„Împreună” poate fi o formă de protecție. De ce conexiunea dintre părinți și copii este primul pas în prevenirea dependențelor

Ana Tepșanu

Colaborator

Relația dintre părinte și copil poate fi una dintre cele mai importante forme de protecție în fața consumului de substanțe și a dependențelor. Atunci când comunicarea se rupe și conexiunea reală dispare, problemele adolescenților pot rămâne neobservate. 

Campania „Prevenția începe în relație”, dezvoltată de Asociația Zi de Bine, pune în centrul prevenției legătura dintre tineri și adulții din jurul lor. Este poate prima campanie de prevenție primară din România ultimilor 35 de ani care nu vorbește despre frică, ci despre conectare. 

„Prevenția contează pentru că aproape toate comportamentele adictive pot începe în adolescență, iar cu cât inițierea în astfel de comportamente este mai timpurie, cu atât riscul de dependență sau de probleme asociate, la maturitate, este mai mare”, spune Vlad Zaha, criminolog și expert în politici publice privind drogurile. 

„Implicarea autentică din partea părinților este cea mai importantă formă de protecție împotriva adicțiilor”

Decenii de cercetare arată, explică Vlad Zaha, că consumul problematic apare adesea din vulnerabilități (relații slabe cu părinții, lipsa abilităților de a gestiona emoțiile și presiunea, medii educaționale în care copilul nu contează, lipsa alternativelor) și aproape niciodată din lipsă de informații despre substanțe sau alte comportamente de risc. 

„Prevenția eficientă și eficace adresează toate aceste cauze, adesea chiar fără să se aducă în discuție drogurile, și tocmai de aceea prevenția făcută corect poate reduce simultan consumul problematic de substanțe, violența, abandonul școlar și problemele de sănătate mintală. Prevenția reală oferă abilități de viață, iar programele reale de prevenție se desfășoară pe parcursul a luni sau ani de zile”, adaugă Zaha.  

Campania „Prevenția începe în relație”, realizată de Zi de Bine cu susținerea Biroului Organizației Mondiale a Sănătății în România și a Ministerului Sănătății, la inițiativa Administrației Prezidențiale prin proiectul „România în lumină”, nu luptă cu adolescenții, cu părinții sau cu profesorii, ci cu golul dintre ei. 

„Implicarea autentică (cu sens) și supravegherea non-intruzivă a adolescentului din partea părinților este cea mai importantă formă de protecție împotriva adicțiilor pe care aceștia o pot realiza”, spune Dan Petre, sociolog și conferențiar universitar la SNSPA. 

De ce prevenția bazată pe frică nu dă rezultate

Frica, rușinea și pedeapsa (sau amenințarea cu ea) sunt, spune Vlad Zaha, cele mai vechi și mai testate metode de „prevenție” din lume, de aceea se știe cu certitudine că nu funcționează și că pot chiar face rău. Standardele internaționale de prevenție, inclusiv cele ale OMS, trec inducerea fricii, moralizarea și amenințările la abordările ineficiente sau dăunătoare. 

Iar asta descrie, aproape punct cu punct, ce s-a făcut în România în ultimii 35 de ani.

Cel mai important motiv ține de psihologia fricii. „Știm de decenii că adolescenții și tinerii constituie publicul cu cea mai ridicată dorință de a căuta senzații noi, au cel mai puternic sentiment de invincibilitate și cea mai mare intoleranță față de adulții care le dictează ce să facă sau să nu facă”, explică Vlad Zaha. Toate aceste caracteristici fac ca mesajele înfricoșătoare să se întoarcă împotriva celor care le transmit. 

În plus, spune Zaha, astfel de campanii întețesc stigma: „Un adolescent care a învățat din campanii că «drogatul» este un om ratat, sau un pușcăriaș, va fi, probabil, mai reticent în a spune părintelui sau profesorului că a încercat ceva, nu va chema ambulanța pentru un prieten și s-ar putea să fie înclinat să consume mai mult singur (deci mai periculos). Stigma închide, așadar, singurul canal prin care problemele pot fi adresate în timp util.”

