Învățământul românesc, între metode de predare depășite și ChatGPT. De ce digitalizarea singură nu poate salva educația

Mihnea Lazăr

Elevii stau în bănci și ascultă, cu grade diferite de atenție, discursul mai mult sau mai puțin inspirat al unui profesor situat în fața unei catedre. Ocazional, profesorul se întoarce cu spatele la clasă pentru a scrie pe o tablă neagră niște înșiruiri de cuvinte ori cifre. La final, sună clopoțelul, profesorul își împachetează lucrurile și părăsește sala. După pauză, în clasă intră alt profesor. De la capăt. 

O scenă definitorie pentru învățământul românesc, valabilă în unele școli și în prezent, așa cum era și în urmă cu 150 de ani, în timpul primelor reforme majore făcute în educație de ministrul de la aceea vreme, Spiru Haret.

De schimbat, s-au schimbat elementele de decor și de mobilier: clasele au scaune mai ergonomice și, ocazional, profesorul căznește o tablă „inteligentă” cu touchscreen, în vreme ce, în cazurile mai fericite, elevii țăcăne tastatura unor laptopuri primite cu mare fast de la conducerea școlii.

De mai bine de 30 de ani se vorbește despre nevoia unei reforme reale în sistemului de învățământ din România, unanim considerat a fi profund învechit. 

Concomitent, de aproape 20 de ani, nevoii de „reformă” i s-a alăturat și cea de „digitalizarea”, un cuvânt invocat deja ca o mantră pe post de soluție-minune care să rezolve Marea Ecuație a Reformei Educației.

Între timp, digitalizarea a reușit, cumva, să fie implementată în învățământul de stat. Însă arată mai mult ca un transplant pe jumătate reușit: s-a făcut în lipsa reformei necesare, iar asta pentru că, pur și simplu, avansurile tehnologice au fost atât de rapide că nu au putut fi ignorate.

Ce înseamnă, de fapt, digitalizare? Antropolog: „Nu e nevoie de o materie propriu-zisă, așa cum cititul nu e o materie”

Antropologul Radu Umbreș spune că „digitalizarea” însemna ceva acum 20 de ani și cu totul altceva acum 5 ani. Pentru că altceva înseamnă trecerea de la un Windows 286 la un 386, ori trecerea de la o conexiune dial-up la fibră optică ori wireless.

 „Ar trebui să considerăm digitalul o nouă revoluție. Așa cum a fost scrisul acum circa 10.000 de ani. Digitalizarea este, practic, o revoluție în comunicarea cognitivă, computațională”, spune Umbreș.

Antropologul a sugerat, în cadrul unei conferințe pe tema digitalizării educației organizate de Edge Institute, că elevii trebuie „să învețe să navigheze în această lume” încă din primele clase de școală.

Practic, așa cum elevii învață să scrie și să citească, ei vor trebui să învețe să „lucreze” cu instrumentele digitalizării.

 „Nu e nevoie de o materie propriu-zisă, tot așa cum scrisul și citirea nu sunt neapărat niște materii”, a spus Umbreș.

FOTO: Lavinia Niță, PressONE

Un exemplu: ChatGPT-ul. Nu există „manuale de folosire” a acestui sistem AI, pur și simplu „înveți” să lucrezi cu el din simpla conștientizare a sistemului și prin simpla interacțiune cu el.

Digitalizarea în România: un număr cât mai mare de laptopuri 

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Digitalizarea în educația românească e acum o formă 2.0 de heirupism în care doar se bifează niște căsuțe în documente. 

Astfel, ajunge să conteze mai mult numărul de laptopuri pe cap de elev și să se acorde o mai puțină importanță infrastructurii IT, rețelelor wireless și a vitezei de internet, sunt printre concluziile celui mai recent studiu făcut pe această temă de către Edge Institute.

În 2020 a fost elaborată „Strategia privind digitalizarea educației din România (2021–2027)”. Proiectul prevedea, printre altele, atingerea unui nivel de 90% de alfabetizare digitală în rândul populației, echiparea tuturor instituțiilor de învățământ cu instrumente și resurse digitale moderne sau asigurarea pregătirii a 82% dintre tinerii adulți pentru meseriile emergente.

