Scrisorile africane (II): "Am donat sânge sub alt nume și cele 4 pungi erau singurele din bancă"

Bianca Felseghi

Senior Editor

Povestea Cristinei Rusu, absolventa de ASE care a renunțat la o carieră într-o multinațională pentru a pleca voluntar în Africa, la un spital al organizației Médecins Sans Frontières, continuă.

Ea și-a dat acordul ca PressOne să publice fragmente din scrisorile pe care le-a trimis din Africa prietenilor și familiei.

După un prim episod, în care vorbea despre șocurile pe care le trăise în Agok – orășel situat la granița Sudanului de Sud cu Sudanul -, Cristina descrie în următoarele mesaje micul grup al europenilor care se dedică unor cauze umanitare pe continentul negru.

Așa cum vom vedea, cei care se sacrifică pentru a-i ajuta pe alții au, la rândul lor, istorii personale care te înfioară.

*

Dragii mei,

Nu mai știu unde am lăsat poveștile. De vreo 3 săptămâni lucrez iar non-stop, dar aseară am colapsat în pat, îmbrăcată, încălțată, cu lumină aprinsă, deși trebuia să fac o tură de noapte cu una dintre moașe.

După câteva ore între maternitate și neo-natologie, am zis că stau 10 minute în pat și am dormit prima dată în aproape 3 luni, 11 ore încontinuu…

Încerc să iau poveștile în sens invers, cât îmi aduc aminte acum, pentru că nicio zi nu e ca alta.

Cred că am lăsat poveștile undeva înaintea Crăciunului. Trei oameni dragi au plecat, Philippe, Joe și Estefania. Am impresia că au plecat de un an de zile și mi-e tare dor de ei, pentru că mi-au făcut zilele mult mai frumoase.

Philippe, în mod special, a avut foarte mare grijă de mine și plecarea lui a fost un mare gol în luna următoare. Crăciunul la 40 de grade, fără brad și colinde, nu prea sună a Crăciun, dar am încercat să organizăm o cină, ne-am împărțit în echipe și a fost tare fain să gătim împreună o zi întreagă.

Iulişca invadatoarea

Fără să exagerăm, putem spune că acolo unde crește iulișca, totul în jur dispare.

Dughin, la București: "Noi, rușii, am comis multe nedreptăți în raport cu România"

Discursul ideologului Aleksandr Dughin, cu prilejul lansării volumului său "Destin eurasianist" la București, a fost mult mai temperat decât ideile din carte.

Am găsit lumânări în piață și am avut parte de o seară foarte faină, multă veselie și râsete. Dincolo de aspectele tehnice, pentru mine Crăciunul e mai degrabă o zi în care pot să le arăt oamenilor că sunt speciali și că sunt apreciați.

Departe de casă, într-o țară istovită de războaie, la 100 de metri de spital, e ușor de imaginat cât de izolat și uitat de lume te poți simți, mai ales în momentele grele.

În prima zi de Crăciun, l-am târât pe Philippe după mine la biserică, pentru că voiam să văd spectacolul african: dansuri, tobe și un cor minunat. Am avut locuri rezervate în față, dar am preferat să stau cu mulțimea și bine am făcut, că m-a podidit plânsul la un moment dat (noroc că am avut ochelari de soare).

A fost prima dată când, poate, oboseala, dar și fericirea să îi văd bucurându-se și sărbătorind împreună, și fericirea mea de a fi aici, cu ei, parte din colțul ăsta de lume uitat, toate m-au dus într-o explozie de emoții, all in one.

Localnici din Agok, Sudanul de Sud. Foto: Cristina Rusu

Sâmbătă, șeful meu m-a întrebat dacă vreau să mă ocup de campania de donare a sângelui pe care vrem să o facem.

Ne trebuie între 40 și 90 de transfuzii de sânge pe săptămână, iar banca de sânge e în permanență goală.

Expații nu au voie să doneze (10% din expații din MSF au HIV – nu mă întrebați de ce și cum, e o poveste întreagă, și au fost și multe accidente), iar pentru localnici e foarte complicat.

Sunt multe motive pentru care localnicii nu donează; pentru ei, asta e echivalentul morții sau nu vor să se afle că au HIV…

Ideea e că trebuie să te rogi de rude și să le explici că omul drag de lângă ei o să moară dacă nu primește sânge. Ca să fac povestea scurtă, încă sunt aici, că atare am acceptat să rămân.

Poate și propunerea lui Serge mi-a dat mai mult sens să fiu aici, plus faptul că mi-am luat un angajament. Indiferent cât de greu poate fi uneori, o să rămân și o să încerc să fac totul cât de bine pot, chit că asta înseamnă să îmi nenorocesc sănătatea și neuronii, să ascult zbierete, insulte, crize de nervi și istericale, uneori umilințe. Pe motiv că albii nu înțeleg ce înseamnă egalitate și să nu faci abuz de putere…

Nu cred că e ceva ce nu am auzit până acum aici. E o paletă întreagă și foarte colorată…

*

Acum vreo 3 săptămâni, am început să alerg cu Julie, de 3-4 ori pe săptămână vreo 7-8 km. Dacă mă gândesc la cât fumez aici și la faptul că nu am făcut jogging în viața mea, e impresionant să pot alerga atâta. Dar cred că toată furia adunată mă face să alerg fără să mă gândesc.

