Re-urbanizarea acestei părți a orașului transformă definitiv o zonă rămasă aproape neatinsă încă de la începutul secolului XX. După ce a scăpat de demolările comuniste și a fost exclusă din planurile de sistematizare, fostul perimetru evreiesc aflat la periferia centrului e demolat căsuță cu căsuță și transformat în cartier de blocuri. Urbanismul de acest tip se numește îndesire și a fost aprobat printr-un plan urbanistic general încă din 2014. 

Dar proiectele au demarat abia în ultimele 24 de luni. Și sunt controversate din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, administrația orașului a neglijat această zonă aproape 30 de ani, astfel că a rămas lipsită de servicii, deși este literalmente despărțită de nucleul Central de un simplu pod peste râul Someșul Mic. 

Pe de altă parte, cursa îmblochificării – dacă mi-e permis acest joc – evacuează cu japca populația rezidentă în mod tradițional a zonei și o deschide către un cu totul alt tip de clujean. Clujeanul cu o slujbă bine plătită în IT care își poate permite, la o adică, un apartament de două camere la 90.000 euro sau o chirie lunară piperată. 

E un freamăt nefiresc și o agitație dosită în spatele zidurilor reci. Proprietarii visează să-și ia partea leului dacă ochii unui dezvoltator imobiliar larg la pungă s-ar opri asupra amplasamentului caselor lor. Chiriașii săraci se tem că nu mai apucă ziua de mâine dacă vor fi scoși afară din case, iar cei 4 pereți ocrotitori vor fi culcați la pământ cu buldozerul. 

Casele mici de dincoace de râul Someș, caracteristice zonei: parter cu curte. Foto: Istorica

O plimbare pe Decebal-Traian

Fără să fie o mahala, această zonă ciudată centrală a orașului Cluj-Napoca este situată într-un triunghi mărginit de două străzi principale, Traian și Decebal, sau, cum zic maghiarii, strada de Mijloc – Középső ut și strada Nouă – Új utca. E o fațetă mai cenușie a orașului autointitulat Comoară și a fost dintotdeauna percepută ca o periferie. E drept că, în timp, Centrul s-a tot lărgit, însă mai deunăzi, aici, dincoace de apă, era zona evreiască și pe urmă zona de rezidență a proletariatului ceferist. 

Străzile înguste și ponosite care se ramifică în dreptul podurilor Traian și Horea erau locuite mai ales de oameni sărmani. Casele sunt mici, curțile comune, câinii zgribuliți, femeile în halate cu flori își sorb cafelele în pridvoare de lemn, iar bătrânele dau bomboane copiilor care trec prin fața porților pentru că „sunt frumoși” (am fost martoră la o interacțiune din asta). 

Ca să fiu cinstită, în zonă a mai crescut și câte o rezidențială cu porțile din fier forjat până la cer, cât să nu se vadă nimic înăuntru, ci doar să se intuiască bunăstarea. Așa cum se și cuvine într-o urbe suspicioasă cum e Clujul. Până de curând nimeni nu s-a lăcomit să afișeze în plus față de cămăruțele cu garda la sol, mai mult de 1-2 etaje. 

Modelul de locuire pe aceste străzi este clasic: o cameră cu bucătărie și baie. Curți comune, apartamente mici, unul în prelungirea celuilalt după ce au fost potrivite de autoritățile comuniste ca locuințe de serviciu sau locuințe sociale. Din ferestrele gătite cu flori de hârtie și orhidee care sfidează vremea de afară, te pândesc și acum mâțe curioase și poți să le bați cu degetele în geam, ca peștilor în acvariu. Iar ele te petrec cu ochii de zici că le-a fost dor de tine și te îndeamnă să mai treci. 

Acum toată această tihnă a sărăciei s-a dus. O sapă zilnic excavatoarele. O scormonesc și o dezrădăcinează șantierele. În curând, locul va fi de nerecunoscut. E în plină reurbanizare, zice Primăria. Una care nu ține cont de istorie, de amintiri, de patină, de nostalgie sau de sufletele oamenilor. E un proces care nu dorește decât să bage banii în buzunarele câtorva dezvoltatori sub pretextul de a contribui la rezolvarea crizei de locuințe de pe piață. 

