„Avem fete în dubă, mergem la mare?”. Jandarmii au săltat și s-au lăudat cu trei tinere reținute la București pentru că dețineau spray de autoapărare la un eveniment public. Printre ele, o reporteriță PressOne

Renata Mogîldea

În loc să ne apere de prădători și agresori, jandarmii fac glume cu tentă sexuală cu tinere „săltate” în dubă pentru că poartă la ele spray care să le apere de agresori. 

„Avem fete în mașină, ce facem cu ele?”, își întreabă un jandarm colegii, în timp ce râde copios. „Le ducem la mare?”. „Da, da, hai să le ducem la Vama Veche!”, răspunde organul legii poreclit „Armeanul”. Toți bărbații din dubă, oameni ai legii, râd. Nouă, femeilor reținute, nu ne vine să râdem deloc. 

Jandarmeria se laudă degeaba că „a depistat ” 3 persoane suspecte

„În zona de acces către adunarea publică din Parcul Izvor, jandarmii au depistat trei persoane care aveau asupra lor câte un pulverizator cu substanță iritant-lacrimogenă, obiecte interzise la deținere la astfel de evenimente. Astfel, cele trei persoane au fost conduse la sediul secției de poliție unde au fost întocmite actele necesare sesizării organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României.”, transmite Jandarmeria București într-un comunicat de presă făcut public duminică, după Marșul Pride. 

Oamenii legii uită însă să comunice un detaliu esențial: cele trei persoane „depistate” sunt, toate, femei. Iar eu sunt una dintre femeile care au fost luate în dubă, duse la secție, ținute cu orele și apoi scoase la paradă ca o cifră într-un comunicat care trebuie să dea bine la presă și public. 

În România ești sancționată dacă ești femeie 

Recunosc: nu știam că legea interzice portul spray-ului cu piper la adunări publice. De fapt, aceeași lege interzice să îl ai asupra ta și în parcuri sau în mijloacele de transport în comun - adică exact în acele locuri în care, ca femeie, simți cel mai des că nu ești în siguranță.

Frica este cea care ne determină să purtăm asupra noastră protecție suplimentară. Nu bravada, nu intenția de a tulbura ordinea sau de a „instiga”, doar nevoia acută de protecție ne face să purtăm asupra noastră un spray cu piper. Este o decizie pe care o femeie din România o ia într-un climat în care ni s-a demonstrat, în repetate rânduri, că organele de protecție ajung prea târziu pentru a preveni o faptă de violență de gen sau nu acționează deloc. 

Este un instinct - un mecanism de supraviețuire alimentat de neîncrederea în capacitatea autorităților și a statului de a ne proteja cu adevărat. Pentru acest instinct nu doar că nu primim sprijin. Suntem, în plus, și sancționate.

„Avem mașini frumoase, noi, plătite din banii contribuabililor, ai dumneavoastră, pentru a vă asigura protecția”

Sâmbătă, după ce am asistat la Marșul Normalității pentru documentare, în vederea redactării unui reportaj, am decis să merg și la Marșul Pride - un eveniment la care particip și pe care îl documentez oricum de ani de zile, nu doar în București, ci și în alte orașe.

După terminarea marșului, majoritatea participanților s-au îndreptat spre Parcul Izvor, unde seara urma să se încheie cu câteva concerte. La intrare, paznicii m-au oprit pentru a-mi verifica geanta. Le-am oferit-o cu încredere și deschidere. După un control destul de riguros (poate și din cauza dimensiunii genții), paznicii au depistat spray-ul cu piper și au anunțat apoi Jandarmeria.

M-am dus docilă către jandarmi și le-am înmânat buletinul. Aceștia mi-au făcut o fotografie la act și m-au întrebat de ce port un astfel de obiect. Le-am explicat că sunt jurnalistă, că am fost amenințată recent cu moartea în urma investigației despre gruparea neo-nazistă Unitatea 731 și că obișnuiesc să port spray-ul din motive stricte de autoapărare, mai ales având în vedere amenințările grave primite eu și colegul meu, Răzvan, după publicarea articolului.

Le-am mai spus că, mai devreme în acea zi, fusesem la Marșul Normalității, tot în scop profesional, unde aveam același obiect asupra mea, din motive evidente de securitate. „Nu există așa ceva, domnișoară, de asta suntem noi aici!”, îmi spune unul dintre jandarmi, în timp ce mă invită să merg la secție pentru întocmirea procesului-verbal.

Le explic din nou ce meserie practic, amenințările pe care le primesc și faptul că există un dosar penal deschis pe această temă. Le reamintesc inclusiv de declarațiile făcute de autorități în presă, potrivit cărora eu și colegul meu, Răzvan, am fi „protejați 24 din 24.”

