#VăvedemdinSibiu. De 365 de zile

Codruţa Simina

Redactor

Piața Huet din Sibiu plutește într-un nor de zăpadă și clopote care trimit în aerul tare fuioare metalice de muzică.

Pe fâșia de drum îngustă care e strada Speranței, miniatura unei Românii se zărește de sus, prin steluțe înghețate. Ca și cum tocmai ai fi scuturat un glob de sticlă în care stă închisă o istorie de 100 de ani.

Pe de-o parte, turla unei biserici încearcă timpul și cerul. Alături de ea, zeci de oameni înfofoliți și senini se aranjează unul lângă celălalt.

E ora 12.

Oamenii tac. E deja un an întreg de când, în fiecare zi, la aceeași oră, se adună aici și tac. Reflexele argintii de încăpățânare din privirile lor dau ocol Pieței și dansează dimpreună cu iarna din aer.

De cealaltă parte, dintr-o clădire proaspăt renovată îi privesc vitrine cu oameni de hârtie, sub care stau scrise realizări plate, de hârtie și ele.

*

E a 365-a zi în care oamenii din mișcarea de protest „Vă vedem din Sibiu” fac o pauză de 15 minute de liniște în fața sediului PSD. Stau și privesc. Mesajul lor e simplu ca o bătaie de clopot: vă vedem.

Zi după zi, fără întrerupere.

La Sibiu ninge ca-ntr-o Colentină din vremurile imemoriale când Mircea Cărtărescu scria poezii.

Oamenii au steluțe înghețate în gene și în păr. Când își ridică telefoanele în aer, și din ele răzbat steluțe de argint. („Cine le-a dat steluțe la protestatari?!”)

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Vizavi, din ferestrele sediului PSD, tabloul lui Liviu Dragnea îi anunță că a mărit pensiile și salariile, a mișcorat TVA-ul și a achitat datoriile către FMI. Toate astea, în cei doi ani în care și-a schimbat trei premieri.

Oamenii au pancarte.

Modele,

nu lichele.

Sau:

Persoane competente,

nu canalii repetente.

Și una care te izbește:

CCR

câine

PSD.

E 11 decembrie și 11 sibieni ne spun ce au văzut în acest an.

*

S-a trezit în oameni o conștiință civică și ea nu mai poate fi adormită

Ciprian Epuraș.

Propriu zis, de un an de zile vedem sediul PSD. Vedem niște ferestre inerte. Am văzut și mișcare la început – niște oameni care au tras jaluzelele.

Asta s-a întâmplat în primele trei zile. Nu cred că și-a imaginat cineva că o să stăm un an de zile aici. Dar iată-ne ajunși la celebrare, comemorare, nici nu știu cum să-i spun.

E un sentiment de bucurie cu revoltă pe care-l găsești aici: bucurie că nu ești singur, și că ești între oameni care înțeleg să-și apere principiile.

În definitiv, despre asta e vorba. Noi ieșim de un an de zile pe frig, caniculă, ploaie, aici, la București, în Piața Victoriei, apărând niște principii.

Deci, vrem să ducem discuția de sus, de la principii, demnitate și onoare, și vrem să arătăm că se poate. Stăm și tăcem un sfert de oră, dar se pare că deranjezi atât de mult stând și tăcând, încât stai și taci mai cu talent data viitoare!

Am fost în București în 10 august, a fost o dezamăgire ce se simțea, a fost o presiune de când am intrat în Piață. Când am văzut că nu este ofițer de dialog, mi-am dat seama că n-o să se lase frumos.

Dar un lucru rețin, din gaze, din tuse, din tot, rețin dârzenia oamenilor care se ridicau după ce erau gazați. Ne ridicam, ne îndreptam spre ei cu mâinile sus, pentru că nu ne venea să credem − până la urmă a fost un protest pașnic.

Să nu existe vreun dubiu. A fost un protest pașnic în care s-au infiltrat vreo 50-60 de oameni, pe care-i vedeam – noi chiar am vorbit cu jandarmii: Uite, ne dăm la o parte, ei doi sunt, îi extrageți și totul e în regulă!

E clar că nu s-a vrut, e clar că s-a vrut să se ajungă la ce s-a ajuns, dar noi suntem pregătiți.

