Vlad Voiculescu: În Ministerul Sănătății nu are cine să gândească spitale noi

Codruţa Simina

Redactor

„Eu sunt Vlad, mi se mai spune și «the good Voiculescu»!” Sala, plină ochi de tineri, râde.

2016 ar fi trebuit să fie anul sabatic al lui Vlad Voiculescu. În schimb, a fost anul în care, la numai 33 de ani, el şi-a asumat riscul de a fi ministru al Sănătății, pentru un mandat despre care ştia că va fi foarte scurt.

Sâmbătă seară, invitat la Cluj în cadrul întâlnirilor „Flux”, destinate tinerilor profesionişti, Vlad Voiculescu a povestit despre acest an din viaţa sa, care numai sabatic nu a mai fost.

Și a mai povestit despre proiectele sale – rețeaua citostaticelor și MagiCAMP –, dar și despre motivaţie, oamenii pe care i-a cunoscut și potențialul comunității.

În timp ce vorbea, încercam să descopăr „tehnocratul cel rece”, care nu înțelege realitatea noastră națională și care, nu-i aşa, vrea să vândă țara străinilor.

Singura fotografie pe care am obținut-o este cea a unui tip foarte timid, cu zâmbet sincer şi multe dileme morale.

În prima parte a acestui articol, am consemnat patru fragmente din conferința lui Vlad Voiculescu. Aceste fragmente sunt urmate de interviul pe care el l-a acordat pentru PressOne.

Diagnoza sa arată că Ministerul Sănătății nu are, la această oră, personalul capabil să gestioneze proiectarea și construirea, de la zero, a unui spital nou.

*

Vlad Voiculescu, despre el însuși

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

PressOne Alege: Ciolacu și Georgescu în turul II, după numărarea a 50% din voturile din România LIVE

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

Sunt fiul unei învățătoare și al unui fost înotător, devenit mic antreprenor în industria lemnului. M-am născut şi am copilărit în județul Dâmbovița, acolo unde a fost de curând un miting PSD.

Fiind fiu de învățătoare, mi-a fost foarte ușor în școala primară, am luat premiul întâi. După care am mers la Pucioasa, oraşul din imediata apropiere, unde am făcut liceul. Apoi am plecat la Viena, unde aveam o mătușă arhitect. Suna foarte fain să studiezi într-o țară străină.

Când am ajuns la Viena, la facultatea de economie erau 14 români. Când am terminat facultatea, dar și acum, în anii din urmă, sunt cu sutele, cel puțin.

După facultate, am fost corporatist sadea – 10 ani de banking la Viena, şi ONG-ist, începând cu 2008. ONG-ist am devenit mai degrabă din nevoie, din nevoia de a face câteva lucruri importante pentru alții.

La finalul lui 2015 eram foarte hotărât să-mi dau demisia de la bancă și să-mi iau un an sabatic, în care să-mi limpezesc gândurile și să-mi găsesc rostul.

Atunci a venit oferta, mai întâi de la Ministerul Finanțelor și apoi de la Ministerul Sănătății.

*

… despre credință

Prin clasa a XI-a îmi spuneam că o să construiesc eu o biserică, nu știu de ce. Aveam una în spatele casei, deci nu e ca și cum nu aveam biserică.

Dar fiecare își face un set de valori. Valorile creștine mi-au devenit cunoscute în timpul liceului, iar mai târziu am fost într-un cerc mai degrabă ateu, chiar ateu militant.

N-am reușit nici până acum să găsesc răspunsuri în altă parte decât în valorile și învățăturile creștine, în Noul Testament.

Câteva lucruri din Evanghelie m-au marcat și mi-au rămas întipărite în memorie și fac apel la ele ori de câte ori am dileme majore.

Un om face diferența aproape întotdeauna, câteodată e suficient să fie acolo. Alteori, un lucru foarte mic pentru cineva poate însemna un bine foarte mare pentru mulți alți oameni. (…)

Atunci când un om e bine așezat interior, asta se reflectă în tot ce face. Iar oamenii care au credință puternică… Eu nu sunt creștin practicant. Dar apreciez foarte tare o bună așezare interioară.

*

… despre sistemul de Sănătate

Sănătatea este al doilea mare buget din țară; primul este la Ministerul Muncii. Deci este al doilea mare buget din țară, iar corupția este generalizată.

