Reportaj. Prin ce trece o potențială victimă a unui viol la Spitalul Universitar, unde ar trebui să funcționeze un centru special pentru femei

Laura Popa

Redactor Șef Adjunct

La trei ani de la înființare, primul centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale din România a rămas doar o promisiune de ochii lumii și pentru câteva voturi. 

Spitalul Universitar de Urgență București, duminică, 2 iunie. Ora 16:30. 

La recepția spitalului, în spatele unui geam, două femei. Le întreb dacă mă pot direcționa către centrul pentru agresiuni sexuale. N-au idee de existența lui. Mă trimit la triaj. 

La triaj, într-o cămăruță cu ușa deschisă, doi bărbați. Îi întreb pe ei dacă știu unde este centrul, că aș avea nevoie să vorbesc cu cineva de-acolo. 

Nu știu nici ei nimic.

Din 2021, în București există, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență (SUUB), un centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale. La inaugurarea centrului din capitală, Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale la vremea respectivă, declara: 

„În cadrul centrului deschis la nivelul SUUB, victimele violenței sexuale vor putea beneficia, în mod direct și gratuit, de toate serviciile de suport necesare (...). În acest fel, femeile sunt scutite să facă drumuri numeroase la poliție sau la INML pentru a dovedi că au fost victimele unei agresiuni sexuale și sunt susținute să parcurgă toți pașii necesari pentru ca agresorul să fie tras la răspundere.” 

În baza unei vizite incognito făcută la spital, s-a dovedit că acuzațiile sunt adevărate. Mai mult, chiar și reprezentanții instituției în subordinea cărei se află centrul confirmă, pentru PressOne, că nu așa ar trebui să se întâmple lucrurile. 

Când s-a întâmplat? 

„Noi suntem aici urgențe și nu avem (nr. centru de intervenție pentru victimele violenței sexuale). Dar te duc la gineco, înțelegi, vorbești cu doamnele și după vii și-ți fac o foaie, dacă s-a întâmplat ceva”, îmi explică unul dintre bărbații de la punctul de triaj. 

Mă duce către cabinetul de ginecologie, de unde cheamă o doctoriță. Întreb cu cine pot să vorbesc de la centrul pentru victimele violenței sexuale. 

„Cu mine. Îmi spui cu ce să te ajut. Vino puțin mai încoace, dacă te simți stânjenită, să-mi spui cu ce pot să te ajut. Când s-a întâmplat?”

Discutăm pe hol, în fața ușii, în timp ce pe lângă noi trec alte persoane. Îmi explică care sunt opțiunile mele, acum că am ajuns aici. Trebuie să trec prin triaj, unde ar urma să-mi fie făcută o foaie de prezentare pe cabinetul de ginecologie, pentru a putea beneficia de consult medical. 

Exclusiv. Peste 20 de ani de impostură: Doctorul Cristian Andrei, cel mai mediatizat psihoterapeut al României, practică fără atestat. Acuzații de hărțuire sexuală în cabinet

De peste 20 de ani, doctorul Cristian Andrei, mediatizat drept unul dintre cei mai buni psihoterapeuți din România, primește bani pentru ședințe de psihoterapie, cu toate că nu deține un atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor. Între timp, mai multe cliente îl acuză de hărțuire sexuală. 

O carieră de abuz. Alte 7 femei îl acuză pe medicul Cristian Andrei de abuzuri sexuale. Relatările se întind pe o perioadă de peste 20 de ani

După ancheta PressOne care a dezvăluit că doctorul Cristian Andrei, unul dintre cei mai mediatizați psihoterapeuți din România, a practicat timp de peste 20 de ani fără atestat și a hărțuit sexual două paciente, alte șapte posibile victime au contactat redacția. Cristian Andrei este acuzat de abuzuri similare, întinse pe o perioadă de mai bine de 20 de ani. 

Mă întreabă dacă am anunțat poliția. Îi răspund că nu. 

„Ok, când ești tu pregătită faci și lucrul ăsta. Noi la ginecologie te declarăm în sistem, pentru că sunt obligată să te declar în sistem. În momentul în care ești pregătită, lucrurile vor decurge. Dacă vrei să meargă procedura mai departe, îmi dai acordul să chem poliția, poliția te va prelua, cu asistență socială. Vei merge la INML, acolo se recoltează probe biologice”, îmi explică medicul. 

