Aventurile imaturului Adonis, probabil cel mai vagabond zăgan din Europa

Laurențiu Manolache

Redactor

Când, pe 16 februarie 2014, un pui de păsăroi scotea capul din găoace la grădina zoologică din Ostrava, în Cehia, regnul animal se pricopsea cu un individ special. Oamenii l-au numit Adonis.

După câteva luni, juvenilul bătea din aripi, gata de zbor. Cu două inele pe picioare, cu șapte pene albite artificial de ornitologi, cu un fel de rucsăcel în spinare și cu un nestăvilit dor de ducă, s-a repezit spre sălbăticie.

Eliberarea lui Adonis a fost consemnată pe 20 mai 2014 la Meyrueis, în Masivul Central Francez. Alături de el, a fost încredințată munţilor și Jacinthe, o femelă cu trei zile mai tânără, adusă din Austria.

Primele fâlfâiri în libertate ale celor două păsări sunt acum parte a unui documentar recomandat pentru PressOne de Monika Ondrušová, de la grădina zoologică din Ostrava.

Adonis este zăganul pe care biologul Sebastian Bugariu (35 de ani) l-a fotografiat în Maramureș pe 19 iulie 2016. Bugariu era însoțit în acel moment de un coleg, ecologul Cristian Domșa. Evenimentul a fost relatat mai întâi într-un comunicat al Societății Ornitologice Române (SOR), iar apoi și de Agerpres.

Micuțul Adonis, pe 19 februarie 2014, la trei zile de la eclozare, în culcușul pregătit pentru el la grădina zoologică din Ostrava. Foto: Renata Halfarová

Bugariu spune că aceasta este „prima dovadă serioasă din ultimii 83 de ani” că un zăgan a survolat România.

„Au mai fost în anii 2000 două semnalări despre prezența zăganului în România, dar nu trebuie luate în considerare în absența vreunei confirmări”, apreciază biologul.

Ornitologul Ioana Cobzaru, de la Institutul de Biologie București (care face parte din Academia Română), consideră că „observațiile credibile merg până în 1933”.

„Observații și semnalări ale zăganului în România au mai fost în ultimii 83 de ani, însă, nefiind făcute de către specialiști cu experiență și documentate corespunzător, prin dovezi concrete – fotografii clare sau prin prezența animalului într-o colecție –, nu putem spune cu exactitate că sunt corecte.”

Ioana Cobzaru adaugă că „pot fi luate în considerare fără niciun dubiu datele din 1927, conform cărora s-a împușcat ultimul exemplar în Munții Făgăraș”. Ea indică şi sursa informației: „Linția, 1954″¹.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Zăganul are cioc și la propriu, și la figurat, motiv pentru care denumirea sa științifică este Gypaetus barbatus.

Din aceeași cauză, i se zice și vulturul-bărbos. Un sinonim este și ceahlău, cuvânt identic cu numele masivului din Carpații Orientali.

De ce este special Adonis

Pe lângă calitatea de a fi ajuns în România, ceea ce-l face cu totul special pe Adonis este distanța enormă la care s-a depărtat de locul eliberării sale.

Contextul în care s-a remarcat acest vultur este prezentat de Sebastian Bugariu:

„În general, păsările reintroduse sunt relativ sedentare. Se deplasează cel mult dintr-un masiv muntos într-unul apropiat. Cei mai mulți zăgani eliberați în Masivul Central Francez au rămas acolo. N-au mers nici măcar spre Alpi.

În Alpi, în Elveția, s-a deplasat un singur individ. Altul s-a dus în nordul Franței, apoi s-a întors. Altul staționează în Pirinei. Pasărea despre care vorbim acum, Adonis, este absolut spectaculoasă, pentru că a făcut acest traseu lung prin Europa”.

Prin comparație cu Adonis, colegii săi înaripați din programul de reintroducere par, potrivit unei faimoase expresii a lui Gabriel Liiceanu, încremeniți în proiect.

Sebastian Bugariu (foto) descrie parcursul întortocheat al păsării pe care a fotografiat-o lângă Baia Mare.

„A plecat din Masivul Central Francez, a făcut o incursiune în nord, a trecut prin Belgia până în nordul Germaniei, după care a coborât în Elveția și în sudul Franței.

A traversat Alpii, a ajuns în Elveția, apoi în Austria, în Slovacia, a străbătut Polonia și a trecut în Belarus. 

Din Belarus s-a dus în Ucraina. Și a venit și la noi, în Munții Maramureșului, pentru prima dată.

După câteva săptămâni în nordul României, am reușit să o fotografiem. În aceeași zi, a părăsit zona și s-a deplasat în vestul țării, după care a venit înapoi, în nord.

