Între poliție și spital. Ce se întâmplă cu copiii care consumă droguri?

Bărbulescu Matei

Redactor

Drumul spre Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina urcă printr-un tunel de verdeață. În jur sunt păduri, livezi, case și vile, iar corpul principal al spitalului păstrează arhitectura veche, de castel de vânătoare: linii ascuțite, coloane de lemn sculptate, arcade, uși și ferestre mari. Pentru cine ajunge aici prima dată, locul pare rupt dintr-o altă epocă decât din sistemul public de psihiatrie. În curtea spitalului, pe una dintre clădirile folosite de tinerii din programul CREAATiV, un perete exterior e acoperit de un desen colorat făcut cu ajutorul unui pictor și al copiilor.

Centrul de Recuperare și Educaţie împotriva Adicţiilor pentru Adolescenţi și Tineri la Voila (CREAATiV) este un program care a pornit de la o întrebare simplă: unde se tratează, în România, un copil care consumă droguri? „Nicăieri”, era răspunsul pe care îl dădea Irina Minescu, managera spitalului, înainte ca Voila să înceapă proiectul împreună cu Asociația Zi de Bine și Clinica Psy.

Melania Medeleanu, fondatoarea Asociației Zi de Bine, spune că proiectul CREAATiV a pornit dintr-o lipsă. România avea servicii pentru adulți, dar nu avea o clinică de stat care să ofere recuperare pentru minorii cu adicții. Iar problema nu era doar lipsa unui spațiu. Era și lipsa expertizei. În 2024, când a început proiectul, spune Medeleanu, primii psihologi și psihiatri formați pe adicții la minori urmau să termine școala abia în 2025.

Așa au ajuns la Clinica Psy și Eugen Hriscu, întâi pentru formarea echipei de la Voila, apoi pentru alte sute de psihologi și asistenți sociali din țară. Zi de Bine a adus cadrul, banii, organizarea și ideile de amenajare. Clinica Psy a adus expertiza în adicții. Spitalul a adus infrastructura, echipa și posibilitatea ca tratamentul să fie gratuit. 

„Dacă ai expertiză și nu ai banii și cadrul, degeaba o ai. Și dacă ai cadrul și bani, dar nu are cine să implementeze ideile, iar degeaba”, explică Medeleanu.

Sala de mese. Foto: Matei Bărbulescu

Parteneriatul a început la finalul lui decembrie 2023, când Asociația Zi de Bine a contactat conducerea spitalului. ONG-ul căuta un loc în care să dezvolte un proiect pentru adolescenții care consumă substanțe. Irina Minescu spune că, după primul telefon, a invitat echipa la Voila chiar a doua zi. Discuția a pornit de la renovarea unor saloane, dar s-a mutat repede spre altceva.

„Am zis chiar din prima, da, vrem să facem o asociere”, își amintește managera. „Și am spus că avem nevoie și de spații frumoase, dar mai important ar fi să dezvoltăm și un program pentru acești copii, nu doar un loc frumos.” Zi de Bine lucra deja cu Eugen Hriscu și Clinica Psy, iar la începutul lui ianuarie 2024 toate părțile s-au întâlnit la Voila și au făcut un plan. 

În timp ce muncitorii renovau saloanele, angajații spitalului participau la cursuri despre adicții susținute de Eugen Hriscu și echipa lui. „Secretul sunt oamenii și cursurile”, spune Minescu. „Resursa umană și pregătirea ei.” Pe 29 februarie 2024, la aproximativ două luni după primul telefon, centrul CREAATiV era inaugurat și primea primii copii. 

Foto: Matei Bărbulescu

„Sunt oaia neagră a spitalelor de psihiatrie”, glumește Minescu, spunând că încearcă să facă lucrurile altfel decât restul sistemului.

Ea conduce spitalul Voila, dar continuă să facă și munca de medic psihiatru. Și-a împărțit timpul „jumătate, jumătate”. Vede pacienți și face gărzi sâmbăta pentru că nu vrea „să piardă mâna”. Spune că așa afli problemele pacienților și ale spitalului. 

Prevenție, nu împușcare. Cum ar trebui gestionată problema urșilor, astfel încât să existe cât mai puține conflicte om-animal

WWF atrage atenția că intervențiile letale împotriva urșilor, pe care parlamentarii le-au votat în aprilie, înseamnă vânătoare și pot accentua problema prezenței urșilor în localități.

