Dominic Fritz. FOTO: Andreea Herczegh

Primarul Dominic Fritz, despre cum se vor încălzi timișorenii la iarnă: „Joc cu mingea ce mi se dă!” 

Primarul Timișoarei a convins Consiliul Local să aprobe închirierea unei gări dintr-un județ vecin, de unde să se asigure transportul direct de la producători al cărbunelui necesar funcționării centralei termice a orașului. 


Timișoara a rămas câteva zile fără căldură în miezul iernii trecute. Numele primarului Dominic Fritz a înghețat pe buzele fiecărui timișorean care a stat în frig, ascultând explicațiile noii administrații useriste instalate în fruntea orașului despre incapacitatea companiei de termoficare de a-și plăti datoriile istorice, utilitățile și materia primă necesare funcționării. Dar nimeni nu se încălzește de la explicații. 

Cartoful fierbinte sau, mă rog, rece, al actualei administrații Fritz este, deci, termoficarea – compania Colterm, al cărei unic acționar este Primăria.

Dominic Fritz. FOTO: Andreea Herczegh

Înainte să intre în insolvență, Colterm avea datorii la furnizori de peste 300 de milioane de lei și avea de plătit o amendă de peste 106 milioane de lei primită în 2021 de la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru neplata certificatelor de emisii de carbon pe anul 2020. 

Într-o ședință extraordinară din 23 decembrie 2021, Consiliul Local Timişoara a aprobat dublarea preţului gigacaloriei pentru termoficare. Astfel, o dată cu saltul spectaculos al prețului gazului și electricității, de la 1 ianuarie 2022 facturile timișorenilor au crescut flagrant. Aceste decizii au făcut din Dominic Fritz un personaj nepopular în rândul celor care abia ce-i dăduseră o șansă, prin vot. 

Zilele trecute, fostul primar Nicolae Robu se lăuda pe propria pagina de Facebook cu rezultatele unui sondaj telefonic făcut de Sociopol pentru municipiul Timișoara, care îl dădeau din nou câștigător al unui virtual mandat în fruntea orașului, dacă alegerile ar avea loc acum.

Până și George Simion s-a interesat de soarta Colterm în decembrie trecut, cerându-i președintelui Curții de Conturi să îi raporteze detalii rezultate din controalele anterioare. Pe urmă, în ianuarie, a luat cu asalt Primăria Timișoara, cu o mână de haidamaci, căutându-l pe Fritz, primarul alogen: ieși afară, javră ordinară! 

De o lună și jumătate, nici Ploieștiul nu are apă caldă. Împreună cu Timișoara, Ploieștiul e în top cinci în România ca număr de apartamente alimentate din sistem centralizat, alături de București, Oradea și Craiova. Aproape 120.000 de oameni depind de termoficarea ploieșteană, unde responsabilitatea pentru nefuncționare este pasată între Primărie și Consiliul Județean. Ambele foruri locale sunt conduse de politicieni aleși pe listele PNL.

Europa Liberă a scris pe larg despre cazul Ploiești, unde primarul și președintele nu se pot așeza la aceeași masă ca să rezolve problema. Dar cazul nu a iscat nici pe departe la fel de mult interes și reacție publică precum cel din Timișoara. 

Dominic Fritz a găsit o ceea ce spune că e o soluție de moment pentru a asigura căldura oamenilor la iarnă: încearcă să înșurubeze Primăria direct la robinetul de cărbuni al unei rampe din județul Gorj și să facă transporturi săptămânale de materie primă, în regie proprie. 


Aș zice că rezolvarea problemei Colterm este nu numai o provocare financiară pentru administrația locală, ci și una socială. S-a văzut iarna trecută, când spitalele și locuitorii Timișoarei au rămas câteva zile bune fără încălzire centralizată, ce impact emoțional major poate să aibă. 

