Traumă în formă continuă. Traseul victimelor violenței sexuale din România, un chin birocratic și umilitor

Laura Popa

Reporter

Imaginează-ți următoarea situație: mergi pe stradă și te mușcă un câine. În secunda doi te gândești să mergi la spital pentru un vaccin antitetanos. Acum imaginează-ți că ai trecut printr-o agresiune sexuală. Unde ceri ajutor și sub ce formă îl vei primi?

Într-un articol anterior am arătat cum o potențială victimă de viol care ajunge la centrul de intervenție din cadrul Spitalului Universitar de Urgență din București este ținută pe holuri pentru a povesti trauma prin care a trecut. 

Ce se întâmplă cu victimele din restul țării? De ce, în ciuda existenței celor 10 centre, statul eșuează să ofere servicii adaptate nevoilor victimelor violenței sexuale?

Mai mulți specialiști explică pentru PressOne hibele sistemului și schimbările vitale care ar trebui să se producă. 

Lungul drum către servicii 

În România, de cele mai multe ori, prima interacțiune a unei victime majore ajunge să fie cu medicii legiști care se ocupă de recoltarea probelor biologice sau cu agenții de poliție. Mai rar victimele ajung prima dată la un spital, afirmă Diana Bulgaru, președinta Institutului de Medicină Legală din Iași.

Reportaj de la gala de lupte RXF, unde femeile au fost bătute de bărbați și târâte în lesă. „E ok, Floricica mai trebuie să reziste doar câteva minute”

„Lupta” dintre Costică și Floricica este unul din punctele de atracție ale serii. De când intru în sală văd reclame pe ecranele digitale cu Floricica Dansatoarea, imbrăcată într-o rochie verde cu paiete. Își țuguie buzele în fața camerei pentru ce se dorea a fi un cadru senzual. Mie îmi dă senzația de inocență.

7 lucruri bune care s-au întâmplat (totuși) în 2024

Se încheie un an ca o cursă cu obstacole. A fost o competiție inechitabilă, cu reguli schimbate în timpul jocului, în care fiecare din noi a concurat împotriva propriei frici, a propriilor neajunsuri și prejudecăți.

Pentru asta, victima poate merge direct la IML, unde medicii legiști sunt obligați să sesizeze poliția, sau poate depune chiar ea o plângere la poliție, care va cere de la medicina legală un certificat care să confirme existența unei agresiuni: „traseul este o buclă poliției - medicină legală”, adaugă președinta IML Iași.

Ulterior, victima poate fi direcționată către un spital, pentru tratament post-expunere și contracepție de urgență, și poate decide dacă va continua cu plângerea la poliție sau nu.

Centrele de intervenție pentru victimele violenței sexuale 

Irina Ilisei este expertă în egalitate de gen la Asociația Moașelor Independente. Potrivit acesteia, traseul prin care ajunge să treacă o victimă a violenței sexuale este absolut copleșitor chiar și pentru „o persoană care n-a trecut printr-o traumă, s-a trezit de dimineață într-o zi liberă și și-a băut cafeaua liniștită”, pentru ca ulterior să meargă la IML, la ginecologie, la poliție, la asistență socială și la boli infecțioase pentru tratament profilactic.

În acest sens, în 2021, în 10 orașe din țară au fost înființate, la nivelul spitalelor de urgență și în colaborare cu DGASPC-urile locale și consiliile județene, centre de intervenție pentru victimele violenței sexuale. Victimele ar fi urmat să beneficieze de toate serviciile de care aveau nevoie într-un singur loc, de la contracepție de urgență, la prelevarea de probe biologice și consiliere psihologică, juridică și chiar locuință protejată prin intermediul DGASPC-urilor, astfel încât să fie victima să nu mai fie plimbată peste tot.

Cele 10 centre (București, Craiova, Slobozia, Constanța, Brăila, Piatra Neamț, Bacău, Satu Mare, Timișoara, Sibiu și, ulterior, Târgu Mureș) au fost înființate printr-un program cu fonduri norvegiene derulat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și au costat 2.5 milioane de euro. Odată cu ele, instituțiile medicale ar fi putut, spun experții, deveni porți de acces către servicii pentru victimele violenței sexuale. 

N-au putut. 

Zero victime în unele centre: „S-a procedat la încetarea protocolului de colaborare” 

Cum arată situația celor 10 centre la mai bine de trei ani de la înființare? PressOne a cerut informații despre câte victime au beneficiat de asistență în fiecare centru și cum arată serviciile oferite. Din cele 10 răspunsuri primite, opt sunt aproape identice, singurele părți diferite fiind cele care țin de numele spitalului, localitate și numărul victimelor. Răspunsurile conțin chiar și aceleași greșeli gramaticale. 