O campanie co-creată cu adolescenți

Ciprian Marica și Nadia Comăneci caută următorii campioni ai României: „Sportul are puterea de a schimba destine, dar adevărata performanță apare atunci când un copil învață să creadă în el”

Vodafone lansează GEN10, un program național dedicat descoperirii și susținerii unei noi generații de campioni români, cu Nadia Comăneci și Ciprian Marica în rol de mentori. 

Înainte de lansare, campania a fost testată în focus grupuri cu adolescenți și părinți, concepute de Zaha împreună cu dr. Eugen Hriscu, psihiatru și psihoterapeut. 

Prima descoperire a fost că mecanismul campaniei exista deja în viața adolescenților și a părinților: între ei și profesori există un gol care poate (și ar trebui să fie) gestionat prin relații mai puternice.

Apoi, mesajele bazate pe frică n-au convins nici adolescenții, nici părinții. Adolescenții au rescris dialogurile imaginare din campanie, ca să sune mai natural (de exemplu, înlocuind egalul din „N-am chef = Sunt copleșit” cu „poate însemna”), au respins elementele vizuale care li s-au părut moralizatoare și au spus că se așteaptă ca adulții să facă primul pas. 

Concluzia, spune Vlad Zaha: adolescenții vor să fie văzuți fără să fie judecați, vor autonomie înțeleasă drept încredere și își doresc un părinte cu „comportament prietenos, mai degrabă decât să fie prieten”; vor informație în loc de morală și vor ca drogurile să nu mai fie subiectul care îi desparte cel mai mult de adulți. 

Problemele de sănătate mintală, factori declanșatori pentru dependențe la adolescenți

„Principalele probleme cu care se confruntă adolescenții din România sunt cele de sănătate mintală (anxietate, depresie, gânduri suicidare etc.) și diverse forme de dependență (consum de substanțe, de ecrane etc.). Între cele două există o legătură directă și, de cele mai multe ori, una o alimentează pe cealaltă”, atrage atenția Dan Petre.

Un studiu realizat de D&D Research pentru Asociația Zi de Bine pe 1.872 de adolescenți din șase licee din București arată ce îi apasă pe tineri:

Problemele de sănătate mintală pot deveni factori declanșatori tăcuți pentru dependențe. Când ajung să se vadă în comportament, de cele mai multe ori este deja târziu, iar intervenția devine mai grea și cere mai mult timp și resurse, subliniază sociologul. Părinții ar trebui să fie prima linie de protecție a adolescenților. 

Rolul decisiv al familiei în relația copilului cu dependențele

Golul dintre părinți și copii, „dez-alinierea”, așa cum o numește Dan Petre, apare treptat: panta e lină la început și devine abruptă, de regulă odată cu adolescența. Decalajul se adâncește atunci când părinții și copiii nu mai petrec timp de calitate și nu mai au experiențe cu sens „împreună”. „Conceptul important aici este «împreună» în mod real, așa cum are nevoie sau așteaptă copilul, nu cum își imaginează sau poate adultul.”

Dacă prietenii și colegii sunt, în primul rând, o zonă de explorare și experimentare, familia ar trebui să fie una de siguranță și reîncărcare, continuă sociologul. „Este locul fizic și emoțional în care tinerii petrec cel mai mult timp după școală și întâlnirile cu prietenii.” 

Familia ar trebui să ofere un „sprijin anticipativ”, dar de cele mai multe ori reacționează abia după ce problema a apărut. „Părinții se activează atunci când observă semne foarte evidente că ceva este diferit sau în neregulă cu tinerii. Din păcate, părinții sunt foarte puțin educați în a identifica semnele timpurii ale bolilor mentale sau adicțiilor. Iar atunci când le recunosc pe cele târzii, se activează foarte intens emoțional, supra-reacționează și de regulă intervin abrupt și fără finețea necesară în astfel de situații.” 

Cum se instalează dependența la tineri 

Irina Minescu, medic primar în psihiatria copilului și adolescentului și manager al Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, spune că dependența se instalează simplu, prin repetarea unui comportament. 