– Pentru o perioadă foarte scurtă! Mult mai scurtă decât se zvonește, dar da…

În orice caz e o armă politică redutabilă. Acum, primăria a închiriat o parte dintr-o gară din județul Gorj ca să aibă o pârghie de a controla funcționarea Colterm, la iarnă. La ce se referă soluția pe care ați găsit-o și cum cum ați ajuns la ea?

– Deja această soluție spune multe, să zicem, pentru că e clar că nu e normal ca o primărie să închirieze o gară. Ați spus foarte bine, ne confruntăm aici cu o problemă care nu e doar financiară, economică, juridică – pentru că e o societate în insolvență, sau socială, dar și o problemă foarte politică. Și asta nu doar la nivel local, ci și național. Iar contextul internațional e și el extraordinar de dificil la această oră. Încercăm să jonglăm printre toate aceste jaloane… 


Vrem să relatăm în continuare despre problemele orașelor în care trăim. Și, dacă se poate, să identificăm și soluții pentru ele. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.

Redacția PressOne

E furtuna perfectă…

– Este o furtună perfectă! Eu, ca primar, n-ar trebui să explic politica financiară a unei companii, care, chiar dacă aici acționarul unic e Municipiul Timișoara, e totuși o companie care ar trebui să vorbească singură pentru ea. Contextul termoficării în România trece, însă, dincolo de ceea ce o singură societate poate să facă și responsabilitatea percepută, politică, este în sarcina primarului. Și asta în ciuda faptului că primarul are doar o mică parte din pârghiile necesare pentru a rezolva problema. 

Dominic Fritz. FOTO: Andreea Herczegh

Ideea la care ați ajuns a fost să închiriați o gară, ca să asigurați accesul la resurse, ca la Catan…  

– Pentru noi a fost foarte clar că trebuie să fim creativi. Colterm are două CET-uri, din care una funcționează pe gaz, iar cealaltă pe cărbune, dar avem nevoie de gaz și ca să ardem cărbunele. Deci, dacă n-am avea gaz deloc, cum s-a întâmplat și iarna trecută, când n-am avut gaz pentru cinci zile, atunci nici cărbunele nu ne mai ajută.

Totuși, putem reduce consumul gazului, cât de mult se poate, dacă utilizăm la capacitatea maximă admisă acest CET pe cărbune. Nu va fi suficient, vom avea nevoie și de celălalt CET pentru tot orașul, dar avem nevoie de un stoc mare de cărbune care va fi aprovizionat toată iarna. Nu trebuie acum să avem, la început de sezon, întreaga cantitate necesară într-un loc. Vrem să avem la îndemână numai un stoc confortabil care să ne permită, în caz de urgență să zicem, dacă s-ar întrerupe aprovizionarea cu cărbuni pentru 2-3 săptămâni, să producem căldura de care avem nevoie. 

Dar anul trecut a fost și asta o problemă, pe lângă întreruperea gazului (pentru neplata facturilor restante), furnizorii n-au mai adus materie primă? 

– Da, s-au suprapus aceste probleme. Anul trecut, Colterm încă nu intrase în insolvență, iar peste vară, toți banii încasați au fost folosiți pentru a plăti datorii istorice și nu au făcut un stoc de cărbune, așa cum ar fi trebuit. Acum, fiind în insolvență – o decizie pe care ne-am asumat-o noi – Coltermul a putut ca toți banii primiți prin subvenții, de la Primărie și din încasările de la clienți, să îi folosească pentru reparații și pentru a cumpăra în avans cărbune. Și încă și gaz într-o mică parte. Dar problema de anul trecut – care e valabilă și acum, de altfel – este că această piață de cărbune e destul de… murdară. Cel puțin la propriu această remarcă a mea este corectă, la sensul figurat, vă las pe fiecare dintre dvs. să interpretați. Anul trecut a fost foarte greu să încheiem anumite contracte, la prețuri rezonabile… 

– Din ce pricină? 

