Primii „oameni artificiali” NEON prezentați la începutul anului nu sunt decât niște reprezentări grafice ale unor oameni reali, dar ele se mișcă și vorbesc natural. Doar una dintre tehnologiile despre care vom vorbi în 2020. Fotografii: producători
Primii „oameni artificiali” NEON prezentați la începutul anului nu sunt decât niște reprezentări grafice ale unor oameni reali, dar ele se mișcă și vorbesc natural. Doar una dintre tehnologiile despre care vom vorbi în 2020. Fotografii: producători
09/01/2020
Ce ne aduce 2020 în tehnologie și știință
Anii '20 sunt aici și se pare că vrem să-i începem în forță. Pe lângă „frumoasele rachete” pe care și le trimit militarii cadou unii altora, sperăm ca omenirea să facă niște pași interesanți și în privința tehnologiei pașnice. Vom trimite un nou rover pe Marte, ne pregătim să ducem din nou oameni pe Lună, automobilul electric își face loc în viața noastră, iar internetul va deveni mai rapid pe dispozitivele noastre mobile.
Pentru început, iată câteva direcții despre ce putem aștepta de la anul care abia a început.
Anul 2020 e anul mașinilor electrice
Dacă în 2019 am avut primele lansări importante de modele, în 2020 automobilul electric își va impune realmente prezența pe piața auto, gama de modele electrice fiind diversificată cu SUV-uri, pick-up-uri și alte versiuni de caroserie, pentru toate buzunarele. De asemenea, multe dintre modelele lansate anul trecut vor ajunge pe piață. Și pe străzi.
Tesla, marca americană care până nu demult domina piața automobilelor electrice premium, are de înfruntat o concurență puternică în 2020. BMW, Mercedes, Audi și Lexus vor avea din ce în ce mai multe modele electrice de oferit. Chiar și Ford va avea în gamă o reinterpretare a modelului Mustang într-o formă de crossover electric ce va fi un concurent direct pentru viitorul model Tesla Model Y.
Pick-up-urile electrice precum Rivian R1T ar trebui să diminueze impactul extrem asupra mediului adus de acest tip de vehicul
Controversatul Cybertruck prezentat de Tesla la finalul lui 2019 va avea de înfruntat modele concurente, ca de exemplu pick-up-ul electric american Rivian R1T. Rivian este unul dintre numele noi în lumea auto de urmărit în viitorul apropiat. Start-up-ul american a atras deja investiții majore din partea Ford și Amazon, precum și o comandă impresionantă de 100.000 de automobile utilitare electrice dedicate livrărilor pentru gigantul Amazon.
În 2020 vom mai vedea automobile electrice performante și de la mărcile din Europa. Polestar va avea primul său model de serie, divizia electric/performantă a celor de la Volvo urmând să atragă clienții din zona premium. Primul model de serie, un coupé ce va purta numele simplu Polestar 1, este un hibrid cu 600 CP sub capotă. Va fi urmat de crossoverul Polestar 2, full-electric.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Mașinile electrice își fac loc și în oferta producătorilor de masă, în 2020 urmând să vedem modele ca Opel Corsa-e, Peugeot e-208, Skoda Citigo e iV. sau Honda e. Toate sunt modele subcompacte, dedicate uzului urban. În 2020, este posibil să primim și anunțul oficial pentru primul model electric din gama constructorului autohton Dacia.
Până la presupusa Dacie electrică, Skoda Citigo E IV va fi cea mai accesibilă mașină electrică din România, la un preț de circa 20.000 de euro, înainte de scăderea bonusului de 10.000 de euro oferit de stat
Dacă informațiile preliminare se vor adeveri, Dacia va comercializa în Europa o versiune a modelului Renault City K-ZE, actualmente disponibil pe piața din China. Dacă va păstra specificația modelului vândut în China, viitoarea Dacie electrică de oraș va folosi un motor electric de 45 CP și o baterie de 26.8 kWh. Nu ne așteptăm să o vedem pe piață mai devreme de 2021, totuși. De asemenea, nu ar fi principalul model electric Dacia din deceniu.