Cum se simt rezidenții care nu doresc să fugă din fața investitorilor? De ce autoritățile le forțează mâna să își vândă proprietățile? Am pus cap la cap o discuție umană despre o față rapace a capitalismului imobiliar dezlănțuit în Cluj-Napoca. Una care păstrează piața locuințelor la un nivel nerealist de mare și îi alungă din perimetrul cetății tocmai pe oamenii care i-au clădit renumele.

Încercând să dau un fir roșu acestui text, mi-am amintit pe nepusă masă de prima fotografie care mă înfățișa în lumea asta, bebeluș fiind. Eram în brațele mamei mele, pe care tata o ținea de după umeri. În imagine suntem toți rujați și îmbrăcați în culori țipătoare, fiindcă așa se retușau pe vremuri pozele. Totul pe un fond întunecat, aproape victorian. 

Poza asta dispărută prin ceva sertar a fost făcută tot într-o căsuță cu curtea comună din zona Decebal-Traian. Era în apartamentul unei mătuși al cărei soț lucra la Căile Ferate și care o îngrijea la bătrânețe pe străbunica. O femeie masivă, ca o matcă, țintuită într-un fotoliu ros, de catifea, și care avea un dezgustător pechinez cu care se pupa pe gură. 

Deseori am mai văzut pe Decebal, în timp, aceeași atmosferă ca în casa mătușii, cu multe rude puse laolaltă sau vecini deveniți aproape familii. Și deseori am simțit același miros, de mâncare gătită din multe bucătării mici care făceau nori deasupra câte unei curți, și-i dădeau un nu-știu-ce foarte citadin de început de secol XX. E fix experiența pe care o mai guști uneori prin București când vezi babuști în pijamale și șlapi cumpărând pâine de la Mega. Ceva ce în scorțosul Cluj-Napoca, închis la toți nasturii, este aproape de neconceput. 

Dezolare și incertitudine

Presiunea

În zona activistă și universitară problema locuirii la Cluj-Napoca fermentează deja de câțiva ani. Analiștii atrag atenția asupra consecințelor asupra populației tradiționale a orașului care, de multe ori, ajunge să nu își mai permită, pur și simplu, un trai decent. 

„Dezvoltatorii imobiliari au început să apară în oraș la începutul anilor 2000. Ei au pornit de la proiecte relativ restrânse de 20-30 de apartamente în 2000, ajungând în 2008 la proiecte ce înglobează mii de unități locative, iar în 2016-2018 la predarea sau începerea construirii unor clădiri cu funcțiuni mixte de 10-15 sau chiar 25 de etaje. La început au construit în periferiile orașului, creând noi cartiere cum sunt Bună Ziua, Câmpului, Făget, Borhanci, Sopor. 
Apoi au intercalat noi clădiri în vechile cartiere. După această fază, dezvoltatorii, cu sprijinul administrației publice locale, s-au întors spre zonele semicentrale unde cumpără case și terenuri la prețuri astronomice, demolează tot și ridică clădiri de birouri și/sau rezidențiale de peste 10 etaje pe baza unor Planuri Urbanistice Zonale aprobate de dinaintea PUG-ului din 2014.”

Enikő Vincze, profesor la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj 

Vincze conduce un cluster de publicații și inițiative civice și ONG-uri care critică politica de locuire a autorităților locale din Cluj-Napoca. Citatul de mai sus apare într-o analiză publicată într-o revistă apărută în 2019 – „Șantier în lucru pentru profit”, și care se referă tocmai la perimetrul evreiesc de care vorbim. 

Șantier în lucru, strada Decebal, 2022

Istoria locului

Gidó Attila este cercetător și specialist în studii iudaice. Muncește la  Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale și a publicat un studiu care se numește „Populația evreiască a Clujului. Grad de urbanizare și tipare rezidențiale”. De aici aflăm cine erau locatarii tradiționali ai zonei Traian-Decebal, care, fără să poată fi numită cartier evreiesc în adevăratul sens al expresiei, era un perimetru locuit din abundență de evrei ortodocși și mai săraci.

