
28/09/2026
Ciprian Marica și Nadia Comăneci caută următorii campioni ai României: „Sportul are puterea de a schimba destine, dar adevărata performanță apare atunci când un copil învață să creadă în el”
Vodafone lansează GEN10, un program național dedicat descoperirii și susținerii unei noi generații de campioni români, cu Nadia Comăneci și Ciprian Marica în rol de mentori.
Prin acest proiect, compania își propune să le ofere copiilor talentați la gimnastică și fotbal șansa de a-și descoperi și dezvolta potențialul, cu ajutorul unor burse și al unui program de pregătire de un an. Inițiativa pornește de la o preocupare frecventă în rândul părinților: cum își pot ajuta copiii să-și construiască un viitor echilibrat și să-și valorifice talentul într-o societate în care tehnologia ocupă tot mai mult spațiu.
Sportul, o soluție importantă pentru dezvoltarea copiilor
În privința viitorului copiilor lor, părinții din România au numeroase îngrijorări, de la educație și situația financiară până la sănătatea fizică și mintală. În același timp, adulții își doresc ca tehnologia să fie un aliat pentru cei mici, nu un obstacol.
Potrivit unui studiu despre susținerea generației viitoare, realizat de Vodafone împreună cu D&D Research, părinții consideră tehnologia un instrument eficient pentru educația (41%), sănătatea fizică (31%) și mintală (30%) și orientarea spre viitor a copiilor (25%), dar și o problemă atunci când e folosită în exces: 29% dintre părinți se tem de sedentarism și de interacțiuni online necontrolate, iar 28% cred că tehnologia i-ar putea izola pe copii de realitate.
Cercetarea arată și că părinții vor să le ofere copiilor oportunități prin care să se descopere și să se dezvolte, mai ales într-un context din care tehnologia nu mai lipsește. Sportul apare drept una dintre căile importante spre o creștere sănătoasă: contează nu doar pentru condiția fizică, ci și pentru disciplină, încredere, echilibru emoțional și abilități utile pe termen lung.
Companiile, un sprijin pentru talentele de mâine
Participanții la focus grup au însă o imagine sumbră asupra sportului: spun că „sportul a pierdut mult teren” sau că „acum talentele se pierd pe drum”. Părinții cred că sportului nu i se mai acordă aceeași importanță ca în trecut, iar accesul la sportul de performanță e tot mai dificil. Pe fondul instabilității economice și al inflației ridicate, jumătate dintre familiile chestionate se confruntă cu probleme financiare, care devin o barieră pentru dezvoltarea copiilor dincolo de ecrane.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Conform studiului, siguranța locului de muncă influențează direct modul în care familiile gestionează timpul liber, activitățile copiilor și capacitatea de a investi mai mult în dezvoltarea lor. Cercetarea mai arată că părinții simt că responsabilitatea pentru implicarea copiilor în sport revine aproape exclusiv familiilor, în timp ce școala și statul sunt percepute ca având un rol pasiv. Costurile ridicate (taxe, echipamente, logistică) și lipsa sprijinului financiar limitează accesul la sportul de performanță, ceea ce accentuează inegalitățile dintre familiile cu venituri diferite și, implicit, reduce șansele ca talentele să fie descoperite.
81% dintre respondenți consideră că marile companii private din România ar trebui să dezvolte programe prin care să sprijine talentul copiilor, deoarece au resursele financiare și umane necesare, precum și capacitatea de a mobiliza specialiști și autorități pentru schimbări reale. Sportul este văzut ca un instrument cu beneficii multiple pentru copii: mișcarea în natură (45%), sporturile de echipă (45%), descoperirea talentelor și aptitudinilor sportive (42%), implicarea regulată în activități sportive (40%) și dezvoltarea abilităților fizice (37%) se numără printre direcțiile pe care părinții le consideră importante.
Vodafone transformă preocupările părinților într-un program național pentru copii
Pornind de la rezultatele studiului și de la temerile părinților, Vodafone a creat GEN10, un program prin care caută, susține și crește o nouă generație de campioni români.
