Artiști români pe timp de pandemie

Lucian Muntean

Redactor

Înainte de această pandemie și de starea de urgență instaurată, artiștii români erau foarte activi, fiind implicați în organizarea expozițiilor, participau la simpozioane, rezidențe și bienale internaționale de artă, țineau cursuri sau predau la universități.

Pe lângă aceasta, fiecare își elabora propriile proiecte artistice în ateliere. Pe mulți i-am vizitat când s-a ivit ocazia, ne-am întâlnit la vernisaje sau am ținut legătura cu ei. Preocuparea creativă din atelier le dădea șansa să evadeze din cotidianul tumultos amplificat de viața politică și de evenimentele care veneau în cascadă.

De când cu noile recomandări de a sta acasă și apoi cu restricțiile de a circula, cu toții am fost afectați într-o mare măsură. Am vrut să aflu cum gestionează artiștii această perioadă critică de pandemie.

Eugen Moritz n. 1959, artist vizual, pictor, Cluj-Napoca

Eugen Moritz - "EU și cu mine"

Odată cu dictatura Covid-19, în viața mea personală nu s-au schimbat prea multe, sunt un supraviețuitor, mă descurc asemeni unei ”buruieni” în orice condiții.

Astăzi sunt autoizolat acasă… dar prin astfel de autoizolări trec în mod curent în atelierul meu de creație, sunt un om pe care nu-l deranjează dialogul cu el însuși, pentru mine acesta nu este singurătatea.

Câteodată e mai bine și am randament (în general când mă apucă, pictez foarte repede) alteori, citesc, bat la tobe (mă simt ca într-un turneu cu cele mai tari trupe blues-rock)… practic nu fac nimic întrupat într-o formă vizuală de pus în ramă. Adeseori sunt întrebat, după ce ajung acasă, ce-am mai făcut în atelierul de pictură până la ora asta. Răspund timid:

-Nimic.
-Ai avut o zi proastă?
-Nu, deloc, a fost OK.
-Bine, dar asta puteai să faci și acasă, nu trebuie să mergi zilnic de la Facultate (unde sunt cadru didactic) la atelier dacă nu ai ”chef” de pictură.

Astfel, cu ajutorul pandemiei, dintr-un membru al comunității care mai și pierdea timpul (îmi asum) și artist vizual considerat dispensabil de majoritatea societății, m-am transformat într-un CETĂȚEAN RESPONSABIL căruia-i pasă, ce stă acasă dintr-o mare conștientizare a rolului și efectelor inacțiunii sale.

Un alt aspect benefic pentru mine e timpul pe care până acum nu l-am găsit pentru a-mi face ordine în arhiva de fotografii mai vechi și mai noi, digitale sau pe materiale fotosensibile. Îmi retrăiesc trecutul, ca alternativă la libertatea individuală, o astfel de stare am mai întâlnit-o în calitate de soldat al Armatei Române și dacă atunci m-am descurcat, cu siguranță am să ies și din asta!

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

Eugen Moritz pictează în atelier cu puțin timp înaintea impunerii restricțiilor de circulație

Florica Prevenda n. 1959, pictor, București

Ce gândesc în aceste zile? Nu prea îmi permit să gândesc, trăiesc în așteptarea acelei zile când tot ceea ce este acum în lume va fi luat sfârșit, astfel încât să putem intra în starea de normalitate, ea te face să gândești lucid pentru a putea continua.

Mesajul meu este acela că trebuie să nu ne simțim atotstăpânitorii lumii, că trebuie să ne aplecăm cu mai multă responsabilitate asupra naturii, că trebuie să ne asumăm un „dialog” mai profund cu aceasta pentru că, iată, „războiul” actual este biologic.

Tot profitul făcut de marile economii globalizate, prin ignorarea mediului înconjurător, mă refer la poluare, va fi epuizat în aceste săptămâni, luni, pentru soluțiile de ieșire din criză. Iată doar unul din aspectele ce ne arată că trebuie să trăim în armonie cu ceea ce ne înconjoară.

