Psihologul Ștefan Feldmann: Dacă îmi spun „asta e o situație dificilă pe care pot să o gestionez”, mintea mea va găsi soluții

Ioana Epure

Director editorial

„N-aduce anul ce-aduce ceasul”, zice un proverb. Acum două-trei săptămâni, cu toții ne vedeam ca de obicei de viață și de problemele noastre mai mici sau mai mari. Poate vag îngrijorați de toate lucrurile care se întâmplau în jurul nostru, dar mereu la alții.

De atunci, barurile și restaurantele s-au închis, copiii învață de acasă, zeci, poate chiar sute de mii de oameni se tem că vor rămâne fără slujbe, și suntem îndemnați să trăim toate astea singuri, în intimitatea apăsătoare a propriei noastre case. Lumea de azi nu mai aduce cu lumea pe care o cunoaștem, iar asta ne sperie.

Deși nu putem face mare lucru în legătură cu ce se întâmplă în lume, putem totuși lucra cu noi înșine, pentru a evita să ne prăbușim sub greutatea propriilor noastre gânduri. Am vorbit cu psihologul Ștefan Feldmann despre cum putem să ne gestionăm emoțiile și despre cum să rămânem funcționali în minunata lume nouă a coronavirusului.

Ilustrații de Lucian Muntean

Ultimele două săptămâni au fost foarte încărcate de evenimente. Cum gestionăm anxietatea produsă de toate schimbările astea? 

Într-un fel, e bine să acceptăm de la început că e „the end of the world as we know it”. Cel puțin pentru o perioadă scurtă de timp, o lună, două, trei. Multe lucruri normale, care însemnau solidaritate și apropiere, grijă și sănătate, s-au schimbat.

Solidaritatea înseamnă acum să stai izolat. Trebuie să fim conștienți în primul rând că lucrurile chiar sunt diferite. Dar asta nu e o tragedie. Sfârșitul lumii așa cum o știm nu e sfârșitul lumii cu totul.

De aici trebuie să pornim. Da, lucrurile s-au schimbat, dar schimbarea nu înseamnă sfârșitul lumii, ci doar ajustări la ce facem. Prioritățile au devenit altele. Și trebuie să facem față acestor schimbări. 

Cum le facem față? 

Nu există rețetă pentru asta, sunt mai degrabă ingrediente, dar există câteva recomandări din care fiecare poate alege ce i se potrivește. Printre primele lucruri pe care poți să le faci este să înțelegi din ce motiv simți anxietatea.

Mulți spunem „sunt anxios”, dar fiecare suntem anxioși din motive diferite. Unii oameni se tem că or să fie dați afară, pentru că firma lor se află în impas.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Deci odată e ideea că viața ta, așa cum o știi, va fi afectată financiar - cum plătesc chiria, cum rezolv una și alta. Alții se tem că or să își piardă business-ul cu totul. Și, evident, e gândul că te-ai putea îmbolnăvi și poate chiar contracta o formă agresivă a bolii. 

Să citești constant pe subiectul ăsta, indiferent din ce unghi, induce o stare de anxietate. Așa a apărut cumva și ideea de „tinerii nu se îmbolnăvesc”, e o metodă naturală de a face față stresului, îți spui că tinerii nu se îmbolnăvesc, deci „eu sunt tânăr și nu mă voi îmbolnăvi”.

Însă abordarea asta poate fi ineficientă din punct de vedere al sănătății. Și tinerii se îmbolnăvesc. E periculos să te gândești că n-o să ție întâmple ție. O altă sursă de anxietate e teama de a nu-i îmbolnăvi pe ceilalți, de a fi un purtător. 

Odată ce ai identificat gândul care te face anxios, uită-te pe site-uri avizate care te pot ajuta cu răspunsuri. E bine să evităm speculația. Caută să te informezi bine. 

E ok să recunoști că ești stresat, că ești frustrat, că ești furios, să trăiești stările astea, pentru că sunt stări normale în situații de incertitudine.