Dacă ești coruptibil sau nu, se vede imediat. Am o bănuială că, într-una sau două instanțe, cineva m-a testat, mi-a sugerat nişte lucruri. Dar atunci când spui lucrurile foarte clar, dispar oamenii de la ușa ta. Nici nu te mai sună, dintr-odată devii pur și simplu „neinteresant”.

Poți să presupui că se pot „aranja” lucruri sub tine sau deasupra ta. Eu n-aveam niciun fel de teamă că s-ar putea „aranja” lucrurile deasupra mea, ba chiar am discutat de vreo două ori cu Dacian Cioloș, care-mi spunea: „Vlad, m-a sunat ăsta. A-ncercat!”. (Râde)

Nu era vorba despre corupție, era vorba despre anumite favoruri. Nici Dacian n-a fost de gașcă, spre disperarea unora.

*

… și despre opțiunile unei generații

Eu cred că avem trei opțiuni.

Prima este opțiunea de a ne vedea de viețile noastre, care e opțiunea cea mai decentă și e ceea ce am făcut până acum aproape fiecare dintre noi și e ceea ce face un cetățean într-o țară civilizată.

Ceea ce se întâmplă însă este că, dacă te întorci cu spatele și-ți trăiești viața ta – așa cum, încă o dată, este normal –, lucrurile merg foarte rapid către arătură, și asta ne-a fost demonstrat.

N-aș vrea să fac politică, dar mi se pare că există politicieni care duc țara într-o direcție bună, unii care nu o duc într-o direcție bună, dar păstrează aparențele, și unii care, în mod vădit, nu o duc într-o direcție bună și cărora nici măcar nu le pasă de aparențe.

Mi se pare că suntem în acest al treilea caz. Așa că prima opțiune este un lux pe care n-ar mai trebui să ni-l permitem. Din păcate.

A doua opțiune pe care-o avem este aceea de a sta cu ochii pe ei, de a fi atenți la ceea ce se face în sectorul public, de a fi atenți la deciziile care se iau.

Şi asta este „extrem de obositor” şi implică resurse pe care fiecare dintre noi ar putea să le investească mult mai bine în altă parte. Asta este a doua opțiune, în care suntem de pază.

A treia opțiune: dacă stai prea mult de pază și vezi că lucrurile nu merg în direcția bună, atunci te gândești că ai putea să contribui la revenirea lor pe o direcție bună şi te implici, într-un fel sau altul.

Mi se pare că ultimele două opțiuni sunt cele pe care generația noastră le are. Și-mi pare foarte rău pentru asta, mi se pare o mare pierdere. Mi se pare că fiecare ar trebui să aibă dreptul să-și vadă de viața lui. Dar nu mi se pare o opțiune în momentul ăsta.

Implicare poate să însemne mai multe lucruri, nu trebuie să fie doar implicarea politică. Ceea ce nu ne era clar nici nouă, tehnocraților, înainte să intrăm în administrație.

Când ne gândim la implicare, ne gândim doar la opțiunea să ne înscriem într-un partid, iar asta, de cele mai multe ori, nu e ceva pentru noi.

Ei bine, implicarea poate să fie și la nivelul administrației, unde salariile nu mai sunt așa de mici. La Ministerul Sănătății, un director poate câștiga peste 100 de milioane, net, în mână.

Implicarea trebuie să vină în administrație, pentru că mult mai mulți oameni trebuie să intre în administrație. În aparatul Ministerului Sănătății, la Casa de Asigurări, la managementul spitalelor, mai ales, trebuie să fie o reformă profundă și să vină oameni noi.

Interviul

– Să ne întoarcem la momentul în care ați ajuns la conducerea Ministerului Sănătății. Cum funcționa sistemul pe care l-ați găsit?

– O instituție publică funcționează în primul rând pe bază de proceduri. Ministerul Sănătății este unul dintre ministerele, dacă nu cumva ministerul, cu cea mai mare lipsă de proceduri.

Comparat cu mulțimea de probleme care ar trebui să fie rezolvate la nivelul ministerului, lipsa procedurilor și a responsabilităților clare înăuntrul instituției este câteodată înfricoșătoare.

– Întreb asta pentru că reiese, din mai multe surse, că Ministerul a ratat numeroase ținte. Am citit un raport al Curții de Conturi care arăta că am depăşit cu câțiva ani termene-limită pentru finalizarea unor strategii esențiale pentru dezvoltare…

– În foarte multe domenii, procedurile fie nu există, fie sunt învechite. E o problemă clasică a oricărei organizații care nu are leadership.

