Alegerile parlamentare din Ungaria văzute prin ochii studenților plecați în străinătate: Dorul de casă se potolește cu un salariu din care poți trăi

Irina Șerban

O doctorandă constrânsă să studieze în străinătate s-a întors să voteze în Budapesta în ziua în care Ungaria a ales altceva. 

Lungul drum spre vot: Viena-Budapesta 

Sâmbătă, 11 aprilie. Este ora 7:38 și mă aflu pe peronul gării principale din Viena, de unde urmează să iau primul tren către Budapesta. Biletele s-au epuizat cu câteva zile înainte, un lucru rar pe ruta asta. Vagoanele sunt pline ochi. 

Călătoresc alături de Emese. Îmbrăcată în culori închise și cu un bagaj ușor, mă privește calmă în timp ce ne găsim locul în vagonul aglomerat. 

Emese are 29 de ani. A crescut și a studiat în Budapesta, orașul de care se simte încă legată. De mai bine de trei ani trăiește în Viena, unde face un doctorat în filosofie la Central European University, universitate forțată, în 2019, să își mute sediul, după ce o modificare legislativă promovată de guvernul Orbán a făcut imposibilă funcționarea ei în Budapesta.

Acum Emese se întoarce în Budapesta ca să voteze la alegerile parlamentare din Ungaria, o țară pe care o iubește, dar în care nu simte că s-ar putea întoarce prea curând. 

Emese în fața secției de vot din Budapesta Foto: Irina Șerban

Odată urcate în tren, îmi spune că de la prima oră îi răsună în minte o piesă de la Beton.Hofi, în care un vers face trimitere la un cântec pentru copii. Îi place jocul de cuvinte - nyugalom (liniște) este înlocuit cu nyugaton (la vest). Îl parafrazează aproape în joacă: dorul de casă se potolește cu un salariu din care poți trăi.

Pe drum îmi povestește că nu a luat niciodată în calcul opțiunea de a nu călători acasă pentru alegerile parlamentare. 

Ajungem în Budapesta puțin după ora 10, în gara Kelenföld, unde ne așteaptă mama ei. Ne urcăm în mașină și pornim spre oraș. 

Conversația trece rapid de la griji medicale la alegeri, iar mama lui Emese povestește cum s-a trezit devreme dimineața cu gândul să verifice dacă are buletinul la ea. 

Emese îmi explică faptul că, dacă ar fi avut opinii politice radical diferite de cele ale părinților ei, relația lor ar fi fost extrem de dificilă. 

„Devin furioasă atunci când e vorba despre oameni care contează pentru mine”, mărturisește ea. 

Conversația continuă, moment în care tatăl lui Emese menționează că a fost sunat de mai multe ori în ultimele săptămâni, de ambele partide mari, Fidesz și Tisza, pentru a fi îndemnat să meargă la vot. O spune neutru, ca pe-o constatare. 

Maghiarii plecați la studii în alte țări 

El Dorado-ul jocurilor de noroc. Cum a ajuns România în topul industriei de gambling: „Descurcăreala tipic românească ne face mai expuși și mai vulnerabili”

O statistică realizată de Online Betting Guide, o platformă din Marea Britanie dedicată comunității de „jucători”, susține că în capitala României există 164 de cazinouri, cu doar 11 mai puțin decât în Las Vegas, unde sunt 175. 

„Tati, te cunoaște Viktor Orbán pe tine?” Maghiarii din România votează după indicațiile aliaților Fidesz

Dubla cetățenie pentru maghiarii din Transilvania și votul prin corespondență sunt drepturi simbolice, dar și instrumente de control politic în alegerile din 12 aprilie 2026

Potrivit celor mai recente date, la începutul anului universitar 2025, peste 18.000 de tineri maghiari studiau la universități din afara țării, ca urmare a contextului politic și social din Ungaria. 

Printre ei s-a numărat și Henriette, prietena lui Emese venită în vizită. A studiat în străinătate și s-a întors recent în Budapesta pentru un doctorat în filosofia minții. Spune că nu e întotdeauna ușor de explicat ce face, dar știe exact de ce s-a întors: pentru comunitate. 