– Cel puțin pe zona Gorj, unde era bazinul nostru de alimentare, era foarte greu să ajungi la producători, pentru că nu puteau asigura nici ei, nici noi, transportul mărfii. În trecut, au existat contracte cu intermediari, dar întotdeauna cu ei a fost o relație dificilă. De aceea, pentru noi a fost important să avem acces direct la producători și CFR ne-a susținut în această cauză. Am identificat această rampă în Motru și am reușit să o închiriem.

Dominic Fritz. FOTO: Andreea Herczegh

– Renunțarea la contractele cu acești intermediari, care căpușau, de fapt, sistemul de stat, a și redus, în termeni de costuri… 

– Acuma, oricum au crescut și la cărbune costurile destul de mult. Plătim doar pentru cărbune, cât am plătit anul trecut și pe cărbune și pe transport. Eu n-aș cuantifica chiar acum comisionul intermediarilor în trecut, dar pot spune deschis că a fost și o problemă a calității mărfii pe care o livrau, fiindcă uneori cărbunele se amestecă cu pământ. E foarte greu de urmărit. Există o procedură legală prin care poți să verifici calitatea, dar poți lua mostre doar din partea de sus de pe vagon, nu de jos, ca să testezi puterea calorică. Și uneori se întâmpla ca sus să fie cărbunele cu putere mare calorică, pentru care plăteai, iar jos … nu mai intru în detalii. 

– Deci acum aveți control asupra resursei?

– Avem control asupra transportului și sunt negocieri în curs cu producători. Și ele nu sunt ușoare, de aceea nu aș vrea să le periclitez comentând în public. În plus, sunt deja negocieri în care eu nu mai sunt implicat, fiindcă le duce direct Colterm. Important ar fi să avem un flux constant de 2, 3, 4 trenuri pe săptămână cu cărbune, dacă reușim până la începutul lui decembrie și atunci n-o să mai avem emoții atât de mari pentru această iarnă. Dar, am constatat că deja în primele ore după ce am anunțat această soluție, au început mișcările de opoziție, am primit întrebări din presă: e adevărat că această rampă nici măcar nu există? Au încercat cu zvonuri, cu alte presiuni să saboteze această soluție…

– La cine vă referiți? Cine a încercat?

– Păi, cei care pierd din această afacere. Iar cei care pierd sunt intermediarii. Deocamdată sunt reticent să fiu prea triumfalist pentru că încă nu a fost făcut primul transport și mai sunt câteva contracte de încheiat, probleme tehnice de rezolvat, deci încă există un spațiu de sabotaj și eu doar sper că dincolo de toate interesele financiare, poate chiar și politice, cinismul are limitele lui și toți cei care pot să contribuie ca sistemul de termoficare să funcționeze în Timișoara în această iarnă o și fac. 

Cum ați convins Consiliul Local să meargă pe această soluție? Nu aveți o majoritate confortabilă acolo, de când s-au schimbat apele, după intrarea la guvernare a PSD alături din PNL.

– A fost un consens transpartinic pentru că toată lumea vede că e o soluție creativă, dar necesară și mă bucur chiar că aici nu a fost niciun fel de opoziție motivată politic, așa cum se întâmplă în mod clar în alte spețe și e în detrimentul timișorenilor. Am avut susținerea tuturor partidelor pentru închirierea gării, și susținerea CFR și a Ministerului Transporturilor și sunt recunoscător pentru asta. 

Dominic Fritz. FOTO: Andreea Herczegh

Ca să explicăm puțin care e, de fapt, problema cu Coltermul: e un mamut energetic, care livrează căldura unei părți din oraș, dar e și energofag tipic pentru ce înseamnă energie de tipul vechi, care consumă mai mult decât produce. Unde se duc banii bugetați? 

– Colterm are în jur de 700 de angajați, dar nu asta e cheltuiala cea mare, cu toate că în trecut s-au făcut acolo angajări politice. Momentan, pe partea tehnică există chiar o lipsă de personal și e foarte greu găsești oameni, fiindcă e o muncă dificilă. Trebuie, realmente, să fie cineva acolo zi și noapte, chiar dacă sunt mașini care manipulează cărbunele. 

