Războiul lui Putin cu Ucraina și cu restul lumii trece și prin Marea Neagră. Ce are România de apărat aici și cu ce poate face față?

Mihnea Lazăr

Dincolo de comunicatele oficiale, din care aflăm despre „misiunile îndeplinite cu succes” în exercițiile navale NATO și diversele misiuni la Marea Neagră, înzestrarea marinei militare române e deja una anecdotică: trei fregate slab înarmate și complet depășite, plus alte câteva corvete și nave purtătoare de rachete (și ele depășite).

Chiar în aceste zile, în Marea Neagră, are loc un exercițiu NATO în care nave române, bulgare și turce caută și distrug mine marine în derivă.

Toate – manifestări ale unui război clar și fără echivoc, desfășurat sub ochii noștri în toate aspectele sale: hibrid, comercial, electronic, convențional.

Bine ați venit la Marea Neagră. „Cel mai bun vecin al României” cu care nu am avut niciun conflict – după cum sună un banc pe cât de prost, pe atât de anacronic.

Vorbim, în primul rând, de o „zonă de interes” pentru Moscova, motiv pentru care România, NATO și UE vor trebui, separat și împreună, să-și regândească complet strategiile de securitate în noul Război Rece pe care îl purtăm deja cu Rusia lui Putin.

Avem, așadar o Rusie agresivă care joacă „all in”, fără a-și mai ascunde deloc intențiile. Suntem într-un Război Rece 2.0 care, spre deosebire de original, e alimentat acum de un război „fierbinte” aflat chiar la granița României.

Să ne cunoaștem, mai întâi, punctele slabe: care sunt infrastructurile critice ale României din Marea Neagră 

- Infrastructurile submarine: Vorbim, în primul rând de cablurile și conductele submarine folosite pentru comunicații, conectarea platformelor de foraje marine cu rafinăriile sau punctele de tratare și distribuție de pe litoral.

Conform unei analize publicate anul trecut în Buletinul Forțelor Navale, revistă de specialitate editată de Academia „Mircea cel Bătrân”, cablurile submarine din zona României sunt: 

· Diamond Link Global, reprezentând cabluri pentru telecomunicaţii  submarine între Poti (Georgia) şi Constanţa (România), cu lungimea de 1.083 km 

· KAFOS (Black Sea Fibre Optic System), sistem de cabluri pentru telecomunicaţii ce leagă România, Bulgaria şi Turcia cu o lungime totală de 504 km 

- Infrastructuri marine: Principalele conducte existente în sectorul românesc al Mării Negre sunt 

· cele care fac legătura între Complexul offshore OMV către Terminalul Midia

· conductele pentru transportul gazelor, de la instalaţiile Proiectului MGD (proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia Black Sea Oil & Gas) la staţia de tratarea gazelor  Vadu 

Declarațiile de avere ale parlamentarilor și funcționarilor publici: cum reglementează țările europene această problemă

O țară precum România nu-și poate permite ca, în numele protejării vieții private a celor care au decis să intre în politică sau să ocupe funcții publice, să lase investigațiile doar pe mâna instituțiilor care în mod clar nu și-au făcut treaba de-a lungul anilor.

Ucraina tocmai a schimbat războiul pentru totdeauna

Așa cum ucrainenii nu au cerut voie de la stăpânire ca să distrugă o treime din flota rusească de la Marea Neagră și o treime din flota de bombardiere strategice rusești, nici România nu trebuie să-și propună să rămână dependentă de aprobări pentru a-și dezvolta rapid o forță de descurajare inteligentă și mult mai puțin costisitoare decât crearea unei armate tradiționale, care deja se dovedește clar a fi insuficientă.

· conducta de transport ţiţei de la terminalul offshore Midia ( Single Point Mooring Buoy la 8,6 km traver port Midia), la terminalul onshore (ce aparţine KMG International). 

- Alte infrastructuri: La toate acestea mai adăugăm opt platforme, o rafinărie (Petromidia), patru porturi (Constanța, Mangalia, Midia, Sulina), plus proiectul în Neptun Deep care vizează zăcămintele de gaze naturale, unde vor fi amplasate 10 sonde pentru producție.

Conducta submarină care va face legătura dintre platforma Neptun Deep și stația de măsurare a gazelor de la Tuzla va fi de aproximativ 160 de kilometri. Mai există, de asemenea, un proiect pentru realizarea unui cablu submarin de curent continuu pe ruta Azerbaidjan- Georgia-România-Ungaria și care va traversa Marea Neagră.

