În stânga am folosit o imagine din clipul lui Georgescu, iar în dreapta e o fotografie a munților din jurul unui lac austriac. Deși perspectivele sunt diferite, e limpede că vorbim despre același loc FOTO montaj

În stânga am folosit o imagine din clipul lui Georgescu, iar în dreapta e o fotografie a munților din jurul unui lac austriac. Deși perspectivele sunt diferite, e limpede că vorbim despre același loc FOTO montaj
14/01/2021
Premierul propus de AUR filmează mesaje inspirațional - patriotice într-un lac dezmorțit din Alpii Orientali
România a decis: Călin Georgescu este câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale de pe 24 noiembrie 2024.
În urmă cu câțiva ani, PressOne analiza ascensiunea lui Călin Georgescu, o figură controversată și apropiată Moscovei. Republicăm acest material care explorează cum și-a modelat Georgescu identitatea publică: de la mesaje care sugerau că pandemia e o invenție, la apropierea de Vladimir Putin, la atitudini anti-NATO și UE, toate strânse sub un o cupolă de suveranism și naționalism care ar putea izola România de Europa dacă și turul doi al alegerilor prezidențiale vor urma o traiectorie similară.
Trebuie să știm cine suntem și ce vrem!
Nu trebuie să cădem în plasa acestei pandemii a fricii și a manipulării.
Totul în jur este Dumnezeu, iar Dumnezeu este totul!
Așa este prezentat pe Facebook un clip care îl înfățișează pe Călin Georgescu, propus premier al României de către Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), în urma alegerilor parlamentare de la finalul anului trecut. Georgescu și-a construit pe rețelele sociale din România imaginea unui naționalist convins, insistând mereu pe suveranitate și pe mândria națională.
În clip, Georgescu se plimbă într-un peisaj montan superb și vorbește despre Dumnezeu, energie, frecvență și armonie și lasă să se înțeleagă că pandemia de COVID-19 este o făcătură.
În final, ajunge la malul unui lac înconjurat de brazi, se dezbracă și apoi face baie în apa lacului - amintind de imaginile cu liderul rus Vladimir Putin înotând într-un lac înghețat.
Investigațiile și reportajele independente nu se fac din like-uri. Cititorii care le susțin financiar sunt cei care le fac posibile. Dacă prețuiești presa noastră, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Video-ul s-a viralizat rapid pe Facebook, fiind partajat de peste 9000 de ori în doar o zi. Aproape 1000 de comentarii s-au strâns sub video, majoritatea acestora mulțumindu-i lui Călin Georgescu și numindu-l patriot.
Am verificat imaginile din video: „patriotul” Călin Georgescu nu se află în vreunul din munții României, așa cum v-ați aștepta, ci în Austria, la două ore de condus de Viena. Mai precis, în Munții Hochschwab.
Unt în cafea și biorezonanță. Proaspăt întors la Hristos, un fondator Untold vinde sfaturi despre nutriție și sănătate, deși n-are pregătire în domeniu
Deși îi lipsește pregătirea medicală, Sorin Gadola, co-fondator Untold și fiu de milionar, vinde sfaturi despre nutriție și administrează 2 clinici de „medicină integrativă”. A împrumutat „expertiză” de la un medic german pe care apoi l-a trimis la plimbare.
Context.ro: Serviciile de informații, Administrația Prezidențială și guvernul au scris și țin la secret planul național anti-dezinformare, care a eșuat
Administrația Prezidențială, serviciile române de informații și guvernul au scris planul național anti-dezinformare în care au promis că vor apăra românii de valurile de manipulări de pe rețelele sociale. Documentul n-a fost publicat oficial, detaliile planului sunt secrete, iar implementarea pare a fi un eșec.
Zona este supranumită „Caraibele Alpilor” printre turiști, iar lacul în care înoată - Grüner See - are iarna o adâncime de 1-2 metri și temperatura constantă de 6 grade Celsius, potrivit informațiilor oficiale.
În plus, înotul în lac, la fel ca alte sporturi de apă sau scufundări, a fost interzis de către oficiul de turism din zonă încă din 2016.
UPDATE: Buletin de București arată că nici ninsoarea care apare în video nu este reală, ea fiind un efect special adăugat după filmarea video-ului.
Un patriot invincibil ,mesagerul lui Dumnezeu ! De aceasta valoare are nevoie Romania la carma ei !!Mult RESPECT MARE OM AL CREATIEI DIVINE , DOMNULE CALIN GEORGESCU !! ❤
Unul din cele aproape 1000 de comentarii postate la video
***
O dronă glisează ușor și surprinde coama înzăpezită a unui munte. Ninge și imaginea se coboară într-o pădure bogată de brazi. Pe ecran apare mesajul: Calea către universul tău.
Călin Georgescu, supranumit de mulți români de pe internet „premierul nostru” se plimbă în acest peisaj feeric de munte și dă sfaturi de viață.
„Este o pandemie a fricii și a prostiei, iar peste ea e pandemia ipocriziei și manipulării, dată de lăcomia celor care nu se mai satură. Aveți credință că va fi bine. Este ca un șoc, atunci când vrei să înoți în apa unui lac pe timp de iarnă. Asta se întâmplă astăzi. Și eu vă spun că acest șoc este pentru binele nostru, ca să ne trezim și să știm cine suntem”, spune Călin Georgescu.
Ce nu spune e că totul e filmat într-o zonă montană din Alpi, în Austria. Apoi Georgescu se dezbracă și intră în apa lacului, menționând că afară temperatura e de -6 grade. Din nou, ce nu spune e că în interior, în lac, apa are temperatura de 6-7 grade Celsius, potrivit Wikipedia care citează un studiu de specialitate realizat în zonă.
Potrivit datelor despre regiune, apa lacului provine din zăpadă topită - iarna adâncimea acestuia atingând maxim doi metri.
În video-ul viral, din apa lacului, acesta mai lansează o șarjă de afirmații: „Am încredere în sistemul meu imunitar, pentru că am încredere și credință deplină în creatorul lui, în Dumnezeu”.
Imunitatea mea ține de suveranitatea ființei mele.
Călin Georgescu
„Aici este realitatea, aici este realitatea, nu în laborator”, mai spune el, arătând spre apele lacului.
Așa cum am arătat, Trip Advisor și alte site-uri specializate în turim menționează că înotul, sporturile de apă sau scufundările în lac au fost interzise de autorități încă din 2016, pentru a proteja zona. În descrierea personală, Călin Georgescu se prezintă ca expert în dezvoltare sustenabilă.
Până în 2016, turiștii puteau să facă scufundări în lac, vara, atunci când dimensiunile acestuia cresc considerabil, datorită topirii zăpezilor.
Iată cum arată Grüner See vara.
Călin Georgescu a fost propunerea AUR pentru a prelua funcția de premier după alegerile parlamentare de la finalul lui 2020. L-am contactat pe liderul AUR, George Simion, însă în ciuda insistențelor PressOne, acesta nu a răspuns.
Potrivit Digi 24, Călin Georgescu a deținut, în perioada 1997-2013, funcția de director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă și a mai fost secretar general în Ministerul Mediului și director al Directiei Organizații Economice Internaționale în Ministerul Afacerilor Externe.
HotNews arăta în 2016 că Georgescu fusese din nou propus premier al României de către o organizație care felicitase Rusia pentru anexarea Crimeei.
Acest material este susținut de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului Libertatea presei – pilon al democrației, finanțat de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this