Florica Prevenda, mici desene, tuș pe hârtie.

Andrei Florian, n. 1959, ceramist, Cluj-Napoca

Andrei Florian, acasă la Cluj-Napoca

O nouă experiență ne-a fost rezervată ca o șansă nesperată de a ne pune la încercare și, nu în ultimul rând, ca o palmă maternă peste ceafă din partea Mamei Natură sau, de ce să nu o spunem pe șleau, a Creatorului.

Ne-amoprit buimaci, treziți brusc de o realitate greu de imaginat pânăcu puțină vreme în urmă, dominați fiind de convingerea generalădar profund imatură că nouă n-o să ni se întâmpleniciodată!!!

Se pare că Mâna ce ne atenționează nu alege ceafa pe care o atinge. De la acelea fine, regale, și elevate la cele groase, mai puțin școlite sau sărace cu duhul, de la abia veniții pe lume la cei deja sătui de multă vreme de lumea asta, natura cu răceală, selectează fără excepție. Divinitatea însă, ne oferă timp de reflecție, de meditație și încercare de a înțelege ce se întâmplă și mai ales, de ce se întâmplă și care este contribuția vinovată a fiecăruia dintre noi la asta?!

Artiștii, indiferent de domeniu, nu fac excepție, dar spre deosebire de celelalte categorii ocupaționale, au un plan mental aparte, care nu ridică decât aparent ancora din nisipurile profunde ale creației. Artele, oricare ar fi ele, ca cel mai scurt drum între suflete, nu au dreptul la pauză. Dacă ele tac, se instaurează întunericul, unul care va eclipsa definitiv chiar și Soarele. Nu vreți să știți cum ar fi lumea fără Artă.

Personal, profit de toate acestea din plin, îmi reevaluez proiectele de viitor, respectiv Salonul sticlarilor din 19 aprilie la Galeria Orizont-București, Bienala Națională Metafore Incandescente ceramică-sticlă-metal, de la Muzeul de artă din Cluj din octombrie, al cărei organizator și curator sunt și pe cele anulate de această criză neașteptată, cum ar fi fost Anuala Națională Buna Vestire, la a 34-a sa manifestare fără sincope, la Galeria Dr. Pop Mihai, a Muzeului Țării Oașului din Negrești Oaș, jud. Satu Mare.

Acum îmi prelucrez câteva proiecte personale în schițe, urmând, sper cât de curând, să încep a le transpune în studioul personal iar, în paralel, încerc să mă adaptez la formatul on-line al corecturii pe care trebuie să o fac studenților mei ceramiști, cu care am suspendat pe perioadă nedeterminată întâlnirile la universitatea de artă din Cluj.

Corneliu Drăgan-Târgoviște, n. 1956 - acuarelist, Târgoviște

Corneliu Drăgan-Târgoviște pictează în atelierul improvizat acasă

Ca mulți alțiartiști și eu sunt afectat. În primul rând, am anulat vernisajulexpoziției „Lumi transpuse”, ce urmasă se desfășoare sub egida Muzeului Județean Olt, mai precis laGaleria Artis din Slatina. Trebuia să fie un eveniment special,întrucât în expoziție era invitată șiDaria Dogaru, una dintre elevele mele.

În ceea ce privește modul în care îmi desfășoractivitatea, am fost nevoit să-mi mut o parte din atelier acasă.Acum funcționez într-un fel pe care l-am mai trăit acum 30 de ani,când încă nu aveam un spațiu dedicat. Cu tot confortul caseimele, atelierul este un loc aparte, energia pe care o găsesc acolo,obiectele și rânduiala lor, lumina pe care i-o cunosc atât debine... duc lipsa a toate acestea și a nenumărate detalii care măinspiră și îmi stimulează creativitatea.