A trecut în Ucraina, în Polonia și iarăși în Slovacia, în Masivul Tatra. De aici a emis cel mai mult în vara acestui an.

După ce a părăsit Masivul Tatra, a traversat Ungaria, s-a întors în România, prin Câmpia de Vest, și a ajuns până în zona muntoasă, lângă Petroșani. A coborât apoi spre Porțile de Fier, în zona Orșova. Ultimele coordonate pe care le avem datează din 16 octombrie și sunt din zona Drobeta-Turnu Severin.”

Emițătorul s-a oprit

De pe 16 octombrie, de când Adonis a dispărut de pe „radar”, ornitologii nu mai știu nimic despre el. Sebastian Bugariu afirmă că emițătorul de tip GPS/GSM s-a oprit, probabil, din pricina bateriei solare.

„În perioada de toamnă-iarnă, bateria solară se încarcă mult mai greu. Emițătorul a mai avut o perioadă de pauză până când bateria s-a încărcat suficient pentru a emite coordonate din nou. Temerea cea mai mare în astfel de cazuri este să nu se fi întâmplat ceva cu pasărea”, explică biologul.

Ca și celelalte zburătoare eliberate în Masivul Central Francez, Adonis poartă emițătorul ca pe un mic rucsac, despre care Sebastian Bugariu spune că „nu deranjează deloc”. Un element de identificare în plus este un fel de cod de pene, oarecum similar unui cod de bare.

„Acestor păsări li s-au decolorat anumite pene de zbor ca să poată fi identificate vizual. Penele sunt decolorate cu o substanță folosită și la coafor, pentru decolorarea părului. Dacă păsările sunt văzute în natură de la distanță mare, succesiunea de pene decolorate ne spune despre ce individ este vorba. Este valabil până năpârlesc. Și zăganii își schimbă penele”, explică Bugariu.

Programul de reintroducere din care face parte și Adonis a început în anii ’80 în Franța, în Masivul Central Francez, dar și în Alpi. „S-a reconstituit în Alpi o mică populație de zăgani. Eforturile desfășurate pe durata a câteva decenii au dat rezultate”, spune Bugariu.

Întâlnirea

Fotografia cu Adonis nu a fost chiar rodul întâmplării. Sebastian Bugariu recunoaște că a ajuns în Maramureș ca urmare a „informațiilor primite de la colaboratorii din Franța”.

„Emițătorul transmitea din același loc de două-trei zile”, a declarat, pentru PressOne, biologul care a pozat zăganul.

„L-am întâlnit pe dealurile de la nord de Baia Mare.” Bugariu indică pe harta Google o zonă apropiată de Baia Mare și de Chiuzbaia: „Noi aici am văzut pasărea”.

Întâlnirea a fost descrisă mai întâi în comunicatul emis în iulie de SOR:

„Biologul Sebastian Bugariu și ecologul Cristi Domșa au format echipa care a verificat starea vulturului. «Mergeam cu Cristi în apropiere de locația indicată de emițător, când l-am văzut. Adonis era pe un mal înalt, în apropiere. Era imposibil de ratat, pentru că este o pasăre foarte mare.

După ce ne-a văzut, și-a luat zborul și a trecut apoi pe deasupra noastră de mai multe ori, ceea ce ne-a dat ocazia să îl vedem bine şi să avem fotografii detaliate cu vulturul», a povestit biologul Sebastian Bugariu.

Cei doi angajați ai SOR au verificat apoi zona în detaliu. Au găsit un cadavru de câine de talie mare, din care se hrăneau corbi și ulii șorecari. Un os mare, femurul, lipsea deja, semn că și vulturul se hrănise – zăganii sunt necrofagi, dar mănâncă predominant oasele, au de regulă nevoie de alte specii care să consume carnea unui cadavru înainte de a se hrăni ei.

A urmat un apel telefonic către coordonatorul elveţian (al proiectului de reintroducere a zăganilor în Masivul Central Francez, Daniel Hegglin – n. r.), informându-l că nu sunt motive de îngrijorare, vulturul nu are probleme de sănătate. În zilele în care «se plimbă», Adonis poate parcurge 190-200 de kilometri sau chiar mai bine”.

„Colorația cosmetică”

Zăganul Layrou, cu tipul de emițător GPS/GSM purtat și de Adonis. Foto: Noémie Ziletti

Foto: Dreamstime.com/Evgeniyqw

Foto: Dreamstime.com/Ondřej Prosický

În captivitate, fulgii de pe capul și de pe gâtul zăganului adult sunt albi, ca ai acvilei americane. În sălbăticie, acești fulgi, cei de pe picioare și de pe piept capătă o nuanță de portocaliu aprins, folosită uneori și de coaforul lui Donald Trump.