În Irlanda de Nord, romii sunt vânați. În România, autoritățile tac

Acest text nu este despre vinovăția sau nevinovăția lor - ci despre modul în care societatea reacționează atunci când agresorii aparțin unei minorități etnice deja profund stigmatizate.

„Marcel Ciolacu, sexy și ud la mare”. Sunt urâtă, dar am farmecul meu

Câte titluri în presă ați văzut cu „Nicușor Dan, într-o ținută curajoasă la Summitul NATO de la Haga?” Și dacă ați vedea un astfel de titlu, așa că vi l-ați imagina îmbrăcat în hamburger sau într-un costum cu sclipici? Că ar trebui să fie ceva cu adevărat remarcabil ca să facă subiectul unui astfel de titlu. Sau „Marcel Ciolacu, sexy și ud la mare?

Îmi asum vina, îmi declar cooperarea și transmit că speram că lucrurile se pot rezolva totuși prin confiscarea obiectului, fără a fi nevoie să petrec alte două-trei ore la secție pentru întocmirea unui proces-verbal.

O agentă de poliție, contactată de mine, îi explică plutonierului contextul și faptul că sunt sub o oarecare formă de protecție din partea autorităților, pe baza meseriei mele și a faptului că am publicat recent subiecte sensibile, cu grad mare de risc. 

Îi spune chiar că port acel obiect la mine la recomandarea ei. Plutonierul refuză să o asculte. Îi închide telefonul în timp ce ea încă vorbește. 

„Mergem la secție, domnișoară”, îmi spune sec. „Avem mașini frumoase, noi, plătite din banii contribuabililor, ai dumneavoastră, pentru a vă asigura protecția”, continuă, cu un zâmbet satisfăcut. „Haideți, domnișoară, cu cât pierdem mai mult timp aici certându-ne, cu atât durează mai mult”. Câteva minute mai târziu, patru jandarmi mă conduc către duba lor. Destinația este Secția 17 de Poliție.

În dubă mă întâlnesc cu alte două fete. Dau să facem cunoștință și le întreb ce s-a întâmplat. Îmi spun că și ele au fost oprite la intrare pentru că aveau spray cu piper în geantă. Urma să fim duse toate la secție.

Așteptăm. 

Nu știm cât trebuie să așteptăm. 

Tăcere.

După câteva minute, mai urcă o femeie, și ea cu aceeași„infracțiune”. Unul dintre jandarmi, mai tânăr, poreclit „Armeanul”, începe să se dezechipeze, să își scoată vesta de protecție și, vizibil relaxat, face o glumă către colegi, apoi se uită spre noi:

„Ei, acum că suntem în mașină….”, spune el, cu un surâs către cei patru colegi bărbați. Revoltată, întreb tăios - „Acum că suntem în mașină, ce?”. Își șterge zâmbetul de pe față și pe un ton ridicat îmi ordonă să-mi închid telefonul.

„Avem patru fete în mașină, ce facem cu ele?”

Duba pornește și ne îndreptăm spre secție. Șoferul, tot jandarm, se uită spre colegii lui și îi întreabă, râzând: „Avem patru fete în mașină, ce facem cu ele?”, în timp ce râde copios. „Le ducem la mare?”.

„Da, da, hai să le ducem la Vama Veche!”, răspunde „Armeanul”. Toți râd. Între acești bărbați e o glumiță bună.

Devin din ce în ce mai iritată și încep să mă simt profund inconfortabil în mașină, alături de ei. Mi se pare că, în tot timpul în care „Armeanul” face glume cu colegii lui, o ochește pe una dintre fete. Nu știu dacă ea a observat și s-a simțit la fel de inconfortabil față de gesturile lui. 

Ajungem la secție. Cobor și respir ușurată. Ne așezăm în curte, jandarmii scot din rucsacuri câte un clipboard cu procesele verbale și așteptăm.

Între timp, editorul meu pe subiect află unde sunt și ce s-a întâmplat și mă sună, impacientat, rugându-mă să vorbească cu jandarmii. îl pun pe speaker. Redactorul șef de la PressOne le explică din nou situația în care mă aflu și faptul că eram la Pride în timpul serviciului. Jandarmii nu vor să colaboreze cu presa.

Plutonierul spune printre dinți un scurt „n-am cu cine” și se îndepărtează din curte.

Deja nervos, unul dintre jandarmi intervine: 

„Da ce ești, dom’le, avocat să ne întrebi astfel de lucruri? Dacă ești așa deștept, vino tu și fă astea (procesele verbale n. red.) în locul nostru.”

După încă vreo 20 de minute nejustificate de așteptare, jandarmii încep, în sfârșit, să scrie. După aproape o oră în care au tot schimbat un telefon între ei, de pe care copiau formularea standard pentru întocmirea procesului verbal, jandarmii trec să ne ia declarații.