Nu mai sunt un artist al socialului dinmomentul în care am renunțat la a mai face caricatură. Pictura mease axează pe captarea și transmiterea emoțiilor și veți regăsiadesea în lucrările mele starea de însuflețire, bucuria,reveria... așa că eu sper ca toată această perioadă să treacăcât mai repede și să intrăm din nou în normalitatea vieții dezi cu zi. Important este ce anume se vaschimba pozitiv în societate după aceastăexperiență.

Maria Balea, n. 1962, pictor, Arad

Maria Balea la fereastra atelierului din Arad

Tot ce se-ntâmplă în această perioadă de spaimă și neîncredere mă afectează desigur, ca pe orice om. Latura mea artistică însă va percepe și interpreta această situație mult, mult mai încolo în timp. Lucrurile se vor schimba sigur, pe toate planurile!

În ce mă privește, momentan mă concentrez pe lucrări neterminate din trecut, în care o să-mi transpun sentimente și senzații sedimentate deja din călătorii, din experiențe, din viață pur și simplu. Încerc, cu toată tristețea și confuzia care ne înconjoară, să iau lucrurile așa cum vin și să mă gândesc la lucruri frumoase! Funcționează!

Îmi pare tare rău că n-am putut să plec în Ethiopia în februarie, iar Festivalul de Artă din Amman (Iordania) în iunie, pare și el sub semnul întrebării. Sper să se liniștească lucrurile, deși mă îndoiesc.

Neieșitulafară nu măderanjează prea mult, pentru căoricum îmi petreceam tot timpul înatelierul meu, care este și casă,în acelașitimp! Nu vreau să măgândesc ce o săne afecteze mai mult pe noi artiștii, deorice fel: sănătatea,criza economică sau metodele disperate desupraviețuire ale fiecăruia,în condițiileîn care oricum, nu prea ne puteam lăudanici până acum.

Sfaturi pentru colegi de breaslă? Nu, nu pot să dau nimănui! Poate acela de a se abține în a specula momentul în reprezentări kitschoase, cum s-a întâmplat și în legătura cu perioada comunistă. Cu cât era mai înduioșătoare imaginea, cu atât se vindea mai bine. Aici trebuie să avem mare grijă, deja apar, he, heh!

Atelierul Mariei Balea din Arad

Sorin Purcaru n. 1971 - sculptor, Iași

Sorin Purcaru - autoportret în atelier

A sta acasă este pentru mine o bunăocazie de a-mi analiza într-un alt fel proiectele, de a meditaasupra lor. Este un timp mai lung pe care îl dedic cărților șifamiliei. Cred că încep să privesc viața cu alți ochi.

Nu am anulat încă niciun proiect deocamdată.

Zilele acestea lucrez la finalizarea unor proiecte mai vechi. Simt că va exista un timp când va apărea o lucrare influențată de pandemie. Acum e vremea acumulărilor, a energiilor comprimate care vor da naștere unui răspuns în viitor.

Acum încerc să îmi lămuresctrăirile și să rămân pozitiv în gândire. Sper să trecem cubine peste această mare provocare a omenirii și să ne păstrămcurajul și nădejdea în mai bine.

Detaliu din atelierul sculptorului Sorin Purcaru din Iași

Alina Gherasim, n. 1973, scriitoare, artist vizual, București

Alina Gherasim, 28 martie 2020. Foto Mihai Constantineanu

Pentru un artist vizual sau un scriitor, de multe ori, acasă sau atelierul înseamnă locul în care creează și poate de aceea nu e o schimbare majoră. Desigur că natura artistică se comportă ca un scaner al societății în care artistul trăiește, iar o perioadă dificilă ca aceasta poate fi și un stimul intens pentru înțelegerea mult mai profundă a lumii înconjurătoare.

