Viitorul adversar: falsa înțelepciune a pandemiei

Barbu Mateescu

Redactor

Până la găsirea unui vaccin și chiar și după, vom suferi cu toții de o boală a spiritului: extragerea de învățăminte și concluzii false.

Nu mă refer la elementele de comportament uzual, precum spălatul pe mâini sau prudență în contactul fizic cu ceilalți. De altfel, în viața pre-pandemie, nu consideram că e "înțelept" să dormi când ți-e somn sau să mănânci când ți-e foame.

Rezervam termenul "înțelepciune" pentru cunoaștere aprofundată: de pildă, a evalua capacitatea unui guvern de a-și ține promisiunile sau care e cel mai potrivit lucru pe care-l putem face cu un apartament primit moștenire.

Ani buni după această pandemie vom considera că ea ne oferă lecții - că este o sursă de  înțelepciune - în legătură cu mai multe lucruri care n-au nimic de-a face cu viruși, sisteme medicale sau boli. E posibil ca în anumite privințe pandemosofia - adică înțelepciunea provocată de pandemie - să fie autentică. Dar vreau să atrag atenția asupra unei capcane:

Dacă ai un ciocan, universul ți se va părea plin de cuie.

Deseori, criteriul pe baza căruia sunt ordonate niște informații este singurul disponibil, dictat de modul în care sunt colectate respectivele informații. Avem tendința irațională să credem că acel criteriu este și relevant. Nu neapărat!

Concret, datele privind impactul pandemiei sunt prezentate la nivel de țări și vor fi mult timp discutate în acești parametri, deci gândim reacția umanității la nivel național.

Nu vedem decât în puține articole cum impactul coronavirusului a fost identic (de grav sau de limitat) pe grupuri ocupaționale din țări diferite, pe anumite ramuri transnaționale ale activității economice, pe generații și vârste.

Vom pierde din vedere că trei oameni cu studii superioare și conturi bancare plinuțe  - să zicem, din New Delhi, Lyon și San Francisco - trăiesc pandemia în bună parte la fel, adică în cu totul alt mod decât trei oameni săraci din aceleași trei localități.

Nu vom înțelege că elevii cu acces la mediul online - din Indonezia până în Canada - au un tip de experiență educațională în această perioadă, iar cei fără internet - indiferent de continent - cu totul alta.

Nu vom ști probabil niciodată câte din reacțiile la restricții sunt, de fapt, identice și transnaționale. Mă aștept ca, pentru câțiva ani, lupa să se pună în mod excesiv pe națiuni și nu pe elementele globale, care ne unesc prin mii de ițe.

Teoria „Prostului Mai Mare"

Când Călin Georgescu recită într-una din aparițiile televizate la TVR în emisiunea Monicăi Ghiurco din ceea ce pare o traducere 1:1 din episodul pilot al serialului Newsroom (2012), am revăzut în minte toate momentele cheie din acest film. Care e, ironic, tocmai despre cum facem să limităm puterea celor predispuși la dictatură, dreptul de a pune întrebări.

Cu cine ne unim ca să ne salvăm?

Apoi, persoana pe care trebuie să o împingă în cursa pentru Cotroceni trebuie să vină din afara lumii politice, dar să aibă în spate o lungă listă de realizări pentru binele societății. Fie un spital, fie mii de copii ajutați, fie relații extrem de bune în toată societatea civilă din România. Și să știe să vorbească pe limba oamenilor obișnuiți. Și, evident, toate țiglele pe casă. Avem așa ceva? Eu cred că avem. Totul e să aibă curajul să se bage în malaxor.

Sisteme politice și guverne de o culoare politică sau alta vor fi blamate, unele nedrept, prin prisma statisticilor colectate la nivel de națiune. Dar o țară cu mai puține decese/milion locuitori decât alta nu este neapărat mai bogată, mai fericită sau mai satisfăcătoare pentru cetățenii săi. 

Până și datele pe baza cărora măsurăm acest indicator, decese/milion locuitori, vor fi în schimbare. De exemplu, vom afla foarte târziu câte decese au fost de fapt provocate, direct sau indirect, de COVID-19 în fiecare națiune.