Cel puțin 9 motive să mergi la IQ DIGITAL SUMMIT - Cluj-Napoca – 14 IUNIE (P)
Unii dintre cei mai mari lideri de tehnologie vin la Cluj-Napoca pe 14 iunie, iar cititorii PressOne pot avea acces gratuit pentru a-i vedea și asculta.
Nanoboţii: agenţii invizibili care ne vor dubla speranţa de viaţă
Impactul nanoboţilor asupra omenirii va fi mult mai mare decât al antibioticelor.
Trenul care atinge 350 km/h fără mecanic de locomotivă
China a lansat la începutul acestui an primul tren de mare viteză capabil să atingă 350 de kilometri pe oră fără să fie condus de vreun mecanic de locomotivă. Trenul transportă pasageri între Beijing și Taizicheng și este capabil să atingă această viteză fără aport uman datorită unui vast sistem de senzori care comunică printr-o rețea de tip 5G.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Fiecare tren este echipat cu 2718 senzori care transmit în timp real, prin intermediul rețelei 5G, sute de parametri tehnici care fac posibilă operarea la mare viteză fără să mai fie nevoie de intervenția continuă a unui om la postul de conducere. Există un mecanic de locomotivă prezent în cabină, dar toate manevrele trenului sunt efectuate de sistemul automat, de la pornire la adaptarea vitezei sau oprire. La interior, fiecare scaun are propriul său ecran tactil și porturi de încărcare wireless. Acesta este doar unul dintre exemplele de utilizare a tehnologiei 5G, cea care ne va schimba puternic modul de viață în următorul deceniu.
2020 e anul 5G
Acoperirea 5G va începe să prindă contur și în România. Deocamdată avem parte de rețele incipiente în București, Iași și Cluj-Napoca. Deși încă nu avem un desfășurător concret în privința extinderii rețelei, știm deja că aceasta se va dezvolta în principalele orașe din țară până la finalul anului.
2020 e anul în care vor apărea din ce în ce mai multe terminale ce suportă noul standard. Vom avea telefoane inteligente 5G de la producătorii importanți ca Samsung, Apple sau Google. Conform unor estimări independente, în 2020 se vor vinde 170 milioane de smartphone-uri 5G, ceea ce înseamnă o creștere de 1200% față de cifra anului 2019.
Mai mult, în 2020 vor apărea primele PC-uri conectate permanent la internet prin standardul 5G. Pentru majoritatea jucătorilor în zona computerelor portabile, realizarea unui PC conectat permanent la internet a fost o provocare. Tehnologia 5G va permite viteze de conectare de 20 de ori mai rapide decât azi nu numai pentru telefoanele inteligente, ci și pentru dispozitive portabile ca tablete, notebooks, ultrabooks și altele.
Desant în spațiu
2020 va fi un an plin și pentru domeniul spațial. NASA va trimite un nou Rover pe Marte, lansarea fiind prevăzută pentru vara acestui an. Robotul Mars 2020 cu șase roți va avea o misiune lungă, urmând să exploreze Planeta Roșie pentru cel puțin un an marțian (687 zile), timp în care va fora într-o mulțime de locuri și va lăsa mostrele în cutii speciale care vor fi recuperate și aduse pe Terra de misiuni ulterioare, până în 2030.
Și europenii vor trimite un rover spre Marte, de dimensiuni mult mai mici, care va fi în stare să foreze mult mai adânc decât Mars 2020, ajungând la 2 metri sub suprafața planetei roșii, în straturi care nu au de suferit de pe urma bombardamentului radioactiv de la suprafața planetei. Scopul acestui rover numit Rosalind Franklin este, evident, căutarea semnelor că Marte a adăpostit viață în trecut.