În perioada interbelică, spune el, pe aproape jumătate din străzile orașului existau imobile evreieşti. Aproximativ jumătate din populația evreiască a orașului a fost concentrată în 38 de străzi, în triunghiul format de Canalul Morii, râul Someş și căile ferate în zona de sud-est, în marginea nordică a oraşului, în partea sud-estică a dealului Cetăţuia, precum și în zona dintre strada Ferenc József/Regele Ferdinand şi râul Someş, până la gară. 

Locuitorii acestui cartier sunt evrei ortodocși. Ei au fost mai săraci față de marea burghezie și intelectualitate evreiască, dar erau negustori”, spune și istoricul Edit Szegedi. 

„Acest teritoriu are un caracter mixt. A fost un cartier muncitoresc, dar a fost și un cartier evreiesc, însă găsim aici și vechi case ce par să fie case de agricultori, cu poartă mare, ale hoștăzenilor (populația tradițională de agricultori din zona Clujului, n.red), o bună parte dintre ei grădinari. Istoric, această zonă periferică a Clujului se numea Orașul de Jos (Alsóváros), fiind unul dintre hoștaturile orașului incluse în orașul modern după demolarea porților și zidurilor medievale în secolul al XIX-lea.” 

Edit Szegedi, istoric

Populația evreiască a Clujului a fost deportată în timpul celui de-al doilea război mondial. O bună parte din vechii proprietari au dispărut în lagărele de concentrare sau nu s-au mai întors acasă niciodată. Dar și cei care au revenit au dat piept cu locuirea de tip comunist. Casele nu au fost naționalizate, dar au fost parcelate astfel încât să încapă în ele cât mai multe familii. Din revista „Șantier în lucru pentru profit” aflăm că de aici statul a intrat în posesia unui fond locativ semnificativ, apartamentele fiind date în chirie la prețurile foarte reduse ale acelor timpuri. Apoi, în anii 1990, o bună parte dintre ele au fost vândute vechilor chiriași.

Acum, printre locuitorii zonei se mai găsesc din chiriașii împroprietăriți imediat după Revoluție, în general în etate; sunt chiriași ai Primăriei, cazuri sociale tolerate, dar și familii tinere care au revenit în Centru cumpărând apartamente de la bătrâni. Și tot printre proprietarii zonei se află și angajați ai Primăriei care au simțit demersul capitalist încă din anii marii foamete de bani, anii tranziției, și s-au grăbit să cumpere apartamentele din fondul locativ de stat. Și care sunt și acum pe val, gata să vândă primului investitor interesat. 

Stradă din zona gării, bombardată în cel de-al doilea război mondial. Foto © Maszol.ro

Amintirile

Casa asta au primit-o bunicii de la Primărie, să stea cu chirie. Ei veniseră de la țară, iar o cameră cu bucătărie a fost locul unde au trăit toată viața. Tata a crescut aici, cu copiii din curte. Și în 1990 au cumpărat-o când a permis legea”, spune Andreea Bagita. 

Andreea a lucrat „la corporație”, îmi spune, imediat după ce a terminat facultatea, au urmat aproape 10 ani de muncă pe brânci la București. Pradă unui burnout, a decis să lase armele în 2017 și să revină în casa în care copilărise.

Curtea care va dispărea, cel mai probabil, demolată

Tot ce adunasem, totul, a mers în renovările de aici. Mi-am zis atunci că nopțile alea nedormite, zilele lungi de lucru care nu se mai terminau, au meritat. Aveam un loc al meu, de care mă simțeam foarte atașată, o bucățică de curte unde să stau cu prietenii. Asta până m-am trezit cu dezvoltatorul la ușă. Mi-a oferit un apartament în blocul ce urma să fie construit, a cărui suprafață să fie mai mare cu 20 mp decât ceea ce am acum. Adică un apartament cu două camere la bloc. Și am zis nu. Pentru mine faptul că am o curte unde pot usca rufele la soare e mai important decât spațiul. În plus, plănuiam să mansardăm.