Pentru mine, în zilele acestea, un model de speranță este Nicolae Steinhardt cu al său, Jurnalul Fericirii. În cele mai grele condiții, Steinhardt, devenit apoi monahul Nicolae de la Rohia, a găsit prin puterea credinței și a unui intelect fabulos cele mai adânci semnificații ale naturii umane și a întrevăzut (cu un efort sublim) fericirea divină cea de dincolo de durerea mundană.

Pe 27 martie 2020 ar fi trebuit să țin o lectură publică la München în cadrul Asociației Apoziția, o organizație cu tradiție. Această lectură se va face la un moment dat. Acum lucrez la un nou roman, l-am început anul trecut și conține destinul unor personaje într-o lume amenințată și amenințătoare.

Ca mesaj pentru colegii mei de breaslă și pentru cei dragi mie, mă gândesc să le fie bine și să-și continue cu seninătate ce au de făcut chiar dacă pare dificil, chiar dacă nu se pot concentra uneori, chiar dacă frica apare, chiar dacă ziua de mâine nu are un contur clar. Să punem un metru și jumătate între noi și temerile noastre cele mai profunde, între noi și gândurile pesimiste și să fim mereu la doar un pas de Fericire.

Aurel Tar, n. 1973 pictor, din București

Aurel Tar - autoportret din atelierul său din satul Dârza, comuna Crevedia, județul Dâmbovița

Aș puteaspune că aproape nimic nu s-a schimbat, oautoizolare mi-am impus cu mult timp înainte,din motive artistice... un deficit creativ, o autocenzură.Anul acesta se împlinesc trei ani de la cel mai recent proiectpersonal „COPYATOR”- expus la Apollo111 din București, înmai 2017.

Expoziție amânată... e ”GLETIERRA” - care ar fi trebuit să fie la Sala Mare a Institutului Cultural Român, deși încă nu era fixată o dată pentru această primăvară.

Momentan pregătesc proiectul ”CAP VERDE” care e programat a fi expus la sala Cuhnia, Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, Mogoșoaia, în perioada fixată, 1 - 25 august 2020. Aștept noutăți, sunt curios dacă se va păstra calendarul propus la finalul anului 2019 de către conducerea instituției.

Probabil în cadrul acestui proiect ”CAP VERDE” la care lucrez în prezent, voi insera o impresie care să facă referire la ”CORONA virus”, un an greu de uitat pentru omenire.

Un gând bunpentru toți colegii artiști, în special pentru cei greu încercațide stoparea proiectelor în care sunt implicați.

Mirela Trăistaru, n. 1972, pictor, București

Mirela Trăistaru - #stamacasa în București

Stau acasă deja de două săptămâni. Nu merg la atelier, nu am întâlniri, nu am stare de "a face". Situația întregii planete e una tristă și ea lasă amprente adânci în suflet, în starea de spirit, în felul de a fi, în a acționa. E moment de introspecție, de întrebări, de meditație. Eu sunt o persoană energică, de acțiune. Îmi plac oamenii, îmi plac artiștii cu care colaborez, îmi plac călătoriile.

Mi-au căzut sau am amânat proiecte. Dacă în luna martie trebuia să fiu în Filipine, în mai în Turcia și Coreea de Sud, în iunie în Bulgaria, și multe altele, acum stau acasă și încerc să îmi adun mintea.

Acum e imposibil de imaginat ziua de mâine. E o letargie ciudată. Mă simt ca în povestea din copilărie "Frumoasa din pădurea adormită". Tot aștept să vină prințul care să ridice vraja de pe întreaga împărăție și să ne putem relua viața.

Poate că acest "reset" este bun. Poate prea alergam cu toții după jucării scumpe de care nu avem nevoie. Poate că acum valorile se vor aranja în ordinea lor firească.

Expoziția mea și a lui Cristi Farcas "GLASS FISH, GLASS WORLD" e încă pe simezele Muzeului Literaturii Române. Dar e închisă. Parcă a fost o premoniție expoziția asta. Este despre fragilitatea noastră și despre cât de nocivi suntem noi ca specie pentru această planetă. Despre alegerile pe care le facem... O parte din expoziție a fost prezentă la Bienala de Arte Contemporane de la Lyon, Franța în septembrie 2019.