Rămâne de văzut dacă multiplele probleme din cadrul acestui program spațial îi vor permite să fie lansat la timp, în fereastra de oportunitate oferită de apropierea între Marte și Terra o dată la circa doi ani. De această perioadă încearcă să profite și Emiratele Arabe Unite, care doresc să trimită prima lor sondă spațială care să orbiteze Marte pentru a-i studia clima.
În noiembrie 2020 ar trebui să vedem și lansarea primei misiuni Artemis, ce are ca scop pe termen lung readucerea unui echipaj uman pe Lună iar în viitor primele misiuni umane către Marte. Capsula Orion, element cheie al acestui program, va fi testată în spațiu într-o misiune care o va pune pe orbita Lunii timp de șase zile, fără echipaj uman. Întreaga misiune va dura circa 3 săptămâni, iar capsula va fi dotată cu absolut tot ce vor avea la dispoziție oamenii atunci când vor călători din nou spre Lună, câțiva ani mai târziu.
Capsula Orion poate adăposti 6 astronauți timp de 21 de zile pe Lună și până la 6 luni dacă e andocată cu modulul de serviciu
Anul acesta va ajunge în schimb pe Lună roverul Chang'E 5, care va preleva probe de sol de la 2 metri adâncime (circa 2 kilograme), apoi le va trimite înapoi spre Terra, unde vor fi recuperate spre analiză. Și indienii au în plan să trimită un nou vehicul care să aselenizeze controlat - Chandrayaan-3 va trebui să reușească ce nu a putut precedenta misiune, încheiată cu un frumos crater pe suprafața satelitului nostru natural.
Vom mai vedea lansarea unei sonde solare într-o misiune comună ESA-NASA, prelevarea de probe de sol de pe asteroidul Bennu de către sonda Osiris-Rex, peste 30 de lansări Space X, testul noii capsule orbitale chinezești și un posibil debut al noii rachete recuperabile chinezești Changzheng-8. De altfel, China vine tare din spate: are programate peste 40 de lansări pentru 2020!
Medicină: genetica se apropie cu pași mărunți de prevenirea sau vindecarea cancerului
Din ce în ce mai multe studii folosesc genetica pentru a afla din timp dacă avem predispoziție la cancer și pentru a oferi tratamente împotriva bolii încă din fazele incipiente.
Se trece treptat de la utilizarea unor tratamente invazive și agresive la tratamente personalizate care țintesc doar tumorile sau celulele canceroase. În SUA s-a înregistrat deja o scădere de circa 2% pe an a deceselor cauzate de cancer, urmare a unei combinații fericite de campanii de prevenție și tratamente de ultimă generație, în special pentru cancerul de plămâni și melanom. Ne putem aștepta ca acest trend să continue, medicina individualizată fiind, de fapt, viitorul tip de abordare care va trata fiecare individ în funcție de caracteristicile proprii.
Se așteaptă rezultate și în studiile clinice ale unor noi medicamente împotriva unor afecțiuni variate: osteoporoză, reacții alergice la alune, cancer ovarian, infecții în cazul utilizării stimulatoarelor cardiace etc. Foarte interesantă este și apariția unor noi aparate care folosesc curenții electrici pentru a înlătura durerea cronică de spate.
IA, realitatea virtuală și alte tehnologii se maturizează
Ce nu vom vedea în 2020: computerul cuantic cu utilizare comercială este încă departe, deși Google a reușit să folosească Sycamore pentru a face în mai puțin de 4 minute un calcul care i-ar fi luat 10.000 de ani celui mai puternic supercomputer din lume. Vom mai vedea știri despre „cuceririle” din domeniu, dar mai avem de așteptat până la aplicații în viața de zi cu zi.
