Școală de stat din București. Foto: Lucian Muntean

Pregătește reorganizarea ARACIP terenul pentru privatizarea educației?

La începutul lunii februarie, o hotărâre de guvern care a trecut pe sub radarul multora zguduia din temelii sistemul de educație din România: după 16 ani de existență, instituția care acreditează şcolile/grădiniţele şi evaluează calitatea actului educaţional în România, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), era reorganizată în mod radical, mai ales la nivelul Consiliului de conducere, unde lobby-ul privat a devenit membru cu drept de vot.

Temerea principală, formulată inclusiv de fosta conducere a instituției: de acum încolo, orice om cu bani și o agendă își va putea deschide o școală unde vrea, chiar și într-un apartament, indiferent de condițiile pe care le oferă.


Hotărârea de reorganizare a fost contestată și de alte segmente ale spațiului public, din diferite motive, primind aviz negativ din partea Consiliului Economic şi Social. O parte a societății civile a semnalat politizarea instituției, în sensul că, odată cu intrarea în vigoare a noului regulament de funcționare, Ministerului Educației îi va fi mult mai ușor să-și impună proprii oameni la vârf.

Îngrijorător este și faptul că în Consiliu și-au făcut apariția doi reprezentanți ai instituțiilor de forță, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, ambii în calitate de membri cu drept de vot.

Alții au atras atenția că reorganizarea pregătește terenul pentru o eventuală privatizare a sistemului de educație din România: din februarie 2022 încoace, din Consiliul de conducere al instituției face parte și Asociația Școlilor Particulare, ONG care reprezintă 272 de școli particulare din țară.

Una dintre aceste școli, Școala Finlandeză ERI Sibiu, a fost fondată de Radu Szekely, fost secretar de stat în Ministerul Educației, actual consilier al ministrului Cîmpeanu și principal promotor al proiectului. Școala s-a numărat printre primele unități de învățământ acreditate de noua conducere ARACIP, arăta publicația Edupedu la începutul acestei luni.

O altă nemulțumire, asupra căreia a atras atenția inclusiv Consiliul Legislativ (instituția care analizează şi avizează proiectele de legi, OUG-urile și hotărârile de guvern), a fost că noul regulament introduce sintagma „Președintele Consiliului poate fi numit pentru maximum 2 mandate complete”. Astfel, dacă președintele ARACIP (ales prin vot de două treimi din membrii Consiliului) este suspendat din funcție chiar și pentru câteva zile, acesta poate candida pentru un al treilea mandat, după modelul patentat de Sorin Cîmpeanu când era rector de universitate.

Cel mai aprig contestatar al proiectului a fost chiar fostul președinte ARACIP, Șerban Iosifescu, expert în educație care a condus instituția timp de 15 ani, de la înființare până în vara lui 2021, când a fost demis.

Principala lui acuzație: reorganizarea este rezultatul unui lobby privat care urmărește relaxarea regulilor ARACIP în ceea ce privește sănătatea și siguranța în spațiile de învățământ, fapt care, spune el, servește doar grădinițelor și școlilor particulare

PressOne a căutat să afle cât de legitime și realiste sunt aceste îngrijorări privind privatizarea, dar și ce ar însemna pentru România un sistem de educație în care actorii privați ar juca un rol mai proeminent decât în prezent. 

Cine vrea mai multă educație privată?

Reorganizarea ARACIP nu este prima și probabil nici ultima tentativă de reformă în educație care naște controverse. De asemenea, nu e prima oară când dreapta politică vântură ideea că statul ar trebui să se implice mai puțin în educație sau cercetare și să lase loc actorilor privați.

Anul trecut, Florin Cîțu scandaliza opinia publică cu declarația că vrea mai puține investiții în educație, sănătate sau cercetare, atâta timp cât aceste investiții nu produc rezultate. 

„Nu sunt adeptul investirii banului public oriunde”, susținea atunci Florin Cîțu, din calitatea de premier al României.

În ultimul deceniu, numărul unităților școlare private a crescut constant. Dacă acum șapte ani erau vreo 700, în anul școlar 2021-2022 au funcționat aproape o mie, arăta un reportaj PRO TV de anul trecut.

Din totalul școlilor din România, ponderea celor private este de 13%, iar din totalul elevilor ponderea celor care învață la privat este de 4%, declara ministrul Sorin Cîmpeanu în cadrul aceluiași material. Interesant este că unele dintre aceste școli, adică cele acreditate, primesc bani de la stat, pentru că acesta e obligat prin lege să asigure finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar acreditat, finanţarea făcându-se per elev/preşcolar.

