România pe șosea, după 3 ani

Adrian Mihălțianu

Publisher

Orice traversare a României este, în sine, un act de curaj.

Indiferent dacă o faci cu mașina sau cu trenul, știi când pleci, dar nu știi niciodată când - sau dacă - ajungi. Iar lucrurile se acutizează vara, când sute de mii de români încearcă să facă turism în propria țară în același timp.

Am practicat acest sport ani de zile, prin natura meseriei de jurnalist auto, până am renunțat, în urmă cu trei ani, să mai conduc prin România. De ce? Pentru că am văzut de prea multe ori moartea cu ochii ca să mai am chef să-mi pun viața în pericol șofând pe șosele năpădite de nebuni. Altminteri oameni mișto dacă-i întâlnești la o bere, mulți dintre ei dorindu-și o țară ca afară. Ca afară, dar fără amenzi, fără restricții și fără respectul ăla reciproc din trafic de care sunt și ei în stare atunci când trec de granița spre vest, dar nu și când o trec înapoi.

Mi-am încălcat promisiunea zilele acestea cu un motiv bine întemeiat, despre care voi reveni într-un alt articol. Și, în ciuda știrilor pline de accidente în lanț pe autostrăzi, am putut privi țara prin ochii cuiva care a refuzat să mai dea ochii cu ea la firul ierbii timp de 3 ani (da, am zburat sau am mers cu trenul, dar chiar nu-mi puteam propune să risc un drum de 7-8 ore în condițiile oferite de CFR astăzi).

Iar România arată mai bine ca în urmă cu trei ani. Diferențele sunt mici, dar vizibile. N-am mai văzut haitele de câini famelici de la fiecare popas și din fiecare sat, și nici munții de gunoaie de acolo. N-au dispărut de tot, nici unii, nici alții, dar s-au împuținat considerabil. Poate am trecut eu după campaniile anuale de strâns gunoiul, cine știe? Ploile din ultimul timp au dus la o explozie de verdeață cum n-am mai văzut în mijloc de iulie, probabil și asta a ajutat la sentimentul că te deplasezi, totuși, printr-o țară ceva mai îngrijită.

Nici drumurile nu-s rele, cu excepțiile de rigoare, care apar - culmea - mai ales pe autostradă. Cât timp nu te arunci pe Valea Prahovei în weekend, o poți parcurge destul de ușor. Aviz amatorilor care cred că autostrada va rezolva problema turismului individual cu mașina acolo - nu, nu o va rezolva, pentru că miile de mașini se vor înghesui pe bretelele dinspre stațiuni, cât timp Guvernul nu-și va asuma o strategie de modernizare rapidă care să încurajeze oamenii să meargă cu trenul, iar nu cu mașina mică. Pentru tranzit și traficul de marfă va fi însă aur curat.

Dar și aici diferențele sunt mari - Sinaia arată bine și foarte bine, cel puțin la drumul mare, pe când Bușteni și Predeal au rămas ponosite și fără niciun fel de zvâc - chiar nu-mi mai pot imagina de ce s-ar înghesui cineva în aceste stațiuni de care și-au bătut joc timp de trei decenii garnituri de primari fără niciun fel de viziune sau curaj.

De altfel, diferențele dintre localitățile traversate apoi spre Alba Iulia și pe parcursul înapoi peste munți sunt remarcabile. În aceeași zonă geografică poți avea sate și comune pline de flori, cu spațiile publice îngrijite și casele renovate, urmate de localități prăfuite, în care delăsarea este la ea acasă. Atât în Transilvania, cât și în Oltenia și Muntenia.

Deci nu vorbim aici de vestitul contrast între Ardeal și Regat, nu, vorbim de primari care au știut ce să facă, oameni cărora le-a păsat de comunitatea lor, precum și de primari care n-au făcut nimic sau doar și-au jefuit comunitățile, de multe ori cu largul lor concurs.

Sigur, după ce ajungi în Ciugud și vezi că au până și stații de încărcare pentru mașini electrice, ai o ștachetă pentru tot restul țării, dar sate superbe poți vedea și de partea cealaltă a Carpaților, pe drumul care traversează Oltenia de sub Munte, prin Novaci, Baia de Fier, Vaideeni și Horezu. Îngrijite, atât la drumul mare cât și pe străzile lăturalnice, pline de case care păstrează arhitectura tradițională și după ce sunt renovate, livezi în rod și pășuni cu iarbă grasă și înmiresmată.

Diferența o vezi și mai puternic la orașe - în timp ce unele au reușit să-și refacă infrastructura pietonală și să îngrijească - măcar decent - spațiile verzi (vezi Alba Iulia, unde n-ar strica, totuși, niște mii de copaci la umbra cărora să poți să te deplasezi), altele arată ca după bombardament (Horezu, la tine mă gândesc, cu bâlciul ăla infernal din zona buticurilor de ceramică, dar și cu străzile desfundate și lipsa completă de grijă pentru pietoni).

Cu cine ne unim ca să ne salvăm?

Apoi, persoana pe care trebuie să o împingă în cursa pentru Cotroceni trebuie să vină din afara lumii politice, dar să aibă în spate o lungă listă de realizări pentru binele societății. Fie un spital, fie mii de copii ajutați, fie relații extrem de bune în toată societatea civilă din România. Și să știe să vorbească pe limba oamenilor obișnuiți. Și, evident, toate țiglele pe casă. Avem așa ceva? Eu cred că avem. Totul e să aibă curajul să se bage în malaxor.

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

De altfel, cam asta a și fost lecția învățată după această scurtă tură prin România lui 2021. Țara asta merge, totuși, înainte, dar o face inegal și într-un ritm de melc, departe de declarațiile bombastice ale politicienilor care visează că o vor dresa în vreun nou tigru al Europei de Est.

Dacă vom înțelege că primarii sunt cheia unei dezvoltări rapide și sustenabile (scuzați, n-am găsit alt cuvânt), atunci vom reuși să progresăm mult mai rapid decât am făcut-o până acum.

Toate localitățile au la îndemână aproape aceleași resurse, multe puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Diferă doar modul în care au reacționat edilii locali, iar asta se vede foarte clar când mergi pe stradă. Din acest punct de vedere, eu, ca bucureștean, ar trebui să mă bag sub pământ de rușine, judecând după modul îngrozitor în care arată mare parte din București, în timp ce orașe „de provincie” au reușit măcar să-și renoveze centrul vechi și să dea un suflu nou comunității locale.

Cât de repede se va dezvolta România în acest deceniu? Suficient de repede, sper eu, încât la finalul său să poți traversa țara doar pe autostradă și să ieși de pe ea doar acolo unde vrei să vezi cu adevărat ceva.

Dar orașele și comunele care nu vor ține pasul cu cele în care primarii chiar își fac treaba vor fi condamnate la dispariție, indiferent cât de bună va fi, la momentul acela, infrastructura rutieră care le leagă.

Celelalte au șansa să devină un pol de atracție nu doar pentru turiștii români, ci chiar pentru europenii care vor să se mute într-o țară mai ieftină, dar suficient de bine pusă la punct încât să le placă să trăiască aici. Chiar mai devreme decât am crede.

Până atunci, poate vor învăța și românii să conducă. Dar asta-i altă poveste.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€