Incidentele cu drone din Marea Neagră arată cât de nepregătită e România să-și apere apele. Ce lecție poate învăța de la Polonia

Redacția

Cele mai recente atacuri cu drone din Marea Neagră arată că România trebuie să adopte urgent modelul deja implementat de Polonia în Marea Baltică: extinderea protecției navale și a infrastructurii critice maritime inclusiv în Zona Economică Exclusivă, dincolo de propriile ape teritoriale. 

Atacurile cu drone din ultimele zile 

Locul unde, în vară, a avut loc explozia unei drone în Portul Constanța. Foto: PressOne / Oana Moisil

Incidentele grave de la începutul lunii octombrie au demonstrat fragilitatea rutelor comerciale din Marea Neagră și faptul că „Zona Economică Exclusivă” (fie că vorbim de a României ori a Bulgariei) e, momentan, o simplă înșiruire de cuvinte. În doar două săptămâni, șapte nave au fost atacate de drone în aceste „zone”. Cel mai recent atac a avut loc joi, 15 octombrie, în apropiere de Sulina, iar opt membri ai echipajului sunt dați dispăruți. 

Post incident, România a anunțat, prin vocea președintelui Nicușor Dan, că va avea „o reacție” la cele mai recente atacuri și că autoritățile „au nevoie de mai multe informații” înainte de a lua o decizie, precum activarea Articolului 4 din Tratatul NATO, așa cum a anunțat Bulgaria - și ea confruntată cu atacuri similare desfășurate în Zona sa Economică din Marea Neagră.

Protejarea Zonei Economice Exclusive a României devine, în asemenea condiții, cu atât mai necesară cu cât în prima jumătate a lui 2027 – practic în mai puțin de un an – se așteaptă să înceapă producția pentru extracția de gaze naturale din platforma Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din sectorul românesc al Mării Negre și primul astfel de proiect offshore în ape adânci din țară.

Ne-am putea aștepta, astfel, la adoptarea unor măsuri preventive, implementarea unor planuri și strategii comunicate într-un mod profesionist și transparent și fără apeluri sterile la calm.

„Nu cred. Nu există niciun indiciu că ar preocupa pe cineva la modul serios acest lucru”, a declarat generalul în rezervă Dorin Toma.

Un exemplu grăitor este faptul că-n anul 2026, cu un război la graniță care durează de aproape 5 ani și care, prin apariția dronelor, a rescris de la zero tot ce se preda până acum în academiile militare, România se bazează în continuare pe o lege a apărării din 1994.

Există o „nouă lege a apărării”, pe care MApN a inițiat-o în aprilie 2024. Cu toate acestea, în octombrie 2026, proiectul e în continuare „uitat prin vreun sertar” din Parlament, după cum s-a exprimat generalul în rezervă.

Ce e, de fapt, „Zona Economică Exclusivă a României” și de ce este ea atât de specială

În prezent, România, Bulgaria și Turcia oferă un culoar de protecție pentru navele comerciale din Marea Neagră, dar acesta e  limitat doar la fâșia foarte îngustă pe care o reprezintă apele teritoriale ale celor trei țări (12 mile marine în cazul României, adică aproximativ 22 de kilometri).

„Odată cu ieșirea, sau înainte de a intra în brațul Sulina, aceste nave comerciale circulă pe acest canal navigabil, prin apele teritoriale ale României, Bulgariei și Turciei, până la Strâmtoarea Bosfor”, a explicat Dorin Toma.

Navele atacate de drone au fost lovite, iar unele scufundate însă în Zona Economică Exclusivă a României (ZEE) și Bulgariei.

Cum a cumpărat Kremlinul patriotismul rușilor. Dmitri Muratov: „În locul unui preț pentru viață, Putin a oferit un preț pentru moarte”

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace descrie o Rusie epuizată și speriată, care și-ar dori sfârșitul războiului, dar este condusă de un Putin hotărât să-l continue.

Protestele liceenilor din Franța: „Nu este vorba de tineri care vor să chiulească sau să creeze dezordine, ci de elevi bine informați, care cer schimbări reale”

Cu mai puțin de un an înainte de următoarele alegeri prezidențiale din Franța, liceenii au întors țara cu fața la problemele lor și ale sistemului de educație.