Dacă ar fi o companie privată, orice consultant care ar analiza-o ar spune că este o lipsă de proceduri, o lipsă a împărțirii clare a responsabilităților. Şi toate acestea au survenit unei lipse cronice de leadership.

Leadership, în sensul cel mai simplu, înseamnă viziune și asumare. Viziunea se referă la o strategie pentru dezvoltarea sistemului sanitar în sens larg, iar în sens restrâns, pentru dezvoltarea capabilităților Ministerului Sănătății, o instituție care coordonează întreg sistemul sanitar.

Iar asumare e în sensul de a lua taurul de coarne, de a-ți asuma schimbări care nu sunt întotdeauna plăcute: a da la o parte orgolii, fie profesionale, fie personale, și a implementa acele reguli care să aducă sistemul sanitar românesc în lumea civilizată, acolo unde ar trebui să fie.

În lumea civilizată – am spus-o și în conferință –, pe multe discipline şi pe multe patologii, România pur și simplu nu contează. Și nu contează pentru că nu suntem în stare să ne organizăm.

Nu e o problemă de bani, nu e o problemă în sine de cunoștințe sau de profesionalism; este, în primul rând, o problemă de organizare și depășire a unor orgolii care au viciat și au dat forma sistemului medical, așa cum arată el acum.

– Unul dintre obiectivele specifice pentru care ați mers la Sănătate era lansarea, în sfârșit, a procedurilor de construire a spitalelor regionale de la Craiova, Iași și Cluj. Și construirea lor era legată de întocmirea unei strategii…

– Există o strategie a Sănătății pe 2014-2020. Ceea ce nu exista – și era o condiționalitate ex-ante (înainte de producerea evenimentului – n.r.) – era un plan regional de servicii, adică o evaluare a nevoii de servicii medicale în diferitele regiuni ale României, una dintre regiuni fiind cea din jurul Clujului.

Această evaluare a nevoilor de servicii medicale am făcut-o, a fost începută și finalizată în timpul mandatului meu.

– Știu că era într-o întârziere foarte mare… (Detalii puteți citi aici.)

– Era într-o întârziere extraordinară. Ar fi trebuit să înceapă în 2014, de la semnarea acordului de parteneriat cu Comisia Europeană.

Practic de atunci, din 2014, știm că avem 50 de milioane de euro pentru fiecare dintre cele trei spitale regionale și avem, de asemenea, condiționalitățile ex-ante, scrise negru pe alb de atunci.

Ei bine, până la mandatul meu, nici măcar nu s-a încercat această hartă a nevoilor de servicii medicale, cu atât mai puțin un plan de investiții pentru infrastructura spitalicească, pentru infrastructura sanitară, în general. Și asta este exact ceea ce am făcut.

În urma acestui plan de servicii, am definit dimensiunea şi specializările spitalelor regionale şi am stabilit terenul pentru toate trei.

Apoi se punea problema pregătirii studiilor de fezabilitate. Ei bine, noi aveam studii de fezabilitate făcute din timpul mandatului domnului Nicolăescu, de prin 2007-2008, studii de fezabilitate care nu au fost folosite niciodată, și atunci aveau nevoie să fie reactualizate.

Ei bine, actualizarea acestor studii de fezabilitate ar trebui să fie făcută în mod cât se poate de profesionist, iar pentru asta, la începutul lunii decembrie, am încheiat un acord cu Banca Europeană de Investiții (BEI).

De ce am încheiat acest acord? În primul rând, pentru a evita contractarea unei companii fără experiență, care să strice mai degrabă decât să îmbunătățească, şi apoi, pentru a nu amâna la nesfârșit o licitație, așa cum se întâmplă de multe ori, fiindcă licitațiile publice sunt contestate și răs-contestate.

Ceea ce ne asigura acest acord cu BEI era exact asta: pe de-o parte, că acel consultant va fi selectat strict pe criterii de profesionalism, de experiență relevantă; pe de altă parte, ne asiguram că acest consultant va fi selectat de BEI, deci nu o să existe discuții, și, de asemenea, ne asiguram că există un timeline clar, pe care l-am stabilit prin acordul de parteneriat, astfel că, în 9 luni de la încheierea acordului, ar trebui să avem studiile de fezabilitate deja finalizate.

„Spitalele regionale sunt pe calea cea bună”

– În perioada aceea au existat discuții în presă că Ministerul Sănătății putea semna acest acord cu Compania Națională de Investiții, și până la urmă asta nu s-a mai întâmplat. De ce?