„Palantir de România” cu Zelea Codreanu în poza de profil. Noi detalii despre trecutul și prezentul antreprenorului care vinde „AI suveran” pentru Pentagon și SRI

PressOne vă prezintă noi informații despre trecutul și prezentul extremist al lui George Bara, antreprenorul român care se laudă că a creat un „Palantir de România”.

La Voila exista deja o secție de psihiatrie pediatrică și o școală pentru copiii internați. Școala sanatorială a fost înființată în 1973, la doi ani după spital. „Nu poți pentru psihiatria de copii să speri la mai mult”, spune Minescu.

CREAATiV s-a așezat pe acest teren. Programul a fost deschis pentru 24 de copii: 12 fete și 12 băieți. Nu au fost niciodată toate locurile ocupate simultan. Majoritatea copiilor care ajung cu probleme de consum sunt în jur de clasa a VIII-a, uneori repetenți, iar cazurile vin din toată țara. Au existat și copii români veniți din Marea Britanie sau Italia, familii care nu găsiseră soluții mai bune acolo.

Foto: Matei Bărbulescu

Copiii se internează, de regulă, după o discuție telefonică între părinte și Minescu sau colega ei implicată în program. După internare, urmează analize, evaluări medicale și psihologice, apoi terapie. Terapia de grup are, de regulă, 12 ședințe, câte trei pe săptămână. Copiii discută despre consum, cu bune și cu rele, despre craving, despre situații de risc după externare, iar la final, construiesc un plan de schimbare.

Pe lângă grup, au ședințe individuale cu psihologii sau psihoterapeuții. Minescu îi vede zilnic, când nu e prinsă în partea administrativă. Ca medic, se ocupă și de tratament: somn, antidepresive, vitamine, ce mai e nevoie.

Dar programul nu se termină în terapie. Luni au film, marți sport, miercuri lectură, joi sport, vineri activități la căbănuță, desen, art-terapie. Scopul este să-i facă să socializeze, să descopere abilități, să primească încurajare și să-și crească puțin stima de sine. 

„Lucrul în echipă, asta am învățat cel mai mult”, spune Minescu. În spitalele de psihiatrie din România, spune ea, psihologii fac doar evaluări și scurte intervenții de consiliere. Așa era și la Voila, dar odată cu CREAATiV, tratamentul nu mai este doar responsabilitatea psihiatrului. Psihologii și psihoterapeuții duc partea de consiliere, iar asistentele și brancardierii vin cu observații din secție, lucruri pe care medicul nu le vede. Și copilul aude același discurs de la toți.

Zi de Bine a susținut formări cu Eugen Hriscu și colaboratorii lui, la care a participat toată lumea: medici, psihologi, asistente, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri. ONG-ul a finanțat chiar și o vizită în Franța pentru a vedea cum lucrează servicii similare. Prejudecățile se risipesc când personalul medical înțelege ce înseamnă dependența.

Foto: Matei Bărbulescu

Lavinia Pisăliță, psihoterapeută, a venit la Voila special pentru CREAATiV. În primul an a fost plătită de Zi de Bine ca să facă terapie cu copiii, apoi spitalul a angajat-o. Spune că proiectul a format-o ca psihoterapeută. Lucrând cu adolescenții, a învățat să aibă mai multă răbdare. La început era mai preocupată de ce trebuie să facă ea și cum să intervină. În timp, spune că a învățat să lase mai mult spațiu pentru ei.

Spitalul a renovat mult din fonduri proprii, dar Zi de Bine a renovat primele saloane și a venit cu idei de amenajare. „Nu puteam eu să visez să o pun pe Simona de la achiziții: nu mai căuta neoane, caută corpuri de iluminat ca să facem frumos”, explică Minescu. După ce au văzut saloanele, și alți medici din spital au vrut tablouri, aviziere mai îngrijite și spații mai puțin reci pe secțiile lor. 

Tipare emoționale

În sala de ateliere, Pisăliță explică cine sunt copiii care ajung acolo. „Niciunul dintre adolescenții de aici nu are vreo situație roz emoțională”, spune ea. Mulți nu au învățat ce să facă atunci când simt furie, frică sau rușine.

