Singur acasă: cum îi pot ajuta profesorii, consilierii școlari și statul pe copiii cu părinți plecați la muncă?

Bianca Pieszczoch

Prima parte a acestui articol poate fi citită aici: Singur acasă. Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași în România

De la situația de acasă la situația de pe băncile școlii

Cadrele didactice, profesorii diriginți și consilierii școlari trebuie să acorde o atenție sporită copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate pentru a preveni scăderea performanței școlare, a absenteismului sau chiar a abandonului. Deși majoritatea județelor transmit că situații de absenteism și abandon școlar există, ele reprezintă totuși un segment redus, care afectează copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate.

Nicoleta spune că s-a sfătuit cu învățătoarea fiicei celei mai mari înainte să plece și a păstrat legătura cu aceasta pe toată durata șederii în Italia. Femeia este convinsă că sprijinul primit din partea învățătoarei a ajutat-o pe fiica ei să își mențină performanța școlară constantă. „Mi-aduc aminte că a luat premiul întâi”, se mândrește ea.

Totuși, situațiile fericite nu reprezintă o experiență comună pentru copiii cu părinți plecați. Elias își amintește diferența resimțită între primii ani de școală și ciclul gimnazial, respectiv ciclul liceal de învățământ.

La 9 ani, Elias vorbea cu mama lui pe webcam. Sursă foto: Facebook

„Doamna era neobișnuit de drăguță cu mine”, spune zâmbind despre primii ani de școală. Atenția și grija pe care le-a primit la grădiniță și școala primară au dispărut când a intrat în clasa a V-a. Profesorii cunoșteau situația sa, însă nu l-au tratat diferit față de ceilalți elevi. „Poate la liceu, spre exemplu, doamna de biologie, care e o scumpă, poate a aflat ea și era mai drăguță, dar nu era într-un mod în care să-l facă foarte evident”, explică Elias.

Responsabilitatea pentru performanța școlară a băiatului și-a asumat-o mătușa lui. „Stăteam cu zilele și făceam o grămadă de exerciții. Pe partea asta educativă n-am simțit nicio lipsă, am simțit o compensație”, își amintește tânărul.

De cealaltă parte, Lăcrămioara Rotaru, profesoară de biologie la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret, spune că dirigintele devine ca un părinte surogat pentru copiii care nu îi au pe părinții lor acasă. Astfel, linia dintre rolul de profesor și intruzivitate în viața personală a copilului devine foarte greu de trasat. De aici, se poate crea foarte ușor o diferență între copiii cu părinți plecați și ceilalți copii, iar profesorii trebuie să fie foarte atenți pentru a nu crea o antiteză.

„Poate asta e frumusețea acestei meserii. Că nu lucrăm cu numere, cu cifre, cu popice. Sunt oameni cei din fața noastră. Dacă nu pui suflet, nu merge treaba. Sau eu așa cred, că nu merge treaba. Iar atunci când ai astfel de copii, e nevoie de un pic mai multă implicare din partea dirigintelui, ca să îl scoți la liman. Oricum și satisfacția e mult mai mare. În momentul în care l-ai luat și reușești să-l duci până la capăt, wow!”, povestește profesoara cu zâmbetul pe buze.

Rolul consilierului școlar

La Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret a durat zece ani de „luptă” pentru a aduce un consilier școlar, după cum spune profesoara Lăcrămioara Rotaru.

Singur acasă. Impactul migrației părinților asupra copiilor rămași în România

Determinată în principal de sărăcie și nevoi materiale, migrația produce costuri emoționale profunde și de lungă durată pentru copii, pe care nici tehnologia și nici rudele nu le pot compensa

Acest caz este unul fericit. Deși există un singur consilier școlar pentru peste 1.000 de elevi, profesorii simt un ajutor foarte mare din partea acestuia.

„Prezența psihologului în școală mi-a ridicat mult de pe umeri. Foarte mult de pe umeri. Pentru că înainte mă simțeam chiar extrem de singură în lupta asta. Acum, faptul că este cineva acolo pentru ei, specializat, care poate da alte sfaturi, mai bune decât le pot da eu, că e în domeniul lui, ne ușurează munca”, spune profesoara Lăcrămioara Rotaru.

Potrivit legii nr. 133 din 15 iulie 2020 pentru completarea art. 83 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, unui consilier școlar îi pot fi atribuiți maximum 600 de elevi sau 300 de preșcolari.

Realitatea este una diferită, după cum spune psiholoaga Silvia Ciubotaru, pe baza datelor culese direct din teren. „Consilierii școlari din România sunt unul la cinci școli în teritoriu. Cinci școli din trei localități”.

Copiii au nevoie de ghidare, iar ghidarea lipsește

După ce a terminat liceul, Maria s-a trezit în fața unei libertăți pentru care simțea că nu este pregătită. Nu știa ce urma să facă mai departe și nici în ce direcție să se îndrepte. În spatele independenței pe care o afișase ani la rând se ascundeau neliniște, nesiguranță, stări pe care nu știa cum să le gestioneze. În acea perioadă a început să consume droguri. „Te liniștea trei ore cât aveai energia aia supremă”, povestește Maria.