Mirela Trăistaru, acasă în București

Vasile Mureșan - MURIVALE, n. 1957, pictor, artist vizual, București

Murivale - autoportet

Munca de atelier a unuiartist vizual implică singurătatea, impusă zilnic, cu cele 8 orede muncă în fața paletei de culori și a șevaletului.

Asta când îți propui teme cu program pe care să le urmărești o perioadă. Așa s-au născut expozițiile mele de mai bine de 10 ani încoace. SIXTINE ZERO, RUDE DIVINE, IPOSTAZE CRISTOLOGICE, ARCALIA ȘI NEAMUL MEU, HAPPY HAPPY GAY DAY, OMAGIU LGBT, GRADINA DIN VIS. Tema AUTOPORTRETELOR, CĂȚEII ARTIȘTILOR, FLORILE SINGURĂTĂȚII, MON SALAI.

Da sunt două expoziții afectate de noile restricții; o expoziție de grup la Hunedoara cu artiștii Lucian Liciu, Nicoleta Grubincea și Mircea Nastasa. Expoziția e pe simeză, însă e fără vizitatori. Doar virtuală. A doua e programată cu deschidere pe 3 aprilie la Galeria Art Yourself din București, care va fi tot așa, doar virtuală.

Acasă, am amenajat o terasă ca o gradină din vis, unde fac environmente cu artefacte culturale și zilnic fac performance live pe Facebook, cu 2 sau 3 transmisii instantanee.

Azi, în perioada de carantină trebuie să luptăm cu ideea de izolare și să ne ocupăm mintea cu creativitate pentru a nu cădea în depresie. Inactivitatea la asta duce.

Ca artist în vremuri de restriște, concentrarea poate fi mare și cu randament dacă ești pe brazdă, cum se spune.

Acum lucrez la un asamblaj din 150 de artefacte-obiect, mai exact pictez față-verso pe suprafața unor tăvi de cantină portrete ale lui Iisus din tema „Ecce homo”, teme după maeștri, care vor fi expuse sub formă de instalație, așezate în uscătoare de vase cu șervețele și petale uscate de trandafiri. O hrană a suferinței în singurătatea carantinei impuse...

Terasa atelierului lui Murivale din centrul Bucureștiului

Raluca Ghideanu, n. 1981, sculptor, București

Raluca Ghideanu - autoportret cu flori de leac

Am fost nevoită să mă întorc din Portugalia, acolo unde beneficiam de o bursă Erasmus+ și unde am început un proiect care se numește „Pilgrimage to my inner self”. Pregăteam prima expoziție a proiectului intitulată „Reliquarium” și conține instalații de mari dimensiuni. Sper să pot continua aceste proiecte când se va termina această perioadă.

Ca parte a lucrării melede doctorat studiam zona expozițiilor senzoriale și arta imersivă.

Acum totul se concentrează asupra familiei mele și a activităților împreună. În atelier lucrăm obiecte decorative pentru casă și gradină. Am început să facem mici picturi cu „Îngeri păzitori” pentru familie și prieteni și se pare că este o activitate care ne dă multă iubire și încredere.

Gândurile au fost foarte multe și intense, am trecut prin stări de panică și furie. Acum se pare că e liniște și încerc să mă concentrez pe momentul prezent fără să mai fac alte planuri și predicții.

Raluca Ghideanu - atelierul de acasă

Ciprian Paleologu, n. 1976, artist vizual, grafician, sculptor, București

Detaliu, Ciprian Paleologu

Odată cu pandemia și măsurile de izolare cât mai mult la domiciliu, activitatea artistică, de creație, a rămas cumva constantă, poate chiar este mai mult timp pentru lucru.

