Se mută războaiele pe orbita Pământului? Fostul șef al Agenției Spațiale Române: „O bombă nucleară în spațiu nu ar avea foarte mult sens”

Răzvan Filip

Reporter

Cum ar putea fi utilizată o armă nucleară lansată în spațiu și care ar fi consecințele militare? 

În sezonul 2 al serialului de istorie alternativă For All Mankind, Războiul Rece dintre sovietici și americani se mută pe Lună, cu schimburi de focuri și victime de ambele părți. Acțiunea se petrece într-o realitate paralelă în care rușii au ajuns primii pe satelitul natural al Pământului, fapt ce prelungește Cursa Spațială pe termen nedefinit și generează, de ambele părți ale conflictului, salturi tehnologice și militare uriașe. 

„Spațiul este foarte mare, e nevoie de energie multă și riscurile sunt mai mari decât beneficiile”, explică însă pentru PressOne Flaviu Răducanu, fostul șef al Agenției Spațiale Române (ROSA) și fost cadru MApN, unde a avut funcții de conducere în departamentul de cercetare și dezvoltare de tehnologii militare. El atrage atenția că în spațiu nu există frontiere și folosirea armelor de orice fel riscă să afecteze pe toată lumea, inclusiv pe cei care le folosesc. 

PressOne: Din februarie încoace se vorbește despre posibilitatea ca Rusia să fi lansat o armă în spațiu, poate chiar nucleară. Cât de credibile vi se pare acuzațiile acestea și cât de îngrijorați ar trebui să fim?

Flaviu Răducanu: Eu cred că ar trebui să începem din 1967, nu din februarie 2024. Atunci a fost semnat la ONU tratatul privind spațiul extraatmosferic. În el este stipulat că nu se vor amplasa arme de niciun fel, inclusiv nucleare. Fiind din 1967, vorbim despre Războiul Rece și cursa spațială, când americanii se pregăteau să meargă pe Lună. Tratatul a fost negociat la sânge și semnat de ambele părți. Prin urmare, toate statele semnatare, inclusiv Rusia, Statele Unite, China și India s-au angajat că nu vor amplasa arme pe orbită, deci amplasarea lor ar fi ilegală, conform dreptului internațional. 

A reușit acest tratat să prevină militarizarea spațiului?

El este militarizat de un număr de ani. În Statele Unite există Comandamentul Spațial, există Forța Spațială Americană - US Space Force. De asemenea, fostele forțe aeriene rusești se numesc „Forțele Aerospațiale”. În cadrul NATO, spațiul este considerat de cel puțin 5 ani domeniu operațional, la fel ca mediul terestru, maritim sau aerian. Franța are și ea propriul comandament spațial militar. 

Și la ce ne referim, concret, când spunem, că spațiul este deja militarizat?

Se consideră că există o diferență între a pune arme în spațiu și a folosi spațiul în scopuri militare. Pentru că el este folosit astfel de foarte multă vreme. Vorbim de sateliții de observare, cei care surprind imagini de sus. Vorbim și despre sateliții de telecomunicații, care asigură telecomunicații oriunde pe Pământ. Și, desigur, despre cei pentru poziționare și navigație. 

GPS-ul a fost dezvoltat de americani ca program militar, dar, la un moment dat, a devenit accesibil - cu o calitate scăzută - pentru publicul larg. În continuare are niște facilități speciale rezervate pentru forțele militare. Rusia și-a dezvoltat propriul sistem și se numește GLONASS, China are BeiDou, iar Europa Galileo. Deci spațiul nu e deloc străin de uniforme.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Pe scurt, militarizarea spațiului se referă în principal la sateliți folosiți în scop militar, nu?

Da. De asemenea, cele 4 mari puteri - SUA, Rusia, India și China - au testat arme antisatelit, adică rachete lansate de la sol care să lovească un satelit aflat pe orbită. Când arma respectivă ajunge acolo, deja devine armă în spațiu, chiar dacă pentru puțin timp, până când lovește ținta. Dar deja vorbim de mijloace ofensive, împotriva sateliților unor țări adversare. Evident că atunci când au testat, fiecare superputere și-a lovit propriul satelit. 

E un domeniu foarte sensibil, sursa lor nu este vreo presă tabloidă, ci probabil un serviciu de informații. Din afară, e dificil de spus cât de credibilă este informația.

Există, totuși, informații credibile despre arme spațiale în adevăratul sens al cuvântului?