„Este vorba de o așa-numită «colorație cosmetică», nu de una structurală. Aceasta nu este determinată genetic, ci este aplicată pe penaj din mediul extern, din zone cu soluri roșii, bogate în oxizi de fier. Când fac băi în nisip sau în sol, păsările își aplică pe penaj astfel de oxizi.

Exemplarele din captivitate rămân albe sau foarte deschise la culoare pentru că de regulă nu au acces la astfel de soluri, precum cele din natură. Înainte se credea că penajul este colorat din cauza pigmenților carotenoizi – cazul flamingilor –, însă la ora actuală se consideră că este vorba de această «colorație cosmetică»”, detaliază Sebastian Bugariu.

Biologul recomandă un articol științific care explică pe larg cum ajung zăganii să dobândească această culoare artificială.

„Trei lucruri clare ne determină să credem că locurile potrivite pentru colorare reprezintă resurse prețioase pentru vulturii-bărboși:

1) colorarea este intenționată;

2) păsările din sălbăticie sunt foarte discrete în privința procesului de colorare;

3) păsările din captivitate sunt extrem de precaute și încetează procesul dacă apare orice fel de perturbare”, scriu cei patru autori spanioli ai articolului.

În toate cazurile, barba vulturului-hipster rămâne neagră.

Zăganul împușcat de un ornitolog

Sebastian Bugariu afirmă că în 1927 mai exista în România o singură pereche de zăgani.

„În iarna dintre 1927 și 1928, unul dintre adulți a fost împușcat. Prezența celuilalt adult a fost observată în 1933, în ianuarie, după care nu au mai existat observații documentate. Pe atunci, ornitologia se făcea cu arma de foc. Pușca intra în echipamentul standard al ornitologului. Paradoxal, specia rară era colecționată, într-o colecție privată sau într-un muzeu”, subliniază Bugariu.

„La 28 Decembrie 1927, adică în același an, a fost împușcat în sbor, cu alice de iepuri, un zăgan adult pe Surul, lângă Turnul Roșu. Acest foc de pușcă pare a fi pus din nou capăt prezenței zăganului în Carpații noștri, căci acest exemplar era de sigur unul din perechea colonizată în Retezat și care după acest caz nu a mai fost observată laolaltă; iar în ultimii ani, după informațiile primite, nu s’a mai observat nicio urmă de zăgan. Putem deci considera zăganul ca dispărut din nou din țara noastră și poate pentru totdeauna.” (Dionisie Linția, Păsările din R.P.R., vol. al II-lea, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1954, pagina 288)

Specii exterminate

Bugariu amintește că „anumite specii, mai ales dintre cele cu talie mare, au avut foarte mult de suferit în secolul XX”.

Biologul consideră că în povestea dispariției zăganului a contat enorm o campanie susținută la nivel european împotriva prădătorilor care ucideau specii de animale țintite și de vânători.

„Păsările de pradă au fost persecutate o perioadă lungă, că mănâncă iepuri, pui de căprioară și fazani, respectiv pentru că se considera că atacau turmele de animale domestice. Factorul cel mai important, care a dat lovitura de grație, a fost campania de otrăvire.

În Europa, în prima jumătate a secolului trecut a existat o abordare în managementul ecosistemelor – orice prădător era blamat că are un efect puternic asupra vânatului. Au fost amplasate în natură cadavre otrăvite cu stricnină.

Lupii au suferit mult, iar vulturii au intrat în colaps populațional. În Alpi a fost același lucru. Dispariția pe scară largă a vulturilor în Europa a fost o urmare directă a acestor campanii de otrăvire.

Și corbii au fost afectați foarte puternic din pricina acestei campanii, însă în ultimele decenii și-au revenit”, amintește Bugariu.

Acum, în eventualitatea reapariției lor în România, vulturii sunt ocrotiți de lege.

Bărbosul cu glas pițigăiat

Zăganul emite niște sunete pițigăiate pe lângă care cotcodăcitul unei orătănii pare un concert de bași. În fundalul sonor, înregistrat în Alpii francezi, la 750 de metri altitudine, se aude și vocea unui vultur sur.

Limba în care comunică vulturul-bărbos poate aduce ca registru al sunetului și cu piuitul unui puișor de găină. Acest minirecital a fost surprins în China, la 4.000 de metri altitudine.

Vulturii din România

În urmă cu un secol, în România trăiau patru specii de vulturi, spune Sebastian Bugariu.

