Sufletul lui Putin

Bianca Felseghi

Senior Editor

Toți oamenii Kremlinului (Editura Cartier, Republica Moldova, 2017) este o carte cu stop-cadre. Ne arată niște personaje despre care în lumea noastră − orientată spre Washington și Bruxelles − nu se vorbește niciodată.

Aceste personaje compun o altă lume, una în care Moscova rămâne Poarta care le permite să guverneze, să facă reforme, să-i critice pe americani, să inventeze democrații iliberale − cum le cataloghează Vestul − sau suverane, cum și le definesc singuri.

E o lume în care cu un surâs al lui Vladimir Putin începe sau se termină o revoluție.

Autorul, Mihail Zâgar, este ziarist rus, a lucrat pentru o televiziune considerată a fi „din Opoziție” și pentru unul dintre ziarele quality din imperiul oligarhului Boris Berezovski − Kommersant (Afaceristul).

În toamna anului trecut, Zâgar a lansat unul dintre cele mai ingenioase și complexe proiecte online dedicate împlinirii a 100 de ani de la declanșarea Revoluției din Octombrie (a cărui versiune în engleză o puteţi accesa aici).

Astfel, folosind jurnale, memorii şi fotografii de epocă, Zâgar a conceput un feed special pe rețeaua VKontakte (Facebook-ul rusesc), în care apar, în regim de ştiri non-stop, informații care țin de viaţa cotidiană, dar și de concepțiile unor personaje precum Lenin, Troțki sau ţarul Nicolae al II-lea.

Practic, de un an și ceva, în Rusia se simulează o transmisie live a Revoluției din 1917, încheiată cu preluarea puterii de către bolșevici.

Proiectul gândit de Mihail Zâgar se va încheia în 18 ianuarie 2018.

Dar să revenim la volumul Toți oamenii Kremlinului, care poartă pe copertă această bine-venită completare: „O scurtă istorie a Rusiei contemporane”.

Ediția în limba română suferă pe alocuri fie din cauza lipsei de inspirație a traducătorului, fie de pe urma neglijenței editorului, însă, de dragul „ciocolățelelor” pe care le ascunde, putem trece cu vederea forma finală a textului (cu toate că acordul greşit sau absenţa unor cuvinte de legătură sunt frustrante!).

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Toți oamenii Kremlinului vorbeşte despre dezvrăjirea Rusiei în relaţia cu Occidentul. Ni se povestește cum a ajuns un președinte tânăr, înarmat cu toate atributele modernității şi aparent proeuropean să devină o copie a ultimilor țari roșii.

Zâgar nu are finețe de politolog. Analiza sa este cea a unui gazetar care știe cum să-și convingă cititorul să continue o lectură altfel greoaie, infuzată cu nume care nu înseamnă nimic pentru o ureche din afara spațiului ex-sovietic.

Pentru această frescă a politicii rusești din ultimii 20 de ani, Zâgar s-a întâlnit cu zeci de actori din toate eșaloanele puterii, dar şi cu opozanţi ori personalităţi ale exilului.

În politica mare din Rusia, metoda numirilor-surpriză și a demisiilor neanunțate continuă o practică nescrisă a epurărilor din jurul conducătorului suprem, care nu permite nimănui să creeze centri alternativi de decizie sau să numească, la o adică, Succesorul.

Din acest motiv, mișcările de la Moscova ar putea să pară unui ochi neavizat o formă de slăbiciune sau de inconsistență a sistemului.

Impresia e cum nu se poate mai greșită.

Ceea ce ne livrează Mihail Zâgar sunt portretele unor personaje-cheie din anturajul imediat al lui Putin. Îi cunoaștem mai întâi pe tovarășii de drum din perioada post-sovietică, cum au fost prim-miniștrii Evgheni Primakov și Mihail Kasianov, sau pe primul șef al administrației prezidențiale din primul mandat al lui Putin, Aleksandr Voloșin.

Sursa foto: putin.kremlin.ru

Apoi ne sunt prezentaţi cei din clanul siloviki (securiștii) – de fapt, lupii tineri care sunt garda pretoriană a lui Vladimir Putin: consilierul prezidențial Igor Secin, procurorul general Vladimir Ustinov, șeful FSB (fostul KGB) − Nikolai Patrușev, șeful Rosneft − Serghei Bogdancikov ori bancherul Serghei Pugaciov.

Din spirala decidenților fac parte și oligarhii. Zâgar ni-i aduce în context pe Boris Berezovski, Vladimir Gusinski, Roman Abramovici şi Mihail Hodorkovski.

Odată inventariate personajele, tabloul începe să capete, ca orice saga bună, intrigă. Iar intriga aceasta generează o istorie pavată cu toate bunele intenții. Tocmai de aceea, și rezultatul politicii rusești din ultimii 20 de ani este dezastruos.

Zâgar are și atuul celor care au făcut ani de zile anticamera știrilor pe coridoarele principalelor instituții din Rusia. El ştie să pună cap la cap zvonuri din surse neoficiale cu date certe și cu bancuri contextuale.

Citindu-l, începem să discernem, de pildă, de ce Medvedev a fost ales Succesor, de ce a fost mazilit Ustinov sau cum Secin, care era unul dintre oamenii cei mai apropiați de Putin, și-a pierdut încrederea preşedintelui.

Dar totul, totul, începe cu o întrebare care a făcut istorie și care a generat stupefacție în rândul oficialilor ruși: în anul 2000, la Forumul Economic de la Davos (Elveția), jurnalista britanică Trudy Rubin a întrebat simplu și direct: „Who is Mr. Putin?”.

Cine este acest domn Putin, succesorul foștilor țari sovietici?