Din răspunsurile primite de PressOne, reiese faptul că, de la înființare și până în prezent, la nivelul celor 10 centre au beneficiat de intervenție multidisciplinară 72 de victime. 

Evidența de mai sus nu se regăsește și la nivelul ANES. Într-un răspuns oferit PressOne, reprezentații ANES declară că doar 52 de victime au beneficiat de serviciile centrelor din 2021 și până prezent și există diferențe între numărul de victime din fiecare centru. De exemplu, din răspunsul primit de la Slobozia reiese că 6 victime au primit ajutor de la specialiștii din cadrul centrului, în timp ce la nivelul ANES apar doar 4. 

Cea mai mare diferență este la nivelul centrului din Piatra Neamț. Potrivit unei anchete Libertatea, în 2023 nicio victimă nu trecuse pragul acestui centru. În doar puțin peste un an, potrivit datelor furnizate de spital PressOne, 15 persoane au beneficiat de asistență integrată, număr care nu apare și în datele centralizate de la ANES, unde centrul figurează cu zero victime. 

Chiar dacă nici la Bacău nu au fost înregistrate victime care să apeleze la serviciile centrului de intervenție, acesta nu a avut aceeași soartă ca cel din Brăila. 

Dacă-n teorie, la nivelul centrelor victimele ar trebui să beneficieze și de prelevarea de probe biologice cu ajutorului kit-ului aprobat de Institutul Național de Medicină Legală, din răspunsurile primite de PressOne rezultă că în doar patru centre din țară s-a întâmplat asta și nu pentru toate victimele. De exemplu, dacă în Piatra Neamț au fost înregistrate 15 victime, doar șapte au beneficiat și de prelevare de probe biologice cu ajutorul kit-ului existent în centru. 

Realitatea 

„De cele mai multe ori, tentația este să mergi să te cureți. Ești blocată și nu poți să reacționezi fix cum este recomandat. Dacă pe stradă se întâmplă să te muște un câine, știi că trebuie să mergi la spital să-ți faci antitetanos. Dacă ți se întâmplă să fii violată, oamenii te întreabă «dar cum s-a întâmplat?», explică Claudia Bădica, psiholog care lucrează de 16 ani cu victimele care ajung la Fundația Sensiblu.

Astfel, primul contact al unei victime cu un specialist, indiferent de domeniu, ar trebui să fie unul care să garanteze siguranță, încredere și să-i ofere victimei sentimentul că ea deține controlul. 

Chiar și atunci când victima se adresează prima data unei instituții medicale, consilierea trebuie să includă din start informații esențiale.

„În cazul victimelor majore, acestea sunt întrebate dacă înțeleg să facă plângere. Dar nimeni nu le explică faptul că dacă nu fac plângere nu pot beneficia de tot ce înseamnă compensație financiară și sprijin. Legea precizează foarte clar că vor beneficia de toate dispozițiile legale doar în situația în care au făcut vizibilă violența sexuală și au făcut plângere”, explică Lorena Tarlion, judecătoare și coordonator științific al Asociaţiei V.I.S. Constanța.

Retraumatizarea victimei 

După ce depune plângere, urmează o lungă audiere informală, după cum o numește judecătoare. Ea începe din cabinet, unde cadrele medicale sunt mai interesate de a aduna probe și mai puțin de starea victimei, și trece pe la medicină legală. 

De fiecare data, sub o formă sau alta, victima ajunge să povestească în mod repetat prin ce a trecut, în funcție de autoritatea pe care o are în față. 

În plus, odată intrată în cabinetul de medicină legală, aceasta „se lovește de lipsa de empatie a cadrelor”, adaugă Lorena Tarlion, și „de lipsa unui ambient specific care să-i creeze un sentiment de siguranță, chiar dacă ea urmează să fie examinată acolo unde a suferit cel mai mult.”

În România, în fiecare zi sunt înregistrate 5 victime de viol 

Având în vedere că aceste centre funcționează în doar 10 orașe din țară și că datele privind victimele sunt diferite de la o instituție la alta, pentru o imagine mai amplă a fenomenului, PressOne a solicitat date privind victimele infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale de la nivel național. 

Astfel, potrivit unui răspuns oferit publicației de către Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), pentru perioada 2020 - aprilie 2024, la nivelul întregii țării au fost înregistrate 8.147 de fapte de viol cu victime majore și minore ( 4.623 săvârșite asupra unui minor). Asta înseamnă mai bine de cinci victime de viol în fiecare zi din 2020 încoace. 