Vă dați seama, noi ieșim de doi-trei ani, de fapt: dacă iei și Roșia Montană, și Colectiv, și toate câte s-au întâmplat. Asta nu înțeleg ei.

Ei vor pleca, dar noi vom fi aici de fiecare dată. S-a trezit în oameni o conștiință civică și ea nu mai poate fi adormită.

Ciprian Epuraș, 31 de ani

***

Sper să ne fie bine, ca să nu ne plece și celălalt copil din țară

Ileana Niculina.

Se vede cum oamenii din acest oraș sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în politică, bineînțeles.

Eu m-am născut și am locuit aici, după colț, în a doua casă. Și, chiar mă gândeam, m-am născut odată cu comunismul. Demult. Mă jucam pe-aici și habar n-aveam eu de situația în care ne aflam.

Apoi am crescut, m-am dus la facultate, am revenit. M-am căsătorit și am avut copii. Și ascultam eu la radio și prin capul meu trecea doar gândul ăsta: din asta nu mai scăpăm.

Și uite că acum am fost aici, în locul acesta liber, și am bătut și eu din palme. Vasăzică, am trăit-o și pe asta!

Sper să ne fie bine, ca să nu ne plece și celălalt copil din țară. Nu că m-aș prăpădi de dor, dar mi-ar părea bine să rămână aici, ca să mă bucur de realizările lui și să îmbătrânesc așa cum a îmbătrânit mama mea, cu noi lângă ea.

A murit la 95 de ani, anul acesta. Așa aș vrea.

Ileana Niculina, 70 de ani

***

Venim aici de un an și n-au ieșit niciodată

Cristian Cismaru.

Și-au renovat sediul.

Și-au pus niște sheet-uri din ăstea, să înțelegem noi niște mesaje străine. N-au ieșit niciodată din sediu. Venim aici de un an și n-au ieșit niciodată, deci cam ăsta e nivelul de comunicare, de dialog, de democrație.

Nu te ascultă, pur și simplu.

Mai fac, așa, comunicate de presă, ca și cum ei ar trăi pe altă planetă și noi n-am fi aici. Și acuză tot felul de chestii, ba că le blocăm ușa cu gumă de mestecat, ba că le-am pus pe clanță nu știu ce. Ca-n grupa mare!

Cred că nivelul băiatului meu e mai înalt decât al lor.

La nivel de România e nasol: lucrurile pentru care am ieșit noi inițial au trecut demult. Acuma venim pentru niște Coduri care deja au fost aprobate și vor să treacă ultimele porcării prin Ordonanță de Urgență.

Adică situația e mult mai nasoală și lumea încă nu e convinsă că am reușit ceva. De asta și venim mulți în continuare, să arătăm că putem și mai mult. Pas cu pas, așa.

Cristian Cismaru

***

De la Sibiu, cu speranță!

Laura Budea.

Din Sibiu, speranță se vede!

De asta ne bucurăm când ne întâlnim, că suntem deja o comunitate, cei care protestăm în Sibiu, și tot mai mare. Și din Sibiu se vede speranță!

Și simțim și că am schimbat ceva cu acest protest. Ne aducem aminte de începuturi. Am o amintire pregnantă de fix acum un an, când am stat aici: frigul!

Și văd că-l retrăiesc − din nou nu m-am îmbrăcat adecvat. Așa am făcut și acum un an!

Laura Budea, 41 de ani

***

Aș vrea să văd o limpezire a situației politice

Umbrich Bernhardt.

De un an încoace, vedem de aici cum se întâmplă lucruri care nu ne plac și nu fac bine țării.

Democrația nu este respectată, oamenii nu sunt ascultați.

Sigur, partea socială a fost lămurită, s-au mărit salariile, s-au mărit pensiile, dar partea democratică nu este deloc rezolvată și nici măcar atinsă.

Ei se bazează pe faptul că au câștigat alegerile cu 40 și ceva la sută, nu țin cont că doar 39 la sută dintre oameni au mers la vot, că ceilalți au zis: fie ce-o fi! Și că de-aia democrația este numai în parte folosită, nu este din plin folosită.

