Ruta satelor: renașterea celor mai vechi case de la țară

Bianca Felseghi

Senior Editor

16 sate din mai multe județe din țară au șansa unei relansări pe harta turismului, după ce au fost selectate într-un program guvernamental cu fonduri nerambursabile prin PNRR, de restaurare a gospodăriilor tradiționale. 

Primarii localităților în care casele vechi au supraviețuit au acum și unelte juridice și mecanisme de finanțare care să le asigure supraviețuirea și o imagine coerentă a satelor cu valoare arhitecturală.

Rareori, însă, se folosesc de ele, spune unul din arhitecții-șef de județ, intervievat de PressOne. Piedicile anti-kitsch sunt driblate tot din rațiuni politice: aleșii locali nu vor să se pună rău cu potențialul electorat. 

Actul care anunță finalizarea procedurilor de selecție sună birocratic, dar ascunde ceea ce ar putea fi poezia contemporană a satelor românești, care au potențial turistic și atrag vizitatori din toată lumea.

Vine de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și se numește „Ordinul privind aprobarea listei obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale în vederea promovării acestora”. A fost publicat la sfârșit de aprilie. Una dintre direcțiile finanțate este Ruta Satelor cu Arhitectură Tradițională. 

Au fost selectate, în prima etapă, comunele Rimetea și Roșia Montană (Județul Alba), comuna Prejmer (județul Brașov), comuna Izvorul Crișului (județul Cluj), comuna Ozun (județul Covasna), comunele Atid și Ciucsângeorgiu (județul Harghita), comunele Leleșe și Bunilă (județul Hunedoara), comuna Saschiz (județul Mureș), comunele Biertan și Arpașu de Jos (județul Sibiu), comunele Ciocănești și Brodina (județul Suceava) și comunele Cerna și Peceneaga (județul Tulcea). 

Cele mai multe din aceste localități sunt deja cunoscute și sunt o destinație de excursie pentru mulți dintre români, dar și pentru străinii care caută autenticul, într-un peisaj de altfel pestriț, cum e ruralul românesc. 

Odată încheiate listele cu aprobarea MIPE, primăriile beneficiare urmează să organizeze licitații de lucrări, sub supervizarea unei comisii județene din care fac parte arhitectul-șef și reprezentanți locali ai muzeelor etnografice și direcțiilor de cultură. Finanțarea se acordă pentru 8 gospodării în fiecare localitate selectată și este în valoare nerambursabilă de 60.000 de euro. Proprietarul se obligă să nu intervină asupra construcției reabilitate în următorii 10 ani și să nu desfășoare activități economice în incintă. 

Foto: Claudiu Salanță

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Unde se află Țara Călatei

Unul dintre satele pe cale să primească acest face-lift e Izvorul Crișului. Se află în județul Cluj, e străbătut de E60 și, pentru toți cei care trec prin zonă, e satul acela unde la fiecare poartă de la șosea fâlfâie covorașe și preșuri împletite din ratan sau salcie, sunt coșuri și ulcele pictate și de toate cele pentru grădini și case. 

Călătorului din România care s-a aventurat cel puțin o dată să urce pe jos scările spre Citadela de pe dealul Gellert din Budapesta îi va fi dat să afle cu stupoare că printre primii care se vor fi oferit să îi vândă o ulcică de apă sau un suvenir în trei culori roșu-alb-verde e un negustor conațional din Izvorul Crișului.

Comuna e parte dintr-o microregiune etnografică de mare interes pentru maghiari și care se numește Țara Călatei (Kalotaszeg). Un fel de Maramureș al ungurilor, cu porturi și mâncare specifice, muzică și lăutari, carnaval Farșang în februarie și o întreagă mitologie pastorală și de cioplitori în lemn.  

Pentru cei care asociază Transilvania mai curând cu sate din zona Sibiului și Podișul Hârtibaciului cel foarte lăudat de Prințul Charles, Țara Călatei s-ar putea să fie o surpriză plăcută, la umbra Munților Apuseni. 

Kati din Țara Călatei

Deunăzi am dat, răsfoind Instagramul, peste o imagine din Țara Călatei, făcută la început de secol XX de un fotograf clujean, Csizhegyi Sandor. A publicat-o pagina Transylvania Heritage și e portretul unei fete frumoase, în costum popular. 

Foto: Colecția Online a Muzeului Național de Etnografie Budapesta, Ungaria  

Spre deosebire de multe alte imagini de acest fel, care înfățișează personaje anonime din niște epoci cu care nu mai simțim nicio legătură afectivă, portretul acesta mi-a atras atenția fiindcă are un nume. E o fată din Huedin, localitate lipită, practic, de Izvorul Crișului, și o cheamă Tamás Kata. Și nu numai că știm cu o cheamă, îi putem și asculta vocea, înregistrată acum 120 de ani, de folcloristul Béla Vikár, unul dintre primii care au ajuns în această parte a lumii și i-a descoperit secretele. 