Irina Minescu și Lavinia Pisăliță în atelierul CREAATiV. Foto: Matei Bărbulescu

Psihoterapeuta explică reglarea emoțională prin relația copilului cu părinții. Dacă un copil crește într-un mediu stabil, lângă adulți care îi pot primi furia, tristețea, frica, fără să-l lase să devină violent, dar și fără să-i respingă emoția, copilul își formează în interior un model. Mai târziu, când simte furie, știe că poate să stea cu acea emoție. Nu se prăbușește. Are o bază internă. Când acea bază lipsește, consumul poate deveni refugiu, evitare sau eliberare.

Minescu a observat câteva tipare la pacienții săi. Unii copii au depresii sau anxietăți nediagnosticate și caută tratament în substanțele primite de la dealeri. Sau sunt adolescenți impulsivi, curioși, aflați la vârsta la care riscul pare mai mic decât este. Alți copii au fost crescuți fără supraveghere, cu părinți plecați sau decedați.

Psihiatra spune că copiii care vin la Voila sunt cel mai des dependenți de etnobotanice, benzodiazepine (spre exemplu Xanax sau Anxiar), alcool și canabis. Aproape niciun adolescent nu consumă o singură substanță, iar canabisul și etnobotanicele sunt pe primul loc. 

Dar nici reîntoarcerea nu e automat un eșec. La început, când un părinte suna după externare și cerea reinternarea, Minescu se întreba ce n-au făcut bine. În timp, echipa a înțeles că recăderea face parte din proces.

Cum vorbești cu un adolescent 

Pentru Minescu, o altă problemă sistemică este felul în care psihiatria românească încă se sprijină prea mult pe internare și prea puțin pe servicii înainte și după spital. De aici se leagă programul Keep in Touch (KIT), faza de prevenție construită în jurul programului CREAATiV. 

KIT lucrează cu elevi și profesori. Programul a început în 2024 și a adunat 110 elevi de liceu, 30 de profesori, consilieri școlari și coordonatori. Asociația Zi de Bine se ocupă de recrutarea elevilor, acordurile cu liceele, spațiul, organizarea, fundraisingul și comunicarea. Clinica Psy vine cu expertiza.

Într-o sală cu 17 profesoare, Eugen Hriscu ține un atelier. Întrebarea principală: cum vorbești cu un adolescent care nu vede nicio problemă în faptul că consumă? Înainte de orice, explică el, trebuie să înțelegi în ce etapă este omul din fața ta. Dacă adolescentul e în faza în care vede doar efectele plăcute ale consumului, iar adultul îi vorbește direct despre dezavantaje, conversația se rupe.

Profesoare la KIT. Foto: Matei Bărbulescu

„Obiectivul nu este să-l facem să nu mai fumeze. Obiectivul este să înceapă să verbalizeze și aspectele negative.” Pentru asta, spune psihoterapeutul, nu pornești de la trebuie să te lași sau spune nu drogurilor, ci de la ce-ți place, de fapt, la asta? Așa poate rămâne conversația deschisă până în momentul în care adolescentul începe să vadă și costurile consumului.

„Nu cred că e rolul nostru să-i depistăm”, spune una dintre profesoare. „Cred că rolul nostru ține de prevenție și de construirea unei relații.”

În altă sală, elevii participă la alte ateliere. Unii spun că au venit ca să învețe cum să vorbească cu părinții și să fie mai sociabili. Pentru alții, motivul e personal. „Tata era dependent de gambling”, spune unul dintre ei.

Statul care pedepsește când trebuie să ajute

Familiile și școlile, însă, nu au întotdeauna aceeași înțelegere. După ce au început să lucreze cu copiii, cei de la Voila au descoperit că secretul nu era doar terapia cu adolescentul, ci lucrul cu familia. Unii părinți aduc copilul, îl lasă acolo și au impresia că îl iau vindecat, când de fapt este doar începutul procesului.

Managera dă exemplul unei fete care, după internare, făcuse pași înainte, dar s-a întors într-o școală care o etichetase că nu mai are nicio șansă. Reacțiile exagerate au tăiat orice formă de sprijin. În loc să o ajute, mediul în care s-a întors a împins-o înapoi.

În alt caz, o adolescentă dintr-o comunitate de lipoveni din Constanța a fost retrasă din program de familie, deși era afectată grav. Părinții au refuzat inclusiv scutirea medicală, de teamă și rușine să nu afle comunitatea.

Irina Minescu și cele două psihoterapeute. Foto: Matei Bărbulescu

Fără implicarea reală a școlii și a familiei, munca din spital se pierde ușor.