În același răspuns, IGPR precizează faptul că, potrivit legii 217/2003 privind violența domestică, în același interval de timp, la nivel național au fost înregistrate 1.267 fapte de viol. Ce înseamnă asta? Mai puțin de o victimă pe zi. 

E important de menționat că faptele de violență sexuală care au loc între membrii familiei și, prin urmare, se subscriu legii violenței domestice, reprezintă doar o mică parte din totalul infracțiunilor înregistrate. De exemplul, pentru infracțiunea de viol vorbim de puțin peste 15% din total, iar pentru cea de hărțuire sexuală de doar 1%. 

De ce e importantă precizarea asta? În funcție de cifrele la care decidenții aleg să se uite, fenomenul violenței sexuale arată diferit. Și mai important, orașele în care ANES a decis înființarea centrelor de intervenție pentru victimele violenței sexuale au fost decise în funcție de incidența cazurilor de violență sexuală circumscrise Legii 217/2003. După cum am arătat deja, asta înseamnă doar 15% din totalul infracțiunilor înregistrate. Și asta în cel mai bun caz, pentru că multe fapte rămân oricum neraportate. 

PressOne a cerut de la IGPR, pentru fiecare an din 2020 și până în prezent, date privind situația victimelor și a agresorilor pentru fiecare județ în parte (vârstă, sex ) și câte victime din cele care au sesizat un fapt de violență sexuală au și depus plângere. Reprezentanții inspectoratului au răspuns însă că nu este obligația instituției „de a prelucra anumite date pentru a obține informațiile în forma solicitată”. Refuzul IGPR vine la mai puțin de 4 luni după ce 32 de ONG-uri au cerut transparență autorității cu privire la datele legate de violența domestică și de gen. 

„Nu există un centru care să colecteze date într-un mod dezagregat și care să fie responsabil pentru orice furnizare de informații pe acest segment. În prezent, proiectele de lege în domeniu nu au la bază o analiză sociologică, ci e vorba de o situație, două-trei, pe care au încercat să o legifereze”, explică Lorena Tarlion, judecătoare.

Blocajul emoțional = „victima a vrut”

Victimele care decid să nu-și retragă plângerea trebuie să dea și o declarație oficială în fața organelor de poliție. În practică, nu de puține ori, intențiile polițiștilor nu corespund cu nevoile imediate ale victimei. 

„Un polițist poate spune «eu vreau să te ajut, dar trebuie să-mi povestești exact ce și cum ți s-a întâmplat». Ce pierde polițistul din vedere este că în momentul în care o persoană trăiește o experiență de violență sexuală, se activează un răspuns automat. Când vorbim despre femei, primul răspuns, statistic și din interacțiuni, este de îngheț. Sau se întâmplă situații în care persoanele se disociază pentru a putea supraviețui și nu sunt foarte conștiente de ce se întâmplă. Iar informațiile pe care polițistul le cere, în ce era îmbrăcat, ce ai văzut în împrejurimi, cine mai era de față, cât era ceasul, sunt informații pe care victima nu le are”, susține Claudia Bădica, psiholog. 

În acele momente, victima retrăiește experiența traumatică prin care a trecut și se poate confrunta cu blocaje. Ori, spun specialiștii, un ofițer de poliție nespecializat poate interpreta acest blocaj ca pe o lipsă de cooperare, că victima „a fost acolo pentru că a vrut”. 

De ce eșuează statul să ofere acces victimelor violenței sexuale la servicii 

Instituțiile medicale pot reprezenta așadar punctul de acces al victimelor violenței sexuale la servicii, spun la unison specialiștii consultați de PressOne. Însă pentru asta e nevoie ca statul să coaguleze o procedură unitară de intervenție la nivel național. Mai ales că violență sexuală și de gen nu se întâmplă doar în localitățile unde sunt centre și nu puține sunt situațiile în care victimele se tem să se adreseze poliției. 

La medicul de familie poate merge orice persoană, iar acesta, în funcție de o serie de indicatori prevăzuți într-un viitor protocol de intervenție, ar putea ști unde să îndrume victima.