Să explic altfel: dilema unei companii cum este Colterm e că pare ca relicvă din trecut, dar dacă ar funcționa la potențial, are un viitor. Mulți îmi spun, haideți, scăpați de această piatră de moară la gâtul orașului, să-și pună toată lumea centrale individuale, nimeni n-o să vă mai înjure și orice probleme apar se vor localiza la fiecare apartament în parte.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Deși știm că un sistem semi-centralizat e mult mai eficient economic și ecologic. Un oraș ca Timișoara s-ar sufoca de poluarea cauzată de centralele de apartament. Am avea nevoie cel puțin de un sistem de centrale de bloc sau de cvartal. Dilema e că într-o perspectivă pe termen mediu și lung, Colterm chiar are sens. Însă nu cu soluțiile tehnologice pe care le folosim astăzi. 

Pe partea de producție a agentului termic într-un mod aproape criminal s-a dormit și nu s-au făcut investițiile necesare în ultimii ani. Trebuia demult să trecem la alte soluții tehnologice, prin biomasă, prin cogenerare, adică să folosim gazul să producem, de fapt, curent și energia termică să fie rezultatul secundar pe care să îl și folosim. Cei care au investit în astfel de sisteme de cogenerare, de exemplu Oradea, dar și Bacăul, nu au avut probleme anul trecut cu prețul gazului, pentru că ei au putut să vândă curent tot la prețuri mari și au echilibrat cumva costurile. 

Dominic Fritz. FOTO: Andreea Herczegh

Coltermul a rămas pe cărbune. Asta e o salvare pe termen foarte scurt în actualul context internațional, fiindcă e mai ieftin decât gazul. Numai că prețurile pentru certificatele de emisii de carbon sunt atât de mari de nu ți le mai permiți. Ar trebui mâine să închidă Colterm să mai funcționeze pe cărbune fiindcă efectiv deja de două ori nu a putut să plătească aceste certificate de emisii de carbon și drept urmare au fost amendați. 

Dar în 2011-2016 Coltermul a trecut printr-o retehnologizare, am văzut că a fost vorba de o investiție cu fonduri structurale de circa 25 milioane de euro.

– A fost într-adevăr o investiție la CET Centru, acolo unde funcționează acum numai pe gaz. Investiția nu a fost destul de mare și nici nu a fost dublată de niște măsuri economice. Revin asupra acestui aspect. Pe partea de distribuție sunt pierderi enorme. Anul trecut și anul acesta pentru prima oară am reușit să refacem vreo 25 de kilometri din rețeaua primară, am intervenit mult și pe rețeaua secundară.

În momentul în care ai un sistem la care a fost, la un moment dat, legat tot orașul și sunt niște țevi uriașe, iar astăzi doar o treime dintre apartamente mai sunt legate la acest sistem, e clar că supradimensionarea sistemului aduce multe pierderi. E nevoie să regândim tot sistemul de distribuție. Acum: restul pierderilor Colterm se datorează managementului defectuos, în care compania a produs pierderi financiare în fiecare an, care au tot crescut. 

– Provenite din ce? 

– Păi, prețul de producție, plus pierderile erau mult mai mari decât veniturile. Dacă din motive politice nu vrei să crești prețul pentru clienții finali…

Ca să nu antagonizezi populația, electoratul…

– Nu au vrut să crească prețul pentru populație și nici nu au vrut să crească subvenția Primăriei, pentru că atunci trebuia să renunțe la alte capitole din buget. Dacă dai banii la Colterm, nu mai poți finanța, de exemplu, rugă (așa se numește sărbătoarea orașului, în zona Banat, n.red) sau salubrizarea. Așa a crescut un munte de datorii, care s-au tot rostogolit în viitor. Ca orice companie de acest fel, la un moment dat se sparge buba. 