Pentru Silvia Ciubotaru, experiența tinerei nu este desprinsă de felul în care și-a petrecut copilăria. Psihologa explică faptul că mulți dintre copiii care cresc în absența părinților dezvoltă ceea ce specialiștii numesc hiperindependență, adică tendința de a se baza exclusiv pe propriile resurse și de a evita să ceară ajutor.

Pentru cei din jur, acești copii par maturi, autonomi și capabili să se descurce singuri. În realitate, însă, independența dobândită prea devreme poate ascunde vulnerabilități profunde.

„Hiperindependența într-o perioadă precoce înseamnă și foarte multă confuzie și foarte multă frică”, explică Silvia Ciubotaru. Potrivit acesteia, hiperindependența apare atunci când copilul învață, în mod repetat că trebuie să se descurce singur, să facă față unor situații dificile.

O lege pentru protecția și promovarea drepturilor copilului

În familiile în care părinții pleacă în alte țări pentru a munci, responsabilitatea creșterii copilului se mută pe umerii altor membri din familie: bunici, mătuși, unchi sau alte rude apropiate. Aceștia încearcă să umple un gol pe care nu ei l-au creat și devin „părinți” peste noapte, cu atât mai mult cu cât preiau responsabilități formale și din punct de vedere legal.

Protecția copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate este reglementată prin Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Aceasta prevede ca părintele care urmează să plece la muncă în străinătate trebuie să notifice serviciul public de asistență socială, cu minim 40 de zile înainte de plecare.

În cazurile în care pleacă ambii părinți, aceștia trebuie să desemneze un tutore legal pentru copil. Instanța de tutelă trebuie să confirme persoana în grija căreia rămâne copilul. Tot în fața instanței, această persoană trebuie să își exprime acordul pentru responsabilitatea care i se transferă, iar legea permite ca autoritatea părintească să poată fi transferată pentru maximum un an.

Colaborarea dintre sistemul educațional și sistemul de asistență socială

Profesoara din Siret spune că Direcția de Asistență Socială din localitate solicită în fiecare an statistici despre copiii cu un părinte, respectiv ambii părinți plecați, iar sarcina aceasta intră în atribuțiile profesorilor diriginți.

Profesorii au o putere limitată în procesul de aducere la cunoștința părinților de legislație, care solicită desemnarea de reprezentanți legali pentru copiii ai căror părinți pleacă din țară. Ei colectează datele legate de reprezentanții legali ai copiilor, însă, acolo unde aceștia nu au reprezentanți legali, profesorii nu-i pot obliga pe părinți să respecte procedura legală.

Teoretic, cadrele didactice trebuie să anunțe Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului unde constată că procedura de desemnare a reprezentanților legali nu este respectată, însă aceste sesizări atrag asupra lor poziții de vulnerabilitate ale familiilor. Există riscul ca părintele să blocheze comunicarea cu profesorul „dacă nu-l abordezi cu suficient de multă… gentilețe”, spune profesoara de biologie.

În familiile din care pleacă un singur părinte din țară, iar copiii rămân în grija celuilalt părinte, desemnarea unui reprezentant legal nu este obligatorie. Părintele rămas acasă este considerat persoana responsabilă de creșterea copilului.

Situația se schimbă în cazul părinților care exercită singuri autoritatea părintească sau al celui la care locuiește copilul, conform legii. Notificarea autorităților publice trebuie să conțină, în mod obligatoriu, persoana desemnată de părinte care rămâne reprezentantul legal al copilului. Aceeași regulă se aplică și atunci când ambii părinți pleacă în străinătate să muncească și își lasă copiii acasă.

Profilul tutorelui este și el descris în lege. Trebuie să aibă minimum 18 ani, să facă parte din familia extinsă a copilului și să îndeplinească condițiile materiale și morale necesare creșterii unui copil. Mai mult, pentru a preveni situațiile „de conflict, neadaptare sau neglijență în relaţia cu minorul”, legea prevede că tutorele trebuie să participe, în mod obligatoriu, la un program de consiliere privind îngrijirea copilului.

Reprezentanții legali ai copiilor, în numere

Legea fixează niște repere stricte pentru părinți, pe care trebuie să le respecte înainte de a pleca de lângă copil, însă, de cele mai multe ori, acestea sunt ignorate.

Din cele 41 de județe, doar 19 au comunicat date despre numărul copiilor care au un tutore legal desemnat. În aceste județe, dintr-un total de 35.689 de copii care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate, doar 8.028 au un tutore sau un reprezentant legal. Cu alte cuvinte, aproximativ 22,5% dintre copii beneficiază de protecția prevăzută de lege.

Situația este similară și în cazul copiilor cu un singur părinte plecat. Dintre cei 29.541 de copii cu un singur părinte plecat din cele 19 județe pentru care autoritățile au furnizat informații, doar 5.834 au un reprezentant legal desemnat.

