România, între prințesa Xanax și cinicul Iohannis

Zilele acestea, răul cel mic s-a făcut mare.

Votat de două ori doar ca să nu iasă președinte un candidat PSD, președintele Iohannis a luat cu fermitate hățurile ultimului mare partid istoric din România, a dat la o parte vizitiul adormit și l-a pus în schimb pe unul dispus să facă orice i se cere, și încă de două ori pe-atât.

Deloc surprinzător, căruța a luat viteză și a ajuns în primul gard, o bună parte din pasageri amenință că vor sări de tot din ea, iar vizitiul e preocupat mai degrabă să dea din bici în dreapta și-n stânga decât să-și asume vreo vină.

Dacă ar fi vorba doar de sinuciderea politică a PNL, am ridica din umeri. Dar pe faliile tectonice care vor rupe acest partid, precum și pe punerea cu cinism la colț a USR nu se va putea construi nimic în următorii 3 ani. Nu de alta, dar guvernarea se face cu voturi în Parlament, iar acestea se obțin fie simplu, printr-o coaliție în care respecți toți membrii, fie mult mai greu, prin aranjamente de culise care pot fi trădate oricând.

Dacă strategia președintelui este să țină PSD în șah pe termen lung printr-o combinație de promisiuni de bani și fluturări de dosare trase deocamdată pe dreapta ca să susțină un guvern minoritar (interimar, tehnocrat, oricum ar fi tot minoritar e), atunci va face mai mult rău României decât a reușit să facă PSD în cei 3 ani în care putea duce România în modernitate, dar pe care i-a pierdut cu o obsesie: să legalizeze hoția.

România are nevoie mai mult ca oricând de claritate, de o strategie concretă de modernizare rapidă. Ea există deja și stă la baza adoptării PNNR, dar cine o va implementa, cât timp lupta politică se duce deja la baionetă, iar puținele voci cu adevărat reformatoare au fost luate la țintă chiar de președinte însuși?

Obsesia lui Dragnea era să scape de pușcărie cu orice preț. N-a scăpat, chiar și cu Justiția asta ținută în chingi de către politicieni. De ce? Poate și pentru că și-a transformat în dușmani pe toți cei care-l puteau ajuta, prin agresivitatea lui fără limite.

Obsesia președintelui Iohannis este una diferită: să facă o cale largă pentru PNL, care să-i permită apoi să pună cu mâna un succesor și să urce încă o treaptă, spre politica europeană sau chiar globală. Dar a apucat-o, în mod inexplicabil, pe același drum pe care s-a poticnit și Dragnea.

Dacă va continua așa, nu va reuși decât să-și saboteze singur potențiala carieră internațională, să distrugă PNL-ul până la niște procente penibile și să facă loc extremismului de dreapta reprezentat din ce în ce mai vocal de către AUR.

Sunt două partide care reprezintă nemulțumiții din România: USR și AUR. Primii sunt necopți, ce-i drept, dar sunt bine intenționați și mai ales sunt foarte apropiați de liberalismul PNL, chiar dacă au și tente mai progresiste care pot fi digerate mai greu de un politician român. Nimic excesiv, însă – toate se încadrează într-un proeuropenism entuziast.

Dacă îi împingi afară de la guvernare punându-i în situații imposibile și pe care e clar că nu le vor putea suporta, efectul va fi exact invers decât cel scontat: pe termen scurt, ei pot pierde, le poți forța greșeli mari, dar pe termen mediu ei pot capitaliza pe seama tuturor măgăriilor făcute de un guvern minoritar susținut de PSD. Sigur, îi poți toca mărunt, acuzându-i de toate cele, dar ce folos?

Mai grav este faptul că – în parte și din cauza tragicei greșeli a liderilor USR, care s-au repezit la moțiunea AUR în loc să-și retragă miniștrii din guvern, cel mai mare câștigător pe termen scurt este chiar partidul de extremă dreapta. Priviți imaginea lui George Simion făcându-și selfie cu premierul Cîțu – luarea la mișto a unui premier detestat deja de majoritatea românilor este cel mai simplu mod de a crește politic. Notați amenințarea voalată din discursul lui Claudiu Târziu, care ne invită să ne bucurăm că nu e legionar și că folosește doar cuvinte. Dar dacă Târziu și Simion sunt suficienți pentru a toca mărunt orice guvern, pentru Iohannis se pregătește o altă concurentă, de calibru.

Diana Șoșoacă a plecat doar de formă din AUR, în fond are fix aceeași traiectorie, doar că a ei s-ar putea opri la Cotroceni. Prințesa Xanax (nume dat deja pe social media) este absolut perfectă pentru a-l lua la refec pe un președinte care pare rupt de realitate. Și o face – și o va mai face – în cel mai pur stil vadimist.

Sigur, ar fi o mană cerească pentru un candidat PNL din 2024, ales din nou să fie răul cel mai mic în competiție cu răul cel mare, dar joaca cu focul duce deseori la incendii de proporții. Chiar vrem să ardă toată țara din simple calcule politicianiste?

În acest context de scandal perpetuu, există și un alt pericol. Ca orice protest legitim și decent pe care îl va iniția USR să fie deturnat, în stradă, cu permisiune de la guvern și Cotroceni, de către fanii AUR. Când Jandarmeria mulțumește miilor de manifestanți care au încălcat cam toate legile pentru care alții mai fraieri sunt amendați, ce pretenție să ai pentru următorii ani? Cât de ușor va fi de înăbușit – poate și violent – orice protest de proporții al societății civile?

Dragnea a fost ținut în șah tocmai prin acest tip de proteste, pașnice și persistente. Cine va mai ține în șah un președinte și un premier care vor continua să arunce în mod fals USR în tabăra extremiștilor?

Clar, USR poate fi ținut – atât prin aceste măsuri, cât și prin orgoliile propriilor lideri, undeva la 15%. Se mai inventează un „adevărat partid progresist”, se mai scindează anumite tabere prea mici ca să fie mari, nimic nou sub soare.

Dar ce va crește în locul lui printre nemulțumiții din România este extrem de periculos pentru democrația dintr-o țară aflată într-o zonă tectonică foarte fragilă pe plan geopolitic.

Pe lângă alți trei ani pierduți – o tragedie în sine -, ne putem trezi cu un parlament în care PSD ia o majoritate la limită cu veșnicii parteneri de la UDMR, iar opoziția este împărțită între un PNL la 7-8%, un PNL-O la 5%, un USR la 15% și un AUR umflat la 20% sau poate chiar la 25% dacă facțiunea Orban nu reușește să atragă publicul conservator din România așa cum își propune.

Asta e viziunea lui Iohannis pentru România anului 2024? Asta vrea să lase în urmă?

Dacă va folosi aceste zile pentru a face un pas real în spate – valabil și pentru ceilalți înfierbântați ai zilei de la toate partidele protagoniste – președintele ar trebui să înțeleagă că pretențiile vocale de reformă ale USR sunt exact ceea ce are nevoie România, cu toate consecințele negative pe care ar putea să le aibă asupra liniștii personale ale domniei sale.

Iar datoria domniei sale, scrisă în Constituție, este aceea de a fi mediator între aceste capete înfierbântate, nu instigatorul șef la nebunia care a cuprins viața politică de la noi în cel mai prost moment din câte am avut în ultimii 30 de ani. Miile de morți în exces din aceste zile ar trebui să-l apese suficient de tare ca să revină la rolul de mediator – nu de arbitru, atenție!

Ce anume va prefera: circul continuu cu prințese războinice și cu non-legionari care-l fac deja „javră ordinară”, sau discuții ca între adulți cu cei pe care nu-i suportă (e în fișa postului), de dragul unei Românii democratice și puternice? Pactul cu cei care au jefuit România din toate pozițiile, sau compromisuri cu cei care vor să se încheie jaful odată pentru totdeauna? Nivelarea faliilor dintre cei care ar fi putut să se acomodeze treptat într-o echipă pentru România, sau adâncirea lor voită și continuă?

Dacă se va crampona într-un iluzoriu interimat lungit cu lunile, urmat de un guvern de tehnocrați legat de mâini și de picioare, doar ca să nu-și calce pe orgoliu și să nu sperie baronii PNL și UDMR, atunci va pierde tot. Și partid, și carieră internațională, și respectul celor care s-au obosit să se ducă de două (ba chiar patru) ori la vot pentru el. Deja a pierdut acest respect într-o proporție uluitoare.

Zilele acestea, răul cel mic poate face un pas să se desprindă de trecutul GRIVCO și să se transforme într-un mare bine. E ultima sa ocazie.

Apoi va fi prea târziu.