O parte semnificativă din artiști sunt oricum introvertiți și au nevoie de un timp și un spațiu al lor, plasat mai excentric agitației cotidiene. Poate acum am ajuns într-o zonă din extrema cealaltă, în care vom observa și constata pe parcurs cum decurg fenomenele și cum ne afectează.

Probleme mai accentuate au fost în zona organizării expoziționale, la galeria noastră - LABORNA, unde eu împreună cu Cristina Garabețanu și Naiana Vatavu nu am mai putut desfășura evenimentele deja programate. Aveam chiar o expoziție din seria LABORNA & Friends gândită de mult timp, cu artiștii invitați de acum câteva luni bune, care ar fi avut deschiderea pe 24 martie și pe care bineînțeles, datorită problemelor, am amânat-o. Ironia sorții, numele ei este „Posibil, Sigur”.

La fel, sunt programate evenimente la sfârșit de aprilie, mai, iunie…. nu avem nici o certitudine că le vom putea pune în practică. În aceeași serie de dificultăți se înscrie, fără doar și poate, faptul că o galerie aduce cu sine costuri - chiria spațiului, partea administrativă, utilități etc, toate acestea vor trebui susținute financiar deși activitatea în sine este zero. Iată deci unul dintre nodurile greu de desfăcut de pe o sfoară organizatorică.

La întrebarea la ce lucrez acum și dacă m-a inspirat cumva această pandemie, sau dacă am făcut lucrări pe această temă răspunsul este simplu: Nu am făcut nimic deosebit față de ceea ce făceam în mod normal. Îmi continui lucrul la Proiectul UMAN pe care l-am început în anul 2000 și a cărei a 11 a etapă ar trebui să fie în acest an.

În rest, gândurile mele pozitive către toți și sperăm să revenim cât mai curând la o viață de care să ne bucurăm și pe care să o apreciem la adevărata valoare.

Irina Silivestru, n. 1984, ceramist, București

Irina Silivestru în atelierul de ceramică

Odată cu această situație nu am mai putut să-mi țin cursurile de artă/ceramică, activitatea mea de predare, toate workshop-urile pe care le țineam la atelierul din București, s-au încheiat.

În felul acesta, peste noapte, am realizat că trebuie să îmi mut o parte din lucruri în atelierul de acasă și că am foarte mult timp la dispoziție să mă ocup, fără grabă, de toate proiectele mele personale. De aceea și experimentez acum mai mult cu materialele, cu formele și cu tehnicile de lucru. Ciorbele și alte mâncăruri le fac seara :)

Am avut norocul să prind vernisajul ultimei expoziții - „Spre Miazănoapte”, la Art Yourself Gallery. Vernisajul a fost pe 5 martie; m-am bucurat alături de prieteni și familie. Expoziția ar fi trebuit să fie deschisă până la sfârșitul lunii martie...

Dar, din păcate, galeria s-a închis publicului curând după vernisaj, conform ordonanței de urgență și asta a fost tot, lucrările mele au rămas și ele pe pereți în izolare :), au putut fi admirate doar în on-line... Măcar ne-am bucurat off-line la vernisaj.

Momentan lucrez pentru o nouăexpoziție al cărui termen cred că va fi decalat, având în vederecontextul general, dar și la multe obiecte noi de artă decorativăpe care de-abia aștept să vi le arăt. Am încercat să ies dinzona mea „albastră” și să mă joc mai mult cu culorile șichiar cu motivele folosite.

Nu pot să zic că această pandemie m-a inspirat în mod direct, subiectele mele sunt legate de natură, animale și plante, care în momentul de față nu suferă, chiar din contră... Singurul lucru pe care l-a făcut această pandemie a fost să mă izoleze în atelier unde lucrez foarte mult, mi-a dat timp mai mult.

Există o vorbă – ai grijă ce-ți dorești fiindcă s-ar putea să se întâmple – și înainte de toată povestea asta îmi doream să am mai mult timp să lucrez în atelier și iată ce s-a întâmplat. Măcar să scot tot ce e mai bun din mine!