Astăzi, când cauți artizanii reorganizării ARACIP, ajungi inevitabil la oameni care au colaborat sau colaborează cu partide politice de dreapta. Unul dintre acestea este Uniunea Salvați România (USR). Ca formațiune de „centru-dreapta modern”, USR se numără de câțiva ani printre principalii promotori ai unor reforme favorabile mediului privat. Pe lângă depolitizarea școlilor prin desființarea inspectoratelor școlare, o temă recurentă în programul USR privind educația vizează așa-numitul „drept de a alege în educație”

Printre multe alte măsuri care ar duce către consacrarea acestui drept, USR menționează „debirocratizarea și flexibilizarea procesului de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private”, „debirocratizarea ARACIP”, plus posibilitatea ca fiecare părinte să aleagă cea mai bună școală pentru copilul său, fiindu-i pusă la dispoziție o sumă de bani (de regulă, în țările în care funcționează acest sistem, banii iau forma unor vouchere) pe care o poate direcționa ori către o școală publică, ori către una privată.

Unul dintre coordonatorii grupului de lucru pentru educație din USR-PLUS este senatorul Ștefan Pălărie, membru în cadrul comisiei pentru Învățământ din Senat. În vara anului trecut, acesta se lăuda că a inițiat un amendament la o ordonanță de urgență care-și propunea modificarea mai multor alineate din legea educației naționale.

Modificarea propusă de Pălărie prevedea ca grădinițele, creșele și școlile autorizate să primească și ele bani de la stat, per elev, nu doar cele acreditate, cum prevede acum legea

Pentru a putea fi deschisă, o unitate de învățământ are mai întâi nevoie de o autorizație de funcționare. Fără ea nu poate exista ca școală. Autorizația are un caracter provizoriu, iar pentru a căpăta drept de funcționare nelimitat, o școală trebuie să obțină și acreditarea. 

„Prin aplicarea nediscriminatorie a principiului «resursa financiară urmează elevul», (…) se încurajează investiția angajatorilor în unități de educație timpurie pentru proprii angajați, investiția organizațiilor neguvernamentale și a cultelor în unități de învățământ de calitate pentru copiii din mediile dezavantajate și investiția operatorilor economici în învățământul profesional și dual, argumenta Ștefan Pălărie pe pagina sa de Facebook.

Amendamentul lui Pălărie n-a apucat să devină literă de lege, pentru că Iohannis a respins ordonanța în iulie 2021 și a trimis-o înapoi pentru reexaminare. 

Acest demers eșuat nu este singura legătură dintre Pălărie și educația privată. Cu un background în resurse umane și lumea corporate, actualul senator s-a apucat de activism pentru educație în 2009, în calitatea de co-fondator al ONG-ului „Școala de Valori”. Organizația își propune – prin intermediul unor parteneriate cu școli din toată țara – să ajute tinerii „să devină creatorii propriilor vieți”, să le schimbe „orizontul mental” și să îi ajute să-și însușească „inteligența valorilor”.

„Astfel, am construit programe și ateliere care să-i ghideze pe tineri, să-i consilieze pentru dezvoltarea caracterului și a personalității, să-i îndrume în acțiuni de civism activ și de coeziune și incluziune socială”, se arată pe pagina de Facebook a organizației. 

Analiza declarației sale de avere dezvăluie și alte legături cu lumea educației sau adiacentă educației. De pildă, conform platformei ListaFirme.ro, Ștefan Pălărie deține 20% dintre active într-o societate comercială intitulată Enlarged Horizon SRL, firmă care oferă servicii de suport pentru învățământ. Aici intră, conform codului CAEN, activități de consultanță în probleme de învățământ, activități de consiliere și îndrumare în învățământ, activități de evaluare a testelor, activități de testare și organizarea unor programe privind schimbul de studenți. Acționar principal? Soția sa, Irina Pălărie, consilier vocațional și „coach transformațional”.

De asemenea, înainte de a intra în politică, senatorul USR a administrat firma SDV Education SRL, unde Asociația Școala de Valori apare ca acționar principal, cu 100% dintre active. Obiectul de activitate? „Alte forme de învățământ”, cod CAEN 8559.

Politologul Gabriel Bădescu, șef al catedrei de ştiinţe politice din cadrul Universității Babeş-Bolyai și autor al mai multor lucrări de cercetare privind sistemul de educație din România, a explicat pentru PressOne această industrie în care pare că a activat și Pălărie înainte de a intra în politică.

Expertul spune că actorul privat în educație se poate ocupa de mai multe lucruri, nu doar de înființarea unor unități de învățământ particulare. 