Și iată că s-a spart exact după anul alegerilor locale 2020. A fost un moment când intrarea în insolvență era singura opțiune. Când o companie intră în insolvență, nu mai acumulează penalizări și toate veniturile ei pot merge pentru cheltuieli curente, care au prioritate și nu mai acumulează noi datorii. Până la restructurare nu mai trebuie să plătească datorii din trecut.

S-au făcut tot felul de inginerii ca să acopere această gaură care creștea de la an la an, iar Primăria plătește datoriile din trecut, fiindcă s-au oferit tot felul de garanții, lasă, dacă Colterm nu plătește, vom plăti noi factura de gaz și iată, Colterm n-a plătit, iar Primăria a pierdut deja în 2018 procesul cu E.On, nu s-a făcut nimic și în acest tablou am apărut eu. 

Dominic Fritz. FOTO: Andreea Herczegh

Dar a existat un plan de stingere al datoriilor? Sau cum și-a imaginat administrația locală că va putea ține batista pe țambal la Colterm la nesfârșit? 

– Nu pot să răspund la întrebare. Au vrut sau nu să rezolve la un moment dat problema Colterm? Fiindcă era clar pentru oricine că acest bulgăre care tot crește se va sparge. În momentul când, de la un an la altul crește prețul gazului de 5 ori sau de 8 ori și de la un an la altul se triplează prețul certificatelor de emisii de carbon, e momentul când buba se sparge. 

Rostogolirea a funcționat câtă vreme piața a fost stabilă. Nu am avut ce face, am luat trei decizii majore de care s-a ferit administrația anterioară.

Am dublat tariful pentru populație. Am dublat subvenția dată de Primărie Coltermului. Am susținut intrarea în insolvență. Totul e acum într-un echilibru fragil. Miza este să reușim să facem investițiile necesare și schimbările structurale necesare și pe partea tehnică și pe partea de management, care să ne permită să avem din nou un sistem de termoficare performant.

Toți primarii din țară care au trecut prin asta îmi spun că e nevoie de 4-5 ani până o să vedem lumina zilei. Oradea a făcut-o în 2014. Suceava în 2013. Marea mea frustrare e că aceste decizii nu s-au luat la timp pentru că asta înseamnă că pe noi toți ne costă acum și bani și confort. 

Pentru Colterm, prețul certificatelor de emisii de carbon ține cont și de poluarea produsă? 

– Ele se tranzacționează pe o piață europeană, nu națională. E o anumită cantitate de certificate, care în 2019 costau 16 euro/tonă, acum costă peste 80 euro. La 16 euro îți permiți să cumperi 20.000 de certificate, fără să schimbi nimic la prețul tău de vânzare. Dar nu-ți mai permiți când costă 50 de euro, cum a fost în 2020 sau 80 de euro cum sunt astăzi. E clar și un eșec al politicilor verzi din UE. Eu am fost un susținător al sistemului de certificate pentru că e o încercare de a găsit o soluție care se bazează pe piață liberă de a reglementa emisiile. Ideea în sine este una bună, iar dacă tu faci o investiție ca să îți reduci emisiile…

E un fel de penalizare, da, pentru cei care folosesc tehnologii învechite, neprietenoase cu mediul… 

– Doar că e dinamică, asta e diferența, nu e o penalizare fixă, decisă de un stat anume, ci depinde de cum se mișcă piața. O companie precum Colterm într-o piață europeană, care pune la comun și investiții din Germania, care s-au făcut acum 10 sau 15 ani, nu poate să concureze, situația socială aici e cu totul alta. Ironia acestei politici este că deși știm că și Comisia Europeană susține existența unor sisteme de termoficare centralizate, se forțează astfel intrarea unei companii cum e Coltermul în faliment. Toată lumea să își facă centrale pe gaz.