În următorul an aș vrea să văd o limpezire a situației politice, în sensul că să fie făcută o ordine desăvârșită.

N-am nimic împotriva legilor justiției − dacă sunt nedemocratice, să fie îndreptate. Dar nu să fie făcute legi care să elibereze infractori sau să scape infractori de pușcărie.

Umbrich Bernhardt, 76 de ani

***

Mi-aș dori ca măcar 10-15% să fim și noi japonezi!

Dumitru Oprișiu.

Cam ca întotdeauna, dacă dăm înapoi cu ani în urmă, Sibiul a fost ca un vârf de lance în ce-a fost nou în țara noastră. O zonă în care noi am trăit de sute de ani în comuniune cu ceilalți − sași, maghiari, evrei, romi și așa mai departe.

Ce pot eu să văd de aici? România, într-o degradare continuă a vieții sociale și morale.

Am lipsit 13 ani din țară, am venit de curând, dar în scurtele vizite, având ca reper și ce vedeam pe afară, am putut să îmi fac o imagine despre ce se întâmplă și faptul că mergem tot în jos.

Când stai toată ziua – și senzația mea e că marea majoritate a populației, îmi cer scuze de expresie, „s-a obișnuit ca boul cu jugul” −, mai trăiești doar de azi pe mâine.

Am văzut că mișcarea de aici se bucură de simpatie nu numai în Sibiu, ci și în celelalte orașe. Am prieteni care locuiesc în celelalte provincii și îi susțin pe oamenii aceștia. Dar numai cu atât nu prea avem cum să înaintăm.

Am avut ocazia să văd cam trei sferturi din globul ăsta: am văzut de la mizerie multă la opulență extremă, de la democrație la dictaturi și constrângeri.

Și mi-aș dori să reușim ca măcar 10-15% să fim și noi japonezi!

Dumitru Oprișiu, fost comandant de Boeing 747

***

Vedem niște oameni care vor plăti

Claudiu Fălămaș.

Din Sibiu vedem niște oameni care sunt tot mai presați, tot mai tensionați din cauză că justiția își face treaba și în curând vor fi trași la răspundere că au adus țara în pragul în care suntem acum.

Adică o țară coruptă.

Și ar trebui să se trezească și politicienii noștri și să înțeleagă că trebuie să facem o schimbare, că nu se mai poate așa. Nu mai merge.

Cam asta vedem, niște oameni cărora le e frică de ceea ce va urma. Pentru că vor fi niște consecințe. Vor intra la închisoare, cumva vor plăti. Vinovații vor plăti. Și strada va învinge.

Sunt optimist, dar n-am ce face!

Claudiu Fălămaș, 28 de ani

***

Am ales să nu ne lăsăm călcați de vremuri

Ciprian Ciocan.

Ce nu vedem prea bine e o reacție mai solidă a celor de la guvernare în legătură cu lucrurile pentru care noi protestăm. Dimpotrivă, noi vedem o înrăutățire a situației.

Pe de altă parte, ce vedem tot mai mult este faptul că, uite, după un an de zile, comunitatea este tot aici, câteva sute de oameni vin și protestează.

În fiecare zi, câteva zeci de oameni sunt aici, fără întrerupere. Ceea ce vedem este faptul că oamenii au ales să-și afirme un set de valori în care cred.

Și, indiferent cât de rele sunt vremurile, indiferent de ce legi or să mai dea în Parlament sau ce Ordonanțe de Urgență o să dea Guvernul, înțelegem tot mai mult că vom reuși să trecem și peste hopul ăsta, și cel mai probabil o vom face în mod democratic, la alegerile care vor urma.

Chiar dacă sunt niște vremuri mai rele, am ales să nu ne lăsăm călcați de ele.

Mi-ar plăcea să se vadă că trecem cu bine peste președinția Consiliului UE, ar fi important ca România să fie bine văzută în Europa – unul dintre motivele pentru care suntem aici este să ne afirmăm identitatea și valorile europene.

Sperăm că asaltul asupra justiției măcar se va mai calma în lunile următoare. Și mai vreau să văd că oamenii devin tot mai motivați să iasă la vot, să fie observatori la vot, să intre în partide politice și, astfel, următorul legislativ să fie mai bun și să repare erorile care au fost create de cel de acum.