„Toate cele patru specii de vulturi prezente la noi au intrat într-un declin pronunțat ca populație. Progresiv, acest declin a dus la dispariția lor în prima parte a secolului XX.”

Biologul oferă și o scurtă descriere a acestor păsări. Pentru dimensiunile aproximative, citează din determinatorul Collins Bird Guide.

„Zăganul este mult mai suplu decât ceilalți. Vulturul negru are o anvergură un pic mai mare. Vulturul pleșuv sur sau vulturul sur este și el destul de mare. Hoitarul este cel mai mic.”

Zăganii se răriseră pe actualul teritoriul al României cu mult înainte de campania de otrăvire din secolul XX, spune Sebastian Bugariu.

„În trecut, zăganul era o specie cunoscută ca fiind prezentă la noi mai mult în Carpații Meridionali și în cei Occidentali: Bucegi-Făgăraș, Retezat-Parâng, Domogled-Cerna.

Vulturii s-au bazat atât pe resursele naturale, cât și pe resurse rezultate din activități umane, cum ar fi păstoritul. Dacă mortalitatea naturală făcea ca numărul de cadavre să fie mai mare, medicamentele au scăzut mult mortalitatea oilor și a vitelor. Din această cauză, zăganul intrase într-un declin pronunțat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, istorisește Bugariu.

Zăgan adult, în largul său. Foto: Dreamstime.com/Michelangelo Oprandi

Întoarcerea

Scenariul că apariția lui Adonis ar putea însemna revenirea speciei sale în România este apreciat de Sebastian Bugariu drept unul „entuziast”.

„Habitatele de cuibărit încă există în România. Cuibăritul depinde de un complex de factori ecologici. Cel mai important este constanța resurselor de hrană.

Este destul de puțin probabil să se întâmple în viitorul apropiat. Poate doar în măsura în care ar exista o infuzie de indivizi, care să formeze o populație adultă, cu resurse de hrană, pentru ca adulții să poată cuibări. Carpații noștri se află la o distanță relativ mare de alte zone unde trăiesc zăgani.

Adonis este un caz izolat. Nu există observații în cazul altor indivizi. Dar speranța există. Datorită limitării sau eliminării persecuției, multe specii și-au revenit în Europa. Dacă speciile își revin, dacă găsesc teritorii noi, le colonizează. Este un proces de lungă durată.”

Ar mai fi un scenariu, pe care biologii, oameni de știință riguroși, nu-și permit deocamdată să-l ia în calcul. Pentru că expresia „exagerat de optimist” i s-ar putea potrivi.

Acest scenariu ar presupune ca Adonis să se maturizeze. Iar apoi să-și găsească o zăgancă focoasă, pe care s-o ademenească în Carpații noștri. Și care să-i facă niște ouă, de unde să iasă niște adoniși mai mici și mai statornici decât el.

Zăganii din muzee

Trei zăgani împăiați sunt expuși la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București.

Potrivit ornitologului Angela Petrescu, angajată a muzeului, cei doi vulturi așezați împreună sunt adulți și au fost cumpărați de la o firmă germană.

În aceeași sală, alături de alte exemplare ale unor specii dispărute, se mai află un zăgan, despre care ornitologul de la „Antipa” afirmă că este juvenil. „Este vorba despre o femelă, împușcată în zona Râmnicu Vâlcea în 1922.” 

Angela Petrescu spune că și în alte orașe din România există zăgani împăiați și recomandă ca sursă lucrarea „Les falconiformes de Roumanie”. La pagina 335, autorul acestei lucrări, Matei Tălpeanu, scria în 1966 că patru vulturi-bărboși au ajuns în colecția Muzeului Brukenthal din Sibiu, iar altul – la Muzeul Banatului din Timișoara.

Aurelian Bordei, muzeograf la Brukenthal, confirmă că la muzeul sibian se află patru zăgani și precizează că doar unul dintre aceștia, un adult, este expus vizitatorilor.

La Timișoara, zăganul împăiat este „un adult în zbor”, precizează muzeograful Sretco Milanovici, de la Muzeul Banatului.

Cei doi adulți împăiați expuși la Muzeul „Antipa”. Foto: Lucian Muntean

Juvenilul de la „Antipa”. Foto: Lucian Muntean

ACTUALIZARE. Chiar în ziua publicării acestui articol, a venit vestea că Adonis s-a întors în Franța. Zăganul a fost fotografiat în Alpi.

*

Tot despre păsări au mai apărut:

Adonis, zăganul năpârlit

Colorața

Uite cine mănâncă din palmă!

Cei șase papagali frumoși au scăpat de îngheț

Înalta societate a bufnițelor din centrul Olteniței

Dansul flamingilor în Delta Dunării

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€