– Da. Indiferent cum contractăm actualizarea studiilor, acest lucru trebuie făcut de un consultant cu experiență relevantă, și când spun asta, înseamnă experiență în construcția de spitale de mari dimensiuni, așa cum sunt cele regionale.

Este absolut necesar ca această experiență să fie relevantă. Este absolut necesar ca această actualizare a studiilor să se facă în modul cel mai profesionist cu putință.

Vorbim despre o șansă unică pe care o are România de a construi spitale regionale finanțate parțial cu bani europeni, spitale care probabil că o să fie în picioare pentru următorii 50 de ani, dacă nu mai mult.

Dacă actualizarea nu se face așa cum trebuie, aceste proiecte sunt compromise. Iar Compania Națională de Investiții (CNI) nu are experiență relevantă în domeniul spitalelor.

Am avut atunci o discuție foarte directă și foarte deschisă atât cu vicepremierul Dâncu, cât și cu conducerea CNI și cu domnul Busuioc, care atunci era secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale, iar acum este secretarul general al Guvernului Grindeanu.

CNI nu este și nu poate fi o soluție pentru actualizarea studiilor de fezabilitate. CNI nu are niciun fel de experiență pentru asta.

– Susțineau ei varianta asta?

– Cred că a fost o variantă de lucru discutată la un moment dat de ministrul Achimaș cu vicepremierul Dâncu și probabil că avea la bază o capacitate redusă a Ministerului Sănătății de a asigura actualizarea studiilor de fezabilitate.

Cred că soluția pe care o avem acum, bătută în cuie cu BEI, ne asigură profesionalism, ne asigură eliminarea oricăror discuții, livrarea la timp și, de asemenea, că nu vom cheltui noi bani pentru asta.

Actualizarea studiilor se face cu fonduri din planul Juncker. Sunt primii bani care au venit vreodată în România prin planul acesta, și anume European Advisory Hub. Acesta este partea din planul Juncker care consistă din granturi pentru asistență tehnică. Deci este un grant separat.

Practic, noi am obținut un grant și suportul de muncă al experților de la BEI, gratuit. Sigur, toate se fac în consultare cu Ministerul Sănătății. M-aș bucura ca acest lucru să le fie cunoscut comunităților din Cluj, Iași și Craiova.

Cred că sunt foarte multe legende în jurul spitalelor regionale. Cred că toţi ar trebui să știe că spitalele regionale sunt pe calea cea bună, terenurile au fost selectate, banii de la Comisia Europeană sunt asigurați – pentru că am îndeplinit condiționalitățile ex-ante –, iar studiile de fezabilitate trebuie terminate în luna septembrie, anul acesta.

„Puteţi să-mi spuneţi un politician care a creat o echipă puternică?”

– De la ce punct încolo nu mai e vorba despre incompetență și dezorganizare, ci despre rea-voință? Dacă tu, ca minister, eșuezi în repetate rânduri și depăşeşti cu ani de zile îndeplinirea unor condiții destul de simple…

– Aș zice că este exact invers. Nu reaua-voință, ci mai degrabă lipsa de bună-credință este numai vârful aisbergului. Restul este incompetență, proastă organizare, este lipsă de leadership – așa cum spuneam, legat de viziune și asumare. De creare de echipe, motivare de echipe.

E un lucru care-i caracterizează pe politicienii noștri. În orice companie privată, vi se va spune că un lider bun este acela care creează, motivează și ține lângă el o echipă puternică. Acum gândiți-vă la politicienii noștri.

Puteți să-mi spuneți unul singur care a creat o echipă puternică? Unul singur care a lăsat o instituție care să funcționeze fără el? Să fi creat o echipă într-o instituție care să funcționeze? Eu nu știu.

Acest tip de lider este ceea ce trebuie în orice organizație, iar ministerele și Guvernul nu sunt altceva decât organizații care trăiesc pe baza procedurilor, dar și pe baza oamenilor pe care-i ai acolo.

Unde e interesul autentic pentru a construi echipe puternice, cu profesioniști dedicați, care să fie independenți, care să fie pasionați de munca lor şi să-și asume responsabilitatea pentru lucrurile extrem de importante pe care le fac acolo?

Un director de Direcție dintr-un minister poate să influențeze viața a sute de mii, a milioane de oameni. Responsabilitatea este enormă și potențialul de a face bine este, de asemenea, enorm.

– Și i-ați simțit că sunt conștienți de asta?