„Uneori înseamnă că ai o școală de stat, iar școala de stat cumpără softuri private pentru note sau pentru predat copiilor. Una dintre temeri este că vin companii foarte mari cu niște pachete din astea de business și merg direct către guverne și zic dați-ne nouă banii, că facem lucrurile mai bine. Acum, poate că sunt locuri în care merge mai bine așa.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Dar în ansamblu, în țări precum România, învățământul privat e mai degrabă o barcă de salvare pentru clasa mijlocie sau peste. Fapt care amână schimbări absolut vitale pentru învățământul public”, spune Bădescu.

Fondatorii de școli private care influențează deciziile ministerului

Ținem să trecem în revistă istoricul senatorului USR pentru că liderul Asociației Școlilor Particulare, organizația care s-a trezit peste noapte membră cu drept de vot în Consiliul ARACIP, este Christian Comșa – director de școală gimnazială particulară din București, dar și consilier parlamentar în cabinetul lui Ștefan Pălărie

Din 2020 încoace, Comșa a fost unul dintre cei mai aspri critici ai lui Șerban Iosifescu, expertul în educație care a condus ARACIP de la înființare până în vara anului trecut. Conflictul dintre cei doi a pornit, în mare parte, de la opoziția lui Iosifescu față de creșterea influenței private în educație. Schimburile de replici dintre cei doi au sfârșit uneori în zona războaielor cultural-ideologice, Comșa acuzându-l pe fostul președinte ARACIP că are porniri etatiste, porniri informate de „cursurile de materialism marxist” pe care Iosifescu le-ar fi parcurs în timpul studiilor. 

„Dumnealui a avut și are o pornire împotriva învățământului particular și așa-zisei privatizări. În fapt, sunt niște inițiative private, oameni care investesc în educația din România și construiesc școli. E inacceptabil ca o persoană în funcție publică care se ocupă de autorizarea și acreditarea unităților de învățământ particulare să aibă declarații împotriva acestora în spațiul public. Acum este o persoană fizică și evident că are dreptul la opinie”, își justifică Christian Comșa ieșirile publice, într-un răspuns acordat PressOne. 

Legăturile USR-ului cu reorganizarea instituției nu se încheie odată cu președintele ASP. În 2021, Radu Szekely, principalul susținător al proiectului în fața CES și consilier al ministrului Cîmpeanu, a fost numit secretar de stat în Ministerul Educației la propunerea Alianței USR-PLUS, care tocmai intrase la guvernare în perioada aceea. Când relațiile dintre USR și PNL s-au răcit, iar Florin Cîțu l-a demis din funcția de secretar de stat, Sorin Cîmpeanu l-a păstrat în minister în calitate de consilier. Decizie salutată public de Ștefan Pălărie, într-o postare de pe Facebook:

„Notabil faptul că îl mai avem pe Radu Szekely la Ministerul Educației cu foarte multă muncă pe transpunerea România Educată în proiect de lege. Notabil și de apreciat că avem oameni USR PLUS de care ESTE nevoie”, scria politicianul în septembrie 2021. 

Merită totuși precizat că în februarie, când reorganizarea ARACIP a devenit realitate, senatorul Ștefan Pălărie s-a poziționat împotriva modificărilor, pronunțându-se inclusiv împotriva prezenței ASP în Consiliul de conducere al instituției ca membru cu drept de vot:

„Membrii cu drept de vot din cadrul Consiliului ARACIP ar trebui să fie DOAR experții în evaluarea calității, iar reprezentanții Ministerului Educației, reprezentanții elevilor, ai părinților, ai salariaților din învățământ, ai Asociației Școlilor Private, precum și partenerii instituționali (reprezentanți ai MAI și ai MApN) să fie prezenți doar cu statut de observator, a declarat acesta într-o postare de pe pagina sa de Facebook.

Când e întrebat de reacția surprinzătoare a lui Pălărie, Comșa spune că activitatea sa de consilier este legată strict de probleme ce țin de legislația în domeniul educației. În rest, Pălărie spune ce vrea, cum vrea, când vrea, iar politicile din zona de comunicare nu intră în atribuțiile președintelui ASP.

„Eu sunt apolitic, nu contribui la influențarea unor decizii. Drept dovadă, în această situație, dumnealui s-a poziționat cum a crezut el de cuviință. Așa este normal. Bătea la ochi dacă nu era așa”, susține Comșa.

Cum justifică Szekely și Comșa reorganizarea ARACIP

Radu Szekely respinge acuzațiile de conflict de interese, susținând că nu mai este implicat în activitățile școlii finlandeze de la Sibiu de cel puțin doi ani și jumătate și că a militat pentru reorganizarea ARACIP pentru a-i întări rolul de instrument de asigurare a calității în sistemul de învățământ preuniversitar. Înainte, susține el, controalele instituției erau prea concentrate pe proceduri sau standarde care țineau mai degrabă de organizarea logistică a școlilor, și mai puțin de rezultatele obținute de acestea. 