Deși e numită și recunoscută drept „a României”, acest teritoriu vast nu este unul „suveran”, similar apelor teritoriale. Trecerea unei nave/avion/dronă prin această zonă nu e similară cu încălcarea spațiului aerian sau marin al țării.

Pe scurt, zona economică exclusivă a României e o suprafață vastă, de 25.000 de kilometri pătrați, echivalentul a peste 10% din teritoriul țării.

ZEE se extinde, astfel, dincolo de limita apelor teritoriale române, până la 200 de mile marine în larg (în jur de 360 de kilometri): o zonă în care România „își exercită drepturi suverane și jurisdicția asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia și coloanei de apă de deasupra, precum și în ceea ce privește diferitele activități legate de explorarea, exploatarea, protecția, conservarea mediului și gestionarea acestora”, arată legislația. 

România nu are însă suveranitate deplină asupra acestei zone și, prin urmare, nici aceleași prerogative de apărare ca în apele teritoriale.

În aceste condiții, cum poate proteja România un teritoriu din care poate extrage „exclusiv” resursele, dar pe care legislația internațională nu-l asimilează apelor teritoriale?

„Putem să ne uităm la Marea Baltică și la ce face NATO”, sugerează generalul Toma.

Astfel, Polonia a adoptat deja o lege specială privind „îmbunătățirea acțiunilor forțelor armate poloneze în cazul unei amenințări la adresa securității statului în zonele maritime poloneze și pentru asigurarea securității la Marea Baltică”.

Legea, adoptată pe 18 decembrie 2025 și intrată în vigoare efectiv la 31 ianuarie 2026, asigură baza juridică pentru monitorizarea și intervenția militară în cazul apariției de amenințări și menționează explicit infrastructura critică din ZEE a Poloniei.

Regula de trei simplă propusă de Polonia pentru protejarea unei zone maritime economice. Cum se face

Practic, această lege stabilește un manual de proceduri și acțiuni ale structurilor militare poloneze pentru combaterea amenințărilor din zona economică exclusivă a Poloniei din Marea Baltică.

„Polonezii au integrat Garda de Coastă - cu misiuni clar stabilite, în apele teritoriale – și forțe navale și au construit diverse capacități, de la drone submarine, sonare, drone la suprafața apei, elicoptere cu tot felul de sisteme de supraveghere. Polonezii execută astfel, în baza acestui cadru legal clar stabilit, misiunile de supraveghere și protejare în permanență a infrastructurii critice pe care NATO, UE și Polonia o au în Marea Baltică”, a explicat generalul-maior Dorin Toma.

De asemenea, în baza aceleiași legi, polonezii au activat un centru dedicat de operații maritime.

„Și la noi există așa ceva, dar trebuie activat și să îi fie dată o misiune”, a adăugat acesta.

România trebuie doar să facă un „copy-paste” după modelul polonez, deja implementat.

„Trebuie să ai o lege care să reglementeze clar ce atribuții au diferite instituții pentru securizarea zonei - MAI, prin Garda de Coastă, Autoritatea Portuară, MapN. Legea să le spună acestor instituții cum să coopereze, cum să acționeze și cine conduce efectiv acțiunea”, a precizat fostul comandant al armatei române.

Lege care nu există.

Chiar dacă ar fi adoptată de azi, tot nu e suficient. Pentru că, după ce este adoptată, trebuie construită „infrastructura de securitate”, iar, ulterior, să prevezi buget anual și finanțare, pentru ca ea să poată funcționa.

După adoptarea legii și înființarea acestei noi structuri militarizate, vor fi necesare echipamente adecvate – de detectare, supraveghere, monitorizare, până la cele pentru angajarea și distrugerea dronelor potențial periculoase, fie că vorbim de drone aeriene, navale sau subacvatice – sisteme antidronă, integrarea de elicoptere de atac pentru vânarea de drone (exemplul polonez), sisteme de bruiaj.

NATO nu are aceeași libertate de mișcare în Marea Neagră, comparativ cu Marea Baltică

Polonezii, pe lângă legislație, mai dispun în Marea Baltică de un avantaj care lipsește României și Bulgariei, în Marea Neagră – o întreagă operațiune NATO de comandă și control în regiune – „Baltic Sentry”.

„NATO desfășoară această operațiune, Baltic Sentry, cu exact acest tip de misiune pe timp de pace pentru protejarea infrastructurii critice din zonele economice exclusive din Marea Baltică”, explică comandatul în rezervă. 