„Creierul adolescentului este imatur și în plin proces de organizare a proceselor cognitive, prin crearea de rețele neuronale din ce în ce mai specializate. Repetarea comportamentului de consum duce la «exersarea» acestor circuite, cu mari descărcări de neuromediatori, în special de dopamină, care se știe, este cel care ne creează stări de bine. Atunci se creează un cerc vicios în creier, care se va reflecta în comportamentul repetitiv al consumului.” 

Pe scurt, creierul începe să învețe că „asta-mi face bine” și memorează nu doar substanța, ci și locul, oamenii, emoțiile, situațiile asociate consumului. 

„De aceea simpla întâlnire ulterioară cu consumul poate declanșa dorința de consum.” 

Totuși, nu orice adolescent care consumă devine dependent, precizează Minescu. Riscul depinde de substanță, frecvență, cantitate, dar și de vulnerabilitatea individuală, factorii psihologici, mediul și vârsta de consum.

„Schimbarea este un proces și ea nu se produce dintr-o dată”

Ce trebuie să știe părinții? În primul rând, că dependențele sunt afecțiuni psihice, care afectează la nivel biologic structura creierului. Tratamentul e complex și nu există o rețetă unică pentru toată lumea. 

„Dependențele afectează întregul sistem socio-familial al copilului”, explică medicul, „iar tratamentul trebuie să cuprindă toate ariile afectate: familia, de cele mai multe ori afectată și disfuncțională; școala, prin demersuri de reintegrare și acceptare în colectivitate; și mai ales relațiile dintre părinți și copii.” 

Schimbarea e lentă și cere multă implicare și răbdare din partea părintelui. Uneori, relația trebuie reconstruită complet. Alteori, și mai greu, părintele trebuie să renunțe la practici de educație nepotrivite. 

„Școala nu a reușit să țină pasul cu noua generație”

Emilia Cernăianu e profesoară de Istoria Artei și director adjunct al Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Lucrează de mult timp cu adolescenți și spune că elevii de 14-18 ani sunt tot mai bine informați. 

„Se spune că au mai puțină răbdare și că au atenția fragmentată, dar am observat că, atunci când un discurs este consistent, nu-și pierd atenția, ceea ce înseamnă că sunt sinceri, adică nu sunt dispuși să-și piardă vremea ascultând politicos ceea ce nu-i interesează”, adaugă ea. 

Partea întunecată o reprezintă anxietățile, care par mai mari ca niciodată, continuă ea. „Aici au nevoie de înțelegerea adulților și de un sprijin specializat. Din păcate, școala nu a reușit să țină pasul cu noua generație.”

Substanțele interzise, crede profesoara, acoperă goluri care vin mai ales din familie, acolo unde copiii se formează în primii ani. 

Cernăianu crede că școala ar avea nevoie de ore care să-i pregătească pe elevi pentru viață în general, nu doar împotriva adicțiilor. 

„În școli sunt insuficienți consilieri în raport cu problemele adolescenților, probleme care cresc constant, an de an”, adaugă ea. Iar profesorii nu au nici pregătirea, nici timpul necesar. Un profesor poate totuși câștiga încrederea unui tânăr prin răbdare, empatie, ascultare și respect. Tot el poate să-și dea seama de gravitatea unei probleme și să ceară ajutor specializat, dacă este cazul. 

„Multe probleme vin din viața de acasă a elevului, de aceea este nevoie de un sprijin profesionist. Profesorul nu-și poate depăși competența pedagogică, nu poate suplini un consilier sau un psiholog, dar poate deveni un sprijin al elevului în fața părinților, explicându-le nevoia de înțelegere și susținere, nu de judecare și de pedepsire.”

„În calitate de părinte ai marea responsabilitate de a-ți observa copilul”

Consumul abuziv de alcool în rândul tinerilor a crescut foarte mult, la fel și cel de nicotină, spune medicul Irina Minescu. „Toți copiii internați (la Voila, n.r.) fumează, și de la vârste foarte fragede.” Tinerii apelează și la etnobotanice (similare canabisului, dar mult mai potente), la canabis, foarte des întâlnit, la „legale” și „cristal”, din categoria stimulantelor sintetice. „Policonsumul este regula la adolescenți. Nu consumă doar o singură substanță, ci le combină.”  

