Primarii furioși. Noul trend al începutului de 2020

Barbu Mateescu

Redactor

La o săptămână după Revelion, primarul capitalei a afirmat în cadrul unei dispute cu ministrul Mediului: „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”.

Mai recent, pe 20 februarie, primarul Brașovului a declarat într-o ședință a consiliului local: „Cui nu-i place la Brașov să se mute acolo unde se simte bine.”

Doi oameni din partide diferite, care păstoresc orașe cu probleme diferite, s-au pomenit spunând - aproape cuvânt cu cuvânt - același lucru.

Despre coincidență ar fi de spus, în primul rând, că ea a survenit și datorită unor conflicte verbale. Gabriela Firea era trasă, metaforic, de urechi pentru poluarea din București.

George Scripcaru răspundea unei observații a senatorului USR Allen Coliban, probabil contracandidat al său la alegerile locale de peste câteva luni, față de faptul că, deși Oradea are o populație cu o treime mai mică decât cea a Brașovului, bugetul său este cu 50% mai mare.

Nu orice dispută în contradictoriu se soldează cu afirmații emoționale. Putem vorbi, deci, în cazul celor doi despre stres - un climat neplăcut din punct de vedere psihologic, în care cei doi primari trăiesc zi de zi.

Iar o cauză posibilă pentru acest stres îl reprezintă alegerile din vară, dătătoare de emoții atât pentru unul cât și pentru celălalt.

George Scripcaru a primit în 2008, la alegerile locale din acel an, 65 de mii de voturi. La următoarele a luat cu zece mii de voturi mai puțin, iar la cele mai recente a pierdut încă zece mii de voturi!

Contracandidații săi cei mai puternici, cei situați pe locul al doilea la fiecare scrutin, fuseseră propuși de către PSD, niciodată popular în Brașov. Dar în 2020 situația va fi ceva mai tensionată: în municipiu, USR-PLUS a obținut de două ori mai multe voturi decât PNL la europarlamentare, demonstrând că poate pune probleme actualului primar într-o măsură infinit mai mare decât PSD.

Nici Gabriela Firea nu e într-o stare vecină cu extazul, soarta sa electorală depinzând de un aspect pe care ea nu-l controlează, și anume numărul contracandidaților. 

Stresul primarilor mai are o cauză. Pretențiile locuitorilor marilor orașe - și nu numai - față de administrația locală cresc în mod accelerat.

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Subiecte care acum zece ani ar fi stârnit zâmbete sau ar fi fost discutate strict în interiorul grupurilor de pasionați sunt acum la modă, au devenit subiecte de îngrijorare sau interes public.

Locuitorii - în special cei nou-veniți sau care au devenit recent proprietari, probabil după ani și ani de chirie - vor, se pare, de toate: și infrastructură bună, și școli de calitate, și aer curat, și spații verzi, și evenimente culturale sau artistice fun, și mall-uri, și trafic acceptabil, și viață civică, și prestigiu european și câte și mai câte.

Niciodată până acum poluarea nu a reprezentat un subiect de interes pentru primarii Bucureștiului, sau pentru primărie, sau pentru cetățeni. Dar acum este.

Niciodată primarul Brașovului n-a trebuit să dea explicații pentru faptul că primăria unui oraș de dimensiuni mai mici este mai eficientă. Dar acum activitatea acelei primării este de notorietate.

Nimic nu-i împiedica pe Firea și pe Scripcaru să răspundă calm și la subiect. Sunt însă stresați (din cauzele electorale menționate mai sus).

Sunt stresați și pentru că sunt măsurați pe criterii care le sunt străine. A fi primar de oraș mare nu era ceva extrem de dificil în anii '90, când punctul de referință pentru locuitori erau orășelele mici sau comunele din care veniseră.

Primarii aveau o vizibilitate mică (poți numi un primar al municipiului Iași din anii '90? Dar al Constanței?) iar orașele nu depuneau cine știe ce efort pentru a-și crea o imagine bună. Cum nu eram în Uniunea Europeană, nimeni nu putea călători constant pentru a compara status quo-ul Craiovei cu al Vienei sau Sibiu cu Milano.

Lucrurile s-au schimbat din două motive. În primul rând oamenii pot călători și, datorită nivelului de trai acceptabil sau bun din marile orașe românești, se pot întoarce. Și din acest motiv bâzâitul public vizavi de situația Bucureștiului este la cote fără egal în ultimele decenii.

Locuitorii capitalei României sunt din ce în ce mai conștienți că au salarii, ca putere de cumpărare, echivalente cu cele ale oamenilor din orașe precum Bruxelles, Stockholm sau Paris, fără a beneficia însă de o calitate a vieții asemănătoare.

În al doilea rând, branding-ul unora din orașele românești s-a solidificat. Ceea ce acum un deceniu sau două se realiza în tăcere beneficiază de o promovare masivă și cvasi-instantanee, via rețele sociale și chiar televiziuni.

George Scripcaru nu e ultimul primar care va trebui să dea explicații față de performanța relativ slabă a orașului său, într-un domeniu sau altul, prin comparație cu Oradea. Promovarea intensă a Clujului a ridicat nivelul așteptărilor în Iași și Timișoara („care sunt lucrurile pe care ei le fac bine și le-am putea face și noi?”), la proximele alegeri locale dezbaterea publică din aceste orașe urmând să fie mai complexă decât de obicei.

Dacă lucrurile stau așa - și nu a fost vorba doar de o gafă de moment - primarii altor orașe ale României pot să-și lingă buzele. Oamenii care vor să îmbunătățească un oraș reprezintă o resursă importantă.

Niciodată în istorie nu a fost mai ușor să te muți în altă parte, la două sute de kilometri sau la zece granițe distanță. A o face în tăcere, abandonând lupta de a îmbunătăți orașul, este opțiunea facilă.

A depune efort, gândindu-te la cum să schimbi ce nu merge bine în orașul tău, este calea mai dificilă.

Într-o lume în care primarii nu știu și nu au cum să știe tot, cooperarea societății - uneori cu nuanțe critice sau pornind de la o atitudine critică - este aur curat.

O primărie obtuză, pentru care dialogul este străin, se expune la brain drain.

O sărăcire în planul resurselor umane se convertește, mai devreme sau mai târziu dar în mod inevitabil, în sărăcie propriu-zisă, pe măsură ce mediul economic se reorientează spre orașele-vii, care-și ascultă locuitorii.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€