Scump sau eficient? De ce încă doborâm drone Gheran cu rachete lansate de F-16

Mihnea Lazăr

Ridicarea de avioane F-16 și folosirea de rachete antiaeriene de sute de mii de dolari pentru doborârea unor drone nu e o simplă problemă de contabilitate, redusă doar la un raport preț-calitate, explică, într-un interviu acordat PressOne, expertul militar Sandu-Valentin Mateiu, comandor în rezervă al armatei române. 

Marea Neagră a devenit oficial cea mai periculoasă mare din lume. În acest an, aici au murit mai mulți marinari decât în orice altă regiune maritimă de pe glob, arată Financial Times. Navele comerciale care traversează în prezent zona sunt expuse zilnic riscurilor de atacuri cu rachete ori drone aeriene sau navale.

PressOne: România a doborât deja șase drone, deasupra spațiului său aerian sau a Zonei Economice Exclusive din Marea Neagră. Deși armata a demonstrat eficiență în doborârea dronelor, ne putem gândi la alte modalități mai ieftine, în afară de F-16? 

Sandu-Valentin Mateiu: În acest moment, problema economică - faptul că doborâm drone cu rachete Sidewinder (rachete ghidate în infraroșu, cu rază scurtă de acțiune și folosite de avioanele F-16 românești la doborârea dronelor - n.r.) - nu se pune. Aceleași rachete puteau fi folosite în poligon de piloți.

Trebuie să ne uităm la raportul între cost și efectul politic și la faptul că o criză a fost blocată din start: am doborât două drone și în final acea mare problemă - încălcarea suveranității României prin atacarea navelor neutre pe teritoriul României, în apele teritoriale - a dispărut.

În acest moment, nu se pune problema cât costă o rachetă Sidewinder ci, mai degrabă, cum vom perfecționa pe viitor acest sistem și nu neapărat la modul de interceptare.

De ce avioanele F-16 nu folosesc tunul de bord, în locul rachetelor, când interceptează o astfel de dronă?

Între folosirea rachetei și a tunului de bord, de 20 mm, dacă folosești tunul înseamnă să riști aparatul și viața pilotului - trebuie să apropii avionul la o distanță relativ redusă, pentru a avea probabilitate ridicată de lovire a țintei, iar avionul poate fi lovit de resturile dronei.

Nu văd, în termeni economici ca, în 3-4 situații, în loc să folosim rachetele, să-i obligăm pe piloți să deschidă focul cu tunul de bord.

Nu cred că în acest moment se pune problema acestei eficiențe: în final, important este că avem această capacitate de a intercepta dronele cu avioane F-16. O situație care putea degenera a fost oprită din fașă, iar noi am găsit un răspuns la această problemă.

Avem deja piloți cu avioane F-16 care au capacitatea de a intercepta țintele în condiții dificile. Ei au la dispoziție câteva minute, iar modul de angajare îl stabilesc în condiții de mare probabilitate de doborâre a țintei și de riscuri minime pentru avion. 

Aceste discuții sunt inutile: am tras două rachete, s-a rezolvat o situație complicată, pentru care la nivel politic ceream ajutor. 

Cum poate ajuta marina militară, pe lângă aviație, la descoperirea sau doborârea dronelor din Marea Neagră?

Deasupra mării ai două posibilități: le interceptezi cu aviația sau cu sistemele de apărare antiaeriană de pe nave. Dar realitatea asta este: de pe nave, în clipa de față, nu avem această capacitate.

Pentru marina militară e necesar să avem un plan de apărare, raioane în care protejăm navele comerciale și nave militare care să aibă capacitate de apărare antiaeriană și antidronă.

Ideea de bază este că pe mare nu avem totuși capacitățile pe care le avem în aer. La partea de patrulare, avem mai degrabă posibilitatea de a patrula cu navele Gărzii de coastă, modernizate cu banii UE, decât cu navele marinei militare, care sunt vechi sau mari, neadecvate acestei misiuni.

Cum ajung studenții din Moldova să fie blocați în România din cauza permisului de ședere. Dacă pică o verigă, pică tot sistemul

Studenții din Moldova care vor să obțină un permis de ședere în România se confruntă anual cu un șir de dificultăți birocratice care sunt accentuate de incompetența statului român de a gestiona fluxul de emigranți.

„Poți să trăiești din banii de la Geta”. Adulți cu dizabilități, dați afară de pe-o zi pe alta din centrele statului, ca să dea bine în documente

În timp ce autoritățile se laudă că au integrat în comunitate mii de oameni care locuiau în centre pentru persoane cu dizabilități, în realitate, mutarea lor s-a făcut pe grabă și i-a pus pe mulți în situații și mai vulnerabile.

Avem o navă luată din Turcia care, prin definiție, este navă de patrulare offshore, care e nouă, dar cu o floare nu se face primăvară, mai ales că știm că a fost luată pentru a fi înzestrată, fără prea mult armament la bord. Are un minimum de senzori.

