Protest împotriva măsurilor de izolare în San Diego Foto: Greg Amptman / Dreamstime.com

Revenirea la normalitate - cine o dorește, cine are nevoie de ea

Pe 20 aprilie, guvernatorul adjunct al statului Texas, Dan Patrick, afirma în cadrul unui interviu despre pandemie la postul Fox News:

Să privim realitatea. În Texas, suntem 29 de milioane de oameni. Am pierdut 495. Fiecare viață e valoroasă. Dar 500 din 29 milioane?

Și suntem blocați. Și strivim muncitorul de rând. Strivim micile afaceri. Strivim piețele. Strivim țara. Îți spuneam în acea seară [se referă la o discuție televizată din martie] că sunt lucruri mai importante decât a trăi.

Și anume să salvăm țara pentru copii și nepoți. Și să salvăm țara pentru noi toți. Și nu vreau să mor. Nimeni nu vrea să moară. Dar, omule, trebuie să ne asumăm niște riscuri și să revenim. Și să punem țara în mișcare.”

Discuția pe care ar putea-o provoca declarația de mai sus reprezintă doar un exercițiu intelectual, ce pălește în fața realității.

În aceeași zi în care Dan Patrick făcea declarația de mai sus, un reportaj CNN din Lagos, Nigeria, arăta cum oamenii se luptau pentru saci de mâncare aruncați din camioane de autoritățile ale statului.

Un tânăr intervievat afirma: „Prefer să mor de coronavirus decât de virusul foametei”.

Și în Nigeria și în Texas și cam peste tot pe glob, presiunea exercitată de oprirea activităților economice e colosală. Repornirea lor e vitală pentru miliarde de oameni.

Cam peste tot pe glob” întrucât, dacă economia zonei tale este dependentă în principal de tehnologiile extrem de moderne, și susținerea pentru măsurile de restricționare a contactelor sociale este relativ înaltă.

Primarii orașelor Los Angeles și New York nu văd lucrurile precum Dan Patrick.

În România, nervozitatea nu se vede în marile centre universitare, unde au existat proteste an de an în ultimul deceniu, ci în zonele extrem de sărace, unde progresul tehnologic nu are un impact atât de evident.

Nuanțele geografice sunt uneori extrem de subtile: statele unde există proteste anti-izolare sunt, la momentul scrierii acestui articol, state în care Trump a câștigat în 2016, cu o excepție asupra căreia voi reveni.

Oamenii nu protestează pentru că l-au votat pe Trump; atât protestul cât și votul pentru Trump au o cauză comună – o economie dependentă într-un fel sau altul de contactul direct – și nu de tehnologii – care să permită munca de la distanță.

(Minnesota este singurul stat american unde există proteste anti-izolare, iar Donald Trump *nu* a câștigat la alegerile prezidențiale de acum trei ani. Însă eșecul său de atunci s-a datorat mobilizării unei arii mici, dense și urbanizate a statului, 78 din cele 87 de districte susținându-l în majoritate pe el).

De obicei, prezența locurilor de muncă ce nu necesită deplasarea directă – și deci mai puțin afectate de criză – se corelează cu un PIB/cetățean relativ înalt.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Sugerez astfel și faptul că – spre deosebire de băcanii din orășelele mici ale Texas-ului sau muncitorii din fabricile Africii – IT-iștii din Londra sau San Francisco au și rezerve financiare ușor mai mari la dispoziție, asta în cazul în care și ei au avut de suferit în plan economic, măcar temporar.

Dacă ce am scris mai sus are un temei, harta viitoarelor proteste este ușor de desenat. În cazul în care autoritățile nu vor lua măsuri pentru a reduce izolarea socială și pentru a readuce economia non-post-industrială la normalitate, am vedea mulțimi supărate în estul Germaniei, nordul Angliei, estul Poloniei, Ungaria (dar nu Budapesta), Austria (dar nu Viena), Turcia (dar nu Istanbul) și sudul Italiei, precum și desigur în alte locuri.

Lagos e un focar de nemulțumire pentru un motiv paradoxal: orașul este, conform standardelor Africii, unul dezvoltat, PIB-ul său fiind aproape la aproape jumătate din cel al României.

De asemenea, influența statului nigerian este la cote înalte în Lagos, fosta capitală a națiunii. State mai slabe de pe același continent nu au cum să impună în mod eficient măsuri de izolare socială – deci nici motive de supărare nu ar exista.

Motivul pentru care SUA a fost prima țară în care protestele au avut loc – și cea în care, deocamdată, mobilizarea este la cotele cele mai înalte – ține, în parte, de cultura politică a locuitorilor (fenomenul Tea Party de acum câțiva ani a făcut protestul stradal foarte acceptabil pentru foarte mulți).

Mai ține de conflictul vizibil dintre președintele Trump și anumiți guvernatori, dar și de un ingredient special. De două decenii, părți substanțiale ale societății americane pierd viteză și văd visul american cum li se scurge printre degete.

La ce mă refer?

Dacă vrei să măsori corect distribuția veniturilor dintr-o societate, e util să te uiți la venitul median (jumătate din oameni câștigă mai puțin de atât, cealaltă jumătate mai mult), care înlătură distorsiunea provocată de milionari și miliardari.

Acum două decenii, venitul median per gospodărie era 54 de mii de dolari/an, în SUA. Ajustat pentru inflație, ar însemna 80 de mii de dolari acum.

În 2019, doar patru state și Washington DC au venitul median per gospodărie mai mare decât această valoare.

Practic, în 46 de state din 50, veniturile nu au prea ținut pasul cu inflația – gospodăria americană medie are mai puțini bani, de fapt, decât avea în 1999.

Și cred că intuiești că meseriile bazate pe comunicare, tehnologia informației și domenii conexe s-au dezvoltat bine, oamenii din acele domenii având venituri satisfăcătoare.

Însă restul?

Deja, pentru foarte mulți americani, menținerea nivelului de trai e un obiectiv mai complicat decât era pentru părinții lor sau decât atunci când ei înșiși erau tineri/adolescenți. Dispariția locului de muncă sau reducerea veniturilor din cauza coronavirusului sunt, în consecință, extrem de grave.

Soluții separate nu există.

Și nici ziduri, în ciuda iluziilor ce pot apărea. Suntem toți în aceeași barcă. Statele americane sau naționale nu pot pune, de fapt, bariere extrem de eficiente între ele.

Nu poți opri o persoană din Alabama, odată restricțiile eliminate în acel stat, de la a ajunge în New York City, adică într-o zonă cu densitate mare, teoretic prietenoasă răspândirii virusului.

În Europa lucrurile stau la fel. Implicit, putem observa că tehnologia medicală este, temporar, cu un pas în urma nevoilor sociale.

Repornirea economiei este vitală, dar periculoasă în contextul în care nu există teste rapide și facile pentru sesizarea prezenței virusului (sau a anticorpilor). Să sperăm că următoarele săptămâni vor simplifica situația din acest punct de vedere.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...