Prin București, cu toate pânzele sus

Conform fișei postului, paznicul de la spital întâi a dat o raită să vadă ce și cum. Așa, discret, de la distanță, cât să se lămurească, să se asigure că-s doar unii care pictează și pozează, că nu amenință în vreun fel obiectivul pe care el îl păzește cu destoinicie: Centrul Clinic de Boli Reumatismale Dr. Ion Stoia.

La a doua tură, a prins curaj și a dat voce criticului intern de artă.

“Pictura ta are culori mai bune și casa arată mai normal decât ce i-a ieșit lu’ colegu’!”

Când arșița amiezii i-a făcut pe cei trei pictori să se mute ca la șah, în pătrate cu umbră, colegul a recâștigat teren: portarul cel critic, privind de sus, de pe treptele instituției, i-a transmis râzând:

„Arată cât de cât”!

E o marți toridă de vară și un grup de pictori pasionați și-a propus să readucă în contemporaneitate pictura en plein air, adică făcută chiar la fața locului, în aer liber, așa cum au consacrat-o maeștrii impresioniști acum un secol.

Cu pânza fixată pe șevaletul montat între mașinile parcate pe trotuar, cu trusa de culori de ulei și pensule pe bordură, cei trei înfruntă canicula săptămânal, ca să picteze Bucureștiul chiar de pe propriile lor străzi.

„Cu șevaletul prin micul Paris”

Vali Irina Ciobanu, Vitalie Butescu și Maria Jardă sunt doar trei din cei 13 artiști care iau parte la acest demers artistic, intitulat „Cu șevaletul prin micul Paris”, proiect coordonat de Centrul Cultural UNESCO Mihai Eminescu, din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2.

Grupul s-a format organic, din pasiunea unor artiști pentru pictura clasică. Și ei au fost afectați de izolarea din timpul pandemiei și au stat închiși în casă sau prin ateliere. Vali Ciobanu povestește cum, în săptămânile când era interzisă circulația pe stradă, ea urca pe acoperișul blocului, din apropiere de Teatrul Național, și picta Bucureștiul văzut de sus. Timp de două luni a făcut asta aproape zilnic.

La tabăra de artă de la Sighișoara, din luna aprilie, i-a întâlnit pe Vitalie Butescu și pe Laurențiu Midvichi și împreună și-au propus să facă aceste ieșiri creative prin București. Între timp s-au alăturat și alți colegi, care participă și ei, după cum au timp, la aceste zile săptămânale de pictură en plein air, în fiecare marți, în centrul Bucureștiului.

Am stat câteva ore cu Vali, Vitalie și Maria, pe strada Ion Luca Caragiale, la intersecție cu strada Thomas Masaryk, ca să văd ce înseamnă să pictezi pe stradă în București.

O doamnă cu bluză înflorată și cu batic legat la spate contemplă dusă pe gânduri. Am întrebat-o dacă a mai văzut pictori pe stradă prin București. „N-am io timp de d-ăștia… dar îmi place ce văd la fata asta, bravo ei!”

Se referă la Maria Jardă, care a studiat pictura la Universitatea Națională de Arte UNARTE București între 2011 – 2016, avându-i profesori pe artiștii Horea Paștina și Mihai Sârbulescu. Maria lucrează ca make-up profesionist în studioul unei importante televiziuni din București, dar în timpul liber pictează. A participat la numeroase expoziții în țară, iar în curând se pregătește să expună la Milano, în Italia.

O fată al cărei împrimeu floral îi continua parcă pe tatuajul de pe brațe și de pe piept, i-a salutat doar în treacăt, zâmbind apreciativ, “bună colega, ce curaj pe voi să lucrați în stradă pe căldura asta! Eu nu cred că m-aș încumeta…”

Alături de Maria e Vitalie Butescu, originar din Republica Moldova. Vitalie a urmat cursurile Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău în anul 1990. A venit în România pentru a continua studiile, dar în anul 1999, s-a stabilit la Londra pentru o perioadă, fiind acreditat de Bayswater Road Artists Gallery pentru expunere și vânzare de lucrări profesioniste. A revenit la București unde activează și în prezent. Este un pictor prolific, cu numeroase expoziții în galerii și muzee și cu participări constante la tabere de artă.

Un tânăr cu alură sportivă și mascat regulamentar s-a strecurat grăbit pe lângă șevaletul lui Vali. „Pot să fac și eu o poză în timp ce pictați?” Ne-a spus apoi că nu a mai întâlnit artiști care să picteze în stradă, că e o surpriză plăcută și că ar prefera să fie mai mulți, nu doar trotuare și străzi sufocate de mașini.

Vali Irina Ciobanu a debutat cu activitate expozițională din 1995. Picturile ei au fost prezente în numeroase galerii, muzee sau târguri de artă din București și din țară, dar și în Canada și Italia.

“Abia peste o jumate de oră avem pauza, la 10, dar am venit să vedem ce se întâmplă, am crezut că-s arhitecții”, spune unul dintre muncitorii care au traversat de la șantierul casei vecine cu cea pictată de artiști.

„Noi suntem cu demolări, dăm cu barosul, n-avem treabă de-asta fină, cu pensula…”

„Vezi, mamaie, și alții-s în vacanță, stau și pictează pe stradă”, îi spune cu voce joasă o bunică nepotului, pe care-l ține de mână în timp ce fac slalom printre șevaletele de pe trotuar.

Unii trecători sunt doar curioși să privească, fără a avea chef de vorbă și comentarii.

