30 de ani, fără experiență și calificări. Cât de repede și în ce condiții mă pot angaja? Experiment incognito PressOne (2)

Răzvan Filip

Știri

06/11/2022

PressOne a luat la mână mai multe anunțuri de angajare găsite pe Internet și stâlpii Capitalei și a încercat să vadă ce are de oferit cu adevărat piața de muncii în prag de iarnă, pentru cei apăsați de povara scumpirilor și a facturilor uriașe la energie. 

Citește aici aici prima parte a acestui material

Același experiment, alte probleme: Firma de curățenie care lucrează doar cu bani cash

Tot pe niște „aviziere improvizate” din București găsesc mai multe anunțuri de angajare plasate de o firmă de curățenie, MP Cleaning Systems. Punctul de lucru menționat în anunțuri este IKEA. De data aceasta, însă, salariile promise variază de la un stâlp la altul. Pe unul scrie 1.900 de lei net plus bonuri în valoare de 200 de lei, pe altul scrie 2.100 de lei net, plus bonuri de muncă (fără a fi specificată valoarea acestora). Se promite, de asemenea, contract de muncă și plata orelor suplimentare. 

Sun la unul dintre numerele afișate, mi se spune să vin la sediu pentru a discuta alte detalii și eventuale „să semnăm contractul.”

Câteva zile mai târziu mă prezint la sediu, într-un apartament de bloc. Mă așez pe un scaun, mi se cere buletinul. Un domn mă întreabă cum am aflat de job, îi spun ce și cum. O colegă de-ale lui vine și-mi pune niște întrebări suplimentare, apoi îmi prezintă oferta de muncă. 

E nevoie de om la un complex mare de birouri de lângă stația de metrou Petrache Poenaru. Voi lucra de luni până vineri pe tura doi, de la 12 jumătate până la nouă seara. 

Program de opt ore, jumătate de oră pauză. 1.800 lei net, în mână, 20 de bonuri de masă în valoare de 10 lei fiecare. Banii se iau în două tranșe și nu se dau deloc pe card. În zilele de salariu, vine un angajat al firmei la clădirea de birouri unde ar urma să prestez, îmi dă să semnez un ștat de plată și apoi îmi înmânează banii cash. 

E clar? Este. Dar de ce nu sunt virați banii direct în cont, pe card? „Pentru că na, dacă nu vă convine după o lună sau două, puteți să plecați. Nouă ne este mai greu să deschidem un card. Și de asta dăm banii în mână, direct pe ștat de plată”, mi se explică.

„Dar dacă am eu deja un card?”, insist. Nu-i poate trimite acolo? Nu se poate. Așa se lucrează cu toți angajații, „cash”.

O întreb de ce salariul este 1800 de lei, nu 1900, cum scria pe anunțul din cartier. Aceea era oferta valabilă pentru IKEA. Iar acolo ar trebui să lucrez șase zile pe săptămână, de la șase dimineața până la 2 și jumătate sau de la 1 și jumătate până la 10 seara, inclusiv sâmbăta și duminica, iar în timpul săptămânii mi se va da o singură zi liberă, spune reprezentanta firmei de curățenie. 

Cu toate acesta, într-un răspuns transmis PressOne, IKEA susține că lucrează cu alți furnizori pentru serviciile de curățenie și nu colaborează cu MP Cleaning Systems.

La interviu, mi se mai spune că se va face contract pe perioadă nedeterminată, dar va exista o perioadă de probă de trei luni. Perioadă în care, dacă nu îmi fac treaba cum trebuie, pot fi dat afară oricând. Concediu pot lua abia după șase luni, în raport cu lunile lucrate în tot acel timp. Doamna e pregatită să facem contractul de muncă pe loc. De mâine pot începe lucrul. Îi spun că îmi trebuie un timp de gândire și voi suna eu când voi lua o hotărâre. 

„Dacă veniți peste o zi, două, trei, nu știu dacă o să mai am locurile astea disponibile. Asta vă zic. Noi avem locuri disponibile, dar nu avem pe același loc pe care l-am spus când ați venit dumneavoastră”, mă avertizează ea când dau să plec. 

Ziua următoare îl sun pe directorul general al companiei, Paul Ștefan, de data aceasta în calitate de jurnalist. Și el confirmă că, în general, se angajează fără experiență.

„În general avem o lipsă foarte mare de oameni. Tocmai de aceea am demarat procedurile să aducem cetățeni asiatici”, explică angajatorul. 

Îl întreb de ce firma plătește salariile doar cash. Insistă că plata se poate face și pe card, celor care vor, doar că fluctuația de personal este atât de mare, încât ar însemna ca de multe ori să demareze procedurile bancare degeaba. Nu știe de ce la interviu mi s-a zis că nu se poate deloc cu cardul, spune că angajații mai vechi ai firmei așa își primesc banii, pe card. 