Asta e o situație total nouă care încă mai are multe semne de întrebare: cât va dura, ce se întâmplă de fapt cu organismul nostru, ce-o să fie după. E mult mai sănătos să gestionezi ce ai înăuntru decât să spui „eu n-am nimic”. 

Ca să poți să te uiți după știrile adevărate și nu după fake news, trebuie să accepți că ești speriat. Pentru că, în momente de panică, știrile false sunt foarte atrăgătoare. Promit o soluție rapidă, scurtă, exact ce avem noi nevoie.

Nu ne place stresul, căutăm să ieșim repede din el. Și atunci când vine o informație falsă și zice „ia un kilogram de vitamina C, dă-te cu el la subraț”, tu poate o să fii tentat să faci asta. Vrei să fii protejat, să scapi de orice năpastă. 

Odată ce accepți că ești stresat și că în situația asta e posibil să acționezi după niște informații care nu sunt neapărat adevărate, atunci îți dai seama că trebuie să te uiți după cele adevărate.

Dar cu sentimentul de lipsă de control și de sens ce facem? 

E dur să îi zici unui om: asta e, trebuie să înveți că n-ai control. Pentru că suntem foarte obișnuiți să avem control și avem senzația că avem control pe o grămadă de lucruri.

Ei bine, coronavirusul nu-l poți controla. Și e un lucru pe care e important să-l recunoaștem. Da, nu pot controla asta. 

Însă sunt anumite lucruri care ne pot ajuta să ne dobândim o parte din control în ceea ce facem.

Nu pot controla dacă mă infectez sau nu, dar pot limita situațiile în care mă pot îmbolnăvi. Mă spăl pe mâini. Nu ies în locuri aglomerate.

Nu pot controla ce scriu alții pe internet despre asta, dar pot controla sursele din care mă informez. Nu pot controla recomandarea de a sta în casă, dar pot controla ce fac dacă stau acasă. 

Și ce facem cât stăm acasă?

Primul gând pe care îl am aici este că încă nu suntem obligați să stăm în casă. Putem să facem o plimbare în jurul blocului sau să mergem la magazin. Dar dacă tot stăm în casă, nu trebuie ca viața să se desfășoare diferit. 

Poți face la fel ca într-o zi normală, te trezești, bei cafeaua, iei micul dejun și îți faci un program pe care încerci să-l respecți. Dacă lucrezi de acasă, nu înseamnă nici că vei lucra mai puțin, nici că te duci în extrema cealaltă și lucrezi prea mult. Pentru că există tendința de a ne gestiona stresul lucrând mai mult decât e cazul. Ne vine să mâncăm, să bem mai mult. 

Și atunci ideal e să ne facem un program și să dezvoltăm ritualuri pe care le facem la anumite ore. Pauze de țigară și cafea cu colegii - putem să stabilim că vorbim la prânz zece minute, facem un call și ar putea fi benefic. 

E important, dacă stăm acasă, să facem și un minim de mișcare, mai ales dacă eram obișnuiți să mergem la sală, iar acum recomandările sunt să nu mai facem asta. De la simple genuflexiuni și abdomene, la yoga. E și un moment să înveți să faci lucrurile astea. Cobori scările, urci. 

Cum facem să folosim în beneficiul nostru cele două ore în plus pe care le câștigăm pentru că nu mai mergem la birou? 

În primul rând, n-ar strica să păstrăm umorul în viața noastră. Nu să facem haz de necaz, cum zice românul, ci să facem haz în necaz. Hazul de necaz include o neacceptare a situației și o reacție de protejare prin negare. Fac haz de necaz, deci necazul nu există. Dar haz în necaz înseamnă că acceptăm necazul, e greu, dar păstrăm o doză de umor. Și așa putem să creștem. 

În rest citești, te uiți la filme, înveți lucruri noi - limbi străine, toate lucrurile de care ai zis „aș face asta dacă aș avea timp”. Fă-ți program, conștient fiind că ai câștigat două ore. 