Henriette a crescut în Covasna și s-a mutat la 15 ani în Ungaria alături de familie, în timpul primului mandat al lui Viktor Orbán, pentru o viață mai bună. Privind în urmă, spune că Ungaria îi dădea încă de atunci senzația pe care o ai după „euforia unei petreceri”, acea oboseală de după. 

Drumul Henriettei către cetățenia maghiară a fost lung și complicat, i-au trebuit ani ca să o obțină, în timp ce prieteni din România au primit-o în câteva luni. Crede că diferența a constat în faptul că ea s-a stabilit efectiv în Ungaria. 

Spre deosebire de Emese, Henriette e mai degrabă pesimistă, nemulțumită de opțiunea ei de vot, dar e dispusă să facă un compromis. Are, însă, o limită clară: „nu vreau să simt că votul meu e irosit pe un demagog”, spune ea. 

Ziua votului 

Duminică dimineața, ora 8:45. Pornim spre secția de vot din districtul 22 împreună cu părinții lui Emese. 

Mama tinerei e vizibil emoționată. Spune că se simte entuziasmată, iar tatăl  o completează imediat folosind cuvântul izgatott (agitat, nerăbdător). Apoi zâmbește și adaugă că, de fapt, Viktor Orbán ar trebui să fie cel ce se simte izgul (cu adevărat neliniștit). 

Votarea decurge rapid. Secția este amenajată într-o școală decorată cu baloane colorate. Sunt oameni de toate vârstele, cupluri de persoane în vârstă îmbrăcate elegant, ținându-se de braț, tineri care intră și ies repede, familii cu copii. Nu se vorbește mult, vocile sunt joase, aproape șoptite. 

Secția de vot din districtul 22 al Budapestei, la primele ore ale dimineții Foto: Irina Șerban

După ieșirea din secție, vorbesc cu mama lui Emese în engleză. După un an petrecut la muncă în Scoția, vorbește foarte bine engleza. 

Spre deosebire de părinții ei, Emese votează în altă zonă. Ne îndreptăm spre districtul 11, cartierul în care Emese a locuit ani de zile. La secția de vot, oamenii sunt în continuare liniștiți. Stau ordonați la coadă, fără grabă. Sunt de toate vârstele. Un tânăr poartă în piept, prinsă de geaca de primăvară, o rozetă cu steagul maghiar. 

Alții ajung sprijinindu-se în cârje, mergând cu dificultate sau folosindu-se de scaunul cu rotile. Pe perete, afișele cu explicații despre documentele necesare pentru vot sunt lipite peste o vitrină cu broșuri care promovează programe Erasmus. Printre ele, una dedicată Cetății Oradea.  

Legătura cu Ungaria 

Îi vine și rândul lui Emese să voteze.  

Ce gânduri o încolțesc la ieșirea de la vot? Principalul e cel legat de întoarcerea în țară. 

Dacă lucrurile s-ar schimba în bine și dacă ar exista o cale viabilă pentru o carieră academică în Ungaria, s-ar întoarce: 

„Chiar și dacă n-aș mai locui aici, tot aș urmări ce se întâmplă în politica maghiară. Nu pot să mă desprind”, îmi spune Emese. 

Când o întreb dacă participarea politică este, pentru ea, o chestiune morală, răspunde pe două planuri. 

„Ca filosof, sunt destul de sceptică față de viabilitatea democrației, dar ca persoană care trăiește în lumea reală, cred că este cel mai bun sistem politic pe care îl avem pentru a ne apropia de o societate mai dreaptă”, îmi explică tânăra. 

Respinge ideea că neparticiparea la vot ar putea fi o poziție morală în sine: „atâta timp cât ai dreptul să exprimi o alegere, nu mă pot gândi la un motiv pentru care nu ți-ai însuși acest drept”.  