În curtea în care locuiește mai stau alte 6 familii. Două plătesc chirie la stat. 

Dl. Popovici a crescut și el în curte, dar el era tocilarul, nu se juca cu copiii. A făcut matematică la București. Și dna Marika a fost colegă de generație cu tata. În fundul curții un vecin a vrut acum câțiva ani să își mansardeze căsuța, când a venit al doilea copil. Nu a primit autorizație, așa că a vândut și s-a mutat”, spune Andreea. 

Dacă aș fi știut…” Cam așa încep frazele pe care le înlănțuie. Dacă aș fi știut în 2017 ce prevedea PUG-ul, dar nu au fost niciun fel de informări cu oamenii din zonă. Dacă părinții mei ar fi știut, nu mi-aș fi băgat toate economiile în renovare. Dacă aș putea să am încredere în autorități. Dacă Primăria ar fi făcut niște consultări împreună cu investitorii. Dacă am fi avut opțiuni. Dacă nu ar fi o afacere de tipul take it or leave it. Dacă nu mi-ar fi frică să nu fiu păcălită. 

Îmi dau seama că și în alte orașe mari se construiește. Dar aici e no man’s land. Te trezești că se apucă să construiască în jurul tău. Nu-ți convine, fugi. Vinzi și fugi. De doi ani de zile stăm numai într-un șantier, praf și zgomot.

PUG cel mic

Arhitectul Adrian Borda a fost coordonatorul echipei care a creat ultimul Plan Urbanistic General al Clujului. Într-un interviu citat de revista „Șantier în lucru pentru profit”, Borda spune că arhitecții care au lucrat la PUG au vrut să corecteze „mizeria”. 

Noi am vrut să redirijăm investițiile în teritoriul orașului. Și să punem capăt practicii de extindere a intravilanului prin a împrăștia clădiri peste tot cu condiții improprii de locuit, fără servicii, fără nimic, ceea ce creează până la urmă altă mizerie. Am observat că teritoriile din jurul centrului oarecum natural și-au schimbat funcțiunea, dar într-o manieră dezorganizată și precară. Generând altă mizerie, alt haos. Asta am încercat noi prin PUG să reglementăm. (…)

Dar PUG-ul nu obligă pe nimeni să facă ceva. Majoritatea locuitorilor de aici sunt proprietari. Depinde de ei ce vor face cu proprietățile lor. Dar dacă ar dori să vândă, atunci putem spune că pe ei chiar i-am favorizat, pentru că ce a început să se întâmple în zona lor, a crescut valoarea proprietății lor foarte mult într-o zonă care intrase în declin urban.

Claudiu Șalanță, arhitectul șef al județului Cluj, vorbește despre cum s-a schimbat cu 180 de grade discursul public al autorităților care au în administrare orașul. De la naționalismul extrem la atractivitatea domeniului IT a fost doar un pas. Dar unul suficient de important pentru a modifica orașul din temelii. Și nu doar spațiul se reconfigurează dramatic. Ci și locuitorii. Fiindcă mulți dintre clujeni se plâng că nu își mai recunosc orașul. 

Într-o perioadă relativ scurtă s-a trecut de la un discurs public axat pe naționalism (dacă ne amintim de băncile și coșurile de gunoi multicolore), la un discurs public axat pe calitatea vieții și atracția domeniului IT. Acest lucru, coroborat cu PR-ul adus orașului, a condus la o atracție pentru care nu cred că era pregătit.