Putin era pregătit să elucideze el însuși această dilemă la Summit-ul Mileniului, ședința Adunării Generale a ONU organizată în septembrie 2000, la Washington, de preşedintele Bill Clinton (aflat pe finalul celui de-al doilea mandat).

Numai că, în program, Putin figura pe locul 31 în lista vorbitorilor. Delegația rusă s-a dat peste cap să îl împingă măcar în rândul primilor 10 și a făcut o rocadă cu președintele Ciprului, care era al 5-lea.

„Сând i-a venit timpul să vorbească, Bill Clinton s-a întins cu un aer absent, s-a ridicat și s-a pornit spre ieșire. Peste un minut, spre ieșire s-a îndreptat în grabă o bună jumătate a înalților oaspeți. Putin își încheia discursul său de 5 minute în fața unei săli pe jumătate goale (…)

La recepția de la Muzeul Metropolitan, (…) când președintele american a intrat în vorbă cu Vladimir Putin și i-a propus să se fotografieze, acesta îi răspunse pe neașteptate tăios: Sunteți încă un politician în activitate? Pentru ce vă faceți muzeu în timpul vieții?”

Fragment din cartea
Toți oamenii Kremlinului

Cartea lui Zâgar abundă în anecdote despre cum a ajuns Putin să ia decizii care se răsfrâng asupra unei jumătăți de Glob.

În multe cazuri e vorba despre un orgoliu rănit, al unui şef de stat sătul să mai primească lecții de bună purtare din Occident.

La Kremlin, divizia de informații și cea de propagandă au lecțiile făcute până la ultima virgulă. Analizează comportamentul liderilor occidentali și le știu cele mai ascunse vulnerabilități și fobii.

Odată scrise aceste scenarii, Vladimir Putin nu se sfiește să își joace atuurile în văzul întregii lumi.

Poartă negocieri cu Angela Merkel însoțit de un labrador negru, știind că noului cancelar german îi este frică de câini.

După ce uraganul Katrina a lovit SUA, pecetluind căderea lui George W. Bush din poziția de împărat militar al lumii (cum i se spunea la Kremlin), Condoleezza Rice a stat o zi într-un hotel ca să-l aștepte pe Putin.

Între timp, într-o încăpere din castelul Mayerdorff de la Rubliovka (o zonă rezidențială din Moscova), cei mai importanți zece lideri ruși sărbătoreau niște zile de naștere.

„Condi, alăturați-vă, tocmai avem aici, anume pentru voi, câteva materiale secrete„, ar fi glumit Serghei Ivanov (ministrul Apărării), arătând spre niște sticle de vinuri georgiene care se aflau pe masă.

Zâgar istorisește într-alt context o povestioară care circulă pe holurile Kremlinului despre atașamentul fostului cancelar german Gerhard Schröder față de președintele Rusiei.

După ce a pierdut alegerile din 2005, Schröder a acceptat să devină președintele comitetului acționarilor North European Gas Pipeline Company (NEGPC), un proiect faraonic de introducere a unui gazoduct dinspre Rusia către Olanda și Germania, propus de companiile rusești.

„Miheil Saakașvili (președintele Georgiei – n.r) povestește că lui Vladimir Putin îi plăcea să-l prezinte pe Schröder oaspeților săi ca pe un suvenir de preț. 

Odată, în timpul unui summit al CSI (Comunitatea Statelor Independente, fostele republici din URSS – n.r.), arătându-le liderilor reședința sa, Palatul lui Konstantin, Putin i-a dus în pivniță. Iar acolo – ca din întâmplare – era Gerhard Schröder. Putin l-a chemat, l-a rugat să rostească un toast, iar apoi i-a dat drumul, povestește Saakașvili.

«Mare mi-a fost mirarea când peste un an el a făcut exact același lucru, dar de data aceasta dorind să producă impresie asupra oaspeților Forumului Economic de la Petersburg.»” 

Fragment din cartea
Toți oamenii Kremlinului

S-a spus de multe ori că Vladimir Putin e un produs al KGB-ului. Mihail Zâgar afirmă că toți cei din anturajul lui Putin au, de asemenea, un background în serviciile secrete.

Ce au reușit ei a fost să redepene firul istoriei până în 1982, în momentul esenţial în care Iuri Andropov era ales secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), direct din funcția de șef al KGB-ului.

Andropov a murit după numai 15 luni în fruntea statului, dar Putin îl consideră ultimul mare conducător sovietic.

În cartea lui Zâgar, urmărind evoluția de la anii grași ai noii Rusii (cum sunt considerați anii 2000), când populația începea să se îmbogățească, trecând prin tragedia echipajului de pe submarinul Kursk, criza ostaticilor de la teatrul Nord-Ost din Moscova şi sutele de morți în atentate – căci Rusia a fost una dintre primele țări lovite de terorism –, aproape că vezi cum lui Putin i se solidifică statuia.

Ochii îi devin tot mai inexpresivi, trăsăturile feței, nasul și pomeții se ascut, bărbia coboară într-o poză hotărâtă și, de la an la an, dispare sufletul de care George W. Bush făcea caz după prima lor întâlnire.

Atunci, Putin știa că Bush trece printr-o pasă religioasă, după ce se luptase câțiva ani cu alcoolismul.

Așa că i-a spus o poveste despre un incendiu care-i distrusese o casă de vară de lângă Sankt Petersburg şi din care supraviețuise miraculos doar o cruciuliță din aluminiu, primită de la mama lui.

*

Mihail Zâgar, Toți oamenii Kremlinului, traducere de Vsevolod Ciornei, Editura Cartier, Republica Moldova, 2017

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€