Nu se pot recolta probe aici? Nu, pentru că spitalul nu are kit-ul necesar, primesc răspuns. 

O altă posibilitate, dacă îmi este mai ușor așa, ar fi să mă duc direct la Institul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice. Rămâne să mă hotărăsc eu ce vreau să fac. 

Raluca Turcan, ministrul Muncii si Protectiei Sociale, participa la deschiderea primului Centru de interventie pentru victimele violentei sexuale, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, luni, 10 mai 2021. Inquam Photos / Ilona Andrei

5 victime ale violului în fiecare zi 

Potrivit Raportului de monitorizare privind violența de gen elaborat de Centrul Filia, în 2022, în medie, au fost înregistrate în fiecare zi 5 victime ale violului în România. În total, asta înseamnă 1.997 de cazuri de viol în 2022, cu 46 mai multe decât în 2021, anul în care a fost inaugurat centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale din București. Pe lângă acesta, alte 9 centre asemănătoare ar fi urmat să apară în alte județe din țară. 

Scopul lor? Să ofere o „intervenție integrată” pentru victimele violenței sexuale, astfel încât acestea să aibă posibilitatea de a primi tot ajutorul de care au nevoie într-un singur loc. De la îngrijire medicală de urgență, dacă este cazul, la contracepție de urgență, teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală, prelevarea de probe biologice pentru a se dovedi agresiunea (fiecare centru ar trebui să fie dotat cu kit-uri pentru prelevarea de probe biologice) la consilierea psihologică oferită de DGASPC și ajutor din partea poliției, dacă victima dorește să depună plângere. 

Pe scurt, aceste centre ar trebui să înlăture procedurile birocratice de care se lovește o victimă a violenței sexuale, prin oferirea tuturor serviciilor necesare într-un singur loc, în cabinetul special amenajat în care funcționează Centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale. 

Fonduri norvegiene pentru un centru greu de găsit 

Cele 10 centre de la nivelul întregii țări au fost înființate în urma unui program național, „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, implementat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), în baza unor fonduri norvegiene. Suma totală? 2,5 milioane de euro. 

O anchetă Libertatea arată cum același centru din cadrul Spitalului Universitar de Urgență din București mai fusese inaugurat și în 2018, fără ca el să fi și funcționat vreodată. Ba mai mult, în 2021, la scurt timp de la „redeschidere”, coordonatoarea centrului declara, tot pentru Libertatea, că cine chiar dorea să găsească centrul, îl găsea. 

Trei ani mai târziu, centrul este la fel de greu de găsit. Persoanele cu care o posibilă victimă intră prima data în contact atunci când se prezintă la camera de gardă, după cum PressOne a dovedit, nu au cunoștință de existența centrului. Iar atunci când ajungi să vorbești, totuși, cu cineva în măsură să intervină, serviciile oferite nu sunt cele promise. 

„De regulă nu funcționează așa”

Am încercat să aflăm care este punctul de vedere al celor de la ANES cu privire la modul în care funcționează centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale de la nivelul SUUB și dacă așa ar trebui să se desfășoare lucrurile. 

„Sincer, nu știu ce să vă spun. Pentru că de regulă nu funcționează așa și noi chiar am fost de curând la Spitalul Universitar într-o vizită oficială alături de reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății și am trecut și noi prin întreg parcursul. 

Coordonatorul centrului ne-a spus că toată lumea cunoaște care este traseul, inclusiv persoanele de specialitate care întâmpină pacienții la registratură, deci nu știu de ce a fost această sincopă”, explică Monalisa Cîrstea, director ANES. 

Cum ar trebui să arate traseul urmat de cei care ajung la UPU solicitând serviciile centrului de intervenție pentru victimele violenței sexuale? 

„Traseul este foarte simplu. Victima este fie adusă de poliție, fie se prezintă singură la spitalul de urgență, la registratură, de unde este îndrumată, de la caz la caz și de la spital la spital, mai întâi pentru a primi servicii medicale de îngrijire de urgență și către UPU. 