Afiș electoral înfățișându-l pe Viktor Orbán, împroșcat cu vopsea Foto: Irina Șerban

O întreb când a început să o intereseze viața politică. Spune că, în urmă cu câțiva ani, pe măsură ce a început să urmărească mai atent spațiul public și a aflat despre cazuri de corupție la scară înaltă, a început să fie tot mai afectată. „Cred că acolo a început furia”, nu pentru că lucrurile ar fi fost îndreptate direct împotriva ei, ci pentru că volumul de informație a crescut, iar odată cu el, și volumul de implicare. 

Din campania recentă i-a rămas iritarea resimțită față de afișele electorale, și sentimentul de apăsare de la fiecare vizită în oraș. 

Conform Central European Digital Media Observatory, Ungaria se remarcă drept „campioană” a relativismului factual: neîncrederea profundă în mass-media face ca peste două treimi dintre cetățeni să pună sub semnul întrebării informațiile prezentate ca fapte. Iar asta permite propagarea unor narațiuni false, rostogolite mai ales prin intermediul mass-mediei cumpărate de fostul regim Orban, precum amenințarea războiului în cazul în care Fidesz ar fi pierdut alegerile.  

Locul în care te gândești la trecut 

După vot, în așteptarea rezultatelor, fac un ocol prin Memento Park. Aflat la marginea orașului, Memento Park este locul unde Budapesta și-a adunat statuile din era sovietică: Lenin, Marx și alții. 

Judit  are 44 ani și este ghid în Memento Park. Spune că propaganda din ultimii ani a devenit imposibil de ignorat din momentul în care ieși din casă. Însă, în comparație cu anii trecuți, afișele de-acum au narațiuni simplificate. Cu câțiva ani în urmă, mesajele erau mai elaborate, apoi au devenit din ce în ce mai simple, tocmai pentru a transmite mai clar și mai rapid o idee.  

Alături de ea este Ildi, în vârstă de 49 ani, profesoară de geografie și, la fel ca Judit, ghid în Memento Park. 

Din postura de profesoară, Ildi spune că încearcă să le deschidă elevilor ochii în fața propagandei. Un exercițiu pe care îl face cu elevii e legat de imagine și postură. Îi învață să fie atenți la felul în care politicienii sunt reprezentați în imagini. Le spune că astfel de mesaje nu sunt noi, le poți recunoaște atât în sculpturile și monumentele din trecut, cât și pe panourile publicitare de azi.

Ghizii Ildi (stânga) și Judit (dreapta) în dreptul întrării în Memento Park, un loc de veci al statuilor comuniste ce obișnuiau să fie expuse în oraș Foto: Irina Șerban

Când vorbește despre viitor,  nu-și imaginează viața în altă parte decât Ungaria. A trăit și în alte țări, dar spune că iubește această parte a Europei. Dar dacă țara ar intra într-un război sau dacă ar ieși din structurile occidentale, atunci totul s-ar schimba. Până atunci, alegerile nu sunt pentru ea doar un moment-cheie, cât reprezintă începutul unui proces care nu mai poate fi oprit. 

La scurt timp după închiderea urnelor de vot, primele rezultate încep să apară.  Viktor Orbán iese la declarații și spune că rezultatul este „clar”. Își recunoaște înfrângerea. 

Pentru prima dată în 16 ani, nu Fidesz va mai da ora exactă în politica de la Budapesta. Iar chiar și pentru doar câteva ore, Emese, părinții ei și Henriette sărbătoresc un viitor care poate arăta diferit.  

„Am fost în al nouălea cer când am auzit rezultatul, pentru o vreme nu mi‑a venit să cred. Apoi m‑am simțit puțin neliniștită, pentru că mă așteptam să meargă ceva prost la numărarea voturilor”. 

În același timp, mi‑e teamă de «minele» pe care Fidesz le‑ar fi putut planta în urmă și de puterea lor economică încă semnificativă. Dar pentru moment o să‑mi pun pesimismul pe pauză și voi merge să ascult niște muzică populară maghiară, cu sentimentul de mândrie națională proaspăt reînnoit”, e concluzia pe care o trage Emese la finalul zilei.