
Foto: Paul Şerban / Agerpres
16/01/2025
Știri din cealaltă Românie. În Valea Jiului, un artist a făcut un portret al lui Eminescu pe zăpadă, iar în Iași primăria vrea să interzică aparatele de aer condiționat și sârmele de rufe de pe fațade
Aici găsești știrile și subiectele care nu apucă prima pagină a ziarelor centrale, dar care îți arată România fără filtre, reală și necosmetizată în vreun fel.
Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București și în marile orașe.
Iată ce-am găsit săptămâna asta, când ai aflat deja de la PressOne cum se văd din satelit schimbările prin care au trecut Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu, dar și de ce avem nevoie de mai multă politică în universitățile din România.
În Valea Jiului, un artist a realizat, pe zăpadă, un portret al lui Mihai Eminescu
Artistul a povestit că în prima zi în care s-a apucat să realizeze portretul lui Eminescu pe zăpadă afară era puțin mai cald și zăpada se topea, dezvelind iarba și pământul, necesare contrastului. A doua zi, a nins ușor, fapt care a ajutat la integrarea lucrării, pentru ca în ultima zi vremea să se mai îmbuneze, consolidând opera amplasată pe un deal din spatele casei sale din orașul Aninoasa. Sursa
În Prahova, primarul din comuna Vărbilău și-a publicat numărul personal de telefon pe Facebook: „Raportați-mi absența sau întârzierea profesorilor de la ore”
Oamenii sunt îndemnați să reclame „probleme legate de programul școlar sau transportul elevilor, absența sau întârzierea profesorilor de la ore sau alte aspecte ce necesită intervenția noastră”. Potrivit localnicilor, primarul a început deja să facă „inspecții” prin școlile din comună. Sursa
În Iași, primăria vrea să interzică aparatele de aer condiționat și sârmele de rufe de pe fațade
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Primăria Iași a lansat spre dezbatere publică un regulament local de arhitectură și estetică urbană. Scopul este de a stabili un „cadru coerent și armonios” pentru intervențiile asupra clădirilor și spațiilor publice. În document se precizează că se interzice și montarea întinzătoarelor de rufe, suporturilor de uscătorie sau altor echipamente similare pe fațadele principale, balcoane și ferestre orientate către stradă. Sursa
În Argeș, un polițist al Penitenciarului Mioveni, premiat pentru „lucrări de excepție”, va fi judecat pentru luare de mită
Un ofițer din cadrul penitenciarului Mioveni a fost trimis în judecată pentru luare de mită, la doar trei luni după ce Administrația Națională a Penitenciarelor l-a recompensat cu o majorare salarială de 50%, pentru „lucrări de excepție”. Sursa
SECRETISTAN. Bărbatul cu mâna la gură
PressOne a analizat zeci de imagini disponibile de la ședințele CSAT convocate din iulie 2023 încoace, în care generalul Răzvan Ionescu, director interimar al SRI, își acoperă parțial chipul cu o mână sau ambele, în contextul în care publicul din România nu l-a văzut niciodată pe omul care conduce Serviciul Român de Informații, iar pe site-ul instituției nu există nici măcar o fotografie cu acesta.
O mamă nedreptățită de statul român și-a găsit o parte de dreptate la CEDO: „O femeie în România este singură și slabă, statul n-o poate ajuta și nici nu vrea”
La patru ani după ce Mihaela State, o mamă din București, s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) pentru modul în care statul român a eșuat în a-i proteja cei doi copii, femeia a câștigat procesul.
În Timișoara e anchetă a Poliţiei, după ce un călător a aruncat o petardă în cabina vatmanului
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă şi îl caută pe călătorul care a aruncat o petardă în cabina vatmanului, într-un tramvai. Vatmanul a cerut retragerea imediată în depou, iar angajaţii Societăţii de Transport Public au chemat echipaje medicale pentru evaluare. Sursa
În Suceava, un pui de căprioară a fost salvat de pompieri din apele iazului Șomuz
„Bambi”, cum l-au botezat pompierii miliari, încercase să traverseze iazul parțial înghețat, însă nu a reușit, gheața subțire cedând. O femeie care trecea prin zonă l-a observat chinuindu-se să urce malul mult prea abrupt și a sunat la 112. Cu ajutorul unei scări și cu cordițe de salvare, pompierii, ajutați de un coleg jandarm, l-au tras pe mal. Sursa
În Arad, la Ineu, va fi amenajat un parc de distracții pe terenul unui fost depozit de armament
Un parc de distracții va fi amenajat la marginea orașului Ineu, pe terenul unui fost depozit de armament primit în urmă cu câțiva ani de administrația locală de la Ministerul Apărării Naționale (MApN), proiectul obținând o finanțare europeană de 1.250.000 de euro. Sursa
În Constanța, un pilot activist a zburat cu o parapantă electrică în apropierea platformei de foraj Neptun Deep
Un pilot activist Greenpeace a desfășurat un protest pașnic în portul Constanța Sud - Agigea, în proximitatea platformei Transocean Barents, unitatea mobilă de foraj offshore contractată pentru proiectul Neptun Deep. Acesta a zburat cu o motoparapantă electrică, afișând un banner cu mesajul: „STOP FOSSIL GAS” („STOP GAZELOR FOSILE”). Sursa
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this