Sigur, de la un punct încolo te poți întreba, cât să fac asta, cât să mă mai uit la documentare. Și atunci recomandarea mea e să fii atent la ce se întâmplă în tine.

Să te întrebi: ce-am simțit când m-am gândit că degeaba citesc cartea asta, că s-ar putea să nu-mi mai fie utilă informația. Degeaba învăț limba asta, s-ar putea să nu-mi mai fie utilă. Ăla e un moment în care motivația mea scade brusc. 

Și atunci o să îți dai seama că starea ta emoțională din momentul ăla, scăderea motivației, disperarea pe care o simți, toate vin din gândurile astea pe care ți le tot spui.

Da, este posibil ca toate lucrurile astea să nu-ți mai fie de folos. Dar noi avem opțiunea de a renunța la bătălie sau să continuăm să spunem: „nu știu cât de mult mă va ajuta, dar foarte mult timp am amânat să citesc cartea asta, să învăț lucrul ăsta, și pentru că am acest timp acum, o să-l folosesc în acest scop”. 

Am oricând dreptul să mă răzgândesc și să-mi schimb planul pe parcurs, în funcție de situație. E un îndemn la flexibilitate. Nu trebuie să găsești acum o strategie care să funcționeze în următoarele șase luni.

E ok să ne facem o strategie săptămânală. Dacă e nevoie să schimbăm ceva săptămâna viitoare, o facem atunci. 

Iar dacă îmi fac un plan cu ce trebuie să fac într-o zi și încerc să îl respect, asta îmi dă și un sentiment de control. Mă ajută să previn să mă las copleșit. E ok să accepți, să spui „mă simt stresat, dar asta nu ar trebui să mă împiedice să fac asta sau asta”. 

Și mă informez constant, pentru a putea să iau decizii cât mai bine bine documentate. 

Contează foarte mult cum frazăm gândurile. Dacă îmi spun: „asta e o situație dificilă pe care pot să o gestionez”, voi fi stresat, frustrat, dar mintea mea va găsi soluții și se va adapta la ceea ce se întâmplă.

Dacă voi spune că „este o catastrofă din care nu am cum să ies și mi se pare că e sfârșitul lumii”, mintea mea va spune, „de ce să faci ceva, că oricum n-ai ce să faci, n-ai niciun control”. 

Situația s-a schimbat. Acceptă asta. Realitatea ta de ieri e realitatea ta de ieri. Acum avem o altă realitate. Îndemn spre această conștientizare, că în primul rând e altceva, putem să îi facem față, în diferite feluri. 

Cum ne păstrăm spațiul personal în doi? Sau trei? Sau patru?

Cred că e important să învățăm acum, ca niciodată, să negociem. Și să ne dăm seama că avem această problemă: trebuie să stăm toți trei sau patru membri ai familiei și în mod normal ne mai dădeam un răgaz unul de la altul, dar acum nu mai putem. Noi ignorăm de obicei ce beneficiu e în puțină distanțare și autonomie, în a nu fi constant cu celălalt. 

Negociați. Stabiliți cu celălalt și negociați cum să obțineți ce aveți nevoie într-un fel benefic pentru amândoi. De exemplu, vrei puțin spațiu. Spui: am nevoie de spațiu.

Sigur, nu pot să pretind să am opt ore de spațiu în contextul actual. Însă pot să cer o jumătate de oră. Mă duc și mă închid undeva jumătate de oră. Trebuie să nu luăm lucrurile astea personal și să negociem cu partenerul, „ține copilul, 15 minute, cât stau eu acolo”. 

Cred că fiecare partener trebuie să fie foarte atent la ce simte celălalt. Înainte era foarte ușor să dezamorsezi situațiile, mergeai la job, te rupeai de conflict. Acum nu mai poți face asta.

Acum ar fi bine să găsim un spațiu de time-out în care spui: „mă duc acolo să mă gândesc la asta singur, la rece”. Și-mi iau telefonul să mă uit la un filmuleț, să mă deconectez. 