După ce primește îngrijirile de urgență, este solicitată, de către personalul de specialitate, prezența coordonatorului acestui centru, care este persoana însărcinată și responsabilă să preia victima și să parcurgă împreună cu ea tot traseul necesar, toate intervențiile de specialitate de care ea are nevoie, pentru că trebuie cooptată, în funcție de nevoile victimei, o serie de specialiști din echipa multidisciplinară”, adaugă directoarea ANES. 

La SUUB, reporterului PressOne i s-a transmis că nu există kit-uri pentru prelevarea probelor biologice. Inquam Photos / Ilona Andrei

Fără kit-uri pentru prelevarea probelor biologice 

Cu toate că la nivelul centrului de intervenție ar fi trebuit să existe un kit pentru prelevarea probelor biologice, în urma vizitei la Spitalul Universitar de Urgență București, PressOne a descoperit că acest kit nu există, iar victimele ar trebui să se ducă la INML pentru certificatul medico-legal. Cum explică ANES asta? 

„De regulă, nu se procedează așa. Există la nivelul fiecărui centru câte un kit de prelevare a mostrelor biologice. Este vorba despre niște kit-uri care sunt deja aprobate prin hotărâre a Institutului Național de Medicină Legală, iar ele au fost configurate și achiziționate în cadrul proiectului predefinit «Sprijin pentru Implementarea Convenției de la Istanbul în România».

Și probele pot fi prelevate la fata locului, fie de către medicul ginecolog, fie de către medicul legist”, adaugă directoarea ANES, care, în plus, ne asigură că stocurile chiar au fost reînnoite de curând. 

O posibilă „confuzie”

Când insistăm pe faptul că nouă ni s-a spus de către medicul ginecolog că la nivelul spitalului nu există acest kit, aflăm că ar fi trebuit să cerem prezența coordonatorului centrului, care ne-ar fi direcționat unde avem nevoie. 

„Eu cred că a fost vorba despre o confuzie și cred că nu au înțeles că se dorește intervenția acestui centru pe violență sexuală. Pentru că doamna coordonatoare este o prezență foarte activă la nivelul spitalului (...). Trebuia solicitată prezența coordonatorului. Și atunci coordonatorul însoțește victima și realizează tot acest traseu”, susține Monalisa Cîrstea, ANES. 

În practică, o posibilă victimă nu este anunțată nicăieri când ajunge la UPU că, pentru a beneficia de serviciile centrului de intervenție, trebuie să ceară în mod expres prezența coordonatorului. 

Reporter: Vă întreb, ca victimă, eu de unde aș ști că trebuie să solicit prezența coordonatorului? Dacă eu m-am dus la triaj și de la triaj m-au direcționat direct către ginecologie, de unde aș fi știut că mai e nevoie de încă o persoană acolo?

Monalisa Cîrstea, ANES: Am înțeles. Noi vom discuta oricum cu conducerea centrului și vom încerca să analizăm această sincopă și să prevenim pe viitor. Înseamnă că mai e nevoie de încă o rundă de informare pentru specialiștii de acolo.

Lipsa unui protocol național privind violența de gen 

Potrivit Irinei Ilisei, expertă în egalitate de gen în cadrul Asociației Moașelor Independente, o cauză care stă la baza modului în care funcționează aceste centre este lipsa unui protocol clar privind modul în care trebuie să intervină cadrele medicale atunci când vine vorba de cazuri de violență de gen și violență sexuală. 

Dacă atunci când vorbim de o situație de urgență, o lovitură de exemplu, în sistemul de sănătate există ghiduri care spun cum ar trebui să intervină cadrele medicale, pas cu pas, același lucru nu se întâmplă în sistemul de sănătate și când vine vorba de violența de gen. 

„Noi nu avem, în general, un ghid sau un standard la nivel național pentru intervenția în cadrul sistemului de sănătate. Ar fi necesare pentru fiecare instituție de sănătate sau cadru medical să știe cum să identifice cazurile, cum să comunice cu victimele, cum să îi asigure suport medical, cum să îi asigure confidențialitatea victimei sau să raporteze cazul, dacă vorbim de victimă minoră, către ce alte instituții, să îndrume victima către medicină legală, tratament profilactic împotriva HIV și infecții cu transmitere sexuală, către DGASPC și către organizații non-guvernamentale care oferă suport”, e de părere Irina Ilisei. 