Iar statele democratice și dezvoltate vor fi penalizate excesiv din acest punct de vedere, întrucât vor ajunge la adevăr mai repede. Cele totalitare vor ascunde acest adevăr. Statele slabe, profund ruralizate și cu o infrastructură medicală deficitară, nu-l vor ști niciodată.

Va trebui să ne exercităm cu mare prudență judecata, să dublăm cu mintea noastră fiecare salt de la date la concluzii, în orice articol citim. Avem cu toții experiență în această privință, trebuie doar să fim conștienți de asta - și aici voi folosi un exemplu insolit.

Din ultimele cinci olimpiade de vară de dinainte de căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, trei au fost afectate de boicoturi masive ale vestului, estului sau țărilor africane.

Despre celelalte două - din 1972 și 1988 - se poate spune că au fost competiții cu adevărat reprezentative, la care au participat practic toate țările globului. Dacă ne uităm la clasamentele pe medalii ale acestor două olimpiade, Germania de Est (RDG) a terminat pe locul al treilea, respectiv al doilea. Dar asta nu spune, de fapt, foarte multe despre RDG. 

Putem intui că s-au alocat fonduri speciale pentru pregătirea sportivilor, că statul a acordat o importanță considerabilă acestor competiții... și cam atât.

Nu putem deduce pe baza acestor repere că RDG ar fi fost a doua sau a treia țară de pe glob în ceea ce privește starea de sănătate sau performanța sportivă a cetățenilor obișnuiți, cei care nu erau atleți de meserie.

În mod asemănător, am dubii că sistemul medical din Lombardia este, în genere, mai puțin performant decât cel din Ucraina sau că în căminele pentru vârstnici din Suedia condițiile sunt terifiante - deși aceste (false) concluzii ar fi impuse de cifrele pandemiei.

Un contra-argument rezonabil este că statele contează deoarece reacțiile și măsurile s-au luat la nivel național. În mod obiectiv, Elveția a avut alte recomandări pentru cetățeni decât România, de exemplu. Nu a existat o reacție comună și unitară în toată Uniunea Europeană sau la nivelul întregului continent african.

Sugerez că, și dacă luăm în calcul aceste lucruri, factorul național ar rămâne unul supraevaluat. Federația Rusă și Statele Unite au descentralizat deciziile la nivel de state componente, iar acestea au acționat pe baza situației de la fața locului - adică nu la fel.

Gradul în care cetățenii au respectat restricțiile a fost, iarăși, extrem de diferit în interiorul aceleiași țări, în funcție de cultura locală, gradul de urbanizare sau atitudinea față de autoritățile centrale.

De asemenea, factori pe care nu-i știm încă - având de-a face cu dotarea spitalelor, rezistențe sau vulnerabilități genetice, prezența masivă sau infimă a unei anumite comorbidități - vor face ca țări care au luat aceleași măsuri să obțină rezultate diferite sau ca țări diferite să se afle în situații asemănătoare.

Tentația de a judeca și compara informațiile la nivel național va beneficia de încurajarea multor actori politici.

În țările unde pierderea alegerilor implică dispariția fizică a liderilor, ani de pușcărie pentru elita conducătoare sau pur și simplu pierderea foarte multor bani de către anumite entități, este obligatoriu ca pandemia să fie portretizată drept încă o dovadă a faptului că decidenții actuali reacționează inteligent, inspirat și eficace.

Precum RDG-ul arăta spre medaliile olimpice pentru a sugera că este o țară performantă, multe națiuni vor încerca să-și croiască o narațiune de succes, dacă necredibilă în extern atunci măcar cu rezonanță internă.

Într-un fel sau altul, uneori deformând groaznic statisticile sau realitatea științifică, oameni care nu au recunoscut niciodată că ar fi greșit în legătură cu ceva vor continua acest trend, autoportretizându-se drept eroi globali și salvatori ai națiunii.

Iar dacă o asemenea poveste reprezintă o exagerare prea evidentă, există întotdeauna opțiunea să blamezi pe altcineva, prezentând tragediile pandemiei drept rezultatul interacțiunii dintre o lume globală rea sau plină de pericole și națiunea pură, inocentă și neprihănită. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€