Domeniul imobiliar a reacționat imediat și PUG-ul municipiului, aprobat în decembrie 2014, a adus o serie de modificări inovative reglementărilor urbanistice. Efectele modificărilor aduse în 2014 le vedem astăzi în construcțiile realizate. Unul dintre conceptele aduse de echipa care a elaborat PUG-ul și care a fost adoptat de administrația locală este cel al densificării zonelor, scopul fiind de o utilizare „mai eficientă” a terenurilor. Ce vedem pe str. Decebal, str. Brâncuși, Piața Abator și în alte zone, nu este altceva decât ce s-a aprobat în 2014”, a declarat Șalanță pentru PressOne

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios
Pregătită pentru un nou mastodont. Foto: Bianca Felseghi

În ceea ce privește latura socială, consider că sunt cel puțin două fenomene care se întâmplă:

Orașul este asaltat de o populație care migrează în Cluj atrasă de oportunitățile zonei și de imaginea din media a orașului. Orașul are o anumită capacitate de absorbție și integrare a populației nou venite la obiceiurile și stilul de viață local, și această capacitate a fost depășită în ultima perioadă. Acest lucru conduce la o schimbare percepută de populația locală, mai ales în cartierele noi.

„În zonele de regenerare/transformare propuse prin PUG-ul din 2014 (str. Decebal, Piața Abator, str. Brâncuși, s.a) apare presiunea imobiliară asupra proprietarilor. Presiunea este de tip capitalist, ghidată de oportunitățile urbanistice de construire suplimentară aduse cu noul PUG care, în cea mai scumpă piață imobiliară din țară, au latura economică bine conturată. Proprietarii ajung să vândă și să părăsească zona în care au trăit, sau pot să rămână în zonă, dar în condiții de locuit aduse de noile construcții.”

Claudiu Șalanță, arhitect șef al județului Cluj

Cine construiește

De departe, vedeta acestui asalt imobiliar asupra Orașului de Jos este deja aproape edificat și se numește clădirea Maurer Panoramic. Are 23 de etaje supraterane și 300 de apartamente de lux. Este situat în Piața Abator, o zonă deschisă lângă Parcul Feroviarilor. Literalmente acest spațiu verde e situat în proximitatea căii ferate și era singura zona de loisir a oamenilor din zonă despre care am tot vorbit până în acest punct. 

Eu locuiesc la circa 2 kilometri depărtare, dar tot mi se pare că Maurer a crescut în curtea casei. Acum, că și-a atins aproape înălțimea din proiect, îl poți vedea de peste tot. Oriunde întorci capul, Maurer e acolo. Iar tabloul nu e încă complet. Fiindcă în vecinătate urmează să fie ridicate și alte 3 clădiri a câte 16-17 etaje și un mall. Interesul este, îmi vine să glumesc, să se completeze componența întregului Comitetului Central al PCR. Aglomerarea asta urbană se va numi, printr-o ironie involuntară, Oxygen Residence. 

Activiștii clujeni condamnă chiar și inițiativa Primăriei de a reabilita Parcul Feroviarilor (începută în 2021 în urma unui concurs de soluții, n.red) , fiindcă susțin că este spațiul verde public care va fi pus la dispoziția privaților ce urmează să aducă în complexul Maurer și Oxygen zeci de mii de noi locuitori. 

În documentația depusă la Primărie am găsit în cazul mai multor proiecte în derulare aceleași argumente, luate cu copy-paste, cu toate că aparțin unor investitori diferiți: 

Zona străzii Decebal, definită pe direcția SE-NV, este o zonă cu caracter rezidenţial de tip periferic, dezvoltat pe un parcelar cu clădiri de factură modestă, situate în lungul unor străzi care, odată cu dezvoltarea oraşului şi a traficului urban au devenit culoare importante de circulaţie, dar şi de interes. Acest fapt a antrenat un proces de declin urban, determinat de numeroasele disfuncţionalităţi şi incompatibilităţi apărute, cum ar fi mixaj funcţional incoerent prin instalarea în clădirile/părţi de clădiri, iniţial dedicate funcţiunii de locuire, a unor activităţi de tip terţiar dintre care unele incompatibile cu aceasta din cauza poluării fonice, vizuale etc, desfăşurate frecvent în condiţii improvizate, precare, neadecvate.” 

Imagine a inadecvării într-un Cluj pus pe îmbogățire

Pe strada Decebal 7, Primăria a autorizat o clădire de birouri a cărei beneficiar este Transinvest Cluj-Napoca, o companie deținută de Victor Tighinean (50%) și Anatolie Tighinean (50%). Firma are 2 angajați. Victor Tighinean și Anatolie sunt frați și sunt basarabeni. Au dezvoltat împreună o afacere cu pantofi, iar Victor Tighinean conduce filiala românească a retailerului de încălțăminte Ecco Shoes.

