Acum 6 ani, în urma Colectiv, președintele dădea speranțe societății civile. Azi, le spulberă. Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Acum 6 ani, în urma Colectiv, președintele dădea speranțe societății civile. Azi, le spulberă. Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
04/11/2021
Singurătatea democratului român
Ghinion. Așa s-ar putea rezuma părerea președintelui Iohannis despre cei care l-au votat - de două ori (sau chiar de patru), doar pentru a scăpa de PSD. La fel ca profesorii care n-au știut să-și ia cinci-șase case din meditații, și votanții domniei sale au avut ghinionul de a nu se descurca în viață.
În primul rând, au făcut greșeala să rămână în țară și să investească din timpul și energia lor nu doar la vot, dar mai ales ca să fie cetățeni cinstiți. Nu s-au dus nici în PNL, nici în PSD sau alt partid de descurcăreți, s-au dus eventual într-un partid de încurcă-lume deturnat de alții mai puțini naivi dar cu orgolii cât cerul. Aia e, ghinion.
Majoritatea și-au văzut de viețile lor, și-au plătit taxele, n-au furat, n-au stat să aștepte pomeni de la stat, ba chiar și-au petrecut nenumărate seri în stradă, încercând să-i împiedice pe colegii domnului Ciolacu să transforme România în Belarus și să o scoată definitiv de pe drumul timid de democrație europeană pe care ajunsese, aparent, din greșeală.
Ce au primit de la cei cu care stă zilele acestea la masă domnul Cîțu, la indicățiile prețioase venite de la Cotroceni? Gaze, pulane și bocanci. Bani furați și transformați în vilane și merțane. Dispreț și amenințări. Ar fi vrut să primească autostrăzi, spitale și școli, dar n-a fost să fie: atât PSD, cât și PNL, partenerii de guvernare de acum doar câțiva ani, s-au înșurubat până la os în carnea poporului și sug de acolo cu sete tot ce pot.
Dar domnul Iohannis ne-a avertizat încă dinainte de a fi ales că vom avea ghinion dacă ne imaginăm că va fi vreun democrat. E doar fața umană (da, îmi dau seama de ironie) a unui sistem mafiot care n-a fost deranjat nici măcar cu un degețel în peroada președinției sale. Cei care au încercat să-l deranjeze au fost marginalizați, iar ieșirile domniei sale la adresa PSD au fost, mai degrabă, un atac la concurență, nu la putreziciunea care curge prin venele acestui partid.
Ghinionul e al nostru, cei minoritari în țara asta (undeva sub o treime) care și-au imaginat că președintele va ști să evolueze de la statutul de premier GRIVCO la cel de președinte democrat. Realmente democrat: implicat în reforma profundă a unui stat corupt până în măduva oaselor, de la educație la sănătate, de la infrastructură la tot ce înseamnă relație cu statul. România aia normală - vă mai amintiți sloganul PNL de anul trecut?
Nu e vorba doar de publicul USR aici. E vorba și de o bună parte din publicul PNL. Începând cu o parte din politicienii PNL. Cei care se zbat să facă reformă la nivel local fără să bage mâna în borcanul cu miere la care ling baronii PNL și PSD cu vechime. Cei care abia au ițit capul din eșalonul doi, dar nu găsesc suficientă tracțiune într-un partid organizat ca o mafie.
Ghinion și pentru cei care au votat cu acest partid pentru că e liberal și care n-ar putea suporta încă o umilire alături de un partid axat pe distrugerea României democratice. Sigur că-s enervați de unele pretenții ale noului val din politică, în special pe apucăturile de primadone și pe lipsa lor de experiență. Dar pe valorile fundamentale: reformă, justiție, infrastructură, școli, educație, transformarea României într-un stat modern și european - pe astea sunt 100% de acord și nu vor putea fi vreodată convinși că un PSD complet nereformat dă doi bani pe ele.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Este tot mai clar că președintele a ales calea corupției, a corupților, a nereformării statului, a tribalismului, a structurilor de comandă și control moștenite și pe care ține morțiș să le transmită mai departe. Sigur, s-ar putea să se și răzgândească (nu râdeți acolo, la galerie) și să-și dea seama, în ceasul al treisprezecelea, că aici nu mai e vorba de distrugerea PNL (de care nu văd de ce i-ar păsa, în fond el nu este penelist), ci de irosirea a trei ani în care România se putea reforma profund - trei ani vitali!