Atunci, intenția reformei a fost de a muta focusul pe rezultate. Criticile anumitor voci din spațiul public, inclusiv a lui Șerban Iosifescu, a fost că ignorarea aspectelor organizatorice riscă să relaxeze criteriile de siguranță pe care o școală trebuie să le îndeplinească pentru a putea funcționa, fapt care ar avantaja școlile private. Atât Szekely, cât și Comșa resping categoric această interpretare a reformei ARACIP. 

Ministerul Educației n-ar trebui să verifice prin autoritatea de asigurare a calității condițiile de siguranță. Am încercat să separăm lucrurile, astfel încât fiecare autoritate a statului să-și îndeplinească menirea. Condițiile de siguranță sanitară trebuie verificate de direcțiile de sănătate publică. Când nu sunt îndeplinite condițiile minime de asigurare a sănătății, DSP poate solicita închiderea școlii. Poate să o facă și în acest moment. La fel ISU, când nu se dă o autorizație de funcționare, pentru că nu sunt îndeplinite niște condiții, explică Szekely.

La rândul lui, Comșa acuză vechea conducere ARACIP că nu reușise să-și atingă obiectivele nici măcar din punct de vedere cantitativ, în sensul că, susține el, 25% dintre școlile țării n-au fost niciodată evaluate în ultimii 15 ani. Întrebat de PressOne dacă instituția a avut resursele necesare sau a fost lăsată să facă asta, Comșa nu se arată foarte înțelegător. 

„Nu cred că s-au zbătut cât ar trebui să se zbată. Evident că se poate, orice se poate. Dacă-ți dorești, se poate. Ești dat afară pe ușă, intri pe geam. Dacă societatea civilă se zbate și își susține punctele de vedere cu argumente, cred că și ei puteau puteau să își susțină punctele de vedere și activitatea, fiind mult mai aproape de decident”, susține președintele ASP. 

De partea cealaltă a baricadei, Iosifescu a susținut în mai multe intervenții publice că activitatea instituției a fost sabotată deseori de Ministerul Educației, ARACIP fiind hărțuită prin inspecții repetate ale Corpului de Control. Printre altele, Cîmpeanu l-a acuzat de conflict de interese, de angajări fictive și o comunicare proastă cu școlile, acuzații la care Iosifescu a răspuns atât într-un interviu acordat anul trecut publicației Școala 9, cât și-n articole publicate pe blogul personal.

De ce este privatizarea educației o idee atât de controversată?

Intuitiv, multe dintre argumentele celor care militează pentru „dreptul de a alege al părinților” sau implicarea privatului în educație sună frumos. Până la urmă, ce este atât de greșit în a lăsa părintele să aleagă unde vrea să-și dea copilul la școală? De ce nu i-ar acorda statul libertatea sau dreptul de a alege ce este mai bun pentru copilul său? 

„Nu poți să excluzi componenta aceasta. E dreptul părintelui să aleagă unde anume investește banii, fie că investește în vacanțe, în case sau în educație”, argumentează Comșa.

Un alt argument popular și seducător al lobby-ului privat este că o libertate mai mare de a alege se traduce automat într-o îmbunătățire a rezultatelor elevilor, pentru că școlile intră în competiție pe piața liberă a educației, cele care vor oferi cele mai bune servicii vor triumfa, iar societatea per ansamblu va avea numai de câștigat din asta. 

Studiile care evaluează calitatea sistemelor de educație din diverse țări sunt în dezacord cu aceste premise. De pildă, datele studiilor PISA arată că atunci când iei în calcul și factorul socio-economic, școlile publice performează mai bine decât cele private în majoritatea țărilor OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

Dacă nu-l iei în considerare și doar compari școli private în care învață copii cu părinți înstăriți cu școli publice în care sunt înscriși copii din toate păturile sociale, normal că școlile private vor ieși mai bine, pentru că elevii cu un background socio-economic bun performează mai bine peste tot, indiferent unde învață, la stat sau la privat. 

Apoi, competiția are tendința de a adânci inegalitățile deja existente în societate, arată același studiu PISA. La fel zice și Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) într-un raport recent de monitorizare a educației. Dacă toți sau majoritatea copiilor bogați merg la cele mai bune și dotate școli private, iar restul trebuie să se mulțumească cu ce a mai rămas din sistemul public, nu faci decât să te asiguri că fiecare clasă socială rămâne izolată în bula sa, că fiecare copil are un traseu aproape predestinat în viață, în funcție de ce resurse au avut sau n-au avut părinții.