Ajungeam în compound epuizată și dușul a fost mai acceptabil în cele două săptămâni când temperaturile au scăzut brusc la 10 grade.

Pe la 2 p.m. cred că am avut vreo 17 grade , iar după prânz, 15 minute le-am petrecut în fiecare zi întinsă pe un palet lângă atelelierul mecanic, să mă încălzesc puțin la soare.

Noaptea a fost un frig incredibil, noroc că Victor mi-a dat sacul lui de dormit. Dar, cu tot cu sac, pătură și îmbrăcată cu ce-am avut mai gros, tot mă trezeam la 5 dimineața tremurând…

După cele două săptămâni de frig, în trei zile temperaturile au crescut la 45 de grade și acum suntem toți leșinați de căldură. Concluzia e că nicicum nu e bine :)))

Vă povesteam că Serge mi-a propus să mă ocup de campania pentru donarea sângelui…

Eu am donat aici sânge, sub un nume local, într-o noapte când Charles (unul dintre labtech) a zis că e mai puțină lume în jurul laboratorului, iar cei 450 mililitri i-a împărțit în 4 pungi, la limita inferioară pentru copii, și au fost singurele pungi din bancă…

Mi-am făcut calculele că mai pot dona o dată înainte să plec, dar sper să reușesc să fac ceva cu campania asta. Sunt entuziasmată că fac asta, că am posibilitatea să fac și altceva, chiar dacă implică multă muncă în plus.

Nopțile nedormite s-au înmulțit, ca atare și lipsa energiei și a timpului de a vă scrie. (Și lipsa de coerență e implicită. Nu mai gândesc în limba română, acum trebuie să traduc în sens invers și pentru că am parte de conversații în diverse limbi străine.)

Până acum mi-am făcut research-ul, strategia și am primit undă verde pentru comunicare directă cu HQ (HeadQuarters, conducerea misiunii MSF – n.r.). Am contacte la diverse organizații, 2 radiouri în 2 orașe, biserici și, cel mai important aici, șefii comunității, la care se ajunge foarte greu.

Mâine am întâlnire cu unul dintre intermediari și sper să meargă bine. Cotații pentru tricouri, slogan, mesaj, toate trebuie confirmate de HQ. Am vorbit cu alte secțiuni, am intervievat și stat în discuții cu zeci de oameni până acum.

Până una-alta, am zis să prezint campania în fața angajaților locali și lunea viitoare avem întâlnire cu toți angajații, pentru alegerea comitetului (ultima întâlnire s-a terminat cu grevă), dar ar fi o bună strategie de distragere…

Așa i-am prezentat șefului meu – avem foarte mari probleme cu UN-ul și alte ONG-uri din zonă care își plătesc angajații în dolari și se pare că va fi pe agendă.

Azi am obținut confirmarea să mă întâlnesc cu reprezentanții comitetului, să încerc să le prezint situația și cam ce vreau să fac.

Nu le pot cere angajaților în mod direct să doneze sânge, pentru că am nevoie de aprobarea Înaltului Comitet pentru Etică. Vă place cum sună asta într-o țară aflată în plin război civil?

Așa că încerc o diversiune, în care să le prezentăm ce înseamnă să doneze, pentru că până la urmă reprezintă MSJ etc etc. Știți cum e, în teorie totul sună bine, să vedem ce-o ieși.

Azi, Grigor (șeful șefului meu, și șeful MSF pentru Sudanul de Sud) ne scrie că angajații au intrat în greva în Juba fără nicio notificare și că nu e dispus să negocieze, pentru că în noiembrie au primit o creștere de salariu. Iar fără securitate în Juba, care e foarte tensionată în perioada asta, pfui…

Acum două săptămâni am avut o misiune de explorare pentru vreo câteva zile – assessment în regiunile din jur în ceea ce privește necesitatea pe partea medicală.

Am fost în Mayom, undeva între Agok și Bentiu. E zona cea mai afectată de conflicte – peste un million jumate de internal displaced people în Bentiu, spitalul a fost de nenumărate ori bombardat, iar acum se operează în bunker.

Cred că în curând o să deschidem un nou proiect acolo, ca o zonă tampon pentru Bentiu, dar zona e atât de diferită, multă miliție, copii înarmați, pfui…

Avem un proiect în Nuba Mountain, la granița cu Sudan, southern Kordofan, dar în ultimele luni, din cauza conflictelor, expații au fost evacuați și e un proiect coordonat de la distanță. S-au decis să îl închidă, așa că Grigor a plecat spre Yida vineri…

Ieri, Serge îmi trimite o știre din presa locală că un spital MSF din Nuba Mountains fost bombardat de trupele militare sudaneze. Grigor încă nu se întorsese, nici Thuraya nu avea semnal și nicio veste de la el…

Într-un final, Grigor e bine, era vorba despre un alt proiect MSF France, care mai fusese bombardat în iulie. Câțiva morți, dar nu vor să abandoneze proiectul. No comment.

Va urma

*

Prima parte: Scrisorile africane (I): „Aici, nou-născuţii cântăresc maxim 1,6 kilograme”

A treia parte: Scrisorile africane (III): „Nu credeam că e posibil să adormi mergând”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€