Poate un birocrat undeva va aplauda că am închis încă o centrală pe cărbune, dar, în final, rezultatul este unul și mai prost. Pentru că nu am avut suficient timp de tranziție pentru a înlocui cărbunele cu alte tehnologii. Trebuie găsit un mecanism care să încurajeze retehnologizarea fără să omoare companiile. Momentan, această companie, Colterm, este omorâtă de această politică. Că de vină sunt aceia care acum 5 ani ar fi trebuit să înțeleagă acest lucru și să prevadă că va crește prețul emisiilor și nu ne vom mai permite să mai folosim cărbune, e o altă poveste. 

În 2020, 10-15 milioane de euro costau numai certificatele de emisii de carbon, în momentul în care compania era pe pierdere. Adică, ar fi trebuit să facă un profit, ca să le poată plăti. Dacă nici măcar nu avea datorii și era pe zero, tot nu le putea plăti. 

Culmea e că a venit amenda de 20 de milioane de euro. Asta de unde să o mai plătești? Asta e absurditatea sistemului și are, bineînțeles, și o latură politică: dintr-o dată faptul că nu au fost bani pentru cumpărarea certificatelor de emisii de carbon pentru 2020, în care eu am fost 2 luni primar, de vină suntem noi, fiindcă eu eram în funcție în aprilie 2021 în ziua în care trebuia achitată suma pentru certificatele de emisii. 

Faptul că au trecut acum și la plângeri penale, e unul din efectele triste ale acestei povești pentru că nimeni nu s-a luptat atât de mult ca și mine și echipa mea pentru a ține în viață sistemul de termoficare în Timișoara. Mi s-a transmis că se lucrează la un dosar penal, fiindcă cineva trebuie să fie de vină pentru această amendă de 20 de milioane de euro. Eu am încredere în statul de drept. 

Primarul Dominic Fritz, miercuri 31 august 2022, Timișoara. Inquam Photos / Virgil Simonescu

Vreți să lămuriți această informație apărută în presa locală în urmă cu o săptămână despre cum Curtea de Conturi vă impută că ați folosit în mod greșit subvenția guvernamentală pentru căldură și că astfel, ați fi crescut nejustificat prețul gigacaloriei, deturnând fonduri? 

– E o altă poveste bizară prin care înțelegem unde ne aflăm momentan în România. Chiar am văzut titluri cu delapidare, ca și când aș fi fugit cu ceva bani acasă sau nu știu ce. E o neînțelegere între mai multe instituții ale statului despre cum ar fi trebuit ajutorul guvernului dat Coltermului.

Pe scurt, Guvernul a dat o ordonanță de urgență în ianuarie prin care a stabilit ca anumite sume de bani să fie date UAT-urilor, adică primăriilor, ca ele mai departe să susțină termia în orașele lor. Ordonanța e formulată destul de alambicat, e un mecanism propus, noi am verificat și la Ministerul de Finanțe, am făcut exact așa cum ne-a spus Ministerul de Finanțe, am întrebat la alte primării din țară, cum fac ei, și toată lumea a procedat la fel, adică au dat aceste sume ca subvenții pentru că nu puteam pur și simplu să transferăm sume de bani unei companii.

Acum, Curtea de Conturi consideră că nu trebuia făcut așa, fără să indice, însă, o soluție. Reproșul este că nu trebuia să plătim TVA la suma aceea, fiindcă TVA-ul s-a întors la stat. ANAF și-a suspendat propriul control fiindcă nici ei nu știu cum ar fi trebuit tratată această problemă.

Curtea de Conturi, în raport, îmi reproșează că nu am făcut eu demersuri legislative ca să fie mai clar în lege. Eu am respectat legea așa cum e în acest moment. Eu nu sunt parlamentar. Până la urmă trebuie să joc cu mingea ce mi se dă. Să vii luni mai târziu, când e cald afară, și să spui că trebuia atunci să faci altfel… deși tu știi că nu se putea face altfel, na.

Eu semnez atent să respectăm legea, dar din păcate uneori ești între ciocan și nicovală. Oricum ai face, cel puțin o instituție a statului va putea să vină și să spună că nu e bine. Asta este una din problemele profunde pe care le are România, că nu mai există niciun fel de capacitate de a inova, de a progresa. 