La spital ajung cazurile cele mai grave, de la degradare fizică la afectare cognitivă. Dar prevenția începe mult înainte, în relația dintre părinți și copii, spune Minescu. „Cu cât se intervine mai precoce, cu atât șansele de recuperare cresc.” 

Mulți părinți ratează relația cu copilul. „Dintr-un motiv sau altul apare un hău de comunicare între părinte și copil, fie că părintele muncește foarte mult, fiind absent, sau vrea să ofere independență copilului (lasându-i prea multă libertate), fie că-l ține prea din scurt, pur și simplu dispare conexiunea reală, iar copilul devenit adolescent își găsește validarea și acceptarea în aceste grupuri de egali unde poate să înceapă consumul de substanțe.” 

Semnele mai clare: adolescentul stă tot mai mult închis în cameră, doarme prost, își schimbă prietenii, e iritabil și îi sare țandăra din orice, nu mai comunică, e prezent, dar absent.

Cum pot adulții interveni, fără să-i facă pe copii să se închidă și mai tare? „Trebuie să intervină cu blândețe, dar cu autoritate, și să aducă copilul măcar la un prim consult.”

Consecințele pozitive ale unei relații bune părinte-copil

Dan Petre, tată de adolescenți la rândul său, spune că nu există rețete universale pentru apropierea dintre părinți și copii. „Dacă ar fi să fac un singur lucru ca părinte, ar fi să investesc din vreme într-o comunicare constantă cu adolescentul, indiferent cât de plictisitor sau enervant ar fi subiectul. Aș începe cât de devreme se poate. Mi-aș păstra «ambasadele» deschise chiar «în situație de război», și aș face împreună cu acesta cât mai multe din lucrurile care ne fac amândurora plăcere și ne aduc sens”, adaugă el. 

„De regulă părinții se concentrează pe aspectele concrete ale relației cu adolescenții (să pună hrană pe masă, un acoperiș deasupra capului și să le asigure condiții pentru a învăța). Ei (adolescenții, n.r.) își doresc și au nevoie de o mai mare implicare emoțională, de timp și activități cu sens petrecute împreună cu părinții. Aici apare diferența cea mai mare dintre «cererea» adolescenților și «oferta» părinților. O altă convingere nesusținută de realitate a părinților este aceea că relația lor cu adolescenții conține tipul și cantitatea potrivite de disciplină. Poate părea paradoxal, dar tinerii au o foarte mare nevoie de ordine, de ghidaj, de un tip de disciplină «blândă, dar fermă» pentru a funcționa eficient.”

Din experiența ei, Emilia Cernăianu spune că adolescenții nu se vor apropia niciodată de părinții și profesorii prea moralizatori. 

„Nimănui nu-i place să fie judecat, să-i fie vânate greșelile și să i se arate neîncredere. Critica este prima greșeală, iar a doua este lipsa ascultării. Dacă-i povestești cuiva ceva important pentru tine, dar simți că de partea cealaltă ajunge numai un sfert din povestea ta, automat nu vei mai repeta experiența.”

O relație bună poate influența alegerile și anturajul prin valorile sădite în timp și poate permite o intervenție precoce, deoarece părintele observă izolarea, schimbarea comportamentului sau modificarea somnului, spune Irina Minescu. Dar, avertizează ea, o relație bună nu înseamnă un părinte permisiv, care acceptă orice. 

„Părintele NU trebuie să fie prietenul copilului, ci trebuie să ofere disponibilitate, afecțiune și să fie cel care stabilește limitele clare ale comportamentului, dar și să le aplice cu consecvență. Relația bună nu este neapărat o garanție că copilul nu va consuma substanțe interzise, dar este un fel de plasă de siguranță care îl poate ajuta pe adolescent să reziste presiunilor grupului, să ceară ajutor și să poată fi ajutat înainte ca un consum ocazional să devină dependență”, încheie ea.

Acest material este susținut de Asociația Zi de Bine și face parte din campania „Prevenția începe în relație”, care pornește de la premisa că calitatea relațiilor din viața unui adolescent este cel mai puternic factor de protecție împotriva consumului de substanțe.