Între timp, proiectul a fost abandonat.

Bariere în calea digitalizării

Rămâne însă o întrebare: ce anume împiedică un ritm susținut în implementarea digitalizării în sistemul de educație?

Conform aceluiași studiu realizat de către Edge Institute, principalele „bariere” sunt „dependența elevilor de dispozitivele digitale” și „distragerea acestora de la obiectivele educaționale”.

„Pe al doilea loc regăsim o barieră rațională majoră: lipsa dotărilor adecvate și a accesului la internet stabil. Această problemă este semnificativ mai accentuată în mediul rural, unde 45% dintre locuitori o consideră o barieră, comparativ cu doar 27% în București”, se arată în același studiu.

Școala Budești a reușit să cumpere table inteligente și tablete pentru copii. Foto: Raul Ștef

Alte bariere similare includ „inegalitatea dintre copii pe baza accesului inegal la tehnologie: percepută cel mai puternic de profesori (44%), de cei din orașele mari și de cei cu venit ridicat; costurile suplimentare pentru achiziția de dispozitive: mai puternică pentru familiile din mediul rural (33%) și cu venituri mici (34%); lipsa de încredere în pregătirea cadrelor didactice.

Rolul AI în procesul de învățare

Conform studiului Edge Institute, Inteligența Artificială oferă, aparent paradoxal, mai multe avantaje decât dezavantaje în procesul de învățare.

Una dintre principalele critici aduse actualului sistem de educație e legat de insistența profesorilor pentru „memorarea mecanică” de către elevi.

Unii experți arată că simpla memorare a unor formule ori date istorice poate fi utilă elevului, dar doar atâta vreme cât ea nu e văzută drept unic model de predare. Astfel, pentru a umple golul, digitalizarea trebuie să vină în paralel cu dezvoltarea gândirii critice a elevilor, o competență care devine vitală în lumea digitală plină de fake-uri AI ori lucrări copiate cu ChatGPT.

Mai mult, elevii români „învață” doar pentru a fi testați, atrage atenția Daniela Vișoianu, expertă în educație, în cadrul conferinței organizate de Edge Institute pe tema digitalizării educației. Școala e astfel construită încât elevii acumulează mai degrabă cunoștințe în vederea unui examen final (Capacitatea sau Bacul) și nu pentru a se culturaliza, de pildă, ori pentru a folosi și în practică ceea ce au învățat.

„Să nu confundăm digitalizarea cu aducerea de instrumente sau platforme în școală, că ele nu vor produce învățarea”, a adăugat experta în educație.

Marea frână în calea digitalizării: lipsa unei reforme reale

Pentru a fi eficient implementată, „digitalizarea” educației trebuie să vină la pachet cu o reformă clară și „dură” a sistemului de învățământ – de aici și paradoxul conform căruia toți vor reformă, dar doar atâta vreme cât reforma nu-i afectează direct.

 „Sistemul actual și-a găsit limita”, a spus Daniela Vișoianu pentru PressOne.

„În sistemele publice există așa-numiții gatekeepers - cei care țin porțile pentru ca transformarea să se poată produce. Decidenții din Ministerul Educației sunt ei înșiși profesori care au catedre și care au posturi didactice. Astfel, ei sunt în situația de a lua o decizie pentru ei înșiși”, a spus Vișoianu.

O reformă venită din partea unor astfel de decidenți-profesori i-ar pune „în situația de a fi inadecvați, de a nu mai ști să predea, de a trebui să actualizeze programele școlare după care predau chiar și acum”.

Iar reformele reale, dureroase, nu sunt implementate „pentru că atunci când trebuie să se ia măsurile, cineva pierde pe pielea celui care ia decizia”, este concluzia Danielei Vișoianu, expertă în educație.

___

Material realizat în proiectul „DigITup” derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), cu susținerea EDGE Institute.