Arena este superbă. Ultracentrală, zveltă, cu hotel și centru de recuperare la cele mai înalte standarde.

Partida de deschidere este de gală. România primește replica Argentinei, una dintre marile puteri ale acestui sport, de două ori semifinalistă a Cupei Mondiale de Rugby în ultimele patru ediții. Într-un colț al tribunei a doua, spre Mânăstirea Cașin, un steag argentinian inscripționat cu cifrele 14.11.2020. Data primei victorii a Los Pumas împotriva Noii Zeelande, acum câteva luni, ultima și cea mai ilustră victimă din palmaresul sud-americanilor.

Din 2006, România nu mai primise de la World Rugby, federația internațională care controlează calendarul competițional, niciun meci test împotriva vreunei națiuni majore din rugby, nici pe teren propriu, nici în deplasare. Suporterii României, o putere a rugbyului anilor 1960-1990, înainte de trecerea la profesionism în 1995, resimțeau situația ca pe un afront. O jignire cuplată cu amărăciunea derivei, care culmina cu excluderea administrativă de la ultima Cupă Mondială, competiție de la care România nu lipsise niciodată.

Stadion nou. Argentina la București. Dar pot Stejarii să fie la înălțimea momentului? Pot! Conduși admirabil din teren de căpitanul André Gorin (Andrei Gorcioaia), românii țin aproape de Tomás Lavanini, Pablo Matera, Nicolas Sanchez, Juan Imhoff , Santiago Cordero. Se termină 17-24, diferență de un eseu, cu Stejarii presând pentru egalare în apropierea buturilor argentiniene. Tânăra echipă a României, cu jucători din campionatul intern sau din ligile inferioare franceze, a ținut piept unor staruri mondiale.

Foto: Octav Ganea / Inquamphotos.com

Ar putea fi începutul unui ciclu de relansare a rugbyului românesc, dacă masiva investiție în stadion ar fi valorificată la întregul potențial.

Arcul de Triumf a fost dintotdeauna casa rugbyului românesc. Mai exact, din 1913, când primăria Bucureștiului dădea terenul de la Șosea în folosința perpetuă a unor sporturi. Însă eternitatea românească se termină repede. Acolo, pe terenurile anexă, se antrenează loturile naționale de juniori, cluburi de copii, fete și băieți, selecționatele de rugby în șapte, disciplină olimpică.

Perspectiva este însă contrariată de refuzul Ministerului Tineretului și Sportului (MTS) de a restitui arena Federației Române de Rugby (FRR), așa cum se angajase dinainte de începerea lucrărilor. Am scris pe larg despre acest diferend (aici și aici), nu revin.

Cât a costat stadionul Arcul de Triumf?

Cu cele 8000 de locuri ale sale, într-o zonă selectă și accesibilă a capitalei, cu infrastructură de ultimă generație, Arcul este o nestemată. Pentru rugby, poate fi chiar colacul de salvare.

Stadionul Arcul de Triumf. Foto: Octav Ganea / Inquamphotos.com

Dacă însă FRR va intra în stadion „pe tabel”, cu voie de la stăpânire, la concurență cu cluburile private de fotbal, greu de imaginat că poate fi pusă în practică vreo strategie de redresare a rugbiului românesc.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Evident, în țările europene cu care concurează România, dar și în cele de eșalon mult inferior, precum Ungaria, federațiile de rugby dispun de baze proprii de pregătire, o condiție esențială a performanței.

Dar cât a costat stadionul? PressOne vă prezintă în premieră prețul, dezvăluit de MTS la solicitarea noastră: 144.850.161,62 lei cu TVA. Circa 29 de milioane de euro, departe de cele 37 de milioane vehiculate de comunicarea guvernamentală.

Dincolo de cifre, rugbyul românesc este proprietarul moral al arenei. Aici s-au antrenat componenții echipei care disputa în 1919 la Paris primul meci interțări al unei echipe naționale românești. Tot aici s-au pregătit și echipierii naționalei care aducea în 1924, la Jocurile Olimpice de la Paris, prima medalie olimpică pentru țară, bronzul.