„Ar trebui să existe protocoale la nivelul național și apoi să fie translatate la nivelul instituțiilor de sănătate pe îngrijire primară, secundară și terțiară. Fie că vorbim de spitale, medici de familie sau policlinici și asistență medicală comunitară. Acestea sunt necesare pentru fiecare instituție de sănătate și cadru medical pentru a ști cum să identifice cazurile, cum să comunice cu victimele, cum să îi asigure suport medical, cum să îi asigure confidențialitate, către ce instituții să o îndrume: medicină legală, tratament profilactic împotriva HIV și infecții cu transmitere sexuală sau către DGASPC și către organizații non-guvernamentale care oferă suport”, susține Irina Ilisei, expertă în egalitate de șanse la Asociația Moașelor Independente. 

Lipsa specialiștilor din spitale, poliție și justiție 

Lipsa unei baze de specialiști, atât în sistemul medical, cât și în justiție și poliție, este o problemă cronică a sistemului din România. De exemplu, nu există cadre medicale specializate care să intervină doar în caz de abuz sexual. Cum nici magistrați sau procurori care să judece și să ancheteze doar fapte de violență domestică sau de gen.

Pentru a putea oferi traininguri specifice, eficiente și adaptate pe nevoile victimelor este nevoie de o bază de specialiștii care să se ocupe doar de astfel de cazuri. 

Situația este la fel și în cazul magistraților. La nivelul Institutului Național al Magistraturii sunt organizate traininguri în ceea ce privește, de exemplu, interacțiunea cu victima, însă ele au o durată de 2-3 zile și participanții sunt selectați în funcție de disponibilitate, nu de dosarele pe care au mai lucrat. Mai mult, aceste „specializări”, susține judecătoarea Lorena Tarlion, nu stau la baza desemnării ulterioare a unui judecător sau a unui procuror pe cauze de violență sexuală. 

„În realitate, se construiește pe o bază lipsă. Întâi trebuie să ai structura. Adică poliție desemnată, procurori, judecători desemnați pe aceste situații. Și abia pe urmă să-i formezi pe cei puși pe structură și să-i fidelizezi pentru asta. Pentru că statul bagă bani în formarea lor și este anormal să aloci bani unor persoane care nu intră pe astfel de cauze”, e de părere judecătoarea. 

Așa se face că, potrivit Raportului de monitorizare privind violența de gen publicat de Centrul Filia, în 2022, pe rolul parchetelor se aflau 4.667 de cauze privind infracțiunea de viol, fiind soluționate, până la finalul anului, doar 1.773. Mai mult, din cele soluționate, 3 din 4 dosare și-au găsit rezolvare prin soluția de clasare. 

Intervenție „ad-hoc”

Specialiștii reclamă și faptul că sistemul de justiție este dependent de rețeaua de medicină legală dintr-o obișnuință veche, considerând că urmele violenței sexuale se găsesc doar pe corp, în timp ce alte state nu se concentrează neapărat „pe a tortura” victima pentru o examinare, cum se întâmplă la noi. Focusul este pus pe obținerea a cât mai multe informații, pe care nu le-ar putea obține la o examinare medico-legală. 

„Cineva trebuie să prioritizeze domeniul și până la finalul acestui studiu de fenomen, pe care nu avem capacitatea să-l avem din cauza lipsei datelor, să putem ajunge și într-o zonă de a avea o strategie de sănătate publică, o politică de sănătate publică care să vizeze sănătatea mintală, fizică, reproductivă a victimelor violenței sexuale”, este concluzia Mihaelei Chiper, președinta Asociației V.I.S Constanța. 

Nu în ultimul rând, o schimbare importantă la nivelul centrelor de intervenție pentru victimele violenței sexuale este bugetarea lor. În prezent, centrele nu au buget dedicat, iar intervenția este organizată „ah-hoc”, afirmă ANES, în funcție de personalul medical disponibil la camera de gardă sau în ambulatoriu.

În prezent, potrivit unui răspuns ANES, a fost elaborată o metodologie de intervenție sub forma unui ordin comun al ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și al ministerului Sănătății, care, dacă va fi validat, „va face posibilă asimilarea centrelor în circuitul medical de intervenție.”

PressOne a solicitat de la ministerul Sănătății și o copie a documentului intitulat „Managementul persoanelor victime ale unei agresiuni sexuale”, procedură care ar fi ajuns la toți medicii și asistenții medicali din unitățile de primiri urgență unde funcționează centrele de intervenție. Până la momentul publicării acestui articol nu am primit niciun răspuns din partea ministerului. 

___

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Reclaiming power! Making politics work for women”, derulat de Centrul FILIA. Proiectul este sprijinit financiar de Ambasada Regatului Țărilor de Jos. Punctele de vedere și opiniile exprimate în acest material aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat poziția Ambasadei Regatului Țărilor de Jos.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€