– Cred că, pe orice angajat, responsabilitatea îl apasă dacă simte că are în jurul său oameni pe care, de asemenea, îi apasă. Ca să te apese, trebuie să-ți pese.

Dacă liderului nu-i pasă, fie pentru că are alte treburi, fie pentru că stă acolo puțin timp, fie deoarece se află acolo pentru cu totul alte motive – interese de grup, propriul interes sau interesul unei anumite branșe medicale de care poate este mai apropiat –, atunci și interesul unui director din minister este direct proporțional sau chiar mai mic decât al conducătorului instituției.

Dar lucrurile astea se pot schimba. Atitudinea este unul dintre puținele lucruri care se pot transmite de la un om la altul. Atitudinea este contagioasă, atitudinea poate fi schimbată.

Cunoștințele nu pot fi transferate de la un om la altul decât prin școală, prin învățare, prin educație. Atitudinea este un lucru care se poate transmite relativ ușor și, în general, un lider impune un anumit tip de atitudine.

Or, dacă atitudinea este una care să transmită responsabilitate și dorința de a-ți asuma și de a schimba lucrurile, atunci asta e ca un bulgăre de zăpadă. Se duce și mai jos.

– Practic s-ar putea să fie foarte mulți directori în ministere care nu au cu cine să lucreze…

– Da, e o problemă. Modul cum s-au făcut angajările în sistemul de stat a dus la prezența în aceste instituții a unor oameni care sunt și dezinteresați, și slabi din punct de vedere profesional. Sau, altfel, sunt slab pregătiți, demotivați și lipsiți de orice simț al responsabilității.

– Ceea ce nu poți corecta printr-o lege…

– Da, eu am spus tot timpul: oricât de bune ar fi, regulile nu pot ține niciodată loc de bună-credință și de competență. Astea două trebuie să existe. Iar ca să le ai pe toate trei, ai nevoie de leadership, de oameni care să-și asume.

– Câte spitale noi s-au construit în România din ’89 încoace?

– Unul singur, de la zero. Institutul Regional Oncologic de la Iași. În afară de asta au existat inițiative locale și, de asemenea, inițiative ale Ministerului, dar mai degrabă de renovare ori de extindere a spitalelor existente.

– Nu ni s-a părut important să construim spitale de la zero sau pur și simplu n-am reușit?

– Răspunsul ar fi pe mai multe fațete. Cunoscând acum Ministerul Sănătății din interior, pot să vă spun că nu există acel set de capabilități, acei oameni pregătiți care să gândească și apoi să implementeze proiecte de spitale noi.

Spitalele regionale vor fi, de asemenea, o provocare majoră pentru Ministerul Sănătății, care trebuie să-și dezvolte capacitatea de a implementa aceste proiecte.

Ministerul Sănătății nu ar trebui să delege aceste proiecte către alte instituții. Sper să nu apară din nou ideea transferului către Compania Națională de Investiții, care, cum am spus mai devreme, nu este o soluție.

Ar fi un dezastru.

„E strigător la cer că reprezentanți ai poporului introduc modificări fără niciun fel de argumentație”

– Vorbeaţi despre orgolii. Știu, de pildă, că, la Cluj, în unele medii medicale, când se punea problema construirii spitalului regional, exista un recul din partea unor profesori care nu ar vrea să-și mute biroul din centrul orașului…

(Vlad Voiculescu râde.)

– … Orgoliul de acest tip împiedică evoluția sistemului medical?

– Enorm. Enorm! Orgoliile din sistemul medical românesc au un enorm impact negativ asupra calității serviciilor.

Modul cum e organizat sistemul medical și ratarea atât de multor șanse de a ajunge să contăm în comunitatea medicală internațională, de a ajunge să ne comparăm cu adevărat cu lumea civilizată, acestea sunt în directă legătură cu aceste orgolii. Orgolii și interese personale sau de grup.

E vorba despre interese directe: interese financiare, care țin de orgoliu, și apoi cele care țin de modul cum se definește în general puterea. Puterea de a decide în mod arbitrar.

– Voiam să ajung și la măsurile pe care le-ați adoptat anul trecut și care sunt anulate, una câte una, în Parlament. Ordonanța 79/2016, care liberaliza accesul la funcţiile de conducere din spitale, a fost respinsă în Senat în timp record. Am urmărit traseul mai multor decizii reformatoare luate anul trecut și sentimentul e că actualul Guvern luptă pentru a duce sistemul înapoi, în punctul în care era înainte de #Colectiv. Și e o vorba despre mentalitate mai mult decât orice altceva.