Cu ce defilează Marina Română, forța principală de „apărare” a intereselor României la Marea Neagră

Marina militară e înzestrată la acest moment cu trei fregate slab înarmate și complet depășite, plus alte câteva corvete și nave purtătoare de rachete (și ele depășite). Lista completă o putem admira aici.

FREGATE TIP 22. sursa: navy.ro

La capitolul achiziții recente consemnăm cumpărarea a două nave second-hand vânătoare de mine britanice  și achiziția corvetei antisubmarin turcești, în regim de urgență, prin decizie CSAT (luând de la turci, ocolim astfel prevederile Convenției de la Montreux, prin care accesul navelor militare prin strâmtorile Bosfor și Dardanele e interzis, în cazul unui război în regiune).

MapN mai vrea să achiziționeze (cel mai probabil din SUA) nave de patrulare maritimă, un număr nespecificat de drone, vedete de intervenție, sisteme antiaeriene portabile remorchere pentru marina militară.

Alte program pentru marină: rachete antinavă Naval Strike Missile (NSM) care ar fi trebuit deja să ajungă în 2024, deși MapN nu a comunicat de atunci nimic concret în această privință.

Să notăm și intenția de a achiziționa două submarine franțuzești. La orizont, nu se întrevede însă niciun progam major de achiziție de drone navale, deși cu astfel de tipuri de armamente – dronele „Magura” – ucrainenii au reușit să țină la distanță întreaga flota rusă în Marea Neagră și chiar să scufunde anul trecut o fregată modernă.

Cei trei ani de război au arătat slăbiciunile majore pe care o flotă tradițională le are într-un conflict modern: flota navală rusă a pierdut în jur de o treime din navele sale, iar navele care au supraviețuit au fost retrase din portul Sevastopol. Rachetele și dronele au devenit componente majore în războiul naval modern care au suplinit cu succes – iată – lipsa unei flote reale (cum e cazul Ucrainei).

O veste bună pentru România, dar și un avertisment pentru decidenții militari și politici care încă se mai încăpățânează să-și imagineze o flotă „old school” cu nave mari (fregate și corvete) care și-au dovedit deja limitările drastice (mai ales că nu vorbim de nave capabile să lanseze rachete la distanțe mari, de sute de kilometri).

Nu. Navele mari de suprafață au murit, trăiască dronele.

Dacă n-ai flotă, cumpără-ți una. Chiar două flote. De avioane F-16

Convenția de la Montreux despre care am amintit acționează ca o sabie cu două tăișuri – Rusia nu-și poate aduce nave suplimentare în regiune, dar nici NATO Astfel, într-un ipotetic conflict naval cu Rusia, luptăm fix cu ce avem, fără a beneficia de ajutorul unor nave SUA, UK, Franța, Italia sau Spania.

În privința dronelor, programele de achiziții anunțate sunt încă extrem de modeste: câteva zeci de Bayraktaruri și Watchkeeper-e, 100 de drone germane Vector și o capacitate de producție locală de „25 de drone pe an”. Asta în condițiile în care Rusia produce deja 2.000 de drone kamikaze Gheran/Shahed pe lună, iar ucrainenii consumă sau pierd lunar 10.000 de drone (kamikaze, drone doborâte/bruiate etc.) pe front.

Trăgând linie, avem ocazia de a porni de la zero și de a regândi cu totul o Marină militară care să fie perfect adaptată la războiul modern.

Pentru că în Marea Neagră e deja un război fierbinte: de aici navele ruse lansează deja rachete și drone asupra Ucrainei, bruiajul electronic rusesc este la cote maxime, iar Marea Neagră are în prezent cele mai infestate ape cu mine marine care plutesc în derivă: peste 100 de mine au fost descoperite până acum de la declanșarea războiului în Ucraina.

Dar, după cum se observă deja din „pattern”-urile războiul naval (dacă i-am putea spune așa) din Marea Neagră, important e să ai – dacă nu drone – măcar rachete.

Intră în scenă baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Războiul naval modern nu mai trebuie gândit ca o luptă clasică între vase. Războiul naval înseamnă acum fix două lucruri: rachete și drone (iar navele fix așa trebuie gândite: ca simpli „vectori” purtători ai unor astfel de arme). Dar astfel de rachete, în special de croazieră sau antinavă devin extrem de eficiente, mai ales când sunt lansate de un avion de luptă decolat de la Kogălniceanu.

În primul rând, raza de acțiune a unei astfel de rachete crește semnificativ dacă ea este lansată de la mare altitudine, unde presiunea atmosferică e scăzută, comparativ cu cea de la sol, iar racheta nu consumă atâta energie la lansare. Mai puțină energie consumată înseamnă mai puțin combustibil, deci rază de acțiune sporită.