Școala românească este măcinată chiar și acum de niște clivaje sociale și academice vizibile de pe Lună, cel mai strident și discutat fiind clivajul urban versus rural. E un sistem care deja funcționează după o logică concurențială, în care se vorbește constant despre „cea mai bună clasă din școală” sau „cea mai bună școală din oraș”.

La această logică se adaugă și tendința părinților cu resurse de a-și face vize de flotant pe alte adrese pentru a crește șansele copiilor de a intra în școli „de elită”, plus industria meditațiilor, în cadrul căreia elevii cu posibilități din sistemul de stat își pot îmbunătăți performanțele academice în schimbul unor sume de bani. Într-un context deja inegal, încurajarea învățământului privat și a competiției n-ar face decât să accentueze problemele de echitate socială, nu să le rezolve.

„Ar trebui regândită ideea de liceu de elită și de liceu de ne-elită. Studiile empirice arată că sistemele educaționale performante merg bine pentru că au școli cât mai egale între ele și programe școlare cât mai egale între ele”, susține Gabriel Bădescu.

Politologul nu crede totuși că intențiile celor care fac lobby pentru educație privată sunt neapărat rele. De multe ori sunt la rândul lor părinți, au niște nemulțumiri legitime privind funcționarea actuală a sistemului românesc de educație, văd că anumite școli private vin cu facilități și metode de predare moderne și au impresia că soluțiile lor individuale, de oameni cu resurse financiare, pot fi aplicate cu ușurință la nivelul întregii societăți. 

„Așa cum clasa mijlocie prosperă merge la clinici private și nu la spitalul de stat. Acum, întrebarea este dacă, luat în ansamblu, fenomenul ăsta duce la ceva bun pentru societate sau nu? Dincolo de ăștia care-și salvează pielea, ca la o clinică privată. La fel ca-n cazul altor lucruri din societatea noastră, cu instituții de stat care-s proaste, soluția nu e să anulăm instituțiile sau să venim cu ceva privat. 

Problema e că politicienii români au ca parteneri de dialog sindicatele și, mai nou, lobby-ul privat, care e compus din oameni carismatici, smart, educați, buni comunicatori, cu bloguri, cu foarte mulți urmăritori. E un meci inegal unde lipsește vocea pro învățământ de stat, dar care să fie alta decât cea a liderilor de sindicat, care adesea sunt cu totul neconvingători și girează încremenirea groaznică a curriculei și a unor proceduri”, explică Bădescu.

De cealaltă parte, Szekely, care a lucrat 20 de ani în Finlanda și se inspiră masiv din reformele aplicate acolo, apără existența școlilor private tocmai din considerentul că acestea au libertatea de a inova mai mult, că pot evalua și relevanța învățării, nu doar performanțele pur academice, că se pot concentra și pe starea psiho-emoțională a copilului sau alte aspecte ignorate în sistemul public de învățământ.

„Există mai multă libertate de a te centra eficient pe elev și aceste bune practici pot fi duse către învățământul de stat”, argumentează Szekely.

Argumente similare folosește și Comșa, care crede că cele două sisteme, privat și public, trebuie să se completeze reciproc și să învețe unul de la celălalt.

„Există elemente de bună practică și uscături în ambele componente ale aceluiași sistem. Și învățământul particular are exemple de bună practică, deopotrivă și cel de stat are exemple. Acestea ar trebui multiplicate și utilizate”, explică președintele ASP.

Un aspect ignorat deseori când vine vorba de sistemul de educație finlandez – care e lăudat în toate cercurile, chiar și cele private, pentru inovațiile sale pedagogice – este că acesta este finanțat integral de stat, chiar și la nivelul ciclului superior. Este un sistem care prețuiește egalitatea și echitatea mai mult decât excelența (reușind totuși să performeze mai bine decât multe țări care pun accent pe competiție), un sistem în care cea mai bună școală este școala de cartier, pentru că toate unitățile de învățământ sunt aproximativ egale între ele și livrează educație de calitate.

Practic, Finlanda cea atât de trâmbițată în discuțiile despre educație este exemplul perfect că poți inova și într-un ecosistem non-concurențial.

„Ideal așa ar fi, cea mai bună școală să fie școala de proximitate, cea de lângă tine. Este modelul finlandez și funcționează. Pentru mine ăsta ar fi un ideal la care aș vrea să ajungem. N-o să ajungem în următorii 10 ani, să știți”, concluzionează Radu Szekely într-un interviu acordat PressOne.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...