Nu. Știm, însă, că pe orbită există sateliți care pot să manevreze. Sateliții obișnuiți nu fac manevre pe orbită, sunt aruncați și se învârt în jurul Pământului din inerție, pe niște cercuri, elipse și așa mai departe. Au la bord mici motoare care le permit să păstreze traiectoria prestabilită, în caz că deviază. Dar nu să facă manevre. Din observațiile de la sol se cunoaște însă că anumiți sateliți pot să și manevreze. 

Starlink, sistemul de sateliți care aduce internetul peste tot pe Terra

Sateliți militari, presupun. 

Iarăși, nu sunt declarații. Sunt observații de la sol, de tipul „ăla s-a mișcat” sau „de satelitul țării X s-a apropiat un alt satelit”. De ce s-a apropiat? Putem doar să facem speculații. Poate s-a apropiat de probă, doar ca să vadă dacă există capabilitatea. Sau s-a apropiat ca să spioneze, ori într-un exercițiu prin care urma să prindă celălalt satelit și să-i împiedice funcționarea.

În ceea ce privește echipamentele nucleare în spațiu, atât Statele Unite, cât și URSS-ul la vremea lui au avut sateliți cu reactoare nucleare la bord. Asta înseamnă că tehnologia nucleară a zburat în spațiu. Diferența dintre un reactor și o bombă este că reacția din reactor poate fi controlată, cea din bombă nu. 

Cum ar putea fi utilizată o armă nucleară lansată în spațiu?

Să spunem că ar exista așa ceva. Se pune întrebarea: ce sens ar avea? O bombă nucleară în spațiu nu ar avea foarte mult sens. Sunt două aspecte ce merită discutate aici. Primul se referă la distrugerea fizică cauzată de o astfel de armă. Orbita Pământului este foarte densă, numai Starlink are 6.000 de sateliți. Când ceva explodează în spațiu, se împrăștie bucăți, iar totul se deplasează cu mulți kilometri pe secundă, mult mai rapid decât vreun proiectil sau vreun glonte.

Este un fenomen care poate să șteargă tot ce există pe un număr mare de orbite sau într-o zonă foarte mare din spațiu. Filmul Gravity de acolo este inspirat.

Și care ar fi consecințele militare?

Scopul unei arme este să lovească inamicii, nu pe tine. Într-un astfel de scenariu, n-ai cum să controlezi cine e acolo, pentru că toată lumea are sateliți pe toate orbitele cu putință, nu există frontiere. Deci ar fi cel puțin riscant, pentru că nu știi ce se poate întâmpla și nici nu poți să modelezi pe calculator, pentru că sateliții au forme diferite. În funcție de cum arată bucata care lovește, unde lovește și cum se rupe, rămășițele se duc în alte direcții, cu alte viteze. 

Iar sateliții sunt, de fapt, niște aparate electronice. Ei sunt protejați împotriva radiațiilor, dar un astfel de impuls, care se duce pe o sferă, ar prăji totul în jur. Și din nou, nu e o chestie direcționată, e ca o bombă în mulțime. Nu pare a avea un foarte mare beneficiu militar. 

De aceea, apropo de știrea din Congresul American, unii analiști au zis că e posibil să fie mai degrabă o armă cu energie dirijată, precum laserul. Laserul e tot un impuls electromagnetic, doar că poți ținti și să scoți din funcțiune un satelit. 

Ce superputeri au astfel de lasere în momentul de față?

Dacă există, informațiile nu sunt publice. Lasere pe orbită există, dar sunt folosite în telecomunicații. Sateliții Starlink comunică între ei prin laser, de exemplu. Dar din punct de vedere militar, nu știm. Un posibil scenariu - iar aici speculez - este că vei avea nevoie de o sursă de energie puternică. Laserul are un randament teribil de prost, 1-2% din energia folosită pentru generarea de lumină ajunge în fasciculul laser, restul se duce, se pierde căldură și așa mai departe. 

Deci pentru un laser puternic trebuie să înmulțești de 100 de ori energia de care ai nevoie ca să generezi impulsul acela. Și probabil ai avea nevoie de un reactor nuclear, pentru că panourile solare nu sunt suficiente ca să obții așa ceva. Tehnologic este posibil, dar e greu de spus dacă are cineva. 

Explicați-mi ce s-a întâmplat lunile acestea în Consiliul de Securitate ONU, unde SUA, Rusia și China s-au contrazis pe marginea unor rezoluții privind militarizarea spațiului. 

