îi determină să ia astfel de decizii? Este oare doar factorul economic cel decisiv? 

Eu am unele dubii. În unele cazuri nu cred că e vorba doar de factorul economic. Este vorba și de schimbări radicale care au intervenit în statutul femeii, în societatea românească. 

Rep.: La ce vă referiți, concret? Carieră?

V.G.: La Recensământul din 1992 existau 900 de mii de locuitori cu studii superioare. Dintre care 400 de mii erau femei. În 2011 erau 2,6 milioane de cetățeni cu studii superioare, din care 1,4 milioane erau femei. Ele și-au terminat studiile, au căutat o carieră și apoi s-au luptat să și-o apere. Și această schimbare fundamentală a rolului femeii se află la baza scăderii natalității. E o evoluție economică și socială. 

Au intervenit și alți factori. Voi spune două lucruri care nu plac. Unu: la vârstele de 20-30 de ani ajung în cupluri, el și ea, tineri care provin din familii cu un singur copil. Acești tineri, când se căsătoresc, ce filozofie a vieții pot avea, din perspectiva numărului de copii? Iată cum lucrează factorul demografic în timp, ca efect extraordinar. 

Și al doilea lucru: oamenii s-au obișnuit cu un anumit standard de viață, uneori foarte ridicat. Și în ierarhia economiei tinerelor cupluri în materie de gusturi, de preferință, copilul nu mai este pe treapta cea mai înaltă. E înlocuit în multe cazuri de carieră. De un lux de multe ori exagerat în privința consumului de bunuri și servicii. 

Toți acești factori își pun amprenta pe nivelul natalității. O astfel de cercetare, făcută la ministerul Familiei, ar putea aduce mai multă lumină. Ne-ar putea arăta ce se află cu adevărat în spatele unor astfel de decizii. Altfel, ministerul Familiei pe ce baze va lucra, fără astfel de informații? 

Rep.: Dezbaterea referitoare la creșterea opțională a vârstei de pensionare, reactivată zilele acestea politic, e tot o consecință a situației în care este România, din punct de vedere demografic? 

V.G.: Se vorbește de 70 de ani, vârstă de pensionare. Aceste discuții sunt absolut fără niciun sens. Vârsta de pensionare depinde foarte mult de speranța de viață. Când ai o speranță medie de viață în România de 74 de ani, cum poate crește vârsta de pensionare? Este absurd. 

Speranța de viață dovedește starea de sănătate a populației României. Discuția mi se pare așadar absolut inutilă, în contextul demografic actual, care se prefigurează că nu se va schimba foarte curând. 

Rep.: Astfel de dezbateri și propuneri venite acum dinspre factorul politic de decizie ce efect produc în societate? 

V.G.: Nu pot produce altceva decât o reacție negativă a populației, în încrederea pe care o poate avea în stat, instituțiile statului, politicieni. Aceasta este reacția firească: de revoltă. Va veni Recensământul. Într-un context de revoltă, ce atitudine poate avea populația? Și iată cum se construim singuri baze defecte.

Recensământul Populației și al Locuințelor a început oficial la 1 februarie, cu preluarea datelor din surse administrative, o etapă pregătitoare. Între 14 martie și 15 mai 2022 va avea loc autorecenzarea, iar între 16 mai și 17 iulie se va desfășura cea de-a treia etapă, care presupune colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă.