Atunci când Călin Georgescu a fost președintele României

Mihnea Dumitru

Mulți români au considerat anularea turului doi o nedreptate, dar puțini și-au imaginat România fără această decizie. Să trăim, așadar, vreme de câteva pagini, o realitate paralelă. 

În seara lui 8 decembrie 2024, Elena Lasconi clamează, în lacrimi, sfârșitul democrației românești, fără să-și accepte înfrângerea. Călin Georgescu câștigă cu 69,8% votul la prezidențiale, fără niciun tur doi „anapoi". Considerată cândva un soi de conștiință anticomunistă, diaspora a votat agresiv în ambele tururi cu acest candidat independent. Într-o atmosferă de neîncredere și frică, s-a înregistrat cea mai scăzută prezență la vot din 2009 încoace.

Luni, Georgescu apare alături de soție. Le mulțumește votanților, pe care îi numește „frații și surorile mele, moștenitori de drept ai acestui pământ strămoșesc". Promite o schimbare radicală a politicii în favoarea cetățeanului român, amintind de victoriile Arhanghelului Mihail. Reacțiile la declarație se pierd în paroxismul general.

Marți, bursa pică. Presa mainstream și rețelele sociale explodează. Scandalul acoperă cvasi-lipsa de reacție a partidelor vechi, care mormăie, cu jumătate de gură, că trebuie urmărită ordinea constituțională și transferul pașnic de putere. UDMR și minoritățile nu scot niciun cuvânt, nicio declarație. 

Cele aproape 70 de procente cu care Georgescu a câștigat reprezintă peste 5 milioane de oameni, foarte puțini pentru un președinte. Iar scorul e mai nuanțat decât pare: la fel cum partidele vechi au pompat  voturi spre el în turul întâi, și-au mobilizat părți semnificative din electorat și la scrutinul decisiv. Aproximativ jumătate din voturi au venit, în fapt, dinspre l’ancien régime.

Simion salută rezultatul și se prezintă drept „partener de încredere". POT face declarații în rolul de partid prezidențial, dar nu primește validare. SOS rămâne neutru față de noul președinte.

Din Economist până în presa din Eritreea, victoria răsună în toată lumea. Efectele sunt previzibile. Puține felicitări oficiale, Bruxelles se declară îngrijorat în privat, dar fără să lanseze avertizări, ambasadele locale cer explicații. Rusia ia notă, fără comentarii. Singura reacție decisivă vine din Ucraina, unde Zelenskiy adaptează din Churchill cu privire la o nouă Cortină de Fier.

Urmează alegerile prezidențiale din Polonia. 

După multe amânări și în ciuda celor câtorva mii de contestații depuse, CCR validează rezultatul pe 23 decembrie. În Ajun, Piața Victoriei este plină. Lasconi apare, îmbrăcată în alb, cerând renumărarea voturilor și acuzând faptul că a fost furată. Alți foști sau potențiali candidați, precum Mircea Geoană sau Crin Antonescu, nu sunt primiți în rândul protestatarilor.

La Modrogan și Kiseleff, atmosfera e sumbră, dar realistă. Chiar și cu demisiile date, domnii Ciucă și Ciolacu rămân în vitrină, în ciuda înfrângerilor suferite. Nimeni nu știe ce va face Georgescu. Au contact neoficial cu echipa sa, cu semnalele de rigoare date, dar prima mișcare este a noului președinte. Trebuie votat și bugetul, numiți șefii de parchete și ai serviciilor secrete; un președinte potrivnic poate genera dureri de cap enorme — presupunând că PSD și PNL ar intra în opoziție.

De Crăciun, soții Georgescu sărbătoresc în Bucovina, la mănăstiri. Devine evidentă o predare a ștafetei de imagine unor noi consultanți, mult mai profesioniști în artele politicii. Doamna Georgescu este prima care oferă un interviu presei, la început de ianuarie. Discută despre mutarea reședinței în Palatul Cotroceni (lucru nemaiîntâlnit la ceilalți președinți), despre viața alături de Georgescu și speranțele legate de viitorul politic. Cere pace în lume.

Călin Georgescu oferă primul interviu la scurt timp după soție și doar întrebat spune că așteaptă partidele la discuții pe tema premierului. Este aspru criticat de presă, dar în lipsa unui lider al opoziției, în lipsa clarității cu privire la cine este în opoziție, totul e în aer. Euro este deja la 5 lei. Se creează, în fapt, o ruptură între ce a fost înainte, cu liderii vechi, care nu mai contează, și realitatea nouă, profund neclară. De altfel, se observă, în această perioadă, unul dintre cele mai puternice valuri de emigrare din România recentă, de aproximativ 250.000 de oameni.

2025, un an fără opoziție

Opoziția este greu de construit, mai departe de o anumită bulă progresistă care insistă să iasă în Piața Victoriei, dar în număr din ce în ce mai mic. Elena Lasconi este cu greu dată jos de la cârma USR și interimar vine Dominic Fritz. Traian Băsescu este extrem de vocal și critică noul regim, dar accesul lui la presă devine dificil.

Noua realitate este cea în care nimeni, de fapt, nu știe nimic despre noul președinte, mai departe de informațiile publice. Nimeni nu înțelege cum a câștigat sau de ce, al cui e sau ce vrea, pentru că de la Cotroceni nu se aude nimic. Sunt numiți câțiva consilieri cvasi-necunoscuți, din zona MAE și Energie.

Inteligența artificială pentru republica digitală România: poate fi ea dezvoltată de apologeți ai extremismului?

Este cu atât mai tulburător cu cât compania al cărui cofondator este alege să-l apere până în pânzele albe în loc să înțeleagă în mod matur că nu poți dezvolta soluții dedicate apărării democrației românești și combaterii dezinformării cât timp ai în mijlocul tău o persoană-cheie care promovează exact inversul acestor valori fundamentale.

Ne-ați spus că sunteți furioși. Iată răspunsul nostru

În urmă cu câteva luni, am cerut câte 5 minute de la fiecare dintre voi, pentru a vă cunoaște mai bine și pentru a construi împreună un PressOne mai bun. Acum vrem să vă spunem, în câteva cuvinte, și ce ne-ați învățat.

Înapoi la premier, se pare că într-un final cineva decide să pupe inelul, pentru că se organizează oficial consultări. După foarte multe poziționări inutile în presă timp de vreo două săptămâni, cu scandal la AUR și SOS, Georgescu anunță un guvern de uniune națională cu AUR, POT și câțiva neafiliați. Este departe de majoritatea necesară, dar trece cu votul secret al partidelor vechi, sugerând o înțelegere la Cotroceni, dar și frica partidelor față de instabilitate. Premier este un domn sociolog, adesea aplaudac al lui CG, membru al Academiei Române. Numirea aduce mesaje rezervate de îngrijorare din UE.

Prim-ministrul își face un cabinet de personaje necunoscute publicului larg. Cei din AUR și POT nu se regăsesc în el, iar pe surse — mai degrabă răutăcioase — se află că lui Simion i se propune Ministerul Tineretului. La Senat, președinția îi revine lui Claudiu Târziu. Este cofondator AUR, are profil intelectual-ortodoxist, credențiale suficient de apropiate de retorica Cotroceniului încât numirea să nu pară făcută de mână. Votul este secret, ca de obicei. 

Georgescu face din Guvern, în fapt, o structură de tip populist, iliesciană aproape, în care tot el conduce. Stilul este foarte similare cu ce știm (poate chiar copiază) din al doilea mandat al lui Trump. Și ideile curg: impozit zero pentru gospodăria țărănească, restaurarea fabricilor românești de carne, retragerea României din „Pactul Verde", ștampila „Made in România" obligatorie, reducerea TVA la energie pentru zona rurală.

Mecanismul este simplu: se anunță ceva nemaiauzit, incredibil la prima vedere, electoratul său se bucură. Opoziția, adică mai degrabă comentatorii, se isterizează la televizor și pe internet, explicând de ce nu se poate pune în practică, de ce e o imbecilitate etc., în timp ce măsura reală nu e nici la o zecime din cea promisă, dar ține scandalul în toi până trece. 

Pentru electoratul georgist, profund neatent, problemele țării se rezolvă, una câte una — iar opoziția trebuie să tacă. Spun susținătorii lui CG, că din cauza progresiștilor crește euro, din lipsa de unitate cresc prețurile și inflația sare de 12%. Violențe la adresa unor funcționari ai statului și a unor protestatari din Piață sunt trecute cu vederea.

În rol de președinte, Georgescu participă la toate întrunirile de șefi de stat și este primit cu răceală la început, cu dat din umeri la discuții și cu politețe distantă pe final. Pe surse, nu este chiar ca apa sfințită; doar că vine, e de acord cu toată lumea, spune baliverne și pleacă. Se viralizează, după primul său Consiliu European din februarie 2025, o poză cu o grimasă a lui Meloni la adresa lui, privindu-l cu milă și ceva sictir.

La nivel național, numește șefi de parchete și servicii din sistem, fără să impună politic pe nimeni. Analiștii pun asta tot pe seama unei înțelegeri cu partidele mari, dar fără să identifice cine sunt șefii noi ai acestora, care e înțelegerea și dacă mai există vreun soi de predictibilitate.

Suntem în vara lui 2025 și încă nu s-au organizat congrese la PSD și PNL. În esență, pe lângă măsurile populiste anunțate la televizor și zgomotul aferent, la care USR și ce opoziție mai existăl participă cu sârg, în mod conștient, nu prea se mai „știe" nimic. Duse sunt vremurile în care predictibilitatea instituțională sau actul de guvernare erau poate la fel de zgomotoase, dar transparente.

Ca oricine ar fi venit în locul său, Georgescu se confruntă, însă, cu problemele clasice ale clasei politice post-decembriste: ecart imens între săraci și bogați, urban și rural, o populație cu probleme de acces la servicii sociale și educație — de altfel sursa puterii sale. Dar cea mai importantă problemă rămâne infrastructura neîngrijită din vremuri comuniste. 

În octombrie 2025, un bloc de opt etaje din Calea Rahovei sare în aer pe acumulare de gaze — trei morți, între care o femeie gravidă, treisprezece răniți, două etaje pulverizate, un liceu alăturat evacuat. Urmează șase explozii similare în treizeci de zile, în București, Dej, Râmnicu Sărat și Balș, patru morți în total. 

Toamna aduce inundații în Galați și Vaslui, gospodării măturate într-un weekend, sate care își îngroapă morții pentru a doua oară în doi ani. La raft: pâinea trece de 7 lei, kilogramul de porc depășește 60, iar factura la curent urcă cu peste 30% după amenințarea cu retragerea din Pactul Verde.

Măsurile populiste își dezvăluie, pe rând, efectele perverse. Impozitul zero pentru gospodăria țărănească îi împinge pe procesatori să se aprovizioneze din import, iar prețul cărnii crește în loc să scadă. Ștampila „Made in România" obligatorie blochează exporturile câteva săptămâni, până când premierul emite o ordonanță. TVA-ul redus la energia rurală se aplică haotic. 

La începutul lui septembrie, anul școlar nu mai începe: profesorii intră în grevă generală în toate centrele universitare, marșuri în Piața Victoriei, sindicatele cer demisia ministrului — un necunoscut. Iar pe 25 ianuarie 2026, în Olanda, coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice sunt furate dintr-un muzeu provincial din Assen, unde fuseseră trimise la expoziție. Cotroceniul tace trei zile, apoi emite o declarație despre „lacrimile strămoșilor și nevoia de întoarcere acasă". Nu sunt recuperate niciodată.

2026 – nimic nu mai surprinde

Anul 2026 nu mai aduce nimic surprinzător. Bursa s-a obișnuit cu volatilitatea, leul oscilează între 5,3 și 5,5 față de euro. La Modrogan și Kiseleff, congresele s-au ținut între timp — Grindeanu la PSD, Sighiartău confirmat la PNL, Fritz la USR. Niciunul nu reușește să se impună ca lider clar de opoziție, fiindcă, paradoxal, opoziția față de Georgescu a încetat să mai aibă obiect: nu mai e nimic concret de combătut. 

AUR și POT, în schimb, descoperă că, deși nu au ministere, au drept de veto efectiv asupra deciziilor parlamentare ale guvernului. Forțează în primăvara lui 2026 retragerea formală a României din mai multe pachete europene pe tranziție energetică, blochează un acord-cadru pe digitalizarea sănătății, împing parlamentar o lege care interzice „experimentele tehnologice străine" pe teritoriul național — formulare deliberat de imprecisă, dar utilă.

Simion descoperă lent că nu mai e necesar. În primele luni de mandat e încă invitat la consultări, fotografiat lângă Georgescu la depuneri de jurământ, citat de presă. Din vara lui 2025 sună mai puțin telefonul. 

Toamna, când explodează blocul din Rahovei și ies profesorii în stradă, întrebările presei merg direct la premier, care vorbește în numele Cotroceniului. În decembrie pornește un turneu prin țară — „Pe drumurile poporului" — pe care nu-l filmează aproape nimeni. 

În ianuarie 2026 cere o întrevedere la Cotroceni; primește douăzeci de minute cu un consilier al cărui nume nu îl știa. 

În aprilie convoacă presa la sediul AUR. Anunță că „domnul Georgescu a trădat agenda suverană" și că partidul intră în opoziție anti-prezidențială. Pe scenă, alături de el, sunt Tanasă, Peiu, restul biroului executiv. Lipsesc ostentativ Târziu, Lavric și încă șase parlamentari AUR.

A doua zi, Târziu emite un comunicat sec: rămâne președinte al Senatului, devine senator neafiliat, anunță împreună cu colegii absenți un grup parlamentar propriu — fără personalitate juridică încă. Întrebat dacă a rupt partidul, răspunde: „Nu eu am plecat de la masă." Cotroceniul nu comentează. AUR-Simion intră în opoziție anti-prezidențială — absurd politic pe care niciun analist nu reușește să-l explice.

Pe plan extern, izolarea se aranjează în formula cea mai puțin spectaculoasă și cea mai dureroasă. Relațiile cu Statele Unite, oficial cordiale, sunt în fapt înghețate: România nu mai apare pe agenda Casei Albe, ambasada SUA la București funcționează la nivel de însărcinat cu afaceri. Negocierile pentru retehnologizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, blocate din 2025 pe argumentul „garanțiilor guvernamentale incompatibile cu suveranitatea fiscală", stagnează definitiv; Westinghouse își relochează oficial echipele tehnice la Varșovia. 

Proiectul reactorului modular de la Doicești, deja contestat din interior de tabăra suveranistă — „experiment american pe români", scriu comentatorii pro-Cotroceni — este abandonat tăcut. NuScale anunță în octombrie 2026 că prima centrală SMR din Uniunea Europeană va fi construită în Pomerania. De altfel, Polonia, care este întâi a lui Tusk și apoi a lui Nawrocki, rămâne ostilă pe linie Cotroceniului în ciuda alternanței interne — și încasează economic ce pierde București. La nivel regional, Republica Moldova refuză o vizită oficială a lui Georgescu la Chișinău — prima ruptură diplomatică reală cu Bucureștiul după 1990.

Acasă, deconectările de fonduri europene se acumulează în tăcere: autostrăzi nefinalizate, spitale fără achiziții, proiecte de irigații expirate. Recensământul din martie, amânat de două ori, confirmă ce toată lumea știa deja: țara are sub 17 milioane de locuitori, stocul de emigranți depășește 4,5 milioane. 

În iunie, Traian Băsescu declară: „România, după 2024, este altă țară. Și nu e o țară."

Lucrurile ajung la limită

Cumulativ, nemulțumirile îi afectează inclusiv pe suveraniști, care acum înțeleg că au fost duși de nas — reactoarele blocate, Renault Mioveni, profesorii în grevă, prețurile la raft. Dar efectul cel mai vizibil este la opoziție, și nu în jurul vreunui lider de partid, ci al lui Nicușor Dan. Primarul Bucureștiului scrie ocazional analize pe Facebook în limbaj tehnic-administrativ, refuză interviurile de televiziune, vizitează cartiere fără cameră în spate. 

Sondajele interne din toamna 2026 îl plasează în fruntea opțiunilor pentru o eventuală candidatură prezidențială — cu peste 30%, primul scor coerent al unei alternative. Dar cei din partidele vechi își frânează reciproc orice tentativă de unificare a opoziției; Simion încearcă din opoziția anti-prezidențială să capteze el nemulțumirile, dar e împiedicat de propriul istoric. 

Nicușor Dan, în schimb, nu vrea să capteze nimic — și tocmai asta e ce convinge. „Coaliția orașelor mari", cum o numesc analiștii, se naște  fără să se anunțe vreodată oficial formatul în care opoziția se reorganizează: rece, pragmatic, fără retorică.

PSD și PNL stagnează în sondaje: cifrele din 2026 rămân aceleași cu cele din 2025 — 18% și 11%. USR crește încet, ajunge la 16%, în siajul vizibilității lui Nicușor Dan. Detaliul pe care alegătorii nu-l văd este altul: o parte semnificativă din bugetele anuale de propagandă ale partidelor vechi se redirecționează discret către anturajul prezidențial și către premier, sub formula „consultanță informală". Plata, evident, e pentru păstrarea oamenilor în funcții — prefecți, șefi de agenții, consilii județene, deconcentrate. Mecanismul nu apare în niciun proces-verbal, dar publicul informat îl știe. 

Ce a mai rămas din presa independentă începe să publice pe surse, în octombrie-noiembrie 2026, fragmente dintr-o anchetă mai amplă: rețele de propagandă rusă active în campania din 2024, conturi TikTok, fluxuri financiare, conexiuni cu Republica Moldova și Belarus. Pentru prima oară de la învestire, întrebarea publică nu mai este ce face Georgescu, ci cum a câștigat.