Funcționarii publici nu mai vor să își asume absolut nimic, există prea multe neclarități în lege, există prea multe interpretări dificile și oricum ai rezolva, dacă cineva vrea să vină după tine din motive politice, o să aibă un pretext. Chiar și eu la nivel local, pe alte teme decât Colterm, sunt blocat mereu pentru că nu vrea nimeni să își asume o semnătură, toată lumea vrea să facă maximum rutina care s-a mai făcut în trecut. 

Apropo de Gara din Motru, aici cea mai mare rezistență nu a venit din partea consilierilor locali, ci din partea aparatului Primăriei că vai, cum să facem noi, că nu s-a mai făcut, nu vreau să-mi asum, dintr-o dată ne-am trezit cu funcționari în concediu în ziua în care ar fi trebuit semnate anumite acte. Lipsa de claritate a legilor în România nu ajută deloc la progres în această țară. 

În condițiile acestea, de lipsă de claritate legislativă, cu un Colterm în insolvență, deci care nu poate atrage în această formulă finanțare pentru retehnologizare, cum se profilează viitorul acestei companii? 

– Noi avem pe partea tehnică două provocări, producție și distribuție. Pe distribuție continuăm să schimbăm țevi. Pregătim acum a treia etapă de înlocuire a rețelei. Cea mai mare miză e pe partea de producție, unde o să depunem proiecte pe fonduri europene pentru cogenerare.

Care este vehiculul juridic care o să implementeze aceste soluții tehnice? Momentan există variante diferite de lucru, unde și administratorul judiciar al Colterm și Primăria au idei diferite, dar se vor clarifica. Dincolo de asta, important este să avem o soluție de cogenerare, o soluție de biomasă, o soluție a unui parc fotovoltaic în care să producem măcar curentul pe care îl folosim.

Ne uităm și la geotermie, deși aici ar exista un puț, dar temperatura e prea mică ca să fie economic, așa că încă sunt semne de întrebare. Va fi un mix de soluții. Ne vom lega de rețeaua Transgaz. 

Am văzut că a anunțat președintele Consiliului Județean asta, chiar acum câteva zile…

– Exact, și asta era deja în lucru de mult timp. Eu nu am niciun dubiu că, cu investițiile necesare, în 2-3 ani o să avem un sistem de termoficare absolut performant și că vom câștiga noi clienți, fiindcă va fi mult mai ieftin și mai confortabil, mai ales dacă prețul gazului va rămâne ridicat în continuare, și cei care au acum centrale de apartament vor căuta alternativă. Marea provocare este să supraviețuim acestei tranziții. 

Pentru iarna asta aveți niște plase de siguranță, ca să nu se repete situația de acum un an? 

– În această iarnă stocul de cărbune ne va ajuta să trecem și peste perioadele în care va trebui, probabil, să reducem consumul de gaz, ca să facem o economie. Să fac o paranteză. Am spus că cele două provocări sunt pe producție și distribuție. Dar mai există una: risipa. E vorba de instalațiile termice interioare după ce agentul termic ajunge la ușă.

De ani de zile, dacă nu de zeci de ani de zile s-a cultivat un comportament al utilizatorilor, mai ales la clienții instituționali, dar și la clienții privați, în care nu ne interesează deloc caloriferul, țeava, ci ne așteptăm să vină agentul termic la 90 de grade, ca să se mai chinuie prin cea mai colmatată țeavă și să ajungă în calorifere la 25 de grade.

Și când e prea cald să deschidem geamul să reglăm temperatura. Nu ne putem aștepta ca sistemul să bubuie permanent, indiferent care sunt costurile, ci trebuie și noi, în interiorul clădirii, să vedem ce putem face, ce putem înlocui, curăța. Unele instituții au fost legate direct la rețeaua primară, că acolo e temperatura cea mai ridicată. 

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...