Spunea cineva că USR nu are monopolul reformelor. Corect. Dar ce fel de reforme va face PNL alături de PSD? Că mă roade curiozitatea.
Tot ce vedem zilele astea arată un singur lucru: toți românii care vor o țară europeană, cu valori și instituții europene, nu au un partener nici în președinte, nici în tristul său clovn din capul guvernului demis, nici în baronii PNL. S-ar putea să dea înapoi temporar, însă ar fi o repliere de moment. Simplul fapt că le place să stea la masă cu PSD - care a rămas același partid toxic pe care ne-au îndemnat să-l dăm la o parte acum doar un an - arată că n-au nicio treabă cu democrația.
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
Iohannis a fost ales tocmai pentru că oamenii nu au vrut să-i reprezinte un președinte PSD. PNL a primit voturi tocmai pentru că s-a pus în antiteză cu PSD. Acesta a fost mandatul democratic. Pe care-l puteau împlini doar alături de cei de la USR, având maturitatea de a netezi asperitățile unei coaliții cu unii fără experiență. Dar acum calcă în picioare acest mandat, pentru că nu te poți înțelege, domnule, cu câinii ăia.
„Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie „Votaţi PSD!”. Cum aş putea, când PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL? Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD.Ne delimităm de acest partid toxic, îl ţinem în opoziţie acum, dar şi după 2024”
Florin Cîțu, 25 septembrie 2021
Ce ne rămâne? Să plângem în pumni? Să plecăm? Să stăm iar trei ani în piață, în speranța că nu ne vor fura din nou noaptea ca hoții unii care, iată, n-au nicio jenă să fure în miezul zilei, și încă sume uriașe, luate în mare parte pe datorie? Să nu mai votăm?
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Habar n-am. Poate aveți voi idei. Eu am mai rămas doar cu una:
Democratul român se va replia, probabil, în comunitățile din care face parte. De acolo poate construi din nou - de data asta nu chiar de la zero - un sistem în care să se poată face auzit. Dar va trebui să știe să-i convingă mai ales pe ceilalți nemulțumiți din jurul lui, cei atrași de o extremă care nu aduce, de fapt, nicio rezolvare la problemele României.
Și va putea să facă acest lucru doar dacă reușește să schimbe fața comunității colaborând cu acei puțini politicieni (de orice culoare) care chiar se preocupă de binele acesteia. Dacă și pe acest front noul val din politică va dezamăgi, să nu ne așteptăm la nimic bun - nu atât în 2024, ci chiar mult mai devreme.
E o muncă de construcție pe care trebuia oricum să o facem, indiferent cine era la guvernare - e singura cale de a construi, de fapt, o țară. Când rezolvi problemele curente ale comunității (de la drumuri la spații verzi, la căldură, la transport, la educație, la modul în care sunt gândite spațiile publice și investițiile prezente și viitoare, la modul în care te tratează instituțiile publice etc.), în tandem cu comunitatea, dezvolți democrația autentică - aia care nu se rezumă la un vot aruncat în urnă o dată la patru ani, ci înseamnă implicarea continuă în viața cetății.
Știu, sunt puțini, foarte puțini politicieni de acest calibru. Iar noi suntem trecuți de capătul puterilor și exasperați de lipsa lor de experiență. Dar e ultima redută. Și, în ciuda deznădejdii pe care o văd în jurul meu zilele astea, avem mult mai multe pârghii la îndemână decât în urmă cu patru ani. Societatea civilă a evoluat și este mai puternică decât cred cei care-și permit să o calce în picioare zilele astea.
Poate, cine știe, dintre toți acești politicieni preocupați de comunitățile lor se vor ridica cei care vor reuși să smulgă țara, peste trei ani, din ghearele celor care au prădat-o vreme de 30 de ani de zile. Dar nu o pot face singuri. Nu în condițiile în care baronii PNL și PSD fac front comun (și-l vor face, indiferent de rezultatul efectiv al negocierilor de zilele acestea).
Singurătatea democratului român e ghinionul său. Să nu-l lăsăm singur, chiar și atunci când nu e perfect și are de învățat. Altă cale nu există.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this