Pe trotuar, la umbră, așteaptă oameni, însoțitori ai celor care au intrat la ședința de fizioterapie din centrul medical. Vali Irina Ciobanu sfidează canicula cu hohote de râs din te miri ce. Acel râs sănătos, molipsitor, care însuflețește liniștea străzii. O doamnă care tocmai a ieșit de la terapie ne spune că a trebuit să coboare să vadă ce și cum, să afle cine se distrează așa copios. La urma urmei, se întrebau și pacienții din salon ce se întâmplă.

„Ce zi frumoasă e afară, cum râde lumea pe stradă!”

Când de după colț apar bocancii, tricoul negru și barba, parcă nu-ți vine să-i stai în cale. Am constatat că deja ocupasem abuziv trotuarul cu șevalete, cutii cu materiale, culori, pânze pensule, aparat foto, aproape că nu mai era loc pe unde să se poată strecura cineva.

Omul s-a oprit zâmbitor, fix între pictorii care și-au cerut scuze:

„De principiu nu arta și artiștii mă deranjează în orașul ăsta, ci mașinile și șoferii.”

„N-am mai văzut pictori în plein air de la sfârșitul secolului trecut… Prin anii ’90 mai vedeam în fața Teatrului din Iași”, spune o doamnă care inițial s-a oprit și a privit oarecum surprinsă.

După un schimb de doar câteva vorbe cu Vitalie și Maria, aflând că și ei sunt moldoveni, doamna scoate un pachețel din poșetă.

În plină stradă, pictorii gustă din plăcinta poale-n brâu, coaptă chiar în acea dimineață, la prima oră.

Evident că nu ai cum să intuiești și nici măcar să ghicești ce profesie are un om, că doar trecătorii nu poartă ecuson în piept. Un domn mai în vârstă, îmbrăcat lejer cu tricou și încălțat cu pantofi sport, s-a oprit și a privit atent fiecare pictură.

„Am lucrat de-o viață ca arhitect. Știu detalii și povestea multor clădiri din capitală. Mă bucur să vă văd că acordați atenție clădirilor vechi, frumoase. Mă tem că unele vor rămâne doar în tablourile voastre, că știți și voi cum se demolează… odată răsare un bloc…”

Picturile începute în stradă vor fi terminate la următoarele întâlniri sau în atelier. De la fiecare artist se vor selecționa câte două tablouri, care urmează să fie expuse în luna septembrie 2021, la Galeria 2Art din sediul Primăriei Sectorului 2. Abia atunci se pot vedea rezultatele finale.

Urban Sketchers

Nu doar cei câțiva artiști menționați anterior au astfel de preocupări; mai sunt și membrii grupului Urban Sketchers Bucharest, afiliați la o grupare internațională, pe care i-am mai întâlnit ocazional. În 15 mai, erau deja prezenți în stradă, odată cu ridicarea restricțiilor din pandemie.

“Un pahar cu apă plată, vă rog! Dar să fie fără gheață!” îi spune clienta chelnerului. Acesta, ezitând, mai așteaptă o clipă sperând să mai adauge ceva la comandă. “Doar atât…?” și se întoarce și pleacă.

Peste câteva minute, când revine pe terasă cu sticla cu apă și cu paharul pregătit, constată uimit că respectiva clientă avea pe masă pensule și acuarele și deja schița pe o hârtie groasă, cu textură, conturul unei clădiri de vizavi, de pe Lipscani. Clienta e Marilena Iepan. Nu e nicidecum prima oară când are cu ea în geantă pensule, acuarele și hârtie. Îi place să descopere detalii de arhitectură din unghiuri inedite ale vechilor clădiri din București. Centrul istoric e o bună sursă de inspirație în acest sens.

Artista este din Târgu Mureș, unde a studiat flaut și pian la școala de arte, iar apoi la Universitate în București a urmat Drept și Administrație. Continuă să facă artă cu pasiune, pictează, construiește obiecte de design și decor, este curator independent și organizează evenimente culturale.

Schița în acuarelă e rapid făcută, fiind redate succint elementele esențiale și atmosfera. La final a venit la masă chiar patronul localului s-o admire.

Retras la umbră, pe un scaun sustras de pe terasă, sprijinit chiar de gardul Băncii Naționale, Mugur Popa schițează o ipostază urbană. E de profesie arhitect, așa că liniile, perspectiva și proporțiile au fost îndelung analizate și exersate.

Trecătorii își văd de drum, nu prea îi acordă atenție. Doar polițiștii din mașină, aflați în patrulă, mai aruncă o privire în oglinda retrovizoare.

„Schițăm în locație, în interior sau afară, ceea ce vedem din observație directă. Schițele făcute de noi spun povestea împrejurimilor noastre, a locurilor în care trăim și unde călătorim. Acestea reprezintă o înregistrare a timpului și a locului. Suntem sinceri în scenele pe care le vedem. Folosim orice tip de media și prețuim stilurile individuale. Ne sprijinim reciproc și ne reunim. Împărtășim schițele noastre online”, spune arhitectul Mugur Popa, membru fondator al grupului Urban Sketchers Bucharest.

Abordarea grafică aparent simplă a lui Mugur Popa e îndelung studiată și rafinată. E foarte curios să experimenteze tehnici noi, culori, scule diverse. E administratorul unui magazin specializat în materiale de artă profesionale. Organizează workshop-uri demonstrative, ateliere. Își arhivează impresiile de călătorie chiar în acest mod, sub formă de schițe și acuarele. Canada, Lituania, dar și Constanța, orașul său natal, toate rămân ca o radiografie și ca o amintire a unor locuri și momente prețioase.