Ciprian Ciocan, 35 de ani

***

Am construit solidaritate

Maria din Sibiu.

E interesant cum scopul în sine pentru care am ieșit acum un an nu a fost neapărat atins.

Suntem în aceeași situație, în care s-ar putea să ne trezim cu o Ordonanță de Urgență, dar, în schimb, noi am construit altceva: am întărit comunitatea.

Am construit solidaritate, am construit speranță. Și cred că ăsta este marele nostru câștig. Cu aceste resurse, o să putem să fim mai angajați, mai hotărâți, să construim o comunitate mai mare și mai angajată civic.

Ăsta cred că este marele merit și marele succes al #Vă vedem din Sibiu și al celor 365 de zile în care oamenii au stat câte 15 minute aici. Deci, practic au fost 15 minute de tăcere în fiecare zi.

Au fost discuții, am avut invitați care ne-au inspirat și cred că, organic, asta am simțit, că am construit speranță!

Maria, 38 de ani

***

Dacă dau Ordonanță, furia noastră va fi extraordinară

Ioan Moro.

Suntem supărați că, de doi ani de zile, regimul ăsta lucrează pentru un singur om, să-l „albească”.

Eu sunt supărat că avem un prim-ministru analfabet, care ne face de rușine oriunde merge…

Sunt supărat că prea puțină lume vede lucrurile astea; suntem într-o stare de lâncezeală care mi se pare incredibilă.

Luăm cel mai nou subiect: 39 de copii infectați în spital, da? Prea puțină lume pare interesată de subiectele astea. Toate ne lovesc pe noi!

Încerc să fiu moderat, știți. Că, de fapt, sunt mult mai furios.

Și sper să nu facă greșeala să dea și acea Ordonanță de care vorbesc ei, pentru că atunci furia noastră va fi extraordinară. Cu toate consecințele pentru ei!

Ioan Moro, 45 de ani

***

Firele de praf, dacă se unesc, pot crea o furtună

Radu Vancu. Fotografii: Voicu Bojan

Când mă uit către vitrinele PSD, văd, bineînțeles, mizeria uzuală, mizeria pe care o pun în operă de doi ani de zile, încercarea de a scoate România de pe destinația ei europeană, încercarea de a construi o clasă politică intangibilă și imună la rigorile justiției − lucrurile care ne revoltă pe toți.

Dacă mă uit în partea asta, aici, unde stăm noi, văd, dimpotrivă, curățenie, onestitate, revoltă, convingerea că, pe de-o parte, e inacceptabil ce se întâmplă, și, pe de altă parte, că firele de praf, dacă se unesc, pot genera o furtună care să așeze lucrurile pe matca lor obișnuită.

Aș vrea să văd două lucruri: cetățenii să rămână la fel de reactivi, ca firele de praf să nu obosească!

Și aș mai vrea, în al doilea rând, să văd o opoziție unită. Pentru că noi nu putem ține România pe orbita europeană exclusiv din stradă.

Noi încercăm să punem presiune pe politicieni, încercăm să atragem atenția instituțiilor europene că, de fapt, societatea civilă din România este pro-europeană și vrea să rămână în Europa, dar ceea ce trebuie făcut efectiv în jocul politic nu mai stă în puterea noastră – e nevoie ca opoziția să iasă din letargie.

Ceea ce, mă rog, a și început în ultimele luni − să se coaguleze, și să pună și ei, la rândul lor, o presiune reală și eficientă pe această cruciadă anti-justiție și anti-europeană.

Radu Vancu, poet

„Suta de ani care s-a scurs a avut drept ideal construirea unei conștiințe naționale. A fost un lucru destul de dificil, dar cred că e deja un bun câștigat.

Nimeni nu-și mai poate imagina România destructurată, fărâmițată, reîntoarsă la stadiul de provincii separate.

Mi-aș dori ca, în timpul vieții fiului meu, conștiința europeană a României să fie un bun câștigat. Mi se pare indiscutabil faptul că locul nostru este în Europa și valorile noastre sunt unele europene.

Asta îmi doresc: peste cortexul național să se aștearnă un neocortex european! Asta cer de la creierul viitoarei Românii!”

Radu Vancu, poet

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€