Inteligența artificială (IA) este în plină dezvoltare și vom asista la asistenți virtuali capabili să efectueze sarcini din ce în ce mai complexe. Dar să nu ne așteptăm la minuni, este vorba doar de un progres prin salturi mici. Din ce în ce mai multe companii vor folosi, însă, roboți (hardware și software) care se bazează pe machine learning pentru a înlocui munca de rutină, într-un ritm care automatizează între 0,5 și 1,5% dintre locurile de muncă în fiecare an.
Samsung a prezentat la CES 2020 și primele avatare umane realiste care vor „îmbrăca” boții de chat de pe aparatele viitorului apropiat, sub tehnologia NEON. Dacă fraza asta a sunat SF, trebuie să spunem că e doar parțial science-fiction, restul fiind marketing și foarte multă tehnologie vizuală. Da, persoanele din clipul de prezentare al „oamenilor artificiali” NEON sunt reale, dar imaginile cu ele sunt generate pe computer, în urma scanării acestora. Aici intervine inteligența artificială, care permite acestor avatare să se miște și să vorbească natural, ca și când ai sta de vorbă cu persoana pe care se bazează. Așa speră Samsung să arate asistenții virtuali ai viitorului apropiat.
Dar IA poate fi utilizată și în moduri care chiar ne îmbunătățesc viața. Luați, de exemplu, acest parbriz inteligent de la Bosch, care își opacizează doar suprafața necesară pentru a masca soarele atunci când conducem, ca să nu mai fim orbiți.
Realitatea virtuală va avea parte de o nouă șansă, deși nu a reușit să convingă în ultimii cinci ani. Unul dintre cele mai importante jocuri video produse de compania Valve, Half-Life, revine în 2020 cu o nouă versiune ce va fi disponibilă exclusiv pentru mediul VR. Noul joc așteptat cu interes poartă numele Half-Life: Alyx.
Ochelarii inteligenți ce oferă o realitate augmentată purtătorului sunt și ei puși deoparte și cel mai probabil vom vedea un dispozitiv cu succes comercial abia în 2021. Nu vom avea parte nici de vreo mașină autonomă din partea celor de la Apple, așa cum s-a zvonit multă vreme. Tehnologia pentru automobilul autonom există, dar este încă în stadiu incipient. Un automobil complet autonom este încă la câțiva ani distanță.
În lumea home entertainmentului, 2020 nu va fi anul în care tehnologia 8K se va impune în domeniul televiziunii. La CES 2020 am văzut deja câteva modele TV ce suportă rezoluția 8K, dar prețurile de achiziție sunt încă extrem de mari pentru publicul larg, iar conținutul 8K este aproape inexistent.
Tot la Los Angeles au fost prezentate și alte gadgeturi care folosesc toate aceste tehnologii de ultimă generație doar ca să ne amuze. Ballie, asistentul personal de la Samsung care te urmărește prin casă și te filmează încontinuu, e doar un exemplu de pură inutilitate. La fel ca televizorul care se rotește singur ca să vezi oribilele clipuri filmate cu telefonul pe verticală de toți cei care nu au minima decență să filmeze normal.
Apropo, în 2020 vom vedea transmisiuni TV 8K doar în Japonia, acolo unde televiziunea națională plănuiește acoperirea Jocurilor Olimpice de la Tokyo în acest format similar celui pe care îl poți vedea la un cinema IMAX. La noi în România abia avem un canal TV care emite în rezoluție 4K (Digi4K), doar streamingul de programe Netflix și HBO atingând această calitate a imaginii.
Și pentru a încheia într-o notă ceva mai ușoară, câți dintre noi nu s-au confruntat cu dilema unor sticle de vin sau de bere nerăcite la timpul potrivit? Ei bine, tehnologia anului 2020 a rezolvat această problemă. O companie numită Matrix produce un răcitor ultrarapid botezat Juno pentru orice recipient de bere, vin sau cafea. Juno poate răci în câteva minute o sticlă de vin sau o cutie de bere, rezolvând problema băuturilor reci. Hai noroc!
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this