În Marea Neagră nu avem o astfel de acțiune NATO: se invocă opoziția Turciei și imuabila convenție de la Montreux, din 1936, care limitează intrarea navelor militare în Marea Neagră, pe timp de pace, și interzice complet accesul în vreme de război (cum e cazul în prezent).

E adevărat, există în prezent o grupare maritimă instituită între România, Bulgaria și Turcia care are în principal misiunea de deminare pe aceste culoare navigabile și, mai recent, după summitul NATO de la Ankara, de a asigura „securitatea infrastructurii critice subacvatice” – securitate, însă, limitată de lipsa unui cadru legal, cum există în cazul Poloniei.

„În plus, nu se compară relația pe care o au țările baltice cu Polonia, Germania ori Finlanda, față de noi, bulgarii și turcii. Nu ai senzația că e totul integrat și că vezi o sinergie”, a comparat Toma situația din Marea Neagră, cu cea din Baltică.

Generalul arată că, în ciuda suprafeței foarte mari a ZEE a României, „securizarea” poate fi redusă la infrastructura critică și la anumite culoare pentru navigație. Lipsa acestor culoare sigure permite, până atunci, dronelor de atac să distrugă sau să scufunde nestingherite navele comerciale în Marea Neagră.

În concluzie, România nu e Polonia, Marea Neagră nu e Marea Baltică și nici NATO de pe Flancul Nord-Estic nu e egal cu NATO de pe Flancul Sud-Estic.

Toate aceste goluri de securitate din regiune contrastează strident cu declarațiile plate de la București – „România, pilon de securitate la Marea Neagră”, asta în timp ce un inamic nevăzut pare că și-a pus degetul pe hartă și a ales Marea Neagră, în detrimentul Balticei. Cel puțin pentru moment.

Astfel, în mai puțin de o lună, în Marea Neagră, și nu Marea Baltică, dronele au devenit o amenințare directă pentru navigația comercială, cu atacuri în zonele economice ale Bulgariei și României, nave scufundate și marinari uciși.

Un diagnostic dat Rusiei lui Putin de un polonez

Se vorbește deja despre o nouă „escaladare”, o nouă „fază a războiului”, sau noi acțiuni din vastul război hibrid pe care Rusia îl desfășoară contra NATO (și României), la pachet cu acțiunile de război convențional împotriva Ucrainei.

Una dintre cele mai potrivite definiții vine, însă, de la expertul polonez Maciej Korowaj, locotenent-colonel în rezervă și un cunoscător al armatei ruse și tacticilor folosite de Kremlin în războiul informațional contra aliaților NATO.

„Rusia se adaptează la războiul pe care îl poartă, dar nu se pregătește pentru războiul cu care amenință”, precizează fostul ofițer polonez de informații militare, într-o amplă analiză publicată pe X.

Altfel spus, cel puțin pe baza datelor oficiale, Rusia pare prinsă într-un paradox: își „extinde” acțiunile militare și cele de război hibrid, amenință NATO, dar, în același timp, nu pare interesată în a-și „construi reziliență” pentru o viitoare confruntare totală.

De ce ar apăsa atunci Putin și mai tare pedala războiului, dacă societatea rusă nu e pregătită de război? 

Răspunsul: „Deoarece calculul strategic (al lui Putin și al liderilor de la Kremlin – n.r.) presupune că un sistem ofensiv suficient de puternic și o intimidare suficient de credibilă vor garanta că un răspuns advers nu va pune niciodată la încercare această coloană vertebrală”, arată expertul polonez.

Astfel, strategii ruși presupun că „frica inamicului este mai mare decât capacitatea realistă a Rusiei de a-i rezista răspunsului”.

Acest articol a fost scris în cadrul proiectului The Eastern Frontier Initiative (TEFI). TEFI este o colaborare între editori independenți din Europa Centrală și de Est, menită să încurajeze reflecția comună și cooperarea privind problemele de securitate europeană din regiune. Proiectul își propune să promoveze schimbul de cunoștințe în presa europeană și să contribuie la o democrație europeană mai rezilientă.

Membrii consorțiului sunt 444.hu (Ungaria), Gazeta Wyborcza (Polonia), SME (Slovacia), PressOne (România), Delfi (Estonia), Delfi (Latvia), Delfi (Lituania), și Bellingcat (Țările de Jos).

Proiectul TEFI este cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană, nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.