„Chiar nu știu cu cine ați discutat. Se poate face pe card, celor care vor. Dar dacă li se ia comision la cardurile respective, iese cu scandal. Cei mai mulți nici nu au carduri, le plătim popriri în fiecare lună la majoritatea dintre ei. 

Și asta cu două tranșe e gândită tot pentru binele salariaților. Dacă le dai o singură dată, la sfârșitul lunii e cam complicat pentru ei. Rămân fără bani și cu siguranță pot pleca mult mai ușor să-și găsească locuri de muncă cu ziua”, susține angajatorul. 

Casier la Mega

Tot pe Publi24 găsesc un anunț care caută șefi de tură pentru un Shop & Go din Sălăjan. Dau telefon, sunt chemat la interviu în aceeași zi. Sunt întâmpinat de un om trecut de 30 de ani. Discutăm în birou, în spatele magazinului. 

Facem prezentările: eu îi spun că am fost vânzător în magazinul părinților (n.r. părinții mei n-au un magazin), tester de jocuri și operator comercial într-un depozit de mobilă, el îmi toarnă un pahar de Fanta. Mă întreabă de ce vreau să mă angajez la Shop & Go, îi spun că vreau să trec peste iarnă. Și, dacă merge treaba, poate chiar mai departe de iarnă. Sunt angajat. 

„OK, care sunt condițiile?”, întreb. 

„Păi, mă, Filip. Condițiile sunt bune. De luni până vineri, programul e între 6:30 și 15:00 sau de la 14:00 până la 22:00. O săptămână începi dimineața, una după-masă. Sâmbătă și duminică lucrăm o zi full, respectiv de dimineața până seara. Dacă lucrăm sâmbăta, duminica o avem liberă. Dacă lucrăm duminica, sâmbăta o avem liberă. E un zig și un zag, ca la tabla de șah. Libere, într-o lună, avem patru zile în weekend, iar în cursul săptămânii avem încă 4 zile libere. 4+4 dă un total de 8 zile libere pe lună”, 

Sună bine. Are încredere în mine că sunt „cerebral” și nu va trebui să învăț neapărat de la zero. Voi începe la casă, dar e convins că în scurt timp pot fi pregătit pentru postul de „șef de tură”. Îl întreb care e salariul. Se începe cu 2500 de lei net, bani în mână, iar de acolo pot avansa la 3000 de lei ca șef de tură. Dacă ajung șef de magazin, salariul va crește pe măsură. 

Nu se oferă bonuri, iar salariile se plătesc de regulă cash. Dacă insist, pot primi și pe card. Contractul e pe perioadă nedeterminată, dar voi avea trei luni de probă.

Mai vreau să știu un lucru, însă: dacă suma netă menționată în interviu e prevăzută și-n contractul de muncă. Nu știe, nu se pricepe, nu el se ocupă de contracte. Insist asupra subiectului. Mă întreabă de ce mă tem? Îi spun că am niște prieteni care au fost plătiți cu salariul minim pe hârtie și mai mulți în mână și n-aș vrea să lucrez și eu așa. Vreau contribuții plătite corect. 

„La noi nu se întâmplă chestiile astea. Îți zic și de ce. Riscul este extrem de mare. Nu sunt nici vreun mare rechin, în așa fel încât să-mi pot permite plăti niște amenzi usturătoare. Înțelegi?”, mă întreabă intervievatorul. 

Înțeleg și pare de încredere, dar vreau să mă asigur că voi avea contribuții de om care câștigă 2500 de lei net, nu salariul minim pe economie. 

Și ca să se asigure că nu mă lasă cu sufletul copleșit de îndoieli, se uită pe rafturi și prin sertare după un contract. Găsește unul pe care e trecută suma de 2550 de lei. Coincidență sau nu, ăsta e și salariul brut minim pe economie. Mă prefac mulțumit de răspuns.

Pot începe din următoarea zi, de la 6 și jumătate dimineața, în 2-3 zile lucrătoare voi avea și contractul în față.

Concluzie. Cum a ajuns cartea de muncă un beneficiu și de ce avem salarii atât de mici

Demersul PressOne de testare a pieței muncii a luat naștere după ce am observat că multe anunțuri de angajare - pe Facebook, Publi24, OLX, stâlpii orașului - prezintă ca beneficii cartea de muncă, plata orelor suplimentare și uneori chiar zilele de concediu. Adică lucruri pe care angajatorul este obligat prin lege să ți le ofere. De ce? Cum s-a ajuns în punctul ăsta?