Cei care au aptitudini manuale ar fi bine să și le pună în practică deoarece nu știu dacă vor mai avea vreodată atâta timp liber la dispoziție. Eu mi-am creat un program și asta ajută destul de mult – să ai o structură a timpului.

Irina Silivestru pictează o plantă pe un platou de ceramică

Bogdan Hojbotă n. 1954, sculptor, București

Bogdan Hojbotă - etapă de lucru a unei sculpturi în metal

Ce-i drept, după o relativă perioadă de incertitudine, această pandemie a lovit ca un trăznet, totul s-a întrerupt brusc. Măsurile acestea, să le zicem dure, trebuiau luate cu ceva timp înainte și nu cred că toate sunt cele corecte.

Imposibilitatea de a merge la atelier mi-a întrerupt realizarea în metal a unor lucrări începute pentru o expoziție personală programată deja, dar și prezentarea mai multor lucrări în expoziția intitulată „CINCI” , ce trebuia să aibă loc în perioada 17 martie - 17 aprilie la galeria SIMEZA din București.

Artiștii nu se opresc niciodată din activitatea lor creativă, vor continua să se exprime plastic, emoțional și vor face în așa fel încât intențiile și gândurile să rămână marcate.

Mesajul prin care artiștii plastici au permisiunea de a merge în studiourile sau în atelierele de creație este încurajator, vom continua munca noastră de sensibilizare a privitorilor. Vom vedea ce trebuie făcut în așa fel ca munca noastră să ajute țara în astfel de momente.

Cristi Gașpar, n. 1975, pictor, Călugăreni, județul Dâmbovița

Cristi Gașpar pictează împreună cu fiica lui, Annia, în atelierul de acasă.

Pentrumine, autoizolarea este starea de normalitate. Sunt genul de artistcare iubește atelierul și care simte că tot ce are nevoie pentru acrea se află în atelier. Atelierul este universul meu, poarta measpre libertate. Sigur că simt nevoia să ies la un vernisaj sau sămă întâlnesc cu prietenii dar, în acest moment, pentru sănătateafamiliei, stăm acasă.

Am început anul cu o expoziție de grup la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, acum am amânat câteva expoziții, încerc să văd partea pozitivă, am timp mai mult pentru pregătirea lor. Consider că, în acest moment, este foarte importantă comunicarea între artiști.

În această perioadă lucrez la un proiect început în 2018, dar care mi se pare extrem de actual, „Salonul 5”, dar prioritatea este familia, copiii se plictisesc, eu și soția mea încercăm să le ocupam timpul, avem și avantajul curții, ne-am mutat la țară, în Călugăreni, județul Dâmbovița, acum 8 ani.

Îndemn artiștii, curatorii, galeriile, spațiile culturale să propună proiecte online, să strângă în jurul lor grupuri de artiști cu care să lucreze. Această stare de urgență mai durează, probabil, 1-2 luni, poate mai puțin, dar în momentul în care viața intră în normal, noi, artiști, trebuie să umplem spațiile de expoziții cu proiecte care să bucure iubitorii de artă.

Până atunci, dragi colegi, puneți cât puteți de mult pe rețelele de socializare imagini din proiectele voastre, sunt sigur că sunt persoane care, izolate, ne urmăresc și se bucură să vadă că nu am depus armele.

"Hospital room no.5" - pictură acrilic pe pânză 50x65 cm, Cristi Gașpar

George M. Vasilescu, n. 1984, pictor, artist vizual, București

George Vasilescu încearcă să compună muzică în această perioadă

În primul rând, am avut un eveniment artistic amânat, care trebuia să aibă loc luna aceasta. Dar ce să fac? Să mă dau cu capul de pereți? N-are sens!

Înal doilea rând, lucrez ca tattoo artist,iar această activitate desigur s-asuspendat. Acum, dacă am chef sătatuez o fac pe piele sintetică.