În ceea ce privește copiii cu ambii părinți plecați, 1.895 de copii din totalul de 4.778 au un reprezentant legal desemnat. În procente, vorbim despre un număr mai mare de copii cu tutore desemnat în rândul celor care au ambii părinți, de 39,7%. Totuși, acest procent nu se ridică nici măcar la 50%, deși este vorba despre o obligativitate stabilită prin lege.

Diferența dintre obligațiile prevăzute de lege și numărul redus al reprezentanților legali desemnați sugerează că, în multe cazuri, plecarea părinților este gestionată informal, în interiorul familiei. Astfel, responsabilități esențiale pentru creșterea și protecția copilului ajung să fie asumate de rude fără ca transferul acestora să fie recunoscut sau monitorizat de autorități.

Datele indică o discrepanță majoră între numărul copiilor cu părinți plecați, aflați în evidențele școlare, și numărul copiilor pentru care a fost desemnat un reprezentant legal.

Maturizarea precoce

Uneori, plecarea părinților nu lasă doar un gol emoțional, ci aduce și responsabilități în plus pe umerii copiilor. Elias a înțeles de mic că trebuie să se raporteze la bunicii lui ca la niște bunici obișnuiți, chiar dacă aceștia preluaseră și rolul părinților. „Mă gândeam că sunt bătrâni, că poate nu rezistă la același stres precum ar rezista ai mei”, de aceea, spune tânărul, își trata bunicii cu un grad mare de respect.

În familia Nicoletei, fiicele sale au fost mamă una pentru cealaltă, chiar dacă au rămas acasă cu tatăl lor. „Ele oricum se descurcau”, mărturisește Nicoleta. Când a apărut mezina în familia lor, surorile mai mari au umplut golul când mama lor era plecată în Italia. Femeia suna în fiecare zi acasă să se asigure că fetele sterilizau biberoanele și îi dădeau lapte micuței.

La rândul său, Elias a trecut printr-o experiență asemănătoare cu fratele său mai mic. Diferența dintre ei este de 4 ani, iar după plecarea părinților la muncă rolul de frate s-a amestecat cu cel de părinte. „Mi-au spus clar că ei nu pot să fie acolo, să zică ceva. «Tu ești fratele lui, ai și tu grijă de el, sfătuiește-l și tu». Și mi s-a repetat de foarte multe ori”, au fost cuvintele care l-au determinat pe Elias să se maturizeze.

Elias și fratele său mai mic, Luca. Între cei doi este o diferență de 4 ani. Sursă foto: arhivă personală Elias

Privind în urmă, tânărul spune că regretă că nu a reușit să aibă o relație obișnuită cu fratele lui, să se apropie de el așa cum se întâmplă între frați.

Silvia Ciubotaru explică faptul că astfel de situații sunt frecvente în familiile în care copiii preiau responsabilități care depășesc etapa lor de dezvoltare. „Devine dur ca să poată să gestioneze rolul de părinte, care e prea mare pentru vârsta lui biologică”, descrie Ciubotaru.

În aceste cazuri, fratele mai mare nu mai e doar frate, ajunge să fie persoana care oferă sfaturi, rezolvă conflicte și încearcă să îl protejeze pe cel mai mic, poate chiar și atunci când nu e cazul. Și acest lucru se întâmplă pentru că „cel mare” nu e pregătit pentru o asemenea responsabilitate, ca cea părintească, „cel mare” este la fel ca „cel mic”, are și el nevoie în continuare de protecție și ghidaj, adaugă aceasta.

În statisticile realizate de stat, copiii care cresc fără prezența părinților sunt niște numere, însă ei sunt prezenți în fiecare zi la școală, la serbările de la grădiniță, la festivitățile de premiere sau de absolvire, momente în care sunt vulnerabili și resimt cel mai puternic absența părinților.

Astăzi, Elias a ajuns să înțeleagă plecarea părinților lui și să o considere rațională, deși mereu s-a întrebat cum ar fi arătat viața lui dacă ar fi crescut în Italia, lângă mama și tatăl său. „Deciziile din trecut nu se mai pot schimba. Și dacă rămâi pe mindset-ul ăsta «că mama a plecat, că toată lumea a plecat», rămâi acolo, jos. Dar dacă înveți de unul singur să treci peste, dacă-ți promiți ție că tu nu o să faci chestia asta și chiar te chinui în viitor să nu o faci, o să te simți mult mai bine. Eu dacă m-aș întâlni cu mine din trecut, nu mi-aș zice nimic, poate mi-aș arăta niște amintiri. Și mi-aș arăta amintirile plăcute”, mărturisește Elias.

Aceasta este concluzia la care a ajuns el, tânărul adult de 22 de ani, care a trăit o viață întreagă departe de părinții săi.

Bianca Pieszczoch a absolvit în această vară cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Acest articol face parte din lucrarea de licență susțină de autoare, realizată sub coordonarea lect. univ. dr. Emilia Șercan.