Femeile din România încă trăiesc în teamă. Ilustrație © Julia Galuzinskaya | Dreamstime.com

E nevoie de o abordare unitară la nivel național, pentru că violența sexuală nu se întâmplă doar în județele în care există aceste centre, ci și acolo unde, poate, nu există nici măcar un spital județean și victimele nu știu la cine să apeleze în afară de poliție, adaugă experta din cadrul Asociației Moașelor Independente. 

„Sistemul de sănătate poate fi o poartă de acces pentru victime, ca ele să afle cum pot ieși dintr-o situație de abuz. Orice persoană poate merge la medicul de familie și medicul de familie ar trebui, dacă sunt o serie de indicatori ai violenței, să recunoască o situație de abuz chiar dacă victima nu spune asta în mod direct, să abordeze situație, să sprijine și să îndrume victima către serviciile de care are nevoie”, explică Irina Ilisei. 

Reacția Ministerului Familiei

PressOne a întrebat după ce ghiduri de intervenție funcționează în prezent cele 10 centre de la nivelul întregii țări. Astfel, potrivit directoarei ANES, Monalisa Cîrstea: 

 „Este vorba despre o procedură deja diseminată la nivelul tuturor profesioniștilor. Noi dorim să o transformăm în ordin comun al Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, împreună cu Ministerul Sănătății, tocmai pentru a fi cât mai solidă aplicarea acestei proceduri”, explică Monalisa Cîrstea, ANES. 

Am întrebat-o explicit pe directoarea Agenției Naționale de Egalitate de Șanse între Bărbați și Femei: „Modul în care am fost primită la Universitar nu este modul standard în care ar trebui să se întâmple lucrurile la centrul de intervenție pentru victimele violenței sexuale?”. 

PressOne a cerut un punct de vedere și de la ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, care e de părere că „nicio persoană nu are dreptul să treacă printr-o astfel de situația delicată”: 

„Eu nu știu ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat, atâta timp cât nu am niște dovezi, măcar în scris. Dar ce pot să vă spun e că nicio persoană nu are dreptul să treacă printr-o astfel de situație delicată, de situație neplăcută. Și că rolul statului este să vină în sprijin, obligatoriu. 

Atâta timp cât s-au investit fonduri din afara țării, fonduri guvernamentale, atâta timp cât eu de când sunt ministru, nu există județ unde să ajung fie în vizită programată, fie în vizită neprogramată și să nu verific și astfel de centre, este nepermisă o posibilă astfel de atitudine”, e de părere Natalia Intotero. 

Reacția Spitalului Universitar 

Într-un drept la replică, Spitalul Universitar de Urgență din București afirmă, prin coordonatoarea centrului, că la nivelul unității medicale există o procedură pentru cazurile de victime ale violenței sexuale, „Managementul persoanelor victime ale unei agresiuni sexuale”, pe care medicii şi asistenții medicali o cunosc. 

„Personalul auxiliar (brancardieri, îngrijitoare) a fost parțial instruit, din cauza fluctuației de personal şi este foarte probabil ca unii dintre ei să nu dețină informațiile necesare când sunt întrebați”, reiese din același răspuns transmis publicației. 

De asemenea, potrivit SUUB, la nivelul spitalului ar exista kit-uri pentru prelevarea de probe biologice, cu toate că, din același răspuns, aflăm că în cei aproape trei ani de funcționare, la nivelul centrului „nu s-au prelevat probe biologice în cadrul intervenției pentru pacientele victime ale violenței sexuale.”

Din același răspuns oferit PressOne reiese că acest centru nu este organizat ca un serviciu social, nu are buget anual, nu are angajați speciali care să asigure un program, iar intervenția acordată victimelor se realizează de către personalul deja existent în spital. 

___

Violența sexuală are la baza lipsa consimțământului. Orice formă de constrângere în vederea unui act sexual are efectele unei violențe sexuale. În cazul nefericit în care ai trecut printr-o agresiune sexuală, de orice formă ar fi ea, poți cere sprijin sunând gratuit la 0800 500 333, program permanent, call-center administrat de către ANES. 

De asemenea, poți apela la ONG-uri care acționează direct împotriva violenței asupra femeilor: Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (național), Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii (Mureș), Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale (Constanța), Asociația Moașelor Independente (București), Sens pozitiv (pentru informații legate de bolile cu transmitere sexuală), Fundația Sensiblu. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€