Dar am văzut în asta și un prilej de răgaz până la urmă, un bun prilej de a căuta gânduri și activități noi. Astfel am început un proiect pe care îl gândisem mai demult și anume de a crea muzică; cumva m-a prins puternic această activitate, atât de mult încât mă gândesc serios să scot un album muzical (o primă piesă aici). Din păcate nu vor fi manele și nici muzică lăutărească pentru că nu am talent la așa ceva. Muzica pe care o fac ar fi mai degrabă către dubstep :)

În altă ordine de idei, m-am gândit că e un prilej bun să încep un curs on-line, ceva și astfel am descoperit cursul Elements of AI creat de Reaktor în parteneriat cu Universitatea din Helsinki. Curs care până acum îmi place și mai este și gratuit.

Gândurile mele în aceste zile? Poate că este o perioadă de introspecție precum perioada în care Sfântul Pavel a fost orb sau poate că Shiva creează prin distrugere? Poate că aceste pandemii sunt doar ciclice în viața umană? Ce mai contează? Cert este că este un timp de reflecție. Este un timp în care mă gândesc la semnificația cărții de tarot Nebunul. :)

Cred că este foarte greu de transmis un mesaj celorlalți în astfel de vremuri, iar aici gândurile mele merg către comunitățile vulnerabile, defavorizate. Sper ca acești oameni să fie atenți la ce informații citesc, iar politicienii sper să nu caute să-și adune capital de imagine pe seama acestei tragedii.

Poate că este o vreme a compasiunii.

George Vasilescu exersează tatuaje pe piele artificială.

Zamfira Bîrzu, n. 1964, pictor, Iași

Zamfira Bîrzu pictează în atelierul din Iași

O schimbare importantă din această perioadă este în activitatea didactică pe care o am în calitate de conferențiar universitar la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași. Acum țin orele cu studenții în mediul on-line.

Am fost nevoită să amân proiecte precum tipărirea albumului personal intitulat „Demers”. Expoziții anulate deocamdată nu a fost cazul.

Am avut o expoziție de pictură si film, împreună cu Eugen Harasim, care a avut vernisajul chiar pe data de 11 martie, când la Iasi a fost ultima zi în care s-au putut organiza evenimente cu public.

Așteptam aproximativ 100 de persoane la vernisaj, însă au venit doar 40. Mulți ne-au sunat și ne-au spus că stau în casă și nu ajung la eveniment!

Nu am pictat încă pe tema pandemiei. Gânduri de transmis? Să ne regăsim mai buni, cât mai repede!

Francisc Chiuariu, n. 1966, pictor, București

Francisc Chiuariu pictează în atelierul său din București

Noi ne-am mutat la atelier, împreună cu soția și fiică-mea. Practic așa s-a schimbat viața mea momentan; nu mai pierd timp prețios pe drum, deci am mai mult timp la dispoziție pentru pictură, nu mă deranjează nimeni.

Întâmplarea face că am comandat recent materiale și astfel mi-am făcut stocul de culori de ulei și pânză, deci am toate condițiile de lucru. În timpul zilei sunt foarte conectat, urmăresc știrile și sunt la curent cu tot ce se întâmplă în țară și în lume.

Inevitabil astfel de situații nu te lasă indiferent. Am început o serie de picturi cu portrete inspirate de trecătorii din zilele astea, ale unor oameni nepersonificați, care poartă măști faciale. Bărbați și femei care nu se întâlnesc, nu interacționează...

De altfel, așa e stilul meu, mă inspir din evenimentele de actualitate, chiar dacă am și alte teme la care lucrez. De exemplu, l-am pictat și pe Papa Francisc când a vizitat România, anul trecut.

În afară de asta, pregătesc un proiect pentru o expoziție care e programată abia în septembrie, la galeria Annart din București. Deocamdată nu am informații noi, nu știu ce se va întâmpla.

Transmit un gând buntuturor!

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€