Mă gândesc că știu multe cupluri care stau împreună în garsoniere, și cred că e dificil. Reconvertiți spațiile, bucătăria, baia, folosiți amândoi căștile, dacă unul se uită la un film, unul ascultă muzică. E ok să facem lucrurile astea dacă ne ajută să funcționăm. E un minim de care avem nevoie. 

Cum facem să păstrăm totuși relațiile și conexiunile cu ceilalți oameni din viața noastră? 

Ca să putem să îi ajutăm pe alții, e bine să nu fim noi stresați. Și când spun că am făcut o alegere matură și informată, mie mi se reduce stresul.

Nu mai sunt frustrat că nu pot să ies afară din casă. Pot să ies. Dar decid să nu fac asta. E important să vedem că totuși avem un control. Și apoi îi ajutăm pe alții, explicându-le și lor asta. 

Recomand o chestie care pare cât de cât ciudată: planificați din când în când contactele. Planifică să vorbești cu cei mai dragi, audio-video dacă se poate, ajută foarte mult să îi vezi.

Planifică și conferințele cu prieteni, în care beți împreună o bere. Și limitează puțin interacțiunea, adică să nu ajungeți să vorbiți în continuu despre cât de groaznic este și să îți planifici ca discuțiile cu prieteni să fie și pe elemente pozitive. 

Dacă te duci la birou și te vezi cu colegii, poți să vorbești cu ei toate prostiile din lume. Cred că e ok să îți dai voie să faci asta și pe Skype. Te vedeai dimineața cu un coleg la cafea? Sună dimineața și fă conferință cu el la cafea. 

Gândește-te cu cine n-ai mai vorbit de mult. Pare greu, uite, n-ați mai vorbit de trei ani și s-au întâmplat nenumărate evenimente importante în viețile lor.

Dar poți să suni și să spui: „hei, ce mai faci?”, sau „îmi pare rău că n-am fost acolo”. Dar e important.

Unii oameni sunt mai singuratici și mai puțin căutați de alții. Și solidaritatea înseamnă să ne gândim și la unii oamenii mai retrași și să vedem ce fac. 

Încearcă să eviți comportamentele extreme. Lucrezi de acasă și îți vine să faci curat? Fă curat, dar nu nouă ore în continuu. Acceptă că ești stresat și că ai nevoie să faci lucrurile astea, să capeți un pic de control. Și e important să facem lucruri concrete, ca să nu simțim că a trecut ziua degeaba. 

Dar eu propun planificarea, să planificăm dimineața lucrurile concrete pe care le avem de făcut. Spălatul vaselor, datul cu aspiratorul, ca să ne dea un start bun, uite, am făcut ceva eficient azi, gata. Și totul planificat. Jumătate de oră mă ocup de spălatul vaselor. După jumătate de oră mă opresc. 

Important e să înțelegem că toți suntem îngrijorați, dar avem moduri diferite de a o arăta. Unii par relaxați, aproape blazați, ce atâta panică, chill.

Alții sunt la extrema opusă. Tot ce simțim ne plasează între cele două capete, disperarea, panica, frustrarea, nesiguranța cu  ce-o să să fie, cu toate gândurile care se activează. 

Că noi de fapt avem niște stări și se activează toate produse de gânduri. Da, omenirea a mai trecut prin situații dificile. Da, n-a fost bine pentru toți, e clar.

Și în esență, la final, gândul și discuția pe care evităm să o purtăm este: dacă nu va fi bine pentru mine? Dacă sunt unul dintre cei care și-o vor lua rău de tot în situația asta?

Însă în situația asta e imposibil să prezicem cum va fi pentru fiecare dintre noi. Dar putem să facem lucrurile pe care trebuie să le facem și să sperăm că nu se va întâmpla. 

Și dacă totuși ni se întâmplă, ce facem? 

Vedem atunci. Repetăm același protocol, adaptat la noua situație. 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€