La baza 57 Aeriană „Căpitan Constantin Cantacuzion” de la Mihail Kogălniceanu s-a înființat Escadrila 571. Primele două avioane F-16 norvegiene (dintr-un total de 16) – destinate acestei baze – au sosit deja luna trecută.

Tot la MK sunt staționate și avioanele NATO care fac „poliție aeriană întărită” la Marea Neagră. Plus dronele americane de supraveghere MQ Reaper, deja folosite pentru monitorizarea acțiunilor ruse din Marea Neagră în cadrul conflictului ucrainean.

Baza MK poate deveni astfel „portavionul” pe care NATO îl are în România și de unde pot fi lansate, rapid și la nevoie, lovituri aeriene.

Din categoria „jocuri de război”, într-un ipotetic conflict Rusia-NATO, conform unor date din 2019, flotele comune ruse din Marea Neagră și Marea Caspică aveau capacitatea teoretică de a lansa 80 de rachete „într-o singură salvă”.

Între timp, a survenit războiul din Ucraina, iar această capacitate a fost afectată, în urma războiului asimetric eficient cu care ucrainenii au reușit să țină la distanță flota rusă a Mării Negre (cum au reușit? Cu drone navale și atacuri cu rachete asupra porturilor ruse din Crimeea).

Un armistițiu în Ucraina va duce însă la deblocarea strâmtorilor Bosfor și Dardanele, ceea ce ar permite navelor rusești aflate acum în Mediterana să se verse în Marea noastră Neagră. Am vorbi de nave noi rusești, clasa Karakurt (exact tipul căreia ucrainenii „i-au dat cep” cu ajutorul dronelor navale Magura).

Navelor ruse din Mediterana li se vor putea adăuga alte șapte corvete Karakurt comandate deja de ruși și care urmează a fi, teoretic, lansate la apă în 2027. Fiecare astfel de navă e dotată cu opt lansatoare verticale de rachete, montatate în carenă, ceea ce ar spori semnificativ capacitatea Rusiei de a lansa rachete de croazieră.

De ce e Marea Neagră un „asset” important pentru Rusia

Marea Neagră rămâne o regiune de importanță vitală pentru Rusia și pentru strategia Kremlinului în regiune. Conform Institutului pentru Studii Strategice de la Londra (RUSI, Rusia este al doilea mare exportator de țiței din lume. 22% din transporturile navale de petrol ale Rusiei pleacă din portul Novorrosiisk, de la Marea Neagră.

Porturile de la Novorosiiisk și Taman sunt, totodată, huburile principale ale Moscovei în privința transporturilor de cereale rusești.

Grâne și petrol – iată cele două căi vitale ale strategiei maritime rusești când vine vorba de Marea Neagră, un „lac rusesc” pe care Moscova îl folosește pentru rutele sale de transport.

43 de miliarde de dolari a câștigat Rusia doar din exporturile de grâne – inclusiv din regiunile ocupate în Ucraina. Grânele reprezintă al doilea mare produs de export al Rusiei, după energie, l-a depășit inclusiv pe cel de arme.

Este astfel în interesul Rusiei să taie accesul ucrainenilor la porturile de la Marea Neagră și să sufoce astfel economia ucraineană – care se bazează și ea pe exportul vital de grâne. Rusia va dori cu tot dinadinsul să faulteze Ucraina și să disrupă comerțul său din Marea Neagră – obstrucționarea rutelor, hărțuirea navelor, crearea de haos și confuzie. Și se va folosi în acest scop de navele sale militare pe care – în cazul unui armistițiu – Ucraina nu le va mai putea ataca.

După cum s-a văzut deja în războiul ruso-ucrainean, unde Rusia a acționat fără echivoc pentru impunerea unei blocade navale complete a Ucrainei în Marea Neagră, este de așteptat ca atitudinile ostile ale Moscovei să continue prin acțiuni de intimidare (interzicere a accesului la zona economică exclusivă a României, provocări).

Marea Neagră este, cum am văzut, plină de infrastructuri vulnerabile ale României, apărate momentan de o forță militară proprie încă inadecvată. Pe vremuri, ne culcam pe o ureche și ziceam „lasă, că ne apără NATO și americanii”. Acele vremuri au trecut.

Acest text face parte din seria de articole pe care le propune TEFI, un proiect editorial transfrontalier, dezvoltat de unele din cele mai puternice redacții din centrul și Estul Europei: Gazeta Wyborcza (Polonia), Magyar Jeti / 444 (Ungaria), SME (Slovacia), Bellingcat (Olanda), PressOne (România), unite într-un consorțiu finanțat din fonduri europene și care își propune să promoveze teme ce țin de securitatea națională și regională.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€