– Sigur. Și mentalitate, și interese clare. Interese foarte clare, fie direct ale partidului, fie ale celor care gravitează în jurul partidului și care vor ceva de la partid în momentul acesta.

În cazul Ordonanței 36, privind Inspecția Sanitară, structurile acesteia sunt retrimise în subordinea Direcţiilor de Sănătate de la nivel local.

Ca să vedeți unde poate să ducă lipsa de transparență și o diminuare a rolului Inspecției Sanitare de Stat, putem să ne uităm la controlul biocidelor (dezinfectanții din spitale – n.r).

Pe site-ul Ministerului Sănătății găsiţi rapoarte din 2013 şi 2014 în care vedem că Inspecția Sanitară de Stat a constatat, în cazul a zeci de produse biocide, că în recipiente era altceva decât scria pe etichetă.

Asta s-a constatat la nivel local, a fost transmis la nivel național, după care ministrul a primit un raport extrem de sumar, care a fost și publicat, dar care nu a dus la niciun fel de măsură.

– Vorbim despre 2013…

– Aceste lucruri se ştiu din 2013 și 2014. Miniștrii Sănătății știau că ceea ce este pe etichetă nu corespunde cu conținutul, iar acest lucru este public. Rapoartele sunt publice.

Există un Ordin de ministru pe care l-am finalizat eu, iar actualul ministru trebuie doar să-l aprobe. Este în transparență decizională – un Ordin care reglementează datele care trebuie publicate în urma controalelor Inspecției Sanitare de Stat.

Dacă Inspecția descoperă o substanță toxică într-o apă, de exemplu, acest lucru trebuie făcut public imediat. Reglementarea există, ea trebuie doar promovată de noul ministru.

În cazul Ordonanței 79/2016 (care interzice, între altele, ca managerii de spitale şi rudele lor să deţină acţiuni la firme care au legături patrimoniale cu acea instituţie și despre care puteți citi mai multe aici), e strigător la cer că niște reprezentanți ai poporului își permit să introducă modificări fără niciun fel de argumentație.

Nota de fundamentare a Ordonanței 79 are câteva pagini bune. La o argumentație de genul acesta, ei răspund cu patru rânduri şi cu argumente care nu sunt altceva decât puerile.

– Știți ce mi s-a părut foarte trist? Că, atunci când în Senat s-a propus respingerea Ordonanței, era acolo un reprezentant al Ministerului Sănătății care a spus că Ministerul susține respingerea…

– Da. Și acel reprezentant al Ministerului fusese acolo și în mandatul meu.

– Și atunci ce facem?!

– Mi-e teamă că ceea ce impune PSD-ul din nou este mutilarea oricărei responsabilități asumate de către oamenii care lucrează în sistem.

Mi-e teamă că argumentele nu contează. Mi-e teamă că experiența oamenilor din sistem nu contează și că ceea ce contează este doar voința liderului și fidelitatea celor din imediata lui apropiere.

Fondatorul Reţelei citostaticelor şi al MagiCAMP – tabără pentru copii bolnavi de cancer

Vlad Voiculescu a fondat, în 2008, Rețeaua citostaticelor, un grup de oameni care cumpărau din străinătate și aduceau în România medicamente necesare bolnavilor de cancer, produse care pur și simplu nu se găseau în farmaciile de la noi.

Reportajul care descria această reţea a solidarităţii, scris în 2012 de jurnalistul Vlad Mixich, a devenit unul dintre cele mai cunoscute materiale de presă din ultimii ani. Despre această reţea, care a ajuns să cuprindă circa 400 de voluntari, HBO a produs un film documentar.

Tot Vlad Voiculescu a inițiat MagiCAMP, o tabără pentru copiii bolnavi de cancer, chiar în comuna sa natală – Brăneşti, Dâmboviţa. Prima generaţie a beneficiat de tabără în 2014. Se estimează că MagiCAMP va primi peste 2.000 de copii în intervalul 2016-2020.

Între 2005 și 2015, Vlad Voiculescu a deținut mai multe funcții bancare. Cea mai recentă – înainte de cooptarea sa în Guvernul Cioloş, ca director de cabinet al ministrului Finanţelor – a fost funcția de vicepreședinte al diviziei de finanțări de infrastructură pentru Europa Centrală și de Est din cadrul Erste Group Bank Viena.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€