„Armeanul” o interoghează pe fata pe care o ochea ostentativ în dubă. Plutonierul măsoară cele trei spray-uri cu piper și le fotografiază din toate unghiurile.

Imagine generică. Foto Lucian Muntean

Proceduri greoaie și birocrație multă, chiar dacă „oricum se clasează”

„Deci, domnișoara Mogîldea, ne mai spuneți o dată ce ziceați cu presa și cu amenințările?” mă întreabă jandarmul. Îmi pune în vedere că „trebuie” să le spun totuși de ce aveam spray-ul cu piper la mine.

Le răspund că nu declar nimic, că am explicat deja de mai multe ori care e situația. Nesigur ce să facă în această situație, cere indicații plutonierului. Acesta îi spune să scrie că „nu am nimic de declarat”, „în ghilimele”. 

Jandarmul continuă procedura de întocmire a procesului verbal și mă întreabă dacă am fost agresată fizic sau verbal pe parcursul procedurii deschise de ei. Invoc comentariile cu tentă mai degrabă sexistă din dubă. Jandarmul notează că declar că „aceștia nu au afișat astfel de comportamente.”

Plutonierul se apropie de mine și îmi explică următorii pași. Urmează să intru în secție și să discut cu polițistul responsabil dacă voi fi audiată sau dacă dosarul se va clasa.

„Oricum o să se claseze la toată lumea”, îmi dă asigurări plutonierul.

„Șefu, dă-mi și mie trei numere”

În secție sunt percheziționată de o femeie agent de poliție. În timp ce mă caută prin buzunare pentru „alte” obiecte periculoase, îmi spune că îi pare sincer rău pentru situația în care ne aflăm eu și celelalte două fete, și că, în calitate de femeie, înțelege perfect situația și empatizează complet cu noi. Își cere din nou scuze în numele colegilor ei pentru modul în care au acționat față de noi. Îi mulțumesc și urc scările către camera de audiere.

Un polițist în civil, cam de vârsta mea, îmi deschide ușa și mă invită să mă așez pe scaun.Se uită în ochii mei și îmi mărturisește și el sincere păreri de rău pentru situația creată. Îmi spune că a făcut tot ce a putut pentru a opri procedura, însă acțiunile de „revoltă” l-au ales cu dosar disciplinar. Îi spun și eu ca îmi pare rău pentru cele întâmplate lui și că îi apreciez cuvintele și implicarea de care a dat dovadă.

Ies din nou afară și așteptăm să semnăm actele și să ni se comunice numărul înregistrării proceselor verbale. „Armeanul” dă un telefon în timp ce scrie și spune tare:

„Șefu, dă-mi și mie trei numere”, zice la telefonul pus pe difuzor. „Șeful” răspunde cu o glumă în stilul „dar ce, n-ai destule?”, făcând o referință evidentă, cu tentă sexuală. Colegii râd puternic, iar Armeanul, stânjenit, îl avertizează: „Șefu, sunteți pe speaker.” Tonul șefului se schimbă imediat și devine serios.

Pulverizatorul cu substanță iritant-lacrimogenă cu care am fost prinsă este acum sigilat, iar eu pot părăsi incinta.

La Marșul Pride de sâmbătă au fost mobilizați mii de polițiști și jandarmi, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică. La finalul evenimentului, „captura” jandarmilor, comunicată oficial, a constat în trei femei depistate de pază că purtau spray-uri cu piper, pentru care au fost întocmite procese verbale. Acestea au fost ulterior clasate pe loc, la secție. În plus, alți cinci participanți au fost anchetați pentru că aveau asupra lor un cofraj cu ouă.

În ziua următoare, mai mulți participanți la Marșul Pride din comunitatea LGBTQIA+ au relatat că, în timpul evenimentului de închidere din Parcul Izvor, au fost agresați fizic și verbal de un bărbat purtând un tricou cu mesajul „Defend Europe”, alături imaginea unui soldat - simboluri asociate cu mișcările de extremă dreapta. Nimeni nu l-a reținut, deși comportamentul său era clar provocator.

Reprezintă un instrument de apărare care poate fi folosit în situații de legitimă apărare. Este o reacție la un sistem care ne oferă ordine de protecție pe hârtie, dar nu și siguranță în realitate. Femeile nu poartă astfel de spray-uri din inconștiență, ci dintr-un instinct de supraviețuire.

Nu contest legea. Însă o societate în care autoapărarea devine „infracțiune”, iar pericolul devine normă, nu este o societate funcțională.

Poate că întrebarea pe care ar trebui să și-o pună autoritățile (și noi, ca societate) nu este „de ce purtăm spray-uri cu piper?”, ci „de ce simțim că este necesar să le purtăm?”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€