Pe 27 noiembrie 2026, Comisia Europeană, împreună cu guvernele Franței, Germaniei, Olandei, Suediei, Finlandei, Norvegiei, Estoniei, Moldovei și Ucrainei, plus Foreign Office britanic, publică, la 11:59 noaptea, la unison, un raport comun de două sute de pagini despre „ingerința statului rus în alegerile prezidențiale române din 2024". Documentul confirmă rețele, finanțări, fluxuri, identifică operatori specifici. 

Trei zile mai târziu, Nicușor Dan face o vizită oficială la Chișinău — primit de Maia Sandu — și apoi la Bruxelles, unde îl întâlnesc Ursula von der Leyen, Roberta Metsola și comisarul european pentru extindere. Bucureștiul, Clujul, Timișoara și Iașul explodează în prima săptămână de decembrie: sute de mii de oameni în piețe, fără sigle de partid, fără pancarte personalizate, doar steaguri ale României și ale Uniunii Europene. 

Pe 14 decembrie 2026, 287 de parlamentari semnează cererea de suspendare a Președintelui României, în baza articolului 95 din Constituție — motivul invocat: „fapte grave de încălcare a prevederilor constituționale prin obținerea funcției de Președinte cu sprijinul confirmat al unei puteri străine". Curtea Constituțională, după două zile, emite aviz consultativ - pozitiv. Protestele aduna oameni umăr la umăr de la Victoriei la Universitate. Arterele Bucureștiului se văd mai luminoase din spațiu.

Pe 28 decembrie 2026, în ședință comună, suspendarea trece cu 283 voturi — bine peste pragul necesar. Interimatul îi revine, conform Constituției, președintelui Senatului — Claudiu Târziu. Referendumul pentru demitere se programează pentru 31 ianuarie 2027.

Cele patru săptămâni de interimat fac mai mult decât ar fi sperat oricine pentru tabăra „da". Târziu refuză să-l urmeze pe Georgescu în registru explicit mistic, dar îl menține strict ca icoană. Problema mai mare a președintelui interimar nu mai e opoziția pro-europeană, ci Simion — care îl atacă zilnic ca pe un trădător, al AUR și al Cotroceniului. 

Georgescu nu face campanie. Pleacă din nou la mănăstiri, refuză orice interviu, postează două mesaje pe Telegram în toată luna ianuarie. La 31 ianuarie 2027 referendumul are 59% prezență și 75% pentru demitere. A doua zi, soții Georgescu părăsesc Palatul Cotroceni fără nicio declarație publică.

Parchetul demarează investigația în evenimentele de la alegeri. Conform Constituției, alegerile prezidențiale anticipate se programează pentru începutul lui mai 2027. 

Nicușor Dan își anunță candidatura imediat după referendum, sărbătorește în stradă Ziua Europei și renunță la mandatul de primar al Capitalei; Ciprian Ciucu preia interimatul la PMB și se pregătește pentru alegerile locale din toamnă. În jurul candidaturii lui Nicușor Dan se coagulează ceea ce devine, formal abia după prezidențiale, „Coaliția europeană" — un format pro-occidental de primari și lideri locali. Nicușor Dan câștigă turul doi cu un scor confortabil, dar nu strivitor: 56%, în fața unui candidat AUR-Simion care reușește să adune nemulțumirile socio-economice.

Alegerile locale și parlamentarele din 2028 confirmă peisajul. Coaliția câștigă orașele mari, Ciucu este confirmat la București, USR și PNL împart restul. Dar în orașele medii și mici, AUR-Simion intră adânc, iar AUR-Târziu, devenit între timp partid propriu sub un alt nume și moștenitorul direct al lui Georgescu, în registru mai bisericos și mai puțin agresiv se stabilizează la 10%. Alegerile parlamentare au rezultate similare; facțiunile suveraniste cumulează mai bine de o treime din Parlament. 

Se construiește o coaliție pro-europeană. Din păcate, măsurile de criză, necesare pentru a scoate țara din problemele generate de Guvern, riscă să deraieze întoarcerea la normalitatea politică. Este desemnat un premier de sacrificiu — fost lider liberal, cu credibilitate în zona moderată-suveranistă și un istoric de gestionare a unor crize locale dificile — care să poată vorbi și cu electoratul suveranist și care promite tăieri semnificative. 

Nicușor Dan se pregătește să candideze pentru al doilea mandat cu un capital de imagine mult afectat de măsurile economice luate, cu trei tabere suveraniste active împotriva sa și o coaliție pro-europeană fără foarte mare credibilitate.