Aeronavă F-16 Foto: Inquam Photos / Eduard Vânătoru

În ultima ședință a Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a discutat despre „dezvoltarea accelerată a capabilităților de supraveghere maritimă, de combatere a minelor marine și de intervenție eficientă împotriva dronelor” și „asigurarea securității obiectivelor energetice din Zona Economică Exclusivă” a României. Cum pot fi decriptate aceste exprimări?

Referitor la decizia CSAT, cred că aici se are în vedere întregul complex. Noi am solicitat ajutor pentru intensificarea supravegherii, în fond, a capacității de detectare a dronelor, legat de sistemele de comandă și control: să avem o imagine unică a situației aeriene, o imagine integrată. 

Rămân sceptic în privința altui mod de interceptare a dronelor.

Se consideră că tot ceea ce ține de supraveghere și răspuns-reacție trebuie întărit. „Consolidarea suplimentară” e termenul folosit în comunicatul CSAT.

Aerian, lucrurile sunt clare. Avem răspunsul, dar trebuie optimizat: senzori mai performanți și integrați, intelligence de la aliați, sisteme de comandă și control integrate.

Pe partea maritimă, ajungem la problema legată de necesitatea unei imagini unice a situației maritime. La aviație e clar că avioanele care apar în zonă, inclusiv AWACS-uri (avioane de supraveghere radar sau de patrulare, precum cel trimis de Franța deja în Marea Neagră - n.r.), ne pot ajuta, dar la partea maritimă sper că până acum instituțiile s-au pus de acord și că există o imagine, dacă nu unică, măcar centralizată a situației maritime.

Trebuie să existe responsabilități directe, comandă unică, exact cum există în Polonia.

Apoi, trebuie să avem niște misiuni bine definite, un plan clar de protejare a navelor neutre în apele teritoriale.

Ați menționat exemplul Poloniei. Ce ar putea face similar România pentru a-și putea proteja mai bine propria Zonă Economică Exclusivă din Marea Neagră?

Referitor la platformă (Neptun Deep), aici trebuie să facem diferența între pericolul generic și pericolul real. Pericolul generic există: avem o proprietate românească în Zona Economică Exclusivă, pe care avem dreptul să o apărăm și putem să o facem, prin definirea unui perimetru de securitate în jurul platformei.

Aici trebuie să facem diferența între pericolul potențial și cel real. Până în clipa de față, platforma nu a fost atacată. Dacă indicăm pericolul ca fiind real, putem pica în cealaltă parte: o problemă care nu există, o creăm noi, prin această permanentă menționare a problemei - ajungem să speriem și investitorii.

A fost atacată? Nu. Există posibilitatea? Da. Există intenția? Până acum, nu. Trebuie să luăm măsuri, dar nu ca și cum ar exista un pericol iminent.

În schimb, pericolul atacării navelor neutre de către drone există. S-a materializat și am răspuns la el.

Cele mai recente drone doborâte erau drone Gheran cu reacție. Până acum, militarii justificau dificultatea doborârii vechilor drone invocând amprenta lor radar redusă și mai ales viteza extrem de scăzută. Faptul că noile drone cu reacție au, acum, viteză mai mare, le face mai ușor de doborât?

Vechile drone zburau cu 100 de kilometri pe oră, ceea ce reprezenta o dificultate pentru un avion de luptă, care are regim de zbor de la 400 de kilometri pe oră în sus. Acum dispare această dificultate.

Dar, pe de altă parte, fiind drone cu reacție, în fond, suntem în situația angajării unui avion de vânătoare obișnuit, care zboară cu viteze de peste 500 de kilometri la oră și se discută deja despre modele cu viteze de 900 km/h: timpul de reacție e redus din momentul în care drona e sesizată pe radar, până când pilotul se poziționează să angajeze ținta.

De exemplu, din imaginile publicate de MApN de la doborârea unei drone deasupra Mării Negre vedem că avionul făcuse o manevră și o angajase din spate. Îți ia ceva timp, din momentul în care ai sesizat drona până să ajungi într-o poziție de tragere.

Timpul de reacție se reduce, atât la detectare și luarea țintei în urmărire, cât și la angajarea țintei de către pilot.

Piloții sunt, practic, în misiuni de luptă: angajează ținte aeriene care încalcă spațiul aerian. Dacă nu opream aceste drone, circulația navelor era afectată, suveranitatea era afectată, apăreau probleme complicate pentru România.

Editor: Laura Popa

Acest articol a fost scris în cadrul proiectului The Eastern Frontier Initiative (TEFI). TEFI este o colaborare între editori independenți din Europa Centrală și de Est, menită să încurajeze reflecția comună și cooperarea privind problemele de securitate europeană din regiune. Proiectul își propune să promoveze schimbul de cunoștințe în presa europeană și să contribuie la o democrație europeană mai rezilientă.

Membrii consorțiului sunt 444.hu (Ungaria), Gazeta Wyborcza (Polonia), SME (Slovacia), PressOne (România), Delfi (Estonia), Delfi (Latvia), Delfi (Lituania), și Bellingcat (Țările de Jos).

Proiectul TEFI este cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană, nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.