Problema ajunge, uneori, și la poliție și procurori. Minescu povestește despre o situație dintr-un alt spital în care un copil intoxicat a fost testat pozitiv, iar medicii au chemat poliția. A doua zi, era chemat la audieri. Într-un alt caz, când au venit procurori și la Voila, managera spune că le-a cerut documentul în baza căruia ea ar fi obligată să raporteze. Nu au mai venit a doua oară.

Vlad Zaha, criminolog specializat în politici publice antidrog, spune că statul își sabotează singur serviciile de sprijin atunci când tratează consumatorii ca pe potențiali infractori. „Mâna dreaptă a statului, mâna de forță, pune foarte mari probleme în mâna stângă a statului, tot ce înseamnă ajutor, susținere, protecție socială, tratament.”

Dă un exemplu simplu: oameni care ajung la spital cu substanța asupra lor ca să le arate medicilor ce au consumat și se aleg cu dosar penal. Într-un astfel de sistem, accesul la tratament nu depinde doar de existența unui pat, ci și de încrederea că, odată intrat în spital, nu ieși cu o problemă penală.

Prevenție în loc de dosar penal

Zi de Bine și Clinica Psy au dus modelul mai departe, într-o formă adaptată, la Spitalul „Sfântul Stelian”, în București. La etajul patru al centrului, într-o aripă refăcută cu 120.000 de euro, sunt cinci camere single, o sală de psihoterapie de grup, una de sport și încă una pentru art-terapie.

Eugen Hriscu, Maria Popescu, Melania Medeleanu, Alexandru Rogobete la Sfântul Stelian. Foto: Matei Bărbulescu

Aripa nouă e gândită pentru tineri adulți dependenți de substanțe, în principal până în 35 de ani, deși spitalul nu exclude automat pacienții mai în vârstă. 

Managera spitalului, Maria Popescu, spune că în compartimentul de toxicomanie din secția acută au avut 470 de pacienți într-un an, fără a include dependențele de alcool tratate în altă secție. Întrebată cât de dese sunt recăderile, răspunde că: „Sunt foarte frecvente, când lanțul terapeutic nu este complet, ei se întorc la noi.”

În momentul inaugurării de la Sfântul Stelian, intervenția lui Eugen Hriscu a atras atenția asupra problemelor din sistem.

Noul spațiu de la „Sfântul Stelian” e necesar, dar apare într-o țară în care consumul e tratat încă în primul rând penal. Statul construiește, timid, centre de îngrijire, dar păstrează un sistem care îi ține pe oameni departe de ele.

În teorie, fostul ministru al sănătății Alexandru Rogobete pare să înțeleagă că zona sănătății mintale și a adicțiilor a fost „lăsată în urmă” ani la rând. Prezent și el la inaugurarea de la Sfântul Stelian, vorbește despre opt noi centre, fonduri europene și elvețiene, programe naționale și colaborări.

Maria Popescu, Melania Medeleanu, Alexandru Rogobete la Sfântul Stelian. Foto: Matei Bărbulescu

Dar întrebat direct dacă n-ar fi mai eficient pentru stat să dezincrimineze posesia pentru consum propriu ca să poată interveni medical și social, răspunde că „există păreri diverse”, că nu se vede neapărat o scădere a consumului după modificările legislative și că preferă să rămână „în zona Ministerului Sănătății, nu în zona Justiției”.

Zaha îl contrazice. „Părerile politice românești ar putea să fie împărțite, părerile științifice nu sunt deloc împărțite”, spune el. Toate cele 31 de agenții ONU, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, recomandă abandonarea războiului împotriva drogurilor, nu continuarea lui. Din punctul lui de vedere, zona de forță a statului nu ar trebui să aibă ce căuta în consumul propriu, ci să se concentreze pe marea criminalitate, porturi, granițe, grupări organizate și tone de substanțe.

În locul dosarului penal, spune Zaha, ar trebui să existe prevenire, reducerea riscurilor, tratament și acces fără frică la servicii.

Secțiile de la Voila și Sfântul Stelian sunt un bun incontestabil. Dar nu pot repara un întreg sistem care funcționează împotriva lor. Nu pot înlocui reforma psihiatriei. Nu pot înlocui reforma legislației antidrog. Pot, în schimb, să arate un model de lucru împreună, instituții clasice și ONG-uri, și cum funcționează tratamentul când începe cu înțelegere și răbdare. 

Articolul a fost realizat în cadrul Burselor pentru Jurnalism despre Filantropie, program realizat de Asociația pentru Relații Comunitare și susținut de Lidl România.