Tamás Kata zice un cântec popular, rulat de cilindrii unui fonograf, și a fost ascultată la Cluj în Teatrul Uránia, la Budapesta și chiar la Expoziția Mondială de la Paris. Îl puteți asculta aici. 

Am vorbit despre proiect cu Claudiu Salanță, care e arhitectul-șef al județului Cluj și a făcut parte din comisia care a trimis la MIPE propunerile de case tradiționale din Izvorul Crișului.

Lista inițială a cuprins 30 de case, însă din ele vor fi selectate numai 8, care urmează să fie restaurate. Cel puțin în teorie, lista poate fi folosită în continuare de Primăria beneficiară, dacă va dori să își respecte specificul și să ducă și mai departe cosmetizarea satului. 

„Programul PNRR a fost destul de inspirat la acel moment încât să cuprindă și această rută a satelor cu gospodării tradiționale. Pentru mine această dimensiune a fost mai atractivă, fiindcă e mai aproape de ce mă doare pe mine, respectiv arhitectura din mediul rural și cum să reușim să o îmbunătățim și să salvăm, pe cât posibil, gospodăriile tradiționale. 

Noi am parcurs satele eligibile din comuna Izvorul Crișului, străduță cu străduță, ca să identificăm casele care sunt valoroase. Și am făcut o listă cu aproape 30 de construcții care am considerat că sunt valoroase, prezintă elemente de decor pe fațadă. În zona Izvorului Crișului și Nearșova sunt multe construcții cu acea arhitectură tipic maghiară, cu tot felul de traforuri sau încrustări, și pe poartă și pe frontonul clădirii. 

Pe urmă le-am identificat pe cele mai vechi, am găsit și case din 1890, care reprezintă o perioadă istorică de dinainte de modernizarea comunei, care s-a petrecut în perioada interbelică. Sunt două-trei în tot satul, care sunt mărturia unui moment istoric despre care nu mai avem informații aproape deloc, și atunci le-am pus pe lista de restaurare. Fiecare casă a primit o fișă, pe baza unui îndrumar primit de la Minister”, spune Salanță.  

O parte dintre gospodăriile identificate sunt locuite. O altă parte, în stare mai avansată de delăsare, nu mai adăpostesc pe nimeni deocamdată. Dar, spune arhitectul, aceasta poate fi șansa lor de a primi o nouă viață. 

„Ideea a pornit, probabil, de la Rimetea, unde s-a văzut exact cum se poate exploata patrimoniul cu o investiție a statului, e drept că nu a statului român, ci a statului maghiar, dar a arătat că satul poate să își păstreze arhitectura tradițională și poate să trăiască economic păstrând-o și poate câștiga mai mult dacă o păstrează”, adaugă Salanță. 

Salut Izvorul Crișului în anii '40. Foto: Muzeul Etnografic din Budapesta

Problema caselor fără autorizație

Declarația lui Ilie Bolojan nu spune ceva nou. Marchează, însă, un soi de campanie de conștientizare din partea administratorilor publici a importanței coerenței în felul în care sunt întreținute satele cu potențial turistic din țară. Preşedintele CJ Bihor a cerut în urmă cu un an un regulament special care să amendeze stilul "haotic, dezordonat, fără o direcţie clară" și care a "siluit urbanistic" satele. 

În județul Cluj, de exemplu, un ghid de arhitectură pentru încadrarea în specificul zonei există deja de patru ani. Construcțiile care ajung pe mâna arhitecților pentru autorizare primesc undă verde dacă respectă mai multe cerințe. Printre ele, nu se mai acceptă acoperitoare din tablă, nici culorile tari. Problematice rămân însă construcțiile fără autorizație, de multe ori cu destinație turistică și pentru ridicarea cărora primăriile închid ochii din oportunism. Nu vor să se pună rău cu alegătorii sau cu „investitorii” comunei. 

Salut Izvorul Crișului în anii '40. Foto: Muzeul Etnografic din Budapesta

„La nivel de CJ avem ghiduri făcute ilustrate, de la ce țiglă să pui pe casă, până la ce culoare a tâmplăriei să ai, sunt făcute toate. Problema majoră este că nu avem atât de mulți oameni încât să fim în toate cotloanele județului, avem 60 de comune și la autorizări urbanism sunt șapte oameni. 

Autoritățile locale, care sunt cel mai aproape de cetățean… acolo trebuie să se înțeleagă! Noi aproape numai prin excepție emitem autorizații cu tablă pe casă. Suntem unul dintre singurele județe unde respingem autorizații pentru că acele case, o spun așa, direct, sunt urâte. Nu scriu asta formal în adresa de respingere, ci că nu se încadrează în specificul arhitectural local. Și de vreo patru ani de zile solicităm în certificatele de urbanism studiu de integrare în specificul arhitectural local, în care le cerem proiectanților să aibă măcar o stradă desfășurată, să arate care e construcția din stânga/dreapta, cum se încadrează în context, materiale, raport plin-gol. Problema majoră, însă, rămâne a caselor realizate fără autorizație. 

Dacă merge omul la Primărie și primarul îi spune «Du-te și fă-o!», na, găsește-o, Salanță, în vârful muntelui, dacă poți!”, arată Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului Cluj, pentru PressOne. 

În plus, spune el, există în vigoare o lege privind protecția arhitecturală ambientală, care dă posibilitatea primăriilor să finanțeze reabilitarea caselor tradiționale valoroase.

Dar pentru asta e nevoie de voință politică și conștientizare din partea primarilor. Și, așa cum se întâmplă deja de mulți ani în România, administrația și nivelul său de alfabetizare în cotidian este cu mult în urma cererii cetățenilor. 

Dacă ar fi să rezumăm cerințele arhitecților cu privire la dezvoltarea rurală acestea ar fi: intervențiile cele mai simple și mai puțin încărcate înseamnă mai valoros.  

„Vă dau exemplu un sat, Aiton”, spune Salanță. „Au venit acum vreo trei ani cu o documentație că vor să facă o parcelare pentru a concesiona niște terenuri unor tineri, 78 de parcele, 500 mp de parcelă, patru drumuri paralele. N-avea nicio noimă cu satul. I-am propus primarului să regândim această extensie ca pe un sat, nu ca pe o parcelare făcută de un dezvoltator pus pe căpătuială. A acceptat. Am ajuns la 40 și ceva de parcele, de 900 mp, un parc de peste 3.000 mp pentru comunitate și le-au scos la concesiune, unde voiau să obțină 10 euro/mp. Au reușit să concesioneze cu 34 euro/mp.

Apoi am fost contactat de primarul de la Săndulești, care mi-a spus: «Vreau să fac și eu ce-a făcut Aitonul, dar nu pe 4 hectare, că eu am 10 hectare.» Am făcut la fel, cu PUZ, acolo inclusiv cu proiecte de case. Am mai făcut - de data asta fără costuri pentru Primărie, ci prin Consiliul Județean - unul la Vultureni, Mociu, urmează la Mica, la Petreștii de Jos, practic un exemplu a început să meargă mai departe. Asta sper că se va întâmpla și cu proiectul-pilot de la Izvorul Crișului.”  

Salut Izvorul Crișului în anii '40. Foto: Muzeul Etnografic din Budapesta

Legătura românilor cu lumea satului e complicată și trece prin multe puțuri de nostalgie și frustrare, în doze succesive, ca dușurile reci de după un hamam. România e o țară modernizată cu forța de comuniști, dar cu vise despre satul acela arhetip, cu ii și căsuțe de bârne. A trecut repede, după 1989, la ceea ce deja se numește „mândrie și beton” (după proiectul Ioanei Hodoiu și al lui Ionuț Călinescu) și a pus în ramă, lângă icoane, asfaltul cel de toate zilele, care alege și realege orice primar. 

Imaginea idealizată a satului românesc e hrănită de politicienii conservatori, care încă citează din poeziile lui Goga, dar și de pasiunea prințului Charles și a lui Charlie Ottley, care „preferă lemnul și spațiile mici”.

În anii din urmă, ai pandemiei de Sars-CoV-2, când fiecare din noi s-a izolat cât mai departe de lumea dezlănțuită, casele de la țară au căpătat aproape o aură mitică. Iar munca de la distanță, pe care o parte din lumea bună a pieței muncii și-a permis-o, a ridicat așteptările cu privire la cum trebuie să arate și să fie o proprietate din mediul rural. Boho chic, minimalist, cu obiecte vechi restaurate, dar funcțională din punctul de vedere al utilităților și cu acces la internet. Mai mult cu mai puțin, asta ne spun specialiștii în arhitectură rurală. 

Febra restaurărilor pare că a convins chiar și administratorii locali cei mai sceptici. Spre exemplu, la Roșia Montană, Alba, unde primăria a fost unul dintre cei mai aprigi oponenți ai campaniei pentru includerea siturilor romane în patrimoniul UNESCO, se află pe lista MIPE.

În plus, 10 case parohiale și proprietari privați din localitate au primit și o finanțare prin timbrul monumentelor, cu sume de până la 100.000 lei pentru a interveni asupra gospodăriilor lor, construite în stil. Chiar și vechiul căminul cultural și vechea galerie romană din Roșia Montană, deținute de Primărie, respectiv de Deva-RoșiaMin, filiala Minvest, se vor cosmetiza cu acești bani.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€