Cercetătorul Ștefan Guga spune că sunt mai mulți factori la mijloc. Unul ar fi nepăsarea totală a autorităților vizavi de ce se întâmplă pe piața muncii în anumite sectoare economice. Multe dintre acestea sunt lăsate să funcționeze „la liber”, nu există controale sau sancțiuni. 

Practic, Inspecția Muncii este o instituție atât de subfinanțată și atât de ineficientă în combaterea muncii la negru, încât, în anumite industrii, s-a ajuns ca lucruri firești precum cartea de muncă să fie văzute ca „beneficii”, arată cercetătorul. Nepăsarea statului român se vede și-n faptul că noi nu știm, realmente, cât de răspândit mai este fenomenul muncii la negru în ziua de azi. 

„Nu știe nimeni pentru că e dificil de estimat și oricum nu prea se fac studii în domeniul ăsta. Autoritățile ar trebui să aibă o idee de câți oameni lucrează așa, câți bani se pierd. Dar nu e cazul. Apoi avem un guvern care din august a schimbat impozitarea muncii part-time, chipurile pentru a combate munca la negru.  

Logica e că ar exista mulți salariați, nu se spune câți, care au contracte part-time, dar ei lucrează de fapt full time și diferența e plătită în plic. Dacă ai contact cât de cât cu realitatea economică, poți spune: acolo, acolo, acolo, deci facem controale în locurile alea. Dar în România nu se dorește asta. Mergem pe varianta în care aplicăm o măsură extrem de neclară. Mulți spun că pentru unii efectul va fi o trecere la alb, pentru alții o trecere completă la negru. Deci nu e o măsură care să zici că rezolvă o problemă, pentru că ea nu are cum. Ea se rezolvă prin control și sancțiuni, prin aplicarea legii”, crede specialistul. 

Ștefan Guga arată că statul este la fel de nepăsător și când vine vorba de corelarea salariului minim pe economie cu valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent. Salariul minim pe economie este la jumătatea acestei valori calculate de FES, arăta o anchetă Europa Liberă de la începutul anului. 

Până nu demult, FES fusese singura organizație din România care calcula această valoare, deși avem încă din 2020 o lege care spune că valoarea acestui coș ar trebui calculată anual de Institutul Național de Statistică (INS), iar guvernanții ar trebui să țină cont de ea când stabilesc salariul minim. Totuși, INS n-a făcut calculul nici în 2020, nici în 2021. De ce?

„Legea are probleme tehnice. În procesul legislativ de la Camera Deputaților, cei de acolo au scos niște informații din textul inițial al legii. Și din lipsa acestor informații, INS spune că nu poate să facă respectivul calcul, să spună că valoarea coșului de consum este X lei. 

Ăsta e motivul tehnic. Motivul politic este că nu se dorește așa ceva. Diferența dintre acel coș și salariul minim net este atât de mare încât pare o chestie foarte sensibilă din punct de vedere politic. Puțini sunt dispuși să-și asume că avem un ecart atât de mare și să-și asume o politică, o strategie de cum să le apropiem”, crede Ștefan Guga. 

Toamna aceasta, însă, autoritățile au publicat o primă estimare în acest sens. Mai precis, Comisia de Insolvență la Nivel Central și INS au stabilit în octombrie că o familie de doi adulți și doi copii din mediul urban are nevoie de 3.258 de lei lunar pentru a trăi rezonabil. 

Un alt lucru care i-ar ajuta pe angajații de la privat să aibă salarii mai mari și în acord cu realitățile economice actuale ar fi sindicalizarea. Deși în România n-au o reputație strălucită, din diferite motive, sindicatele pot negocia contracte colective mult mai avantajoase și de pe o poziție de forță la care un simplu angajat poate doar visa. 

„Dau un exemplu. Azi am terminat negocierile la o companie, la Selgros, o majorare de salarii de 400 de lei, 1200 de lei pentru ajutor la plata facturilor, un bonus, pensie suplimentară plătită și de angajat și angajator, pilonul 3”, explică pentru PressOne Vasile Gogescu, președintele Federației Sindicatelor din Comerț.

Legea dialogului social spune că pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate. Însă 92% din companiile din România sunt microîntreprinderi.

„Noi avem sute de mii de companii pe piață care au doi-trei angajați. Deci nu se pot organiza în sindicat. Fără a se putea organiza, fiecare încearcă să se descurce cum poate și cam atât. Fiindcă statul român nu are grijă de lucrătorii din economia privată. Are grijă de bugetari și atât”, continuă Vasile Gogescu. 

Nici la companiile mari, cu mulți angajați, nu este atât de ușor să negociezi, adaugă liderul sindical. În plus, arată el, pentru ca un sindicat să fie considerat reprezentativ și să poată negocia un contract colectiv de muncă, trebuie ca 50% +1 dintre angajații companiei respective să fie membri de sindicat.