În aprilie, americanii au depus o rezoluție care să atragă atenția asupra interzicerii armelor nucleare în spațiu. Chinezii au depus un amendament care spunea că trebuie interzise nu doar armele nucleare, ci toate armele. A fost respins la vot, iar la votul final a fost supusă forma inițială, doar cu armele nucleare. Rușii au folosit dreptul la veto și nu a trecut. 

Câteva săptămâni mai târziu, Rusia a depus propria rezoluție. Care era practic rezoluția americană cu amendamentul chinezesc și nu a fost aprobată de americani. E un joc diplomatic. Realitatea este că domeniul spațial civil este doar parte mai mică a celui militar. Rachetele există din al Doilea Război Mondial, mă refer la cele germane. O parte din oamenii de știință germani au fost luați de americani după război, iar ceilalți de ruși. 

Pe măsură ce rachetele au devenit mai puternice, au apărut cele balistice intercontinentale, care ies în spațiul cosmic, dar nu intră pe orbită, ci cad înapoi. În permanență, în spatele explorării cosmice a fost armata, partea militară. Și încă este, în toată lumea. Și toți sunt atenți ca ceilalți să nu facă ceva, în timp ce ei încearcă să facă același lucru. E o cursă a înarmării cu frâne și accelerații. 

Cum afectează această cursă a înarmării domeniul spațial civil?

Atât efectul Kessler, cât și impulsul electromagnetic nuclear ar distruge tot. Pe lângă sateliții de spionaj, există cei care ne spun cum o să fie vremea. Telecomunicațiile nu sunt doar militare, sunt pentru toată lumea. Cu toții avem GPS pe telefonul mobil. 

Serviciile acestea ar pica în caz de distrugere, pentru că sateliții funcționează în rețea. Dacă pică un nod, ies din funcțiune toți sateliții pentru o perioadă îndelungată. Iar fără sateliți de navigație, de exemplu, e ușor complicat în secolul 21. În secolul 19 mai aveai busola, sextantul, acum toată lumea depinde de tehnologia aceasta. 

În plus, în funcție de unde are loc o explozie pe orbită, sfera de energie rezultată va prăji rețele de energie și de comunicații de la sol. La sol sunt iarăși legate toate în rețea, deci efectele se pot propaga în lanț. Asta este teama și cu exploziile solare. În anii ‘60, în America de Nord, o explozie solară a prăjit o stație de transformare care întâmplător se afla într-un punct nodal în toată rețeaua integrată de pe continent. Și au fost pene de curent întinse pe mai multe zile, în toată jumătatea de nord a Americii de Nord. 

Spuneți că marile puteri au deja forțe spațiale. Care este scopul lor? 

Sunt de natură defensivă. Tot ce este pe orbită e considerat infrastructură critică, la fel ca un baraj de hidrocentrală și așa mai departe. Deci vorbim aici de apărarea tuturor mijloacelor de pe orbită. Nu vorbim despre arme. 

Există, însă, cazuri de personal militar care să desfășoare misiuni în spațiu?

Atât rușii, cât și americanii au avut misiuni spațiale militare. Pe vremea navetei spațiale, o parte din navetele americane erau folosite de forțele aeriene în misiuni pur militare. Nu știm ce anume au făcut, pentru că este informație secretă. Dar da, au existat și probabil vor mai exista. 

Ce rol joacă Uniunea Europeană în toată această cursă a înarmării?

Uniunea Europeană nu are rol militar. Din punct de vedere militar, în Europa vorbim despre NATO. 

În același timp, la nivelul Uniunii se vorbește deseori despre o politică de securitate comună. Există și acel Centru Satelitar al Uniunii Europene (SatCen), care joacă un rol important în această privință. 

Centrul furnizează informații din categoria imaginilor din satelit către instituțiile europene și statele membre. De exemplu, dacă avem inundație pe nu știu unde, centrul cumpără imagini de la operatorii de sateliți care produc imagini de la sol, le prelucrează și dau statului afectat informația prelucrată, ca să știe până unde se va duce viitura. Deci SatCen are un rol mai ales în managementul crizelor, situațiilor excepționale, dar care nu sunt de natură militară.

Vă întreb despre rolul Uniunii Europene și-n contextul în care în 2024 s-a vorbit despre faptul că Rusia ar bruia semnalul GPS al avioanelor care zboară deasupra Europei. Cât de mult ne poate afecta?