„Avem un simț al responsabilității și an de an ne întrebăm: ce putem face mai mult pentru societate? Cum arată viitorul și cum îi putem susține pe copii? Asta i-am întrebat și pe părinți: ce-i preocupă, ce-i îngrijorează, cum se uită la tehnologie. «Bine ghidată, tehnologia poate să ajute», au spus ei. Nota 10 e un standard și atunci am mers alături de cei care au pus România pe harta mondială a succesului și am încercat să găsim împreună acele legături care să ajute copiii să meargă mai departe, să-și găsească vocația, să aibă o șansă”, spune Alexandra Olaru, Director Legal & External Affairs, Vodafone România.
Fotbalul pentru juniori e scump, iar sistemul plin de abuzuri. Ce înseamnă să-ți dai copilul la un sport de performanță în România
Părinții investesc timp și bani, antrenorii încearcă să suplinească lipsuri, iar federația promite strategii, dar cel care suferă în România este tot copilul, cel care visează să ajungă fotbalist profesionist.
Singur acasă: cum îi pot ajuta profesorii, consilierii școlari și statul pe copiii cu părinți plecați la muncă?
Pentru copiii cu părinți plecați la muncă, profesorii sunt ca a doua familie: Cadrele didactice devin adesea o a doua familie pentru acești copii, încercând să umple golul emoțional lăsat acasă. Ei sunt cei care prin empatie, încearcă să prevină abandonul școlar și să îi ghideze când părinții nu sunt acolo.
Platforma GEN10 se adresează copiilor talentați la gimnastică și fotbal și este susținută de doi dintre cei mai mari campioni ai României, Nadia Comăneci și Ciprian Marica. Părinții își pot înscrie copiii în concursul pentru bursele GEN10, acordate de Vodafone, încărcând pe platformă un videoclip în care cei mici își arată talentul sportiv.
„În cei 29 de ani de când Vodafone este prezent în România, am fost implicați constant în viața românilor, iar acum, împreună cu doi mari campioni, ne asumăm responsabilitatea de a oferi copiilor toate șansele pentru a-și descoperi potențialul. Astăzi, prea multe visuri se opresc înainte să înceapă, nu din lipsă de potențial, ci din lipsă de sprijin. Prin GEN10, vrem să schimbăm acest lucru: să căutăm talentul oriunde s-ar afla și să nu lăsăm niciun copil în urmă. Pentru că următorii campioni ai României pot veni de oriunde, dacă noi le oferim șansa să ajungă departe”, a explicat Nedim Baytorun, CEO Vodafone România.
„Investiția în copii este o investiție într-o generație sănătoasă”
Prezentă la lansarea campaniei, Nadia Comăneci a spus că, în loc de o a doua Nadia, copiii vor să mai degrabă ei înșiși. În plus, nu e vorba doar de mișcare: „O investiție în copilul tău nu înseamnă neapărat sport de performanță, ci sănătate și valori care rămân cu el toată viața. Mulți vor să investească abia după momentul în care cineva a ajuns undeva, dar ca să ajungă acolo, este nevoie de acei cinci-șase ani în care un copil crește în valoare, atât ca sportiv, cât și ca om. Investiția în copii este, de fapt, o investiție într-o generație sănătoasă”, spune ea.
La lansarea GEN10, Comăneci a vorbit și despre valorile pe care i le-a dat sportul și care au format-o: responsabilitate, curaj, disciplină, reziliență, capacitatea de a te ridica atunci când cazi și de a-ți gestiona zilele mai grele.
Ciprian Marica, la rândul lui, este convins că viitorii campioni ai României există deja. „Responsabilitatea noastră este să le oferim mediul, reperele și susținerea de care au nevoie, pentru a-și transforma potențialul în rezultate. Sportul are puterea de a schimba destine, dar adevărata performanță apare atunci când un copil învață să creadă în el, să muncească pentru obiectivele lui și să nu renunțe la primul obstacol”, a subliniat el.
La lansare, Marica a adăugat că talentul deschide ușa, dar ce te ține acolo e faptul că nu renunți. „Toată lumea vede când ajungi pe o scenă, însă în spate este multă muncă și o reziliență fantastică. Copii care se ridică mai repede, care acceptă că o înfrângere nu înseamnă că ai terminat și s-a încheiat războiul, ci că urmează o altă bătălie și trebuie să se ridice și să fie la înălțime. Mă uit după cei care au această mentalitate, care caută mingea și care, nu în ultimul rând, își doresc și au pasiune pentru asta.”