Căpitanul echipei era celebrul în epocă Nicolae Mărăscu, inginer chimist cu doctorat la Sorbona și figură de prim plan a vieții sportive interbelice. Spre comparație, fotbalul nu a obținut vreo medalie olimpică, europeană sau mondială. Pare chiar extrem de improbabil să o reușească vreodată.

Meciul România – Argentina, la inaugurarea Stadionului Arcul de Triumf. Foto: Octav Ganea / Inquamphotos.com

Au frământat gazonul Arcului și componenții echipelor care au adus României cinci titluri de campioană europeană (Cupa FIRA), din 1969 până în 1983, când asta însemna să depășești Franța (și Italia, dar mult timp aceasta din urmă nu se ridica la nivelul tricolorilor).

Cine sunt acești proprietari morali ai Arcului? Dintre rugbiștii de legendă care au asistat sâmbătă la meci, să începem cu Mihai Bucos, fostul mijlocaș la deschidere al anilor 1970 și începutul anilor 1980, apoi antrenor în Franța, pe care o învinsese ca jucător. Mircea Paraschiv, mijlocaș la grămadă și căpitan al echipei naționale (pentru care a evoluat între 1975 și 1987) la victorii cu Franța, Scoția sau Țara Galilor, apoi antrenor al naționalei, dar și al Republicii Moldova.

Dintre generațiile mai tinere, l-am remarcat pe Arc pe Mihai Vioreanu, venit de la Dublin. Fostul fundaș al naționalei, în prezent chirurg ortoped în Irlanda, a fost ultimul rugbist amator din lume, la cel mai înalt nivel. Nu trecuse la profesionism pentru că își privilegia studiile medicale. A ajuns totuși la două Cupe Mondiale cu România, iar în 2003 își încheia cariera internațională după victoria contra Namibiei, cea mai categorică obținută de Stejari la Cupa Mondială.

Foto: Octav Ganea / Inquamphotos.com

Cătălin Fercu, retras anul trecut, este unul dintre cei trei internaționali români cu peste o sută de selecții. Cel mai talentat jucător român al ultimilor 15 ani, deținător al recordului de eseuri marcate, a fost și el alături de foștii coechipieri, pe stadionul la care probabil a visat toată cariera. În 2006, marca singurul eseu al României în ultimul test cu o națiune rugbistică majoră, Franța, la București, pe stadionul Cotroceni, azi trecut în conservare de proprietara lui, Banca Națională a României.

Nu a jucat contra Argentinei, dar istorie pe Arc a scris și Johannes van Heerden, românul născut sud-african, la Pretoria. În 2017, jucătorul de linia a doua (sau a treia) învingea aici Georgia (cea mai recentă victorie tricoloră) pentru ultimul titlu al României în Rugby Europe International Championship.

Proprietari morali ai Arcului sunt și suporterii Stejarilor. Unul dintre ei, regretatul Horia Ungur, fondatorul Club16, nu a mai apucat inaugurarea pe care o visa. S-a stins dramatic în 2019, la doar 42 de ani. FRR promisese să dea numele lui unui sector de tribună de pe noua arenă.

Cum aceasta nu i-a fost (încă?) înapoiată, federația nu îl poate onora pe proprietatea MTS. Ironia crudă face ca tocmai ministrul Eduard Novak să fie obstacolul din calea acestei recunoașteri simbolice. Cu ceva ani în urmă, Horia Ungur îi deschidea dlui Novak porțile multinaționalei la care lucra și îi acorda sportivului paralimpic un contract de sponsorizare care se află încă în derulare.

Cu André Gorin (Andrei Gorcioaia), căpitanul României, și Santiago Cordero, fundaș al Argentinei, la Arcul de Triumf. Foto: Robert Adam

Arcul peste timp se poate închide cu aripa Nicolas Onuțu și centrul Taylor Gontineac. Ambii sunt născuți în Franța, din părinți români, foști internaționali. Pentru că rugbyul, deși este o comunitate internațională, cultivă în același timp rădăcinile, identitatea, raportul cu originile. Iar rădăcinile adânci ale rugbyului românesc sunt înfipte de peste un secol în terenul de la Șosea, din care au răsărit sute de stejari de legendă.


Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.