Aici trebuie să facem o distincție între discursul politic și partea pur tehnică. Da, semnalele de satelit sunt bruiate. Nu înseamnă neapărat că nu le poți vedea. Dar coordonatele pe care le primești sunt deviate. Există și un site care monitorizează deviațiile, în urma raportărilor de la avioane. 

Însă avioanele nu folosesc GPS-ul ca mijloc primar de navigație. Ea se face cu sisteme de navigație inerțială, cu giroscoape, care, din când în când, primesc corecții de la GPS. Asta le permite avioanelor de linie să observe când apar deviații care nu sunt produse de sistemul de navigație inerțială. Abaterile sunt raportate automat la sol, către sisteme automatizate ce fac publice toate informațiile. 

Și dacă intrăm pe site-ul despre care spuneam, vom vedea că zonele cu erori se suprapun cu cele în care au loc conflicte. Dacă avioanele au navigație inerțială, armele - drone, rachete, bombe ghidate prin satelit - nu au. Și atunci bruiajul își atinge scopul, în sensul că arma respectivă se duce în altă parte sau se pierde navigația în sine și se întoarce la bază. Dar avioanele zboară, sunt făcute să fie sigure.

Ați menționat Starlink. Cum colaborează UE cu entități private precum SpaceX, mai ales în contextul războiului din Ucraina?

Nu cooperează, fiindcă nu au de ce. Europa are propriile capabilități de telecomunicații, imagistică și poziționare. Ele au fost dezvoltate tocmai cu scopul de a avea o anumită autonomie strategică. Sigur, de curând a fost folosit un lansator SpaceX ca să se lanseze un satelit Galileo. Dar asta din cauza faptului că suntem într-o fereastră de timp în care nu avem lansator european, pentru că racheta Ariane 5 a fost retrasă și Ariane 6 încă nu făcut zborul inaugural. Însă e un serviciu de lansare, nu vorbim de cooperare propriu-zisă. 

Dimpotrivă, Europa are în plan să-și construiască propria constelație de sateliți în orbită joasă, similară cu Starlink. Este vorba despre programul IRIS². 

foto: dreamstime.com

Și când va avea UE propria constelație de sateliți?

Este greu de prezis. N-aș miza pe o dată anume. Oricum vorbim de mulți ani. Dar în contextul conflictului din Ucraina, Europa nu are ce să facă. În primul rând, să sperăm că o să rămână acolo conflictul.

Cum sunt folosite serviciile oferite de Starlink în cadrul conflictelor armate?

Starlink are avantajul că folosește antene foarte mici, pe care ni le putem cumpăra amândoi. Costă foarte puțin, un terminal e de ordinul sutelor de dolari și abonamentul lunar este sub 100. Este un pic mai scump decât să cumpărăm net, ca să zic așa. Cu avantajul că merge oriunde. Nu ai nevoie de un fir și funcționează de parcă ai avea acces normal la Internet, cu o viteză foarte mare de transfer de date.  

Asta înseamnă că pe diverse obiecte mobile se instalează terminale de comunicație de la Starlink și vehiculul sau aparatul respectiv poate comunica în timp real prin Internet. Transmite imagini în timp real, primește comenzi în timp real. Și marele avantaj este că semnalul este primit din sus în jos, nu din lateral, și nu poate fi bruiat sau interceptat. 

Dacă acum nu este cazul de așa ceva, cât de curând credeți că vom vedea conflicte militare care se desfășoară inclusiv în spațiu?

Sper că nu prea curând. Spațiul este foarte mare, e nevoie de energie multă și riscurile sunt mai mari decât beneficiile. Eu am fost și militar și, din punctul meu de vedere, se pot obține beneficii similare cu riscuri și costuri mai mici. 

Sigur, e foarte posibil ca rușii să fi pus ceva pe orbită, dar probabil e ceva direcționat, adică un satelit care poate fi manevrat în spațiu. Trebuie să fim egal de suspicioși cu oricare din țările care sunt în același timp și mari puteri militare, și puteri spațiale. Istoria arată că dacă ceva poate fi folosit ca o armă, va fi folosit de oricine are acces la ea. 

Într-o versiune anterioară a interviului, am susținut că Flaviu Răducanu este actualul șef al Agenției Spațiale Române. Mandatul lui a încetat, însă, în octombrie anul trecut. Ne cerem scuze pentru eroare.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.