Cum funcționează platforma GEN10
Înscrierile pe platforma GEN10 au început pe 22 septembrie și se încheie la finalul lunii octombrie. În această perioadă, părinții vor putea încărca videoclipuri în care copiii execută exercițiile recomandate de echipele Nadiei Comăneci și ale lui Ciprian Marica. Fiecare videoclip este analizat de cei doi campioni și de echipele lor, care evaluează potențialul sportiv al fiecărui copil și îi identifică pe cei mai promițători candidați.
În noiembrie, 30 de finaliste la gimnastică și 33 de finaliști la fotbal vor fi invitați la București, la o etapă de selecție desfășurată față în față. La final, sub îndrumarea directă a celor doi mentori, vor fi desemnați bursierii programului: 10 la gimnastică și 11 la fotbal.
Câștigătorii burselor vor intra într-un program intensiv de antrenament de un an, condus de o echipă de profesioniști, sub coordonarea Nadiei Comăneci și a lui Ciprian Marica.
Ce caută cei doi sportivi la tinerii pe care îi vor antrena? „Disciplina este foarte importantă”, spune Nadia, unul din oamenii care știu cel mai bine acest lucru. „Copiii au foarte multă energie și aceasta trebuie îndreptată către sport. Te uiți la un copil care vine în sală cu 10 minute înainte de a începe, care, din 10 execuții, face 11 sau 12. Un copil care nu se satură de practică și care se duce acasă și dorește să facă asta și acolo. Un copil care învață să gestioneze o competiție care nu a mers chiar așa de bine și care încearcă să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a se descurca mai bine. Unul care este alături de colegii lui și care-i ajută să treacă prin momente dificile. (...) Plus de asta, curiozitatea este ceva extraordinar: curiozitatea și curajul de a încerca să-și găsească o limită pe care nu o cunoaște încă.”
Ciprian Marica spune că el caută ambiția de a nu renunța, trăsătura care l-a definit și pe el. „Știm că tendința este să renunți atunci când e greu. Ei bine, acei copii care aleg să nu renunțe, care au ambiție, care, prin tot ceea ce fac, așa cum spune și Nadia, vin mai devreme decât ceilalți și pleacă mai târziu, se duc acasă și fac același lucru, sunt cei care, la final, vor fi câștigători.”
„Mergem mai departe și îmbinăm tehnologia cu sportul”
Nadia Comăneci își dorește ca GEN10 să fie începutul unei mișcări care să crească enorm în anii următori. „Trebuie să ținem minte că este nevoie de timp pentru ca acești copii să crească, să înțeleagă, să aibă succes în ceea ce fac și, în același timp, să vadă că vor fi susținuți în continuare, nu numai o singură dată. Sportul nu se face peste noapte, iar rezultatele nu vin peste noapte.”
Ciprian Marica este conștient, însă, că nu toți copiii vor face performanță, dar spune că misiunea lor este să-i facă să-și dorească mai mult. A învățat asta încă de mic: să nu se mulțumească cu puțin.
„O companie alege să se implice. Este și rândul nostru să venim în sprijinul copiilor, pentru că despre ei este vorba. Sper ca și autoritățile să susțină, la un moment dat, sportul, pentru că este nevoie de acest lucru. Mergem mai departe și îmbinăm tehnologia cu sportul. Vrem ca acești copii să stea departe de telefoane, să iasă la joacă. Ei bine, aici putem să îmbinăm aceste două lucruri: să filmăm exercițiile copiilor, să-i prezentăm, să-i arătăm, pentru că de multe ori ne văităm, dar ei nu sunt văzuți.
Această campanie va merge în toată țara. Sperăm ca acești copii să se prezinte, iar părinții și profesorii să-i filmeze, să le surprindă calitățile și să ni-i prezinte. Noi promitem că vom fi implicați 100%, că vom da totul ca ei să iasă în față și să-și prezinte calitățile. Îi vom ghida în misiunea lor pe parcursul unui an, cu siguranță. Să sperăm că poate și mai mult”, încheie el.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this