Pe Decebal 8, adică vis-a-vis, e aproape gata Estate Hub – „28 de apartamente cu încălzire în pardoseală, la 8 minute distanță de mers pe jos de centrul vechi al orașului”. Într-o Hotărâre de Consiliu local din 2014, am găsit pe lista locuințelor sociale ale orașului și două apartamente, la nr. 3 și nr. 7, închiriate de Primărie unor persoane. Și care acum nu mai există. 

Am solicitat Biroului de Presă informații privind situația locuințelor sociale de care dispune în zonă. Am primit un răspuns parțial. Sunt 37 de locuințe închiriate pe străzile Traian și Decebal, iar chiria medie lunară percepută este de 58,27 lei/lună. 

Precizăm faptul că autoritatea locală nu a vândut locuințe către dezvoltatorii imobiliari. 

Menționăm faptul că în perioada 2018-2021 a fost vândută o singură locuință de pe str. Decebal în baza unei hotărâri judecătorești și a Legii nr. 112/1995, suma încasată fiind de 31.891 lei. 

Ochii de pisici urmăresc cu atenție și îngrijorare cum se transformă mediul din jur. 

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 114/1996 republicată și actualizată, locuințele sociale nu pot fi vândute. Ca urmare a vânzării locuințelor care se circumscriu Legii nr. 112/1995, chiriașii devin proprietari și nu sunt evacuați”, spune Primăria Cluj-Napoca, în răspunsul pentru PressOne

La numărul Decebal 47, Consiliul local a dat undă verde pentru un bloc de 5 etaje și al șaselea retras, P+5E+R, pe o parcelă de 825 de mp către o asociere de firme, SC Imobiliare SRL și SC Rinat Construcții Utilaje SRL. Cererea de demarare a procesului de autorizare a fost depusă de un proprietar al terenului pe care se aflau două clădiri, conținând camere și bucătării. Dezvoltatorul, Rinat, construiește încă un ansamblu de 6 blocuri în zona metropolitană a orașului, pe teritoriul comunei Baciu, unul din cei mai haotici poli de dezvoltare imobiliară din ultimii 10 ani. 

Decebal 57 e o afacere de familie, autorizația fiind cerută de patru persoane fizice, Coroiu Marcel Ovidiu, Coroiu Liana, Popa Paul Cristian, Popa Cristina Maria. Marcel Coroiu ar fi trebuit să figureze pe o listă neagră a investitorilor imobiliari, dacă așa ceva ar exista, fiindcă în 2007, împreună cu un asociat, a primit autorizație să ridice trei locuinţe unifamiliale de un etaj și mansardă, dar a făcut 21 de apartamente.

Sunt mai multe apartamente pentru că ne-am răzgândit în privinţa proiectului în timp ce construiam. Ne-am adaptat la cerinţele pieţei”, a declarat atunci asociatul lui.

Pe Decebal 72, Harshad International a definitivat Decebal Residence, un bloc cu parter și 6 etaje cu apartamente de 2 și 3 camere. E înconjurat de case cu parter și a fost vândut integral aproape imediat. În vecini circulă o informație neoficială care pare o anecdotă ce reflectă boom-ul imobiliar clujean: investitorii n-ar fi reușit să vândă penthouse-ul cu terasă de la ultimul etaj al clădirii. Așa că l-au înjumătățit și au cerut pe fiecare din cele două apartamente rezultate același preț, ca și pentru penthouse-ul inițial. Și au reușit să îl vândă. 

Decebal nr. 108 e un imobil mixt de 5 etaje, iar autorizația a fost eliberată pe numele lui Paşca Doru Nicolae, care figurează ca fiind proprietarul terenului de circa 500 de mp. 

Specula

Deciziile de a vinde o locuință sunt influențate de multe ori de zvonurile privind construcțiile în viitor, dar și de presiunile mai mult sau puțin insistente ale investitorilor: „Pentru că știau, nu am de unde să știu de unde au aflat, dar știau de undeva că afaceristul ăsta care construiește promite mai mulți bani decât în circumstanțe normale.”

locatar din zonă, în revista „Șantier în lucru pentru profit”

Andreea Bagita povestește primul ei contact cu investitorul interesat să ridice un bloc pe spațiul curții comune și al celor 8 locuințe. Întâi a fost sunată și anunțată de intenția de a fi cumpărată pentru că se dorea comasarea suprafeței cu una care fusese deja arvunită. I s-a avansat „oferta”. Iar Andreea spune că a fost luată ca din oală. În urmă cu doi ani totul era la nivel de intenție. Acum, în fața casei ei s-a ridicat deja un bloc, iar curtea din spate, înainte locuită, a fost dezafectată și e pregătită de demolare. 

M-am trezit anul trecut cu investitorul direct la ușă, fiindcă nu îi răspundeam la telefon. A zis că a vrut să vadă dacă m-am răzgândit. I-am zis că încă nu m-am hotărât ce urmează să fac. Câteva zile mai târziu, mi-a cerut prietenia pe Facebook. Mă simțeam încolțită.”  

Mai jos, pe aceeași stradă, o familie a refuzat să își vândă căsuța învecinată cu un teren viran care aduna gunoaie, fără să fi deranjat vreodată municipalitatea. Dezvoltatorul a renunțat să mai edifice proiectul și l-a vândut altuia, care a strâmtorat un mastodont de 6 etaje în vecinătatea unei locuințe formată din parter. 

Un viitor proiect rezidențial, care va obtura o școală proaspăt renovată de Primărie. Contestația lor nu a fost luată în considerare și s-a dat undă verde ridicării blocului. Foto: Bianca Felseghi

Teoriile privind prețul inadecvat de mare al locuințelor din Cluj-Napoca sunt multiple. S-a vorbit despre lăcomie și despre acest al doilea Caritas care e piața imobiliară clujeană.

Nu trăim într-o piață liberă, asta e clar. Interesul unei părți din acești dezvoltatori este să păstreze prețul ridicat pe metrul pătrat și atunci niciodată cererea nu e echilibrată natural cu oferta. Nu se demarează proiecte ample de locuire în jurul Clujului, de exemplu, ca să avem câte locuințe e nevoie, dacă tot e cererea așa de mare. Fiindcă atunci n-ar mai rămâne 2.150 euro/mp în Cluj. La acest nivel, se face profit”, comentează Silviu Medeșan, arhitect și activist, specializat în proiecte de sustenabilitate. 

O parte din proiectele imobiliare de acest tip nici măcar nu implică un efort financiar major din partea investitorilor, ci seamănă, mai curând, cu un tip de înțelegere la care contribuie proprietarul terenului, constructorul și dezvoltatorul, și fiecare e interesat să scoată cât mai mult din afacere. 

Se cumpără hălci de pământ, se comasează mai multe parcele în urma demolării și evacuării cazurilor sociale. Și dezvoltatorul și proprietarul terenului, care de multe ori nu sunt aceeași persoană sau entitate, se înțeleg cu constructorul și încep treaba. Toată lumea pune ceea ce are pe masă și hai să facem profit. Proprietarul primește în schimbul terenului un anumit număr de apartamente în blocul viitor. Constructorul primește banii, dar numai după ce apartamentele sunt vândute în avans. Cu banii viitorilor locatari se plătesc, practic, materialele de construcție.”

„Mai ales acum în pandemie, când mulți au înțeles ce înseamnă Clujul de fapt – zgomot, poluare și stres, s-a pornit un exod către zonele mai rurale, mai ales că putem munci online. De asta, cred, a început și Emil Boc să vorbească des despre importanța zonei metropolitane. În pandemie, Clujul n-a mai oferit toate festivalurile care l-au făcut celebru. Și ce presiune și disperare e să facem festivaluri! Toate sunt strategii pentru a păstra această sclipiciozitate a orașului.”

Silviu Medeșan, arhitect
Zumzetul utilajelor dublează zgomotul traficului în permanență

Mărturia lui Eckstein Kovacs Peter

Eckstein Kovacs Peter a fost senator. A lucrat și la Cotroceni. Și e unul din foarte puținii oameni politici care, odată retrași, și-au câștigat respect. Fiindcă a îmbrăcat haina de activist și s-a opus proiectului aurifer de la Roșia Montană. Și pentru că a demisionat din UDMR atunci când a considerat că partidul nu se mai împacă cu propriile principii. Ei bine, Eckstein locuiește și el în zona sub asediu, a cărei poveste am schițat-o aici. L-am rugat să ne vorbească despre orașul vechi și despre promisiunea orașului nou, la care cu îndârjire pune umărul Primăria și o mână de dezvoltatori imobiliari dornici să facă bani. 

Orașele, în general, au un țesut complex. Centru, semicentral, periferie, cu cartiere bine structurate care dau farmecul locului. Desigur, nici Clujul nu e o excepție. Dacă ar fi doar centrul istoric și cartierele de blocuri, orașul ar fi sterp, greu suportabil. Chiar și sub Ceaușescu, construirea blocurilor s-a făcut, cu puține excepții, dinspre periferie spre centru, cu păstrarea unor cartiere tradiționale, ca și Iris, Andrei Mureșeanu, Dămbul Rotund, Gruia și alături de altele, Cartierul Gării sau Piața Abator, despre care vorbim.

În maghiară, cartierul se numește Hidelve, adică părțile de după Podul Mare, după Someș.

Până spre anii 1850 terenul era unul agricol, cu case răzlețe ale producătorilor. Schimbări majore s-au derulat ulterior, odată cu ajungerea căii ferate la Cluj. S-au deschis străzi noi, str. Mare/Nagy utca, actuala Horea, str. Nouă/Új utca, actuala str. Decebal, str. Mijlocie/Középső ut, actuala Traian. 

Primăria a parcelat terenuri pe str. Nouă, loturi relativ mici, de 4-500 mp, unor cumpărători cu situație financiară mai modestă, care și-au construit case cu 1-2 camere, spre stradă. Apoi au mai adăugat apartamente, pe care le-au dat în chirie. Cartierul, până în str. Paris a mai fost denumit și Cartierul evreiesc, fiindcă mulți evrei mai săraci și-au găsit locuință în acest cvartal. Mărturie îmi stă Cartea de imobil a casei mele. Totuși, nu putem vorbi nicidecum de un ghetou. Cu timpul s-au construit și case mai răsărite, unele chiar în stil Bauhaus, dar niciuna mai înaltă de 2 etaje. La noi casele sunt construite după placul și necesitățile familiei, mai ai o grădină mică și te saluți cu vecinii pe care-i știi.

Consiliul local și primăria au autorizat construcția de blocuri cu 5 etaje, cu șmecheriile intrate în cotidian și mai multe, între casele familiale cu parter sau un singur etaj. Samsarii au sărit imediat, cu rezultate deja vizibile. Blocuri cățărate pe spinarea caselor familiale care blochează lumina și peisajul, și supraaglomerează traficul și până acum insuportabil.

Qui prodest? După mine, doar samsarilor și celor care primesc șpagă de la ei.

Am întrebat un consilier local, UDMR de altfel, cum de a votat o astfel de infamie care nici pe departe nu se restrânge pe str. Decebal. „Nu te poți opune dezvoltării”, a venit răspunsul. Mai să sar la el! Asta e dezvoltarea, modernitatea, să distrugi, să faci harcea-parcea un bun câștigat: imaginea și stilul unui cartier? Ce interes public este în construcția de blocuri în centrul orașului? De ce nu blocuri pe Lombului, în Sopor sau în alte locații apropiate, care pot asigura o sistematizare clară, fără a produce stricăciuni?

Un lucru este biztos (clar, n.red). N-o să votez în veci un partid/ primar care nu ne asigură că sfârșește de îndată hăcuirea orașului. Jur.”

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.