Un roman "spaghetti SF" și dilemele sale postumaniste

Codruţa Simina

Redactor

„Dar om ești?”

Literal vorbind, „postuman” nu însemna nimic altceva decât ceea ce deveneai după ce nu mai erai om.

Lăsând deoparte protomolecula, Protogen, Dresden  și fanteziile lui autojustificatoare despre Mengele în rolul lui Gingis Han, detectivul se gândea că poate el le-o luase înainte. Poate că el fusese postuman de ani buni.

Fragment din romanul „Trezirea Leviatanului”

*

Miller e un fost polițist crescut într-un mediu artificial, departe de Pământ, pe una dintre stațiile Centurii de Asteroizi, colonizată de omenire.

Trupul său poartă urmele expunerii la o gravitație mai scăzută decât pe Terra: e mai înalt, mai slab și are capul mai mare decât al unui pământean. Altfel, e un tip cinic, practic până la sânge și, în momentele de singurătate absolută, un nostalgic duios și plin de autoironie.

Însă ceea ce îl definește, în fond, e gestul dinaintea momentului în care se întreabă: Dar om ești?

*

Acum 2 miliarde de ani, o rasă de extratereștri a trimis spre sistemul nostru solar o armă de distrugere în masă − protomolecula −, un agent infecțios care ucide oamenii și-i transformă într-o mâzgă cu capacități uimitoare.

Din fericire, ea nu a ajuns pe Pământ. Din nefericire, a ajuns pe mâna unei corporații pământene (Protogen), care vede în exploatarea acestui nou produs o resetare a umanității: posibilitatea unui nou viitor, în care pământenii „altoiți” cu infecția spațială devin ceva mai mult, mai rezistent și mai îmbunătățit decât un simplu om.

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

De aici și până la Dresden − savantul bogat și extatic care propovăduiește superioritatea unei omeniri purificate prin efectul protomoleculei −, distanța e de vreun milion și jumătate de morți.

Dar, hei, ce sunt un milion și jumătate de morți nevinovați în fața posibilității ca oamenii să devină zei?

*

Fostul polițist Miller, născut și crescut la marginea spațiului colonizat de pământeni, nu are niciun dubiu în fața savantului care scuză, amuzat, genocidul.

Cu un gest aproape mecanic, își desprinde arma din teacă și îl împușcă: o dată în cap, de două ori în inimă. Doar ca să fie sigur.

„Știi că nu exista altă soluție”, asta e explicația lui.

*

Căpitanul Holden, pe de altă parte, e un pământean născut și crescut într-o idilică fermă din Montana, de o familie alcătuită din cinci tați și trei mame. În economia poveștii, putem vorbi despre o familie cât se poate de tradițională ? .

Pentru el, gestul lui Miller este o execuție − o pedeapsă discreționară aplicată fără un proces echitabil şi fără posibilitatea apărării.

Ceea ce fostul polițist centurian înțelege într-o fracțiune de secundă este de negândit pentru pământeanul din Montana.

Revolta acestuia vine sub forma unei întrebări aruncate centurianului: Dar om mai ești?

*

„Trezirea Leviatanului” − primul volum din seria „The Expanse”, care stă la baza serialului cu același nume − mi-a lăsat gustul unui… spaghetti SF.

Autorul insistă mai puțin pe detaliile lumii din viitor, și mai mult pe dilemele personajelor: morale, etice sau chiar filosofice, ele sunt atinse de proiecția științifico-fantastică.

Ce înseamnă „postuman”? Poți vorbi despre așa ceva fără să clarifici întâi obsedanta întrebare: ce este omul?

(Mărturisesc că m-am simțit dezarmată citind: haide, bre, am colonizat Marte și Centura de Asteroizi, dar tot n-am găsit răspuns la întrebarea asta?!)

E cam aceeași senzație pe care o ai după al patrulea sau al cincilea episod din „Altered Carbon” − când înțelegi că, și peste câteva sute de ani, într-un viitor în care conștiința umană poate sări dintr-un trup într-altul, aproape nemuritoare într-un fel foarte dubios, oamenii se vor relaxa tot cu puțină iarbă și se vor certa tot pentru subiecte gen „familia tradițională”.

Practic, nu am pierdut nimic din viitor.) ?

Oricum, dacă sunteți genul pe care îl sperie de pe-acum iminentul amestec al ființei umane cu mașina sau cu Inteligența Artificială, pregătiți-vă de o variantă mult mai flamboaiantă: om + virus extraterestru = mâzgă anaerobă cu tentacule.

Și dacă totuși ar trebui să definim acel ceva care ne face umani, ce anume ar fi? E ceva ce ține fundamental de trup sau de suflet?

Este esența umanității ceva ce ne ține pe loc și ne împiedică să progresăm? Există progres? Cum vor arăta oamenii postumani? La ce valori se vor raporta?

Nu cumva postumanismul e doar un alt termen pentru sensul unui cuvânt redescoperit sub presiunea războiului?

„Trezirea Leviatanului”* propune toate aceste întrebări într-o poveste bine construită, care nu strălucește prin scriitură.

Dar oferă alte ciocolățele: ironie, acțiune surprinzătoare, teme de meditație.

M-a fascinat, de fapt, tocmai această meditație despre sensul cuvântului postuman, într-o perioadă post-război în care vorbim despre post-adevăr.

Metafizica. Într-un fel, despre asta cred că vorbim.

Mulți ani după moartea lui Aristotel, operele sale au fost aranjate pe rafturi de bibliotecă. Aristotel a scris mult despre botanică și fizică.

Restul volumelor de după fizică, despre suflet și poezie, aveau nevoie de un nume. Li s-a spus μετά (meta − după) φυσικά (phisiká − natură). Practic, volumele post-fizică.

Și te pune pe gânduri.

S-ar putea ca toate aceste nume „post-ceva” să desemneze mai degrabă nevoia noastră de situare istorică decât un set de valori.

Vorba unui prieten, la un joc de mimă post-Revelion: Noi acum trăim în post-trecut?

*

* „Trezirea Leviatanului”, de James Corey, traducere de